Educaţia - componentă a capitalului uman

Prof. Feichter Narcisa Liliana
Prof. dr. Zafiu Doinița
Colegiul Economic ,,Ion Ghica" Brăila

Educaţia reprezintă un domeniu de maximă importanţă pentru societate. Politica în domeniul educaţiei este orientată spre dezvoltarea unui sistem coerent şi performant de învăţământ, spre monitorizarea calităţii procesului educaţional, monitorizarea eficienţei, implementarea unor programe guvernamentale ca factor de sprijin asupra procesului educaţional.
Educaţia este un subiect analizat de către specialiştii din diverse domenii, inclusiv economişti, atât pentru indivizi cât și pentru oameni politici. Numeroase studii și analize teoretice și empirice au încercat să pună în evidență relația între educație (ca sursă de acumulare a capitalului uman) și dezvoltarea economică și au demonstrat efectele pozitive ale educației pentru individ și pentru societate.
Educaţia are un efect formativ asupra capacităţilor intelectuale și fizice ale unei persoane fiind definită ca o experienţă ce poate modifica caracterul. Acumularea unor noi cunoștințe conduc la obținerea competențelor profesionale presupunând un proces de învățare și o instruire prin sistemul de învățământ. Prin educație, individul dobândește abilități, cunoștințe, calificări, atitudini și valori.
Obiectivele propuse în domeniul educaţiei vizează:
• îmbunătăţirea calităţii educaţiei;
• facilitarea accesului tuturor cetăţenilor la educaţie;
• deschiderea sistemului de educaţie şi formare către lume;
• promovarea accesului la educaţie a elevilor şi studenţilor care provin din medii defavorizate;
• relansarea educaţiei pentru cetăţenii care nu au fost formaţi într-o instituţie de învăţământ.
Există o relație de reciprocitate între educația omului și transformările sociale realizate, în sensul că societatea se transformă prin acțiunea individului educat.
Pentru a explica pe termen lung dezvoltarea economică, specialiștii au ajuns la concluzia că nu este suficient numai capitalul fizic, ci și conceptul de capital uman. Un aspect economic important se referă la modalitatea prin care educaţia, element definitoriu al capitalului uman, determină creşterea productivităţii muncii şi, prin aceasta, creşterea economică. Definit în sens larg, capitalul înseamnă, practic, orice mijloc la dispoziţia omului şi utilizat pentru creşterea bunăstării individului. Economiștii au considerat târziu capacitatea umană ca parte a capitalului, cu toate că producția bunurilor și serviciilor era atribuită acțiunii umane. Cercetările economice asupra capitalului uman susțin ideea conform căreia investiţia în cunoştinţele şi aptitudinile indivizilor participă direct la înavuţirea unei naţiuni şi produc profit. Principalele componente ale capitalului uman sunt:
• educaţia şi formarea profesională continuă (formală, nonformală şi informală), ce poate fi apreciată drept componentă fundamentală, fiind studiată de economişti şi sociologi;
• starea de sănătate, respectiv investiţia pentru ocrotirea sănătăţii şi asistenţa socială a resurselor umane;
• dimensiunea şi distribuţia veniturilor, precum şi modelul de consum cu impact atât asupra cererii de educaţie şi formare profesională, cât şi asupra calităţii ofertei de muncă şi/ sau cererii de servicii de sănătate şi nu în ultimul rând a celei de asistenţă socială;
• migraţia/mobilitatea (internă şi externă) a populaţiei şi a forţei de muncă, în legătură nemijlocită cu libera circulaţie a acestora, cu costurile şi beneficiile investiţiei în capitalul uman.
Studiile din ultima perioadă arată legătura pozitivă existentă dintre investiţia în capitalul uman şi creşterea bunăstării. Prin studiile efectuate se arată că eforturile indivizilor, ocazionate cu pregătirea profesională (nivel primar, gimnazial, liceal, universitar), conduc la recompense sporite, în concordanţă cu extinderea perioadei de formare şi calificare.
Concluziile analizelor realizate în România arată că există o relație între nivelul studiilor şi mărimea veniturilor, precum și între gradul de ocupare al forţei de muncă şi durata educaţiei (mărimea investiţiilor în capitalul uman). Conform studiilor realizate asupra pieței muncii din România se arată că persoanele cu educație modestă sunt mai afectate de șomaj, comparativ cu persoanele care au studii universitare și sunt în mai mică măsură afectate de pe urma acestui fenomen.
Cercetările la nivel macroeconomic, referitoare la acumularea de capital uman prin educaţie, conduc la îmbunătăţirea productivităţii muncii, creşterea randamentului capitalului, înlesnirea inovaţiilor tehnologice determinând o creştere economică sustenabilă şi susţinând reducerea sărăciei.
Studiile realizate la nivel microeconomic au condus la ideea că educaţia sporeşte posibilitatea de a fi mai uşor angajat pe piaţa muncii, crescând şi capacitatea de câştig. Astfel, capitalul uman este privit ca o componentă importantă a educaţiei, ce contribuie în mod direct la creşterea productivităţii muncii şi, implicit, a câştigurilor, fiind un factor important în creşterea economică.
Nivelul educaţiei indivizilor este important pentru dezvoltarea economică. Prin educaţie se realizează pregătirea profesională a persoanelor, asigurându-se implicit creşterea productivităţii muncii şi, totodată, a nivelului de producţie în economie.
Educaţia are un rol important în formarea capitalului uman, precum şi în determinarea şansei individului în plan economic. În zona afacerilor există multe situaţii în care persoane care, deşi nu urmaseră decât liceul sau chiar mai puţin au obţinut succese mari şi au strâns o avere imensă. Totodată, există ţări unde persoanele cu studii universitare angajate obţin venituri salariale scăzute. Exceptând aceste situaţii educaţia unui individ este mai ridicată şi de o mai bună calitate, cu cât cresc şansele din perspectiva succesului economic.
Prin educaţie cresc, de regulă, câştigurile anticipate ale unei persoane pe durata vieţii sale, fiind percepută ca un efect pe termen lung.
Analiştii au încercat să identifice randamentul previzionat al investiţiei în educaţia persoanei. Ţinând cont de costurile anticipate materializate în taxele de studii, aceştia şi-au pus problema de a calcula rata rentabilităţii ce va rezulta din diferenţele de venit pentru diverse niveluri de educaţie.
Un aspect important al acestei analize evidențiază ideea că indivizii care se instruiesc mai mulți ani se concentrează asupra timpului petrecut studiind, și mai puțin asupra diplomei obţinute. Beneficiile obţinute prin educaţie aduc un câştig suplimentar societăţii dar nu sunt relevante la nivel individual. Sub acest aspect din perspectiva economică se constată că randamentul social al educaţiei îl depăşeşte pe cel individual.
În România exemple concrete au arătat constatări negative legate de beneficiile educației asupra dezvoltării societății. Ca urmare a schimbărilor socio-politice de la nivelul ţării cetăţenii au câştigat dreptul şi capacitatea de a se ocupa de educaţia lor până la nivelul dorit fără măsuri coercitive din partea statului.
Atât în România cât şi în alte ţări est-europene, obţinerea diplomelor relativ uşor în perioada tranziţiei economiei, nu a determinat obţinerea efectelor scontate la nivel macroeconomic. Sistemul educațional din România este caracterizat prin elemente precum simplitatea și transparența dificultăților administrării fondurilor necesare investiției în educație. Cadrele didactice şi instituţiile de reprezentare a acestora, în raport cu politicile educaţionale, sunt interesate de nivelul scăzut al salariilor şi al condiţiilor de muncă, dar şi de poziţia lor marginalizată în luarea unor măsuri strategice legate de atragerea persoanelor în sistemul de educaţie.
Educaţia, în sens tehnic, constituie mijlocul prin intermediul căruia societatea supraveghează transmiterea deprinderilor, cunoştinţelor şi valorilor acumulate de la o generaţie la alta. Individul înțelege lumea reală și evoluția ei în viitor prin educație și cunoaștere. Educația este dobândită la locul de muncă dar și prin experiențe personale din lumea reală. În acumularea de cunoștințe un rol important îl au calitățile native ale unei persoane. Rezultatele procesului educațional sunt reliefate prin educație. Educația poate dura întreaga viaţă începând de la vârste foarte mici. Cei cuprinși în sistemul de învățământ: elevi, studenți, masteranzi, etc., iau parte la cursuri și sunt evaluați prin diferite forme de examinare. În literatura de specialitate, educația este privită ca o industrie și care are un cost, produce capital uman și are efecte atât asupra individului, cât și asupra societății. Toate acestea constituie motivul esenţial pentru care sistemul educațional este un subiect important în elaborarea și aplicarea politicilor educaționale necesare.
Abilităţile caracteristice şi care se păstrează specifice persoanelor din orice mediu social pot fi valorificate pe piaţa forţei de muncă în schimbul unor resurse economice de orice tip constituind capitalul uman. Practic, capitalul uman este constituit din capitalul educaţional (abilităţi obţinute de persoane în procesul de învăţământ, dar şi în afara acestuia) şi capitalul biologic (abilităţi fizice ale persoanelor, exprimate prin starea de sănătate). Conceptul de capital uman s-a dezvoltat în economie ca o evaluare a abilităţilor unui individ de a produce, prin muncă, venituri.
Istoricul termenului de capital uman cunoaşte diverse aprecieri, după cum a fost agreat sau respins de către lumea academică şi de către clasa politică. Termenul de capital uman a fost folosit ca şi structură conceptuală şi s-a afirmat abia după anii '70 deşi a fost utilizat în economie şi înainte de această perioadă. Factorul uman contribuie la creșterea economică prin sporirea volumului de muncă prestată la scară macroeconomică de către populația ocupată, în cadrul timpului de muncă efectiv, precum și prin calitatea acestui factor exprimată sintetic prin productivitatea muncii. La baza factorului uman se află resursele de muncă, ce exprimă totalitatea persoanelor cu vârsta legală de muncă și apte de muncă.
Populația activă, ca parte a resurselor de muncă, este considerată ca fiind totalitatea persoanelor ocupate în procesul muncii, în diferite activități profesionale. Din populația activă, cea care își aduce contribuția la crearea de noi bunuri materiale și de servicii este populația ocupată (persoane care au un loc de muncă și obțin un venit). Dinamica populației ocupate și ponderea ei în totalul populației depind de următorii factori: capacitatea economiei de a crea noi locuri de muncă, raportul dintre cerere și ofertă pe piața muncii, motivația participării la muncă.
Potențialul de muncă este influențat de calitatea factorului uman care se află în strânsă legătură atât cu nivelul de instruire profesională, cât și cu nivelul de dezvoltare economică a țării. Între conținutul factorului uman și nivelul de dezvoltare al societății există permanent o relație de interdependență, de intercondiționare. Creșterea calității factorului uman depinde în mod hotărâtor de dezvoltarea învățământului și de ocrotirea sănătății. Investițiile în resursele umane sunt considerate cele mai eficiente investiții și, totodată, factori importanți ai creșterii economice. Cheltuielile pentru investiții contribuie la sporirea eficienței economice, iar expresia cea mai sintetică a eficacității economice a cheltuielilor pentru investiții o reprezintă contribuția la creșterea economică.
Activitățile social – culturale contribuie, alături de învățământ, la creșterea calității factorului uman, ridicarea și îmbogățirea nivelului cultural, ridicarea gradului de educație și civilizație. Cheltuielile pentru acțiuni social – culturale exercită o anumită influență asupra economiei, asupra dezvoltării economice, contribuind la dezvoltarea capacității de muncă, și la formarea profesională a acestora.
Concluziile cercetărilor realizate arată că veniturile indivizilor cresc o dată cu gradul de educaţie al acestora. Ca urmare a impactului teoriilor capitalului uman, ultimele decenii prezintă analiza acestui tip de capital ca pe un capital educațional.

BIBLIOGRAFIE

• Adam Smith, Avuţia Naţiunilor, Editura Publică, Bucureşti, 2011.
• Bogdan Voicu, Capitalul uman: componente, niveluri, structuri. România în context european,
• Gary S. Becker,Capitalul uman. O analiză teoretică şi empirică cu referire specială la educaţie, Editura ALL, Bucureşti, 1995
• Gary S. Becker,Capitalul uman. O analiză teoretică şi empirică cu referire specială la educaţie, Bucureşti,Editura ALL,1964
• Jacob Mincer, Studies in Human Capital. Collected Essays of Jacob Mincer, Edward Elgar Publishing Limited, England, 1993
• Stelian Iordache, Costinel Lazăr (coordonator), curs de Economie Politic, Editura Economică, București, 1999
• Iulian Văcărel (coordonator), Finanțe Publice, Editura Didactică și Pedagogică, RA, București, 1992,
• Revista Calitatea vieţii, nr. 1-2, Bucureşti, 2004.