Educaţia ecologică la clasele I-IV

Educaţia ecologică la clasele I-IV

Prof. Plesa Elena

Atitudinea omului faţă de natură se formează şi se afirmă în
strânsă legătură cu: cunoştinţele ecologice teoretice pe care
acesta le posedă, convingerile, semnificaţia morală şi estetică
şi activitatea practică în raport cu mediul înconjurător.
Apare, astfel, necesitatea constituirii şi dezvoltării unei
culturi ecologice a omului contemporan, înţeleasă ca un ansamblu
coerent de informaţii adecvate, capabile să determine convingeri
şi atitudini constructive, responsabile faţă de protecţia,
conservarea şi ameliorarea mediului ambiant în cadrul raporturilor
reciproce, multiple şi complexe dintre individ şi natură.
Educaţia ecologică este menită să permită o înţelegere
adecvată şi deplină, să contribuie la soluţionarea şi evitarea
corespunzătoare a multiplelor şi complexelor probleme cu care se
confruntă în prezent mediul înconjurător.
Ecoeducaţia are un caracter interdisciplinar, un caracter continuu,
permanent, pentru că, mereu se generează noi probleme îi sunt
necesare noi măsuri de conservare a naturii; că trebuie să fie
adaptată şi adaptabilă vârstei şi experienţei de viaţă şi
profesionale a celor implicaţi în procesul educativ.
Educarea ecologică se poate face începând cu satisfacerea
intereselor copiilor de cunoaşter a plantelor şi animalelor în
condiţii naturale şi continuând cu educarea deprinderii de a
închide la timp comutatorul, robinetul, de a ocroti spaţiile verzi
sau de a recupera organizat deşeurile de hârtie, metal, materiale
sintetice sau sticlă pentru a le reintroduce în circuitul
economic.
Orice activitate ce se desfăşoară în afara sălii de clasă
înseamnă activitate în contact nemijlocit cu mediul
înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe elevi să vorbească,
să se poarte în familie, la şcoală, în societate, tot aşa
trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim.
Folosirea mediului natural ca sală de clasă sau ca laborator în
care elevul învaţă este un pas decisiv în conştientizarea
problemelor cu care se confruntă omenirea: degradarea solului, a
subsolului, poluarea aerului şi a apei, defrişările masive,
dispariţia unor plante şi animale, etc.
Şcolarii trebuie puşi în contact direct cu natura vie chiar dacă
în oraşe acest contact se reduce la parcul din faţa blocului,
aleea de copaci a străzii, rondurile de flori din împrejurimi,
etc.
Elevii îşi formează convingeri trainice cu privire la necesitatea
protejării mediului ambiant numai atunci când se porneşte de la
exemple concrete, pozitive sau negative, luate din orizontul lor
local. Ei rămân astfel cu o imagine clară despre faptul că:
- în natură totul este în echilibru;
- echilibrul natural poate fi modificat dintr-o cauză sau alta,
omul jucând unul din rolurile cele mai importante;
- intervenţia omului în modificarea lanţurilor trofice este, de
multe ori, neavenită, fiind necesare măsuri pentru restabilirea
echilibrului;
- se impune, cu necesitate, protejarea şi conservarea resurselor
naturale;
- se impun măsuri pentru prevenirea efectului nociv al tuturor
formelor de poluare a mediului;
Educaţia ecologică este componentă a “noilor educaţii” şi
îşi propune să-l conducă pe elev spre formarea unui punct de
vedere mai obiectiv asupra realităţii, să-l incite la
participare, să devină conştient de viitor. Ecoeducaţia nu este
o cerinţă care să facă faţă problemelor ridicate în prezent,
ci, mai ales, una pentru rezolvarea problemelor viitoare, dacă se
ia în considerare ideea că dezvoltarea durabilă este acea
dezvoltare care corespunde necesităţilor prezentului fără a
compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface
propriile nevoi.
Cei cărora le revine nobila misiune de a iniţia tineretul în
cunoaşterea naturii şi protejarea ei, de la cea mai fragedă
vârstă sunt cadrele didactice.
De-a lungul anilor petrecuţi la catedră am fost interesate de
toate problemele legate de mediu, de ocrotirea lui şi de formarea
la elevii de vârstă şcolară mică a unei conduite ecologice. Am
ţinut cont că în această etapă a vieţii lor, echilibrul psihic
este armonios, setea de cunoaştere este inepuizabilă, când sunt
foarte receptivi la tot ce se petrece în jurul lor, este momentul
cel mai important ce trebuie folosit cu înţelepciune pentru a face
cunoscute, prin modalităţi variate, formele de viaţă existente
în mediul înconjurător, pentru a-i învăţa să le preţuiască
şi să le ocrotească.
Am dat astfel, o deosebită importanţă disciplinei “Cunoaşterea
mediului” şi am organizat multiple activităţi practice
desfăşurate în clasă şi în afara ei, activităţi legate
direct de pătrunderea în tainele naturii.
Am considerat că:
- o bună cunoaştere a fenomenelor din natură, a cauzelor şi a
consecinţelor neglijenţei omului faţă de natură, constituie un
îndemn la o atitudine activă de protejare şi menţinere a unui
mediu cât mai sănătos;
- educarea elevilor în spiritul cunoaşterii şi ocrotirii naturii
se realizează cel mai eficient în laboratorul naturii;
- acţiunile organizate în cadrul obiectului “Cunoaşterea
mediului” şi nu numai, sunt tot atâtea prilejuri de a contribui
la educarea tinerei generaţii în spiritul dragostei faţă de
ţinuturile natale, faţă de frumuseţile patriei, faţă de munca
şi realizările frumoase ale poporului nostru, trezind în ea
dorinţa de a lupta pentru apărarea şi înfrumuseţarea lor;
- experienţa practică transmisă elevilor prin orele de
“Cunoaşterea mediului” va fi deosebit de folositoare atât în
activitatea de mai târziu cât şi la formarea unor cadre cu o
pregătire temeinică şi cu un larg orizont ştiinţific şi
tehnic;
- activităţile ecologice duc la dezvoltarea spiritului de
iniţiativă, a deprinderilor de cercetare care se vor împleti
armonios cu folosirea în mod util şi educativ a timpului liber;
- cunoaşterea şi păstrarea naturii realizează la elevi o
îmbinare armonioasă între pregătirea ştiinţifică şi
practică, pe de o parte şi educaţia lor morală, estetică, pe de
altă parte;
- cunoscând şi iubind natura copii vor fi mai înţelegători, mai
respectuoşi, mai buni.
Dintre activităţile cele mai eficiente, cu valenţe multiple pe
linia educaţiei ecologice, enumerăm: excursiile, drumeţiile,
vizitele la muzeele de Ştiinţele Naturale, cercurile practic -
aplicative, jocurile educative despre mediu şi pentru mediu.
Metodele şi procedeele folosite în demersul didactic au fost
variate: observaţia, explicaţia, problematizarea, conversaţia,
jocul didactic, demonstraţia.
Mijloacele de învăţământ cel mai des folosite au fost, printre
altele: planşe didactice, atlasuri, enciclopedii, casete video,
texte literare cu conţinut adecvat, articole din ziare, reviste
etc.
Am căutat să organizăm activităţi de învăţare cât mai
variate, atractive şi accesibile vârstei.
Se ştie că multe dintre activităţile şcolare şi extraşcolare
se împletesc în mod fericit cu jocul. Pedagogul elveţian Eduard
Claparede afirma că “pentru a-l face pe copil să depăşească
în şcoală «greutăţile greu de învins» important e să nu
uităm că una din treburile principale ale copilului este jocul.”
Conştienţi fiind de faptul că, copilul se joacă învăţând şi
învaţă jucându-se, pentru realizarea obiectivelor propuse la
opţionalul ”În armonie cu natura” am apelat de multe ori la
joc. De aceea în continuare vom prezenta câteva dintre cele mai
îndrăgite jocuri aplicate de noi, la aceste ore, atât în clasă
cât şi în afara ei.
1) Ceva…………
În timpul unei plimbări, conducătorul jocului distribuie
fiecărei echipe o foaie de hârtie pe care sunt notate următoarele
întrebări:
Poţi să-mi arăţi:
- Ceva înalt şi drept?
- Ceva verde cu galben?
- Ceva făcut de mâna omului?
- Ceva ce nu-şi găseşte locul în natură?
- Ceva important pentru echilibrul naturii?
Grupul se opreşte pentru 5 minute într-o anumită zonă şi
notează răspunsurile, care se citesc apoi cu glas tare.
2) Campanie ecologică
Echipelor li se acordă un anumit timp (15 minute) pentru a stabili
de comun acord care este campania ecologică pe care o consideră
prioritară(reciclarea deşeurilor, curăţirea unei zone,
protecţia animalelor, protecţia unui copac, etc.)şi modul în
care tinerii se pot implica (participare directă în campanie,
colectare de fonduri, realizarea unor afişe sau a unui reportaj la
radio / TV., etc. ).
Toate echipele urmează să mimeze activitatea respectivă. Echipe
care ghiceşte subiectul mimat capătă un punct.
3) Sus - jos
Copiii stau întinşi în iarbă, cu faţa în sus şi privesc cu
atenţie cerul. Apoi se întorc pe burtă şi examinează tot ce
văd prin forma de talpă cu carton (pe care au primit-o anterior):
plantele, vietăţile care mişună, pietricelele, etc. Notează pe
marginea tălpii ce au văzut. Păstrează apoi un minut de linişte
totală, ca să asculte glasul naturii. În final, conducătorul
jocului le cere să spună tot ce au observat, auzit şi simţit.
3) Lanţul viu
Conducătorul de joc pregăteşte cartonaşe pe care scrie câte o
denumire de organisme din toate categoriile: plante, insecte,
peşti, reptile, păsări, mamifere. Fiecărui jucător i se prinde
pe spate un cartonaş. Într-un anumit interval de timp jucătorii
vor căuta să formeze un lanţ, punând mâna pe umărul altui
jucător. Acesta trebuie să aibă un cartonaş cu numele unui
organism de care are nevoie pentru a trăi organismul de pe propriul
său cartonaş. Fiecare jucător trebuie să încerce să-şi
găsească locul într-unul din lanţurile care se formează.
Exemplu: bufniţă – şoarece – grâu
lup – iepure - varză
Sperăm că prin demersul didactic prezentat, elevii noşti să
perceapă diversitatea şi complexitatea cadrului lor de viaţă,
să sesizeze fragilitatea unui echilibru natural şi să fie
conştienţi de pericolul perturbării lui, să simtă nevoia unui
comportament adecvat, civilizat faţă de mediul înconjurător şi
să devină cu timpul adevăraţi prieteni ai naturii.

Bibliografie
1) B. Stugren - Ecologie – probleme generale şi de
tehnologie didactică, Bucureşti, . H. Killyen
E.D.P., 1975, pg. 52
2)N.Tonuic - Educaţia, factor prioritar al ocrotirii naturii,
Bucureşti, revista “Ocrotirea naturii”, nr. 14, 1973, pg. 77
3)G.Goran - Protejăm natura – Culoarul verde al vieţii,
Bucureşti, Ed. “Miniped” ,Înv. primar, nr. 1 / 2004
M. Zalana
D. Parpală
4) D.Şuliuc - Educaţia ecologică, parte integrantă în
curriculumul naţional, Bucureşti, Ed. “Miniped”, Înv. primar,
nr. 2 – 3, 2004, pg 125
5)V.Mateşică - Modalităţi de educaţie ecologică a
micilor şcolari, Ed. “Miniped” Înv. primar, nr. 4, 2003,
pg.83