Educaţia interculturală la nivelul învăţământului special

Deseori ne punem întrebarea cum îi putem stimula pe copii, cum îi putem motiva pentru a deveni cetăţeni responsabili şi creativi dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedagogice a cărei bogăţie este dimensiunea ei interculturală.
Şcoala are misiunea de a permite fiecărui copil să crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi inima, deci inteligenţa, sensibilitatea, creativitatea; să permită copiilor să înveţe să trăiască împreună, unii cu alţii, cu persoane diferite, să-şi poată ocupa progresiv locul în societate, să poată deveni cetăţeni activi.
Interculturalitatea este înainte de orice respectul diferenţelor. Cadrele didactice sunt garanţii acestor rigori ale spiritului care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa, a cunoaşte şi a înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie. Suntem diferiţi, dar nu înseamnă că unul este mai bun decât celălalt, cu toţii avem un potenţial valoric egal. Toţi avem o cultură asemănătoare dar în acelaşi timp şi culturi diferite. Acestea ţin de religiile noastre, de grupul nostru etnic, de valorile politice, sociale, de familiile noastre.Unica posibilitate ca oamenii să devină solidari este recunoaşterea şi estimarea acestor diferenţe şi similitudini.
Pentru noi,cadrele didactice este esenţial să creem relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizam dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi.
Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex.Primele contacte intre oamenii de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt. Datorită învăţării relaţionale, pe măsură ce contactele devin frecvente, indispensabile(datorită unor circumstanţe, locuri de joacă,educatie etc) acceptarea şi înţelegerea celuilalt devin comportamente de bun simţ.
Incă de la vârsta premergătoare scolarităţii, copiii dscoperă treptat diferenţele şi asemănările inrercategoriale: Diferenţele dintre copii, culturi, stiluri de viaţă şi de învăţare, dintre componente, sunt fireşti, pozitive.De accea ei nu trebuie forţaţi să devină copii ale unui model predefinit.
Interculturalitatea este o componentă a realităţii zilnice din scoli.Tot modul de învăţare din scoli este organizat din perspectivă interculturală, permiţând învăţarea prin colaborare, comunicare şi nicidecum de marginalizare a unor copii. Formarea noastră pentru interculturalitate ne va ajuta: să răspundem nevoilor fiecărui copil ,să le recunoaştem aptitudinile,să le asigurăm medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în cadrul grupului; să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în medii diferite sau defavorizate.
Este evident că interculturalismul devine o experienţă umană normală şi mai ales inevitabilă.
Este necesara cunoaşterea obiceiurilor, a muzicii şi dansurilor specifice fiecărei culturi precum şi a cultivării toleranţei între etnii, ştiut fiind faptul că, România este un model al interculturalităţii şi a convieţuirii paşnice între toate culturile.
Toţi suntem diferiţi, dar în aceleaşi timp, egali. Semnul de egalitate care s-ar pune în relaţiile pe care le împărtăşim cu cei din jurul nostru nu vine din spaţiul pe care-l ocupăm şi nici de la ceea ce considerăm că ceilalţi aşteaptă de la noi . Semnul de egalitate este dat de respectul faţa de cel de lângă noi şi de posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Nu toţi suntem români şi nu toţi vorbim limba română. Capacitatea de a primi şi de a dărui trebuie împărtăşită de la cea mai fragedă vârstă pentru a putea ajunge la realizarea scopului dorit, şi anume la conceptul de cultură universală în care fiecare să-şi regăsească specificul naţional şi să se bucure de acesta fără teama de a fi judecat sau ignorat.
A învăţa de la alţii , care sunt altfel decât tine nu înseamnă decât să înveţi ca om, ca român,ca maghiar,ca rrom. Nu poţi vorbi de o cultură diferită şi de reprezentări identitare diferite decât cunoscând-o. Iar cel mai bun mod de a o face este să cunoşti oamenii din această cultură, să împărtăşeşti gândurile lor, trăirile, conflictele care ar putea să apară dintr-un motiv sau altul.
Termeni ca majoritar, minoritar nu trebuie să aibă un sens peiorativ, nu trebuie să fie armă în mâna noastră, nu trebuie să aruncăm unul asupra celuilalt povara identităţii, nu trebuie să fim „mono” ci trebuie să fim „inter”, nu trebuie să fim „eu şi celălalt” ci „ eu împreună cu celălalt”.

Prof.ed. Comisel Claudia
Scoala Gimnaziala Speciala, Orasul Valenii de Munte, Prahova