Egalitatea de șanse sau nediscriminarea pe motive etnice, religioase sau rasiale

Egalitatea de șanse sau nediscriminarea pe motive
etnice,religioase sau rasiale

Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline
a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără
deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dezabilităţi
sau orientare sexuală.
Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline
a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, indiferent
de criteriile enunţate mai sus. Uniunea Europeană promovează
drepturile fundamentale, nediscriminarea şi egalitatea de şanse
pentru toţi. Conform Regulamentului 1083/2006 al Consiliului
Uniunii Europene, egalitatea de şanse constituie unul dintre
principiile de intervenţie ale Fondurilor Structurale.
Pentru Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi au fost
stabilite patru obiective, care sunt urmărite prin acţiunile şi
programele care se vor desfăşura în acest cadru, şi anume:
drepturi (creşterea gradului de conştientizare asupra dreptului la
egalitate şi nediscriminare, precum şi asupra problemei
discriminării multiple), reprezentativitate (stimularea
dezbaterilor asupra mijloacelor de creştere a participării în
societate a grupurilor care sunt victime ale discriminării şi a
participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor),
recunoaştere (facilitarea şi celebrarea diversităţii şi
egalităţii) şi respect (promovarea unei societăţi bazate pe o
mai mare coeziune).
Anul European al Egalităţii de Şanse pentru Toţi vizează
combaterea stereotipurilor şi rolurilor atribuite femeilor şi
bărbaţilor indiferent de etnie, religie, dizabilităţi, vârstă
şi orientare sexuală, precum şi necesitatea modificării
comportamentelor, atitudinilor, normelor şi valorilor care aduc
atingere demnităţii umane. Acţiunile prevăzute în această
direcţie se referă la înlocuirea modelelor culturale, care
reflectă stereotipurile de la nivelul societăţii şi la
integrarea principiului egalităţii şi diversităţii mai ales în
educaţie, cultură şi mass–media. Valorificarea diversităţii
culturale, etnice şi a diferenţelor de gen, de vârstă constituie
premise pentru dezvoltarea societăţii şi, totodată, asigură un
cadru în care relaţiile sociale au la bază valori ca toleranţa
şi egalitatea. Valorificarea diversităţii culturale, etnice şi a
diferenţierilor de gen, de vârstă constituie premisele pentru
dezvoltarea societăţii şi, totodată, asigură un cadru în care
relaţiile sociale au la bază valori ca toleranţa şi egalitateae
sexuală.
Ideea de egalitate de șanse prezintă totodată și o serie
întreagă de dificultăți și limitări. Astfel, aplicabilitatea
sa este limitată la sfera vieții publice, și nu o include pe
aceea a vieții private, iar o dificultate majoră vine din faptul
că limita dintre public și privat este o chestiune controversată.
Este evident că deciziile private (alegerea prietenilor, ori a
partenerului de viață) nu se fac după principiul egalității de
șanse și se bazează adesea pe prejudecăți. Deși acest lucru
este discutabil din punct de vedere moral, se admite că ideea
egalității de șanse reglementează doar acea parte a vieții
individului pe care el o împărtășește cu toți membrii
societății, și nu fiecare aspect al comportamentului său privat.
În aceste condiții, au fost neglijate în practică o serie de
surse ale inegalității, identificate cu domenii ale vieții
private: familia, căsătoria, religia. O altă limitare privește
faptul că principiul egalității de șanse se oprește adesea la
granițele unităților politice, cum ar fi statele naționale sau
diferitele asocieri dintre acestea (cum ar fi Uniunea Europeană ori
Spațiul Schengen), care tind să își favorizeze proprii
cetățeni în dauna celorlalți. Anumite drepturi și
oportunități, cum ar fi dreptul la muncă, ori la liberă
circulație, sunt rezervate cetățenilor acestor state sau uniuni.
Spre exemplu, accesul la sistemul public de educație poate fi
gratuit pentru cetățenii unui stat, dar poate fi limitat ori
lipsit de gratuitate pentru cei care nu sunt cetățenii acelui
stat.
O altă dificultate vine din faptul că respectarea principiului
egalității de șanse introduce restricții de natură morală în
luarea deciziilor economice în contextul pieței. Deciziile privind
angajările, investițiile, achizițiile ori vânzările nu trebuie
să fie influențate de prejudecăți religioase, rasiale, sexuale,
ori de altă natură, care ar putea dezavantaja pe unii din agenții
economici. Dacă, spre exemplu, patronul unui mic restaurant
angajează preferențial pe membrii familiei sale, acest lucru este
considerat mai degrabă o chestiune privată, decât un caz de
încălcare a principiului egalității de șanse. Dacă însă el
refuză să servească anumiți clienți, în funcție de criterii
rasiale, de exemplu, ori de alte criterii, reale ori fanteziste (cum
ar fi lungimea părului, ori culoare ochilor) atunci chestiunea
devine publică și e considerată o încălcare a principiului
menționat.
Principiul egalității de șanse trebuie, de asemenea, să facă
față unei alte provocări serioase, care vine din faptul că în
general el nu ține seamă de modul în care circumstanțele care se
află în afara controlului unui individ îi influențează acestuia
abilitatea de a intra în competiție pentru accesul la anumite
resurse limitate. De exemplu, atunci când se insistă că pentru
ocuparea unui post sau a unei poziții sociale dezirabile trebuie ca
toți candidații să participe la o testare a aptitudinilor în
condiții riguros egale, care să le evalueze cât mai corect
performanțele, nu se ține cont de faptul că situația
socio-economică diferită a candidaților le-a creat unora
condiții de a fi mai bine pregătiți pentru testare, astfel că
în realitate șansele nu sunt niciodată riguros egale, ci doar se
accentuează niște inegalități sociale preexistente.
Dacă într-o societate în care accesul la pozițiile privilegiate
este rezervat unei categorii ereditare de tehnocrați cum ar fi
preoții, se introduce principiul egalității formale de șanse,
aceasta nu înseamnă automat egalizarea reală a oportunităților.
Prin reformă, se permite accesul oricui în categoria preoților
și apoi în pozițiile privilegiate, cu condiția susținerii unui
examen care să evalueze competențele necesare, însă este evident
că nu toți au competențe egale pentru a intra în această
categorie, adică nu toți candidații dispun de șanse egale în
competiție. Unii dintre ei, care provin din categoria socială
superioară, au beneficiat de o educație mai elevată și de un
antrenament adecvat pentru competiția în care urmează să intre,
în timp ce aceia care provin din categorii sociale defavorizate nu
au acest avantaj.
Din acest motiv, este foarte posibil ca numai cei care provin din
categoria privilegiată să îndeplinească toate condițiile
prevăzute de examenul de competențe, și astfel să acceadă în
clasa preoților, deși formal vorbind toată lumea are aceleași
șanse. În consecință, chiar dacă toți indivizii sunt
candidați eligibili pentru o poziție superioară, iar meritele lor
sunt evaluate corect, egalitatea substanțială sau reală de șanse
pretinde ca toți să aibă aceleași oportunități de a deveni
calificați pentru ocuparea prin, concurs a poziției respective.
Societatea trebuie să ia măsurile, necesare pentru a asigura
aceste oportunități, cum ar fi egalizarea condițiilor educative
pentru toată lumea prin instituirea de burse pentru acei indivizi
merituoși care însă nu își permit să plătească pentru
instruirea necesară. Dacă toate măsurile necesare vor fi luate la
timp, atunci situația se va schimba, și nu doar cei aflați din
start într-o situație socio-economică avantajoasă vor putea
îndeplini criteriile de competență cerute de egalitatea formală
de șanse.
În cazul în care vorbim despre circumstanțele ocupării unei
poziții sociale superioare, există egalitate de șanse doar în
situația în care toți membrii societății sunt eligibili pentru
competiția în vederea ocupării ei, candidaturile sunt judecate
corect în conformitate cu criteriul competenței și sunt
selectați doar cei merituoși, iar șansele de a dobândi
abilitățile și calificările necesare sunt egalizate pentru
toți. Problema care apare aici este aceea a criteriilor după care
se va stabili cât anume trebuie să facă societatea pentru a se
asigura că aceste cerințe sunt respectate. În principiu măsura
în care societatea trebuie să intervină ar trebui să rezulte din
comparația între costurile și beneficiile presupuse de eforturile
pentru asigurarea egalității de șanse și costurile și
beneficiile măsurate în termenii celorlalte valori, cu care acest
demers de asigurare a egalității vine în conflict. Pe de altă
parte, oricât de mult ar interveni societatea, spre exemplu oferind
burse tuturor celor defavorizați, persoanele aparținând
segmentului privilegiat vor putea compensa acest lucru investind și
mai mult în educația copiilor lor, și astfel le vor crea un
avantaj competitiv și vor perpetua inegalitatea inițială,
făcând zadarnice eforturile societății.
Una dintre cele mai grave maniere de discriminare și încălcare a
principiului egalității de șanse cu care ne întâlnim în
societatea contemporană are drept cauză o greșită înțelegere
și asumare a apartenenței rasiale, și se numește rasism.
Principală cauză a comportamentelor discriminatorii
prejudecățile negative pe care oamenii le perpetuează în
legătură cu aceia care sunt, într-o formă sau alta, diferiți
în raport cu ei. În cazul rasismului, diferențele care dau
naștere prejudecăților sunt cele care provin din apartenența la
rase diferite, care este vizibilă datorită diferențelor fizice
reale dintre oameni, dintre care diferențele de culoare a pielii
sunt cele mai vizibile și cel mai adesea invocate în acest
context. Alături de acestea, se vorbește și despre diferențe
culturale în legătură cu care există convingerea (care e un
stereotip) după care ele există și sunt insurmontabile, deoarece
întotdeauna „ceilalți”, cei de altă rasă au idei și
obiceiuri diferite (și, desigur, eronate) prin comparație cu ale
noastre. Criteriul fundamental rămâne însă acela al
diferențelor fizice și fizionomice. Dar dacă diferențele fizice
sunt acelea care conduc la apariția discriminărilor de natură
rasială, urmează că la baza rasismului se găsește o eroare de
gândire: cei care sunt diferiți din cauza trăsăturilor fizice
specifice rasei lor nu pot face nimic pentru a modifica aceste
caracteristici și a reduce astfel diferențele care conduc la
discriminare, astfel că este lipsit de sens ca altcineva să îi
desconsidere din cauza aceasta. Este la fel cu a discrimina pe
cineva pentru că este înalt de un metru și optzeci de centimetri,
susținând că îți plac numai oamenii care au cel mult un metru
și șaptezeci și cinci. Dar dacă aceia care sunt vizați de
atitudini rasiste din cauza anumitor trăsături pe care le au, cum
ar fi culoarea pielii, nu pot (și probabil că nici nu ar dori) să
le schimbe, urmează că singurul mod în care putem scăpa de
rasism este schimbarea modului de gândire și a atitudinilor.