ELEMENTE DE TERAPIE MUZICALĂ

Terapia prin muzică sau Meloterapia e încadrată în vasta arie a
psihoterapiei prin artă. Meloterapia e o metoda psihoterapeutică
foarte complexă care poate
induce schimbări pozitive în conduita umană și are capacitatea
de a trata dereglărilor fizice, mentale sau emoționale. Ea dă
rezultate excelente în îmbunătățirea potențialului
intelectual, stimularea inteligenței și a capacității de
învățare, dezvoltarea creativității și a imaginației,
activarea gândirii și activarea atenției, eliminarea stresului,
reducerea anxietății provocate de procedurile medicale, calmarea
durerilor, ameliorarea calității vieții bolnavilor, instalarea
unui somn de mai bună calitate, ameliorarea stării
nou-născuților, reducerea depresiei, ameliorarea stării de
spirit. Alte arii de interes ale meloterapiei se regăsesc în
interacțiunile personale și, ca o consecință, în rezolvarea
problemelor de relaționare socială.
Este un domeniu de specializare cu un foarte larg spectru de
informație, având în vedere faptul că reunește valori și
cunoștințe din estetică, sonologie, teoria muzicii, armonie,
folclor, istoria muzicii, psihologie, psihopatologie, psihoterapie.
Muzica declanșează procese afective dintre cele mai variate și
neașteptate, de la emoția muzicală, cu o gamă largă de
manifestare-bucurie, trăire interioară, sentimentul armoniei,
înălțare spirituală, până la descărcări de exaltare
colectivă. Abilitatea de a aprecia şi a răspunde la muzică este
o calitate înnăscută a fiinţei umane. Această abilitate de
obicei rămâne nealterată de către handicap, rană sau boli şi
nu depinde de educaţia muzicală în general.
În funcție de activitățile care le sunt solicitate copiilor,
meloterapia are două forme :
Forma activă sau directă - constă în diverse activități
muzicale desfășurate de copiii înșiși, muzică vocală sau
istrumentaă, executată individual sau în grup.
Forma receptivă sau indirectă - când copiii ascultă muzica. În
cadrul acestei variante, pasivitatea copiilor nu este totală
deoarece activitatea de recepți e solicită, prin ea înseși, un
anumit grad de participare a acestora.
Să cânţi sau să asculţi muzică este ceva mai mult decât o
simplă distracţie, este ceva
asemănător unei înălţări spirituale, ceva ce rămâne şi
după ce încetează interpretarea şi care menţine sau redă
sănătatea minţii şi chiar a corpului.
De la începuturile societăţii umane, bărbaţii şi femeile au
trebuit să facă faţă bolilor fizice şi psihice. Şi ce oare au
considerat ei ca fiind sursa acestor rele? Dacă era vorba despre o
rană provocată de cuţit, săgeată sau piatră, răspunsul era
clar. Dar pentru multe feluri de boli răspunsul nu era la fel de
evident. Omul primitiv nu cunoştea bacteriile sau viruşii sau
degenerarea
celulelor. Boala era de origini supranaturale, provocată de
vrăjile unui duşman sau de spiritele supărate a celor morţi.
Singura manieră de apărare era folosirea magiei. În societăţile
primitive, aceasta însemna folosirea unui vraci sau şaman,
singurul care avea tehnicile şi „echipamentul” necesar.
Elemente de bază în muzică
Școlile care se ocupă de copii ,,nevoiași de îngrijiri
sufletești,, nu își propun să formeze ,,specialiști,, ci oameni
care să facă față vieții cotidiene. Prin activitatea muzicală
se urmărește o dezvoltare armonioasă a individului ținând seama
de cele 3 caracteristici importante: GÂNDIRE, SIMȚIRE, VOINȚĂ.
Fiind cea mai complexă artă, în același timp accesibilă tuturor
oamenilor, muzica dispune de cel mai fin și mai penetrant
limbajartistic –SUNETUL- dispune de patru însușiri: înălțime,
durată,
intensitate și timbru.
Cele trei elemente de bază de care trebuie să se țină cont în
muzică sunt : RITMUL, ARMONIA, MELODIA.
Ritmul în muzică se referă la succesiunea organizată a duratei
sunetelor. Utilizarea sa judicioasă facilitează dezvoltarea
facultăților psihice superioare ale ființei umane, a valorilor
sale etice. El prezintă rezonanțe diferite la o persoană sau la
alta, în funcție de vârstă, starea de sănătate, dispoziție
sufletească de moment sau nivel cultural.
Ritmul ne îndeamnă la mișcare, deci cere act de voință.
Armonia se referă la îmbinarea melodică a sunetelor și
sebazează pe tehnica acordurilor, specifică compoziției. Pentru a
simți armonia unei melodii facem apel la simțire
Melodia, ca rezultat final al unei creații muzicale, reprezintă
,,o succesiune de sunete îmbinate după regulile ritmului și ale
modulației pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv,exprimată
într-o compoziție muzicală. Pentru a descifra un cântec și a-i
afla melodia avem nevoie de sistemul nostru neuro-senzorial, deci
avem nevoie de gândire.
În cadrul meloterapiei, propunătorul trebuie să fie interesat,
în special, de efectul pe care îl are muzica utilizată sub
diverse forme, ca mijloc pentru recuperarea personalității
individului normal sau cu deficiențe și una dintre modalități ar
putea fi utilizarea instrumentelor muzicale.
Aspecte terapeutice ale meloterapiei
Cele mai primitive instrumente muzicale din Asia şi Europa erau
arcul, flautul şi cornul. Toba era făcută dintr-o bucată de
piele întinsă peste o ramă şi producea un sunet bubuitor. Arcul
vânătorului, băgat la un capăt în gura vânătorului, care
funcţiona pe post de cutie
de rezonanţă, a devenit un arc muzical care producea o vibraţie,
de aici dezvoltându-se harpa. Flautul, din os, producea nişte
sunete şuierătoare. Cornul, făcut din cornul unui animal, era un
fel de trompetă.
Ştim că toate aceste instrumente funcţionau producând nişte
vibraţii, iar înălţimea sunetului depindea de frecvenţa
vibraţiilor. Dar pentru mintea omului primitiv, singura explicaţie
era că sonorităţile misterioase erau voci care existau în acele
obiecte (sunetul unui gong de metal era vocea spiritului care locuia
în metal).
Toate instrumentele pe care le-am menţionat erau făcute din
părţi ale unor animale moarte aşa că era foarte uşor să se
creadă că sunetele produse veneau de pe cealaltă lume.
Regăsim ideea că animalele moarte pot vorbi prin intermediul
instrumentelor care au fost făcute din ele, în literatura
greacăşi cea de după, însă fără a mai fi luată foarte în
serios, mai degrabă având valoarea unei metafore sau poveşti.
Se spune că Pythagoras obişnuia să le cânte discipolilor săi
acompaniat de liră, pentru a-i aduce într-o stare de linişte, sau
chiar uneori cântau cu toţii.
În China antică se compunea muzica pentru a conferi o stare de
bine fiecărui organ în parte. Se folosea un anumit instrument
pentru interpretarea fragmentelor muzicale benefice fiecărui organ
astfel: pentru plămâni – clopote, pentru inimă – instrumente
cu coarde, pentru rinichi – tobe,
pentru ficat – flaut.
Cele mai importante instrumente muzicale utilizate, astăzi, în
terapia muzicală sunt:
1. TOBA. Ea ne dă ritmul, ne trezește în mișcare (membre),
modelează ritmul prin VOINȚĂ.
2. LIRA (bourdon, harpa, alto etc.) Ea e mai mult decât vioara, ne
aduce într-un echilibru, în armonie, liniștește iar sunetele ei
sunt ca o respirație regulată. Acționează mai mult în simțire
(inimă), în viața de sentiment.
3. FLAUTUL (interval, pentatonic, diatonic etc). Cu un minim de
mișcare cântăm la flaut o melodie, reglând, conștient,
respirația. Tonurile au un efect de trezire, deci e mai treaz în
GÂNDIRE, imaginație.
Există desigur o multitudine de instrumente muzicale cu efecte
benefice asupra ființei umane ca instrumentele de percuție, cum ar
fi castanietele, clopotele, tamburinele, țambalele, xilofoanele
care facilitează comunicarea, mai ales în cazul copiilor cu
deficiență mintală severă sau al celor timizi și anxioși ;
vioara, xilofonul, pianul, chitara etc. dar despre acestea vom vorbi
cu altă ocazie.
La copiii cu deficiențe meloterapia este folosită, în special,
în stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cea verbală.
Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili
contactul cu copilul și de a facilita comunicarea între el și
educatorul/profesorul transformat în terapeut. Astfel contează mai
puțin nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care
aceștia le au, deoarece în această situație muzica este
utilizată în terapie datorită valențelor sale estetice.
Lucrând cu copilul în mod individual, (prin terapie individuală
și nu numai), acesta se întâlnește cu viețuirea propriului său
destin. El se confruntă cu propriul său handicap pe care va trebui
să-l învingă mereu și mereu. Felul în care inițiatorul
programului înțelege acest lucru va contribui la succesul
intervenției și la nașterea bucuriei pe care copilul o va
resimți exersând.
Copilul e privit ca un tot unitar și deci vom lucra cu întreaga
lui ființă, cu individualitatea fiecărui copil, prin intermediul
muzicii. Astfel trupul va deveni mai accesibil, mai receptiv pentru
impulsurile care vin din interiorul său. El poate ajunge un organ
flexibil și armonic, un instrument dirijat de forțele sale
sufletești.
Declanșarea procesului meloterapiei pornește de la evaluarea
generală a fiecărui copil, în funcție de nevoile căruia se vor
selecta obiectivele ce urmează să fie atinse. Aceasta se face prin
studierea dosarului copilului, informații dobândite de la familie
și de la ceilalți membrii ai corpului didactic, observarea și
studierea atentă a preferințelor sale muzicale și cunoașterea
experiențelor anterioare din domeniul muzicii. Se pot folosi, de
asemenea, diverse categorii de teste, aplicate cât mai devreme
posibil, deoarece, cu cât se declanșează mai de timpuriu
activitatea terapeutică, cu atât cresc șansele de a se obține
efecte mai substanțiale în planul recuperării.
Dar, oricât de mult ne-am dori să reușim în ceea ce ne propunem,
trebuie să ținem cont că nu putem lucra nimic cu un copil care
nu-și dorește acest lucru. De aceea vom căuta unde anume se află
acea picătură de voință pe care, adesea, o ascunde, la prima
vedere și de aici să începem căutarea și intervenția.
Exerciții practice
Și la final voi prezenta câteva exerciții specifice care au dat
rezultate în decursul intervențiilor de până acum asupra
difertelor categorii de copii dar mai ales asupra copiilor autiști
sau greoi în mișcare.
Terapia activă
• Mers înainte, pe bătaia tobei, în timp ce se redau tonuri
înalte, respectiv mers înapoi, cu închiderea ochilor și
redareade sunete joase ;
• Bătăi în tobă cu piciorul și interpretarea unor melodii
puternice, în spatele copilului – pentru copiii surzi ;
• Exerciții de percepere a înâlțimii sunetelor, cu sprijinul
brațelor care descriu pooziția sunetului (înalt – sus, mediu–
la mijloc, bas –jos),
• Cântece ritmate și exerciții ritmmice realizate, efectiv
cucopilul, 1 :1, acesta fiind condus, în pereche, de la spate
–pentru copiii greoi în mișcare mai ales,
• Mers ritmic pe cerc, schimbând direcția (dreapta, stânga,
înspre interiorul și exteriorul cercului),
• Ritmuri, executate individual, în oglindă, în canon, de la
simplu, la complex,
• Ritmuri executate pe baza duratelor muzicale (notă întreagă,
doime, pătrime, optime, șaisprezecime), folosind brațele,
înalternanță cu picioarrele,
• Exerciții de sincronizare pe tact și ritm,
• Evidențierea pauzelor prin interpretări evidente – mai ales
pentru autiști, aceștia având probleme cu opririle/schimbările,
• Exerciții de armonie cu redarea unui sunet personalizat șiemis
la întâmplare, respectiv intonarea unui sunet comun tuturor
participanților la exercițiu și cântat la unison,
• Râs pe gama „DO major” și exerciții de continuare a unei
melodii începute de terapeut,
• Inițierea unor ritmuri, bătând cu degetul în masă și pe
care să le imite sau continue – mai ales pentru autiști,
• Mânuirea mai multor instrumente muzicale/orchestră cu
instrumente convenționale și neconvenționale – improvizații
diverse,
• Exerciții de comunicare de tipul întrebare-răspuns executate
la același tip de instrument sau la instrumente diferite,
• Sprijin acordat prin atingere,
• Exerciții de evidențiere a calității sunetului (tare-încet,
lent-repede),
• Pași de dans și audiții muzicale,
• Acompanierea unor cântece cunoscute cu diferite
instrumente/jucării muzicale sau/și bătăi din pălmi, picioare,
• Alegerea instrumentului muzical, a exercițiilor propuse cât
și a modalității de execuție, în funcție de boala sau/și
temperamentul copilului.
Terapia reflexivă :
a. Pentru calmarea sistemului nervos și a stărilor de agitație :
F. Shubert - ,,Ave Maria,, ; L. Beethoven - ,,Concertul Imperial,, ;
F. Schopin - ,,Valsurile,, ; G. S. Bach - ,,Preludiile,,
b. Pentru tonifiere: G. Verdi - ,,Marșul din Aida,, ; R. Wagner -
,,Marele Marș,, ;F. Liszt - ,,Rapsodia ungară,,
c. Efect reconfortant: J. Strauss - ,,Voci de primăvară,, ; F.
Liszt - ,,Vis de dragoste,, ; C. Porumbescu - ,,Balada,, ; P. I.
Cheaikovski - ,,Lacul lebedelor,,
d. Pentru surmenaj intelectual: J. Bach - ,,Fugile,,
e. Pentru calmarea durerilor: M. Ravel - ,,Rapsodia spaniolă,, ; L.
Beethoven - ,,Simfonia pastorală nr. 6,, ; F. Chopin - ,,Concertul
nr. 1 în mi minor,, ; P. J. Cheaikovski - ,,Simfonia nr. 6,,
Chiar dacă, uneori, drumul e care ne propunem să pășim cu
acești copii,,nevoiași de îngrijiri sufletești,, este anevoios,
plin de piedici, opuneri, „evadări”, nemulțumiri, temeri,
nesiguranțe, ideea de bază care trebuie să ne întărească și
să ne motiveze este aceea că, asemenig rădinarului care sădește
mai întâi și culege roadele mai pe urmă, și munca noastră va
avea cândva rezonanță și efect.