Elevul şi dascălul parteneri în procesul instructiv -educativ

Elevul şi dascălul parteneri în procesul instructiv -educativ

Prof.inv.primar prescolar
Trăistaru Maria
Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel
Loc. Domnesti
Jud.Arges

Trăim o realitate crudă a învăţământului românesc, educând o minoritate ce tinde sa devină majoritate, de copii insinguraţi-copii rămaşi ,,singuri ”căci părinţii au plecat în străinătate să le asigure viitorul material.
Acum mai mult ca niciodată, noi dascălii, ar trebui să încercăm să îndeplinim şi meseria de psiholog, devenind parteneri ai copilului.
Noi, adulţii, copleşiţi de grijile zilnice ne este tot mai greu să ne aducem aminte cum vedeam lucrurile prin sufletul copilului care am fost. Bucuriile simple, aşa cum le au copiii, bucuriile din mai nimic, le simţim din ce în ce mai rar la noi. Şi când ne întoarcem din când în când în lumea copiilor ,,ne jenăm” să fim cu adevarat naivi ,sentimentali, asemenea lor.
Profesiunea de dascăl este o profesiune vocaţională, care implică o anumită stare de spirit, de voioşie, de entuziasm, de bunătate într-un cuvânt-tinereţe sufletească.
Dascălul ar trebui să fie ,,un om fericit”să aibă puterea de a lăsa dincolo de poarta şcolii necazurile şi grijile ce pot interveni în viaţa fiecarui om, să reuşească să se integreze în viaţa clasei cu preocupările nevoile şi aspiraţiile ei.
Apropierea de elevi este adevărata cheie a succesului şcolar. Cunoscând copilul sub toate aspectele, mediul în care trăieşte, modul de viaţă familial până la cele mai intime preocupări sau gânduri ale lui, putem să descoperim posibilităţile sale intelectuale şi morale, trăsăturile de caracter, astfel încât să le cultivăm pe cele pozitive şi să le frânăm pe cele negative.
Cheia rezolvării multor probleme cu care se confruntă copiii stă în familie.
În intenţia sa de formare a personalităţii copilului, şcoala pune accent pe formarea unui parteneriat familie-şcoală, dar viitorul sumbru arată existenţa, de fapt, a unui singur parteneriat viabil, dascăl-elev, în condiţiile în care familia există doar în acte. Copiii singuri, ai căror părinţi sunt plecati în străinătate, se maturizează prea devreme, ei preluând problemele adulţilor. E greu să-şi păstreze copilăria în condiţiile în care, un copil venind de la scoală e întâmpinat poate de nişte bunici copleşiţi de bătrâneţi şi nevoi, poate de nişte mătuşi şi unchi prinşi în problemele unei vieţi grele, sau poate nişte vecini care le sunt străini cu totul şi nu-i înţeleg. Sau poate sunt aşteptati doar de fraţii mai mici pe care trebuie să-i îngrijească.
Oricât de concentraţi am fi asupra materiei pe care trebuie să o predăm, nu trebuie să trecem cu vederea tristetea din ochii unor copii. De regulă când un copil creează probleme la şcoala, ceva nu este în regulă acasă. El devine uneori agitat, alteori absent în timpul orelor.
În zadar le cunoaştem bine greşelile de scriere sau de calcul, dacă ne vor rămâne necunoscute interesele, dorinţele şi sentimentele lor.
Copilul este extrem de receptiv şi sensibil, iar pentru a ajunge la sufletul lui e necesar să-i oferim posibilitatea să se exprime, să-şi deschidă poarta spre lumea lui interioară.
Orice copil simte când este privit cu încredere, cu dragoste şi când nu, de aceea reacţia lui faţă de cei ,,mari”este diferită. Ştiind că are alături un prieten ,,un partener în dascălul său, copilul va căpăta putere de munca, va trece mai uşor peste problemele pe care le are, poate, în familie.
Dacă la şcoală nu găseşte înţelegerea necesară, ce vină poartă elevul pentru insuccesul său?
Ca dascăl, ca partener, trebuie să ne aplecăm inima şi urechea la tot ce doresc să ne spună în nevinovăţia lor de copil, să ni-i apropiem mai mult pentru a intui ce se întâmplă cu elevul în fiecare moment, să-l ajutăm pentru depăşirea dificultăţilor la timpul potrivit. Procesul instructiv-educativ ar trebui să se desfaşoare într-o atmosfera bazată pe raporturi de încredere, raţiune, demnitate, apropiere sinceră de elevi şi prin exemplu personal.
Începând din primii ani de viaţă copilul preia de la cei din jur atitudini, gesturi, limbajul, exemple de comportament(pozitive sau nagative). Este o reacţie de imitaţie. O dată cu trecerea timpului, când copilul este capabil să discearnă între bine şi rău, îşi alege modele preferate şi caută să se indentifice cu ele. Ca dascăli este important să ne străduim să fim într-adevăr modele pentru elevii noştri, prin competenţă, seriozitate, dăruire, răbdare, tact, înţelegere, adică prin întreaga noastră comportare.
Părinţii, plecaţi la muncă în străinătate, ar trebui să înţeleagă că şcoala nu-i poate substitui în rolul pe care il au în raport cu propriii copii. Nu poate suplini afectivitatea de care au nevoie copiii atunci când se află în sânul familiei.
http://documents.tips/documents/de-ce-toti-copiii-sunt-valorosi.html