Evaluarea continuă. Modalitate de antrenare competiţională cu clasa şi cu sine însuşi

Evaluarea este un proces didactic complex, integrat întregului
proces de învăţământ, care urmăreşte măsurarea cantităţii
cunoştinţelor, priceperilor, capacităţilor dobândite de elevi,
ca şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa
activităţii instructiv-educative. A evalua rezultatele şcolare
înseamnă a determina măsura în care obiectivele programului de
instruire au fost atinse, precum şi eficienţa metodelor de
predare-învăţare. Esenţa evaluării este cunoaşterea efectelor
acţiunii desfăşurate, pentru ca, pe baza informaţiilor
obţinute, această activitate să poate fi ameliorată şi
perfecţionată în timp.
Alain Kerlan consideră că evaluarea se face pornind de la
următoarele întrebări-cheie:
1. Pentru ce se face evaluarea (care sunt funcţiile acesteia)?
2. În raport cu ce (care este sistemul de referinţă, care sunt
criteriile evaluării)?
3. Pentru cine (care sunt destinatarii evaluării)?
4. Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluţii)?
5. Cu ajutorul căror instrumente şi prin ce proceduri se face
evaluarea?
Evaluarea, ca activitate în sine, cuprinde trei etape principale:
• măsurarea rezultatelor şcolare prin procedee specifice,
utilizând instrumente adecvate scopului urmărit;
• aprecierea acestor rezultate pe baza unor criterii unitare
(bareme de corectare şi notare, descriptori de performanţă);
• formularea concluziilor desprinse în urma interpretării
rezultatelor obţinute în vederea adoptării deciziei educaţionale
adecvate.
Evaluarea realizează următoarele funcţii generale: constatarea,
diagnoza şi prognoza produselor şi rezultatelor realizate şi
viitoare.
Caracteristicile evaluării:
• este un act de cunoaştere specifică a unor fenomene sau
rezultate pentru ameliorarea lor, pentru a influenţa situaţia şi
a o regla;
• adună date necesare pentru fundamentarea unor decizii de
îmbunătăţire;
• presupune prelucrarea cantitativă şi calitativă a
informaţiilor obţinute;
• raportează rezultatele la diverse criterii, norme pentru
valorizare;
• produce un efect anticipativ privind evoluţia activităţii
sistemului.
După modul în care se integrează în desfăşurarea procesului
didactic, evaluarea poate fi de trei tipuri:
a) evaluarea iniţială se realizează la începutul unui nou ciclu
de învăţare sau al unui nou program de instruire, în scopul
stabilirii nivelului de pregătire al elevilor. Informaţiile
obţinute în urma realizării unei evaluări iniţiale sprijină
planificarea activităţilor viitoare ale profesorului, din
perspectiva adecvării acestora la posibilităţile elevilor sau a
iniţierii, dacă este cazul, a unor programe de recuperare;
b) evaluarea continuă constă în verificarea rezultatelor elevilor
pe parcursul procesului didactic, pe secvenţe mai mici, sistematic,
în vederea reglării din mers a procesului de predare-învăţare;
c) evaluarea finală (sumativă, cumulativă) se realizează, de
obicei, la sfârşitul unei perioade mai lungi de instruire
(capitol, semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ), oferind
informaţii utile asupra nivelului de performanţă a elevilor în
raport cu obiectivele de instruire propuse.
Evaluarea continuă (denumită şi formativă) însoţeşte în
permanenţă procesul de învăţare contribuind la optimizarea lui.
Folosind această metodă de evaluare profesorul verifică toţi
elevii şi toată materia, dat fiind faptul că nu toţi elevii
învaţă deopotrivă un conţinut la fel de bine. Din acest punct
de vedere efectele ameliorative asupra activităţii de învăţare
sunt considerabile, oferind permanent posibilitatea de raportare la
obiectivele operaţionale propuse şi de evidenţiere a progresului
înregistrat de la o secvenţă la alta a instruirii. În acest fel
intervalul dintre evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea
activităţii este scurtat.
În evaluarea continuă se pleacă de la obiective operaţionale
concrete. Funcţia prioritară este cea de clasificare, dar nu
definitivă, prin lăsarea unui câmp deschis sancţionărilor
apreciative viitoare. Acest tip de evaluare determină relaţii de
cooperare între profesori şi elevi, cultivând simultan
capacitatea de evaluare şi autoevaluare la nivelul elevilor.
Acest tip de evaluare are efecte formative pentru că:
• verificările sunt sistematice, pentru toţi elevii şi pentru
toată materia parcursă şi produc astfel o învăţare temeinică;
• evaluarea se raportează atât la rezultatele elevilor cât şi
la procesele care au condus la aceste rezultate (în vederea
îmbunătăţirii lor);
• ca proces continuu, evaluarea se raportează la obiectivele
urmărite, dar şi la progresele elevilor, sprijinindu-i în
activitatea desfăşurată;
• generează atitudini de cooperare între elevi fiind o acţiune
integrată în procesul de învăţământ;
• reglează activitatea instructiv-educativă şi formează
capacitatea de autoevaluare la elevi;
• utilizează un timp scurt din cadrul procesului de
învăţământ, în favoarea predării şi învăţării.
R. Mayer spunea că: „Evaluarea formativă nu-l judecă şi nu-l
clasează pe elev. Ea compară performanţa acestuia cu un prag de
reuşită dinainte fixat.”
În opinia lui Gilbert de Landsheere evaluarea formativă are drept
ţintă să identifice situaţiile în care elevul întâmpină o
dificultate, în ce constă aceasta şi care sunt căile de
depăşire. Acest mod de a evalua nu se finalizează numaidecât
prin note sau calificative. Evaluarea formativă este orientată
spre ajutorarea în mod operativ a elevului.
Avantaje ale metodei:
-asigurarea feed-back-ului atât pentru elev cât şi pentru
profesor;
-posibilitatea de modificare a stilului de învăţare al elevului,
dacă rezultatele nu sunt mulţumitoare;
-identificarea la timp a apariţiei unor lacune în procesul de
învăţare.
Dezavantaje ale metodei:
-dezavantajul major al evaluării formative este gradul de
subiectivitate al evaluatorului.
Evaluarea formativă se poate realiza în fiecare lecţie. De
exemplu la o lecţie de gramatică nu putem discuta despre atribut
până nu recapitulăm substantivul. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru complement: mai întâi vorbim despre verb şi apoi facem
trecerea la partea de propoziţie pe care o avem de studiat.
Şi la literatură se aplică evaluarea continuă, de exemplu,
atunci când vrem să discutăm despre comedie trebuie să facem
referire la genul dramatic, gen ce cuprinde atât comedia, tragedia,
cât şi drama. În general folosim evaluarea continuă: pentru a
trece la o lecţie nouă trebuie să ne raportăm la cunoştinţe
deja învăţate.
Evaluarea continuă este un mijloc prin care elevii înşişi îşi
pot verifica nivelul de cunoştinţe iar rezultatele obţinute îi
pot antrena într-o competiţie benefică atât cu ceilalţi elevi
cât şi cu propria persoană.
Un proverb latin spune: „repetitio mater studiorum est” –
„repetiţia este mama învăţăturii”. Acest adevăr poate fi
verificat şi în cazul elevilor care actualizează permanent
cunoştinţele dobândite putând astfel să-şi dea seama de
nivelul propriu la care au ajuns în urma muncii lor.
Evaluarea continuă îl ajută pe profesor să-şi dea seama care
este nivelul de pregătire al elevilor la disciplina pe care el o
predă, în comparaţie cu aşteptările lui şi cu cerinţa
programelor şcolare.
Pentru o bună desfăşurare a activităţii didactice, cu o
eficienţă maximă, trebuie combinată evaluarea formativă cu cea
sumativă pentru că doar funcţionarea lor împreună poate asigura
succesul procesului de învăţământ.

BIBLIOGRAFIE:

1. Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002

2. Elena Joiţa, V.Ilie, M. Vlad, E.Frăsineanu, Pedagogie şi
elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, 2003

3. Ioan Scheau, Evaluare alternativă, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2006

4. *** Ghid de evaluare – Limba şi literatura română, Editura
Aramis, Bucureşti, 2001