Evaluarea reprezintă un proces didactic complex, integrat
structural şi funcţional în activitatea instructiv-educativă.
Studiile de evaluare în învăţământul preşcolar permit
obţinerea informaţiilor cu privire la dezvoltarea copilului.
Evaluarea în învăţământul preşcolar
Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele
Propus de: andreeapop | 25.08.2019 05:13 | Revista cadrelor didactice nr. 59/2019 | 5316 vizualizări
Evaluarea în învăţământul preşcolar
PROF.ÎNV.PREȘCOLAR:POP ANDREEA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DĂEȘTI ,
JUD.VÂLCEA
,,Evaluarea pedagogică vizează eficienţa învăţământului
prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele
obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. Sunt
urmărite efectele pedagogice, respectiv consecinţele acţiunii
întreprinse asupra formării personalităţii umane în ansamblul
său. Consemnând rezultatele se scot în evidenţă şi mecanismele
care au condus la obţinerea lor, precum şi evoluţia posibilă a
rezultatelor respective, într-un cuvânt, evaluarea pedagogică
include în sfera ei rezultatele şi substratul psihologic al
acestora. Ea se realizează de către profesor prin strategii
didactice adecvate, încheindu-se cu aprecieri asupra funcţionării
interne a acţiunii educaţionale”. (Nicola I.- Pedagogie, EDP,
R.A., Bucureşti, 1992, p.253)
Evaluarea reprezintă un proces didactic complex, integrat
structural şi funcţional în activitatea instructiv-educativă. Ea
este, în opinia lui Ausubel, punctul final într-o succesiune de
evenimente care cuprinde următorii paşi: stabilirea scopurilor şi
a obiectivelor pedagogice, proiectarea şi executarea programului de
realizare a scopurilor, măsurarea rezultatelor aplicării
programului. Procesul evaluativ este totodată şi un punct de
pornire, deoarece activitatea este adaptată nevoilor de educaţie
şi posibilităţilor reale de a le satisface, procesul de
învăţământ capătă o structură ciclică, iar evaluarea joacă
un rol reglator”. ( Tomşa – Psihopedagogie preşcolară şi
şcolară, Bucureşti 2005, p.165 )
Prin conţinutul său evaluarea urmăreşte să determine modul
în care obiectivele stabilite se înfăptuiesc în activitatea
practică.
A evalua rezultatele înseamnă a determina mărimea în care
obiectivele programului de instruire au fost atinse, precum şi
eficienţa strategiilor didactice folosite, în vederea
perfecţionării procesului în etapele următoare. Evaluarea este
menită să furnizeze informaţii necesare ,,reglării” şi
,,ameliorării” activităţii , pentru ca aceasta să se
desfăşoare în condiţiile unei perfecţionări continue.
Evaluarea este o componentă esenţială a procesului de
învăţământ îndeplinind anumite funcţii:
- funcţia constatativă (de constatare) se referă la cunoaşterea
stării fenomenului, a activităţii şi a rezultatelor obţinute;
- funcţia diagnostică (de diagnoză) vizează identificarea
cauzelor care stau la baza fenomenelor constatate;
- funcţia pragmatică (de prognoză) se concretizează în
deciziile de ameliorare, ce urmează a fi adaptate cu privire la
desfăşurarea activităţii în etapele următoare;
În teoria şi practica educaţională se disting trei strategii
sau forme de evaluare:
• Evaluarea iniţială – se realizează la începutul unui
program de instruire şi este menită să stabilească nivelul de
pregătire al preşcolarilor în acest moment. Ea reprezintă una
dintre premisele conceperii programului de instruire, constituie o
condiţie pentru reuşita activităţii desfăşurate cu
preşcolarii.
• Evaluarea continuă sau formativă – se realizează
predominant pe parcursul desfăşurării procesului didactic,
cuprinzând întregul conţinut.
• Evaluarea sumativă sau finală este realizată în mod expres
la sfârşitul ciclului preşcolar, când se verifică parametrii
generali ai dezvoltării şi când se sintetizează nivelul de
performanţă al copilului în baza cărora poate fi şcolarizat.
Educatoarea beneficiază astfel de informaţii care, interpretate
corect şi valorificate, dau măsura studiului optim de copil în
pregătirea sa pe secvenţă de instruire.
Teoria psihopedagogică recomandă înlocuirea celor trei forme
de evaluare, folosind cu precădere evaluarea formativă.
Evaluarea la nivel preşcolar se conturează ca o problemă
apărută sub impulsul efortului de a introduce şi la această
treaptă de învăţământ, pregătirea pentru şcoală,
principiile cercetării ştiinţifice prin care se stabilesc
obiective, conţinuturi, metodologii de realizare şi apreciere în
scopul perfecţionării procesului de învăţământ, a asigurării
succesului copiilor în grădiniţă şi în şcoală.
Studiile de evaluare în învăţământul preşcolar permit
obţinerea informaţiilor cu privire la dezvoltarea copilului,
facilitează adaptarea deciziilor şi apropierea dintre teorie şi
practică.
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.