Explozia stelară

EXPLOZIA STELARĂ

Prof. înv. primar Brînză Alina
Şcoala Gimnazială Fitioneşti
Cunoscută şi sub numele metoda starbusting, explozia stelară este metodă similară brainstorming-ului, cu care, totuşi, nu se confundă, deşi presupune organizarea clasei de elevi într-un grup şi stimulează crearea de întrebări la întrebări, aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei. Se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie, apoi se înşiră în dreptul conceptului respectiv cât mai multe întrebări care au legătură cu el. La început se vor utiliza întrebări uzuale de tipul: Cine?, Ce?, Când?, Unde?, Din ce cauză?/ Cum?, care, ulterior, pot da naştere altor întrebări complexe.
Aplicând această metodă, am constatat că formularea de întrebări este mai dificilă decât elaborarea unor răspunsuri. În demersul didactic calitatea formulării acestora determină declanşarea diferitelor feluri şi nivele de gândire, putând conduce, la orice vârstă, la nivele superioare de gândire creativă, dar şi la blocarea gândirii pe nivelele inferioare. Cele mai folosite tipuri de întrebări sunt întrebările literale, care vizează recunoaşterea sau regăsirea informaţiei printr-un singur exerciţiu de memorie. La un nivel superior se află întrebările de transpunere, care cer elevilor să transforme informaţiile prin situarea lor într-un anumit context şi să exprime în cuvinte experienţa senzorială pe care au avut-o. Întrebările interpretative cer elevilor să descopere conexiunile dintre idei, fapte sau definiţii, pentru a da sens domeniului studiat, investigat. Întrebările aplicative oferă elevilor posibilitatea de a aplica în situaţii reale experienţele de învăţare avute, pe când întrebările analitice cer elevilor să identifice elementele incluse într-un mesaj / obiect / idee / structură legăturile şi interacţiunile dintre părţile mesajului / obiectului / ideii / structurii, organizarea, aranjarea sistematică şi structura care asigură coeziunea mesajului / obiectului / ideii / structurii. Ele sunt cele care pot pune sub semnul întrebării validitatea raţionamentului pe care se fundamentează o povestire, o lege, un principiu, un concept, o idee. Întrebările sintetice generează soluţii originale, creative şi alternative, prin valorificarea întregului volum de cunoştinţe şi experienţe pe car ele are elevul. Întrebările evaluative solicită elevului să emită judecăţi de genul bun / rău, corect / greşit, în funcţie de propriul său sistem axiologic, ceea e este un indiciu al gradului de integrare a acestuia în sistemul lui de convingeri.
Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. propunerea problemei;
2. organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o foaie de hârtie;
3. elaborarea, în fiecare grup, a unei liste cu întrebări diverse, care au legătură cu problema de discutat;
4. comunicarea rezultatelor activităţii de grup;
5. evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.
Dintre avantajele pe care le prezintă această metodă se pot aminti:
• este una dintre cele mai relaxante şi mai plăcute metode didactice;
• stimulează creativitatea individuală şi de grup;
• este uşor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârstă sau de caracteristicile individuale ale elevilor;
• dezvoltă spiritul de cooperare şi de competiţie;
• creează posibilitatea contagiunii ideilor;
• dezvoltă spontaneitatea şi creativitatea de grup, dar şi abilităţile de lucru în echipă;
• pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuţie;
• nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp pentru explicaţii prealabile, întrucât este foarte uşor de înţeles de către toţi elevii.
Limite:
• necesită timp îndelungat pentru aplicare;
• lipsa implicării din partea unor elevi.
După predarea noţiunilor legate de predicat, sistematizarea cunoştinţelor dobândite s-a făcut cu ajutorul următoarei reprezentări. Elevii au fost solicitaţi să formuleze câte o întrebare referitoare la predicat, dezvoltându-le pe cele indicate.

După formularea dirijată a întrebărilor, s-a obţinut următoarea schemă:

Bibliografie:
• Bocoş, M., 2003, Cercetarea Pedagogică, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;
• Bratu, Gabriela, 2004, Aplicaţii ale metodelor de gândire critică la învăţământul primar, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti.
• Cerghit, I., 1973, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti.
• Cerghit, I., 2008, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Editura Polirom, Iaşi.