Factorii stimulativi sau inhibitori ai creativităţii

Prof. înv. preşcolar ALB IONELA-ANGELA
Grădiniţa cu P.P. Nr.5, ZALĂU, Jud. SĂLAJ

Factorii stimulativi sau inhibitori ai creativităţii

Dimensiune complexă a personalității, creativitatea este multidimensională și plurifazică. Definirea și explicarea fenomenului complex al creativității se sprijină și pe încercările de a descifra factorii și variabilele care caracterizează creativitatea
Factorii creativităţii sunt condiţiile care permit actului creativ să se realizeze. Acestea sunt de două tipuri: interne (condiţii psihologice) şi externe (condiţii de mediu fizic/social). Factorii creativităţii, atât cei interni cât şi cei externi, pot avea efecte stimulative sau inhibitive asupra creativităţii.
Ana Stoica-Constantin realizează o clasificare a factorilor interni, care sunt însuşiri şi procese psihice, astfel:
• Factori cognitivi ( gândirea, imaginaţia, intuiţia, memoria etc.),
• Aptitudini speciale : tehnice, ştiinţifice, sociale etc.),
• Factori noncognitivi şi nonaptitudinali: factori atitudinali, motivaţionali şi de caracter.
Paul Popescu Neveanu și Mihaela Roco propun introducerea unor factori noi de creativitate, cum ar fi: orientarea motivațională specifică sau orientarea creativă; experiența, ca sursă creativă; capacitatea de sustragere a evoluțiilor imaginației de sub controlul critic imediat.
Inteligența reproductivă rămâne principala modalitate de achiziționare a informațiilor, fără de care mecanismul intelectual și cel creativ nu pot funcționa la parametrii optimi. Gândire convergentă presupune focalizarea pe un unic răspuns. Demonstraţia unei formule matematice, chimice sau fizice, un algoritm, exerciţiile cu răspuns unic sunt tipice gândirii convergente. Considerată, pe nedrept, ca fiind negativul gândirii divergente, cele două nu pot fi separate. Ele alternează şi se potenţează reciproc.
La intrarea școală, elevul are o gândire concret-intuitivă, lipsită de suplețe și mobilitate, rigidă. Sub îndrumarea dascălului și prin efortul depus atât de elev cât și de dascăl se fac progrese în educarea unei gândiri creatoare. Crearea unor situații – problemă atarage după sine o gimnastică a gândirii în vederea găsirii unor soluții noi. Astfel se dezvoltă calitățile superioare ale gândirii.
Educare gândirii creatoare este o procupare generată de necesitățile timpului actual. Dinamica extraordinară a societății actuale, cu dezvoltări spectaculoase ale științei și tehnicii, cu apariții de noi direcții ale cercetării, reclamă indivizi creativi, ușor adaptabili unei societăți în continuu progres.
Gândirea corectează imaginația, aceasta fiind un proces secundar, solitar și analog cu gândirea. Imaginaţia, componentă esenţială a procesului creativ, poate fi definită ca proces mintal conştient al cărui rezultat este obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi în plan cognitiv, afectiv sau motor. Însuşirile prin care se manifestă imaginaţia pot fi atribuite şi creativităţii: fluiditatea, plasticitatea şi originalitatea. Imaginația, factorul cognitiv cu cea mai puternică dezvoltare la elevi, înlesnește combinții inedite și crearea fantasticului. Imaginația creatoare a micilor școlari este stimulată prin joc, fabulație, povestire sau compunere. Dacă în primii doi ani de şcolaritate, combinarea imaginilor este spontană, fantastică, inadecvată realităţii, în clasele următoare, a III-a şi a IV-a, combinarea imaginilor devine coerentă şi dinamică. În această perioadă copiii pot fi implicaţi uşor în jocuri de rol, povestiri şi compuneri.
Imaginația și gândirea nu pot opera în gol. Au nevoie de informații potrivite și de o experiență bogată. Cu cât sunt mai diverse informațiile cu atât persoana are la dispoziție mai mult material pentru a crea. Memoria ca ,,proces psihic de întipărire, stocare și reactualizare a informațiilor” face posibil ca micul școlar să vadă două sau trei fațete ale aceleași probleme. Printre schimbările esențiale care se produc la această vârstă pot fi amintite intensificarea vitezei de memorare și a numărului de elemente memorate, dar și dezvoltarea aptitudinii de a gândi despre memoria proprie.
Intuiția numită și ,,gândire prescurtată” este o cunoaștere nemijlocită, fără explicații clare, un fel de cunoaștere instinctivă, de iluminare, de inspirație. Intuiţia creativă este capacitatea de a sesiza relaţii şi de a face ,,salturi mentale”. Paul Popescu –Neveanu defineşte intuiţia ca pe o ,,descoperire bruscă a unei soluţii fără conştiinţa modului de descoperire, care are loc fie la primul contact cu problema, fie după o perioadă de efort fără succes urmată de o pauză (aşa-numita inspiraţie) Popescu-Neveanu, (1978, pag. 380). Ca inspiraţie, intuiţia este momentul cel mai important şi misterios al procesului de creaţie. Pentru a facilita acest moment putem: să ne creăm condiţii speciale, favorabile de lucru; să slăbim controlul raţional; să ignorăm, în mod deliberat, temporar logica; să fim atenţi la detalii, la fapte aparent fără importanţă etc.
Analiza raportului inteligență – creativitate arată faptul că de la un anumit nivel în sus (120 IQ), mai importanți sunt factorii motivaționali, de personalitate și condițiile social-educative.
Însușirile analizate ca factori ai creativității nu coexistă separat, ci în alcătuirea unui sistem reprezentat de personalitatea umană.. Pentru a studia și promova creativitatea este necesar a dezvolta personalitatea în ansamblul său, insistând asupra factorilor esențiali proprii creativității și personalității.
Aptitudinile pot fi definite ca ,,însuşiri psihice şi fizice relativ stabile, care-i permit omului să efectueze cu succes anumite forme de activitate” Roşca, (1976. pag.470). În sens larg termenul de aptitudine exprimă potențialul adaptativ general al individului, pe baza căruia el e capabil să facă față situațiilor și solicitărilor externe și să-și satisfacă stările de necesitate. În sens restrâns acest termen desemnează un instrument potențial-adaptativ care permite posesorului realizarea unor performanțe superioare mediei într-unul sau mai multe domenii de activitate recunoscute social. Pot fi enumerate trei categorii de aptitudini :
• aptitudinea generală (inteligenţa).
• aptitudini de grup (aptitudinea verbală, fluiditatea verbală,perceptivă, numerică, de reprezentare spaţială şi de dexteritate manuală).
• aptitudini complexe (numite şi aptitudini speciale) în funcţie de domeniul de activitate.
Structura unei aptitudini cuprinde următoarele verigi: informațională, procesual-operatorie, executivă, dinamogenă și de autoîntărire, reglatorie.
Toate tipurile de aptitudini sunt importante în creativitate, dar un interes deosebit prezintă aptitudinile speciale. Rolul acestora nu este decisiv, deoarece fără conlucrarea tuturor factorilor interni şi externi, aptitudinile speciale nu sunt valorificate. Aptitudinile speciale, pentru a fi valorificate, trebuie activate, susţinute şi dinamizate de dorinţa de a cunoaşte, de a inventa sau de a descoperi. După felul activităților în cadrul căreia se manifestă se delimitează:
• aptitudini artistice
• aptitudini științifice
• aptitudini tehnice
• aptitudini sportive
• aptitudini manageriale
• aptitudini pedagogice
• aptitudini școlare
Cercetările contemporane acorda o atenţie deosebită atitudinii creative, apreciată drept o caracteristică a tuturor persoanelor cu potenţiale aptitudinale înalte. În psihologia românească, P. Popescu-Neveanu, autorul unui model bifactorial al creativităţii, plasează creativitatea în, interacţiunea optimă, generatoare de nou, dintre aptitudini şi atitudini. Aptitudinile nu sunt creative prin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate şi valorificate prin motive şi atitudini creative “.
În ciclul primar mare parte a elevilor învață cu succes la toate disciplinele, o restrângere a sferei de învățare are loc mai târziu datorită specializărilor. Factorul mediator între interese și aptitudini îl reprezintă reușita școlară. Școlarul care manifestă interes obține rezultate mai bune. Se dezvoltă adesea noi interese, chiar aptitudini de care ele sunt legate. ,,După vârsta de 9 ani, corelațiile dintre interese și aptitudini încep să fie mai ușor observabile.” Schiopu, (1967).
BIBLIOGRAFIE:
• Roşca, Alexandru, Creativitatea, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972;
• Roşu, Mihail, Cultivarea creativităţii la şcolarii mici prin rezolvarea problemelor de matematică, Învăţământul primar;
• Şchiopu, Ursula, Verza, Emil, Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti, 1981;
• Șerdean, Ioan, Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, 2008, Editura Corint, București.