Formarea personalității elevului, obiectiv performant al activității educative

ELEMENTE DE ETICĂ PROFESIONALĂ
Prof. Lucia-Simona Sandor
Palatul Copiilor Cluj – Structura Câmpia Turzii

Formarea personalității elevului, obiectiv performant al activității educative

Motto:
“Eu nu pot vorbi onest , decât la persoana I și nu pot scrie decât ce am trăit.”

Introducere
Aplicând idea coeziunii sociale în educaţie am putea susţine că a fi profesor nu înseamnă numai să ai o bună cunoaştere a unui domeniu şi a unui curriculum şcolar, ci şi să fii un cetăţean responsabil adept al valorilor fundamentale ale democraţiei. Profesorul este membru al unei comunităţi. El are responsabilităţi în educarea elevilor fiind pus în situaţia de a-şi dovedi competenţele sale civice în multe situaţii şcolare sau extraşcolare. Colaborare, pluralism şi alternativă, individualizare, centrare pe elev, cultivarea diversităţii, respectarea celuilalt ca persoană, chiar şi când este mai mic sau mai puţin instruit, sunt aspecte incluse în coeziunea socială. Cadrul didactic trebuie să fie sensibil nu numai la problemele de conţinut ale domeniului său, ci şi la felul specific în care fiecare elev învaţă. Un profesor trebuie să fie conştient că, dincolo de conţinuturile disciplinei lui, el transmite atitudini, valori şi ierarhii de valori, un mod de fi în societate, stereotipuri şi prejudecăţi care nu sunt conştientizate în totalitate poate nici de către el însuși. Clasa este un grup de învăţare. Acest grup ar trebui să funcţioneze după reguli democratice. Indiferent de materia pe care o predă, orice dascăl face parte din comunitatea locală în care şcoala este inclusă. Rezultă de aici că, dincolo de conţinuturile programelor şcolare, cadrul didactic transmite anumite opţiuni valorice, exprimate prin modul său de a organiza învăţarea, pe care elevii le preiau.

Eu, dascalul
În centrul atenției mele este copilul, iar procesul educativ pe care-l practic este cât se poate de firesc, de natural și ține de bunul meu simț, copilul formandu-și o conștiință a propriilor resurse, a propriilor nevoi de relații și, implicit, a propriilor limite.
Pentru mine este important nu atât a ști, cât a cerceta și de aceea creez în primul rând o atmosferă de colaborare, de bună înțelegere și solidaritate reciprocă în clasă. Aplicând munca diferențiată, valorific subiectivitatea fiecărui elev și mă feresc de întrecere/competiție individuală, dar și de nivelare colectivă. La începutul orei îmi aleg un obiectiv pertinent pe care elevii îl apreciază și care cere tuturor un efort de participare activă, făcând implicit diferența de competențe și de niveluri.
Eu induc cunoașterea nu transmițând o multime de noțiuni abstracte, ci unind procesul cognitiv cu afectivitatea creez motivație fiecarui elev. Esența constă în muncă, în acțiune ca manifestare a nevoii naturale de cunoaștere și de afirmare a elevului ca ființă socială.
N-aș vrea sa fiu niciodată ca acei “doctori” care odată ce iau copilul “în mâinile lor” îl izolează, îl țin închis pentru a-l examina mai bine, pentru a-i analiza presupusele gânduri și facultăți, pentru a-i studia comportamentul. Eu cred că puterea vitală nu reacționează independent de condițiile ambientale, iar noi adulții, societatea suntem mediu pentru înflorirea vieții copilului în devenirea lui. Iar aici rolul dascălului se potrivește de minune, asemeni grădinarului care orientează îndrumand creșterea trandafirului.
Lăsați în voia lor, copiii ar repeta aceleași experiențe, ar parcurge drumul deja parcurs de alții, cu aceleași riscuri de a cădea în greșeală, ceea ce practic ar însemna lipsa progresului.
Nu se poate vorbi despre autoeducare în sens absolut. Mama oferă un exemplu valabil de intervenție educativă atunci când dirijează copilul spre soluții cât mai adecvate satisfacerii nevoilor lui. În mod analog, dascălul va trebui să înlesnească succesul acelor acte ale devenirii individuale care, prin repetare, se vor fixa mai târziu ca reguli de viață.
Noi, dascălii, modelăm personalități, formăm oameni, dar cu siguranță nu printr-o intervenție de tip autoritar, extern; e greșit să crezi că poți insufla copilului rezultatul experienței, din moment ce doar experiența contează. Unica posibilitate de intervenție este crearea unui mediu bogat în posibilități de cunoaștere (nu numai motivații).
Așa cum scările sunt prevăzute cu balustrade de care te poți ajuta la nevoie, dar care se pot depăși ușor dacă vrei să le sari, tot așa un mediu educațional nu trebuie să fie lipsit de acele bariere ajutătoare/restrictive, nu prea îndepărtate – pentru a putea sprijini la nevoie, dar nu prea apropiate – pentru a se păstra un spațiu suficient pentru dezvoltarea independenței elevului, destul de înalte dacă există pericolul de a fi depășite, dar nici prea înalte pentru a nu crea senzația imposibilității de depășire.
Nu cred că cineva ar aprecia niște elevi întru totul ascultători, cuminți, care se supun fără a avea un punct de vedere personal, care fac doar ce li se pretinde. Educația pe care le-o oferim trebuie să le dezvolte o gândire critică, ce le permite să se aprecieze ei înșiși în orice moment, în raport cu ceilalți, pentru a trăi în mod echitabil diferitele aspecte culturale ale mediului înconjurător în deplină legitimitate.
A preda înseamnă pentru mine a-ți lua angajamentul (asemeni unui jurământ) că vei influența pozitiv și într-o mare măsură viața elevilor tăi și a comunității. Este deci o mare responsabilitate și nu e deloc ușor să porți în mâinile tale și să șlefuiești personalitatea oamenilor de mâine. Se cer foarte multe sacrificii, însă – în pofida tuturor dificultăților, tot mai înclin să cred ca e o profesie ce-mi aduce mai multe satisfacții decât oricare alta din lumea afacerilor, iar dacă mi s-ar da o a doua șansă să-mi aleg meseria, aș alege-o tot pe aceasta, care e reala mea vocație. Cei ce predau “se dăruiesc” altora. Și în fiecare elev pe care l-am avut există cel puțin o picătură din sufletul meu. Profesorul e un izvor nesecat de spiritualitate, de informație, care potolește spre a spori setea de cunoaștere și dă încredere în sine celui care se adapă din “apa” lui.
Sensibilizarea profesorilor în vederea acțiunii pentru coeziune socială presupune construirea activității educaționale în baza următoarelor valori democratice: echitate, pluralism, libertate, respectarea persoanei, cooperare, participare.
Din activitatea mea la catedră îmi amintesc de un elev care mi se parea puțin rebel, ieșind din tiparul standard al elevului clasic. Acesta a rămas repetent doi ani consecutiv fiind în pericol de exmatriculare. Când l-am remarcat în ultima bancă, era retras, dar nu timid, și deloc atent, mai ales la orele de gramatica limbii române, în schimb la lecțiile de literatură și în mod special la momentul lecturii-model devenea intens interesat, apoi la dezbateri și analize redevenea același elev absent. Ca orice profesor ce evaluează “produsul” și nu “procesul”, l-am penalizat la note, și rău am facut deoarece în scurt timp a devenit foarte frustrat. Și asta până când am studiat prima poezie în acel an școlar: Mărțișor, de Ion Pillat. A urmat momentul când elevii lecturează expresiv textul literar, moment în care citind și el poezia a intonat un ritm de rapp; am înțeles din acel moment că poseda o sensibilitate aparte față de sunete, capacitatea de a răspunde emoțional la acestea, adică era înzestrat cu o inteligență muzical-ritmică. I-am sugerat să schimbe textul unei melodii rapp, cu noțiuni gramaticale, de pildă cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului (lecție de maximă importanță) și a ieșit o adevărată demonstrație de talent muzical-coregrafic. În general folosesc metoda deductivă într-o lecție de predare, antrenând elevii într-o activitate diferențiată pe grupe, având grijă ca fiecare membru al grupei să-și valorifice tipul de inteligență proprie, astfel ca niciunul să nu eșueze în munca lui și să nu devină de râsul colegilor. Fie sarcina cât de mică, dacă e îndeplinită, trebuie apreciată. Dacă accentuez calitățile copilului, respectul lui de sine se va fortifica și va înțelege cu timpul că este o persoană importantă pentru cei din jur, că prin cunoaștere va deveni liber. Astfel va căuta să colaboreze (și nu să se interiorizeze rușinându-se de sine) și va scoate la lumină calități și priceperi nebănuite care-l uimesc chiar și pe el însuși. După studierea/aprofundarea teoriei inteligențelor multiple din ncadrul lunui curs de formare periodică, am dat ca sarcină fiecărei grupe inclusiv ilustrarea muzical/ritmică a unei lecții de literatură, sau a rolului unui cuvânt în propoziție, în mod special la sintaxa propoziției. Elevul s-a remarcat devenind leader al clasei în acest domeniu, foarte sociabil și comunicativ, știind că ceilalți au nevoie de serviciile lui cel puțin într-un anumit moment al lecției.

Încheiere
Procesul educațional este unul de socializare început în familie și continuat la școală.
Un profesor trebuie să fie conștient că, dincolo de conținuturile disciplinei lui, el transmite atitudini, valori și ierarhii de valori, un mod de a fi în societate, transmite anumite opțiuni valorice, exprimate prin modul său de a organiza învățarea, pe care elevii le preiau și le utilizează la fel de democratic precum au dobândit învățarea.
Elevul a dedus și a înțeles ce este respectul reciproc, respectul față de disciplina pe care o predau, respectul pentru cei din jur, dar mai presus de toate, respectul de sine.