Formarea priceperilor şi deprinderilor practice de muncă în orele de abilităţi practice în ciclul primar

În familie, din primii ani de viaţă, copiii vin în contact cu
diferite forme de muncă. La grădiniţă, în procesul educativ şi
instructiv, la şcoală, în familie alături de părinţi ei
participă la unele treburi gospodăreşti: fetiţele o ajută pe
mama în gospodărie, atunci când pregăteşte mâncarea sau face
prăjituri, o imită ştergând praful de pe etajera cu cărţi, de
pe mobila din dormitor, udă florile din glastrele de la fereastră,
din balcon dau din grădină; băieţii meşteresc alături şi
împreună cu tatăl lor la realizarea unor obiecte folositoare din
casă sau la repararea acestora.
Cu timpul copiii devin colaboratori ai părinţilor,
exemplul acestora fiindu-le un preţios sprijin în dezvoltarea
interesului pentru muncă.
Familiarizarea copiilor cu anumite forme de activitate
duce la dezvoltarea dragostei pentru munca practică, la însuşirea
unor priceperi şi la formarea unor deprinderi elementare de muncă,
ce trebuie să înceapă de la vârsta preşcolară.
De la 3 la 7 ani copiii manifestă în mod deosebit
dorinţa de mişcare, de manipulare a unor obiecte, la început
imitându-i pe cei din jur, apoi activitatea este orientată
conştient spre un anumit scop. Realizarea unor jucării şi
folosirea lor creează copilului o emoţie, o stare de bucurie, de
satisfacţie, deoarece obiectul realizat este făcut de el, este
rezultatul muncii lui.
Pe temeiul acestor stări afective se formează
interesul faţă de muncă, se trezeşte dorinţa copilului de a
lucra un obiect util. Jucându-se, copilul învaţă să cunoască
lumea reală; în joc el acţionează asupra unor obiecte din mediul
înconjurător şi, treptat, începe să cunoască această lume. Ca
urmare a rezultatelor obţinute, copilul dobândeşte încredere în
propriile lui forţe.
Jocurile şi activităţile practice contribuie la
dezvoltarea imaginaţiei, a spiritului de observaţie, a atenţiei
şi a gustului estetic. În acest context o importanţă deosebită
o au materialele folosite, de exemplu: hârtia, cartonul, staniolul;
materialele din natură asamblate sau îmbinate cu alte elemente
accesorii; deşeuri textile, plastice, recuperabile şi
refolosibile; sfoară, dopuri de plută şi de plastic; sârmă de
diferite grosimi; material lemnos în diferite feluri –
chibrituri, şindrilă, şipci prelucrate, lustruite etc.
Prin diversitatea materialului folosit, a coloritului,
a posibilităţilor de îmbinare, combinare, se stimulează
gândirea creativă şi imaginaţia copiilor.
În desfăşurarea activităţilor şi jocurilor în
care copiii sunt antrenaţi se va ţine seama de particularităţile
de vârstă ale acestora şi de principiul accesibilităţii
cunoştinţelor. Jucându-se, copiii asimilează unele cunoştinţe
şi se familiarizează cu unele materiale necesare confecţionării
jucăriilor, cu modalităţi de lucru, cu uneltele folosite.
În procesul predării abilităţilor practice, elevii
îşi însuşesc unele cunoştinţe elementare şi îşi formează,
pe baza acestora, priceperi şi deprinderi simple de munca.
Astfel, ei îşi însuşesc unele noţiuni elementare
despre diferite materiale de lucru, despre proprietăţile acestora,
despre cele mai simple unelte şi instrumente de lucru şi modul de
întrebuinţare a lor. De asemenea, elevii îşi însuşesc unele
reguli simple de care vor trebui să ţină seama în procesul
activităţii practice, în executarea diferitelor obiecte.
După cum se ştie, rezultatul procesului de
înţelegere şi memorare a unor fapte sau a unui sistem de fapte
generalizate sub formă de noţiuni, reguli, teoreme constituie
cunoştinţele. Prin urmare, şi la lecţiile de abilitaţi practice
elevii îşi însuşesc unele cunoştinţe elementare.
Însuşirea cunoştinţelor elementare nu constituie
însă un scop în sine care să fie urmărit prin predarea
abilităţilor practice. Ea continuă în mod firesc cu formarea
priceperilor şi deprinderilor, care sunt legate de activitatea de
aplicare în practică a cunoştinţelor. De altfel, un obiectiv de
seamă al predării abilitaţilor practice îl constituie, aşa cum
s-a văzut, tocmai formarea la elevi a unor priceperi şi deprinderi
simple de muncă.
Formarea deprinderilor la abilităţi practice parcurge
mai multe etape:
a) O primă etapă o constituie unificarea acţiunilor
parţiale în acţiuni globale. În exemplul dat mai sus, în
legătură cu îndoirea şi împăturirea hârtiei, în această
etapă iniţială, fiecare mişcare (luarea colţului hârtiei,
ridicarea şi aşezarea lui pe colţul opus etc.) se execută de
elevi separat. Prin exerciţii se realizează unificarea acestor
mişcări într-o acţiune unitară, care se desfăşoară uniform.
b) În etapa următoare are loc eliminarea mişcărilor
şi eforturilor de prisos în executarea acţiunii. În faza
iniţială de efectuare a unei operaţii: tăierea cu foarfecele,
împletitul, cusutul etc., elevii efectuează unele mişcări în
plus faţă de cele necesare, gândirea lor participă intens, iar
consumul de energie este mare.
Pe măsură ce se formează deprinderea, se elimină
mişcările de prisos şi elevul efectuează pe cele care sunt
absolut necesare. Apoi, datorită unificării mişcărilor parţiale
într-o acţiune globală şi înlăturării acestor mişcări de
prisos, se reduce şi timpul de execuţie.
Elevul realizează operaţia respectivă într-un timp
mult mai scurt, comparativ cu perioada iniţială. În acelaşi
timp, datorită automatizării acţiunilor simple, scade şi
consumul de energie. Ca urmare, pe măsura exercitării, procesul de
execuţie devine mai ordonat, mai rapid şi totodată mai economic.
c) În formarea deprinderilor practice, o etapă
importantă o constituie înlocuirea controlului vizual prin cel
tactic-chinestezic. Elevul care îşi însuşeşte o anumită
deprindere, ca: decuparea, îndoirea, tăierea cu foarfecele,
cioplitul, împletirea, realizează la început toate mişcările
care compun acţiunea respectivă, controlând cu ochii fiecare
mişcare. Ulterior, după ce şi-a format deprinderile respective,
controlul vizual se înlocuieşte – în bună măsură – prin
pipăit. Şi în faza finală are loc reglarea mişcărilor, dar s-a
înlocuit analizatorul de la distanţă (vizual) cu un alt
analizator inferior, prin contact – cel tactil-chinestezic; or
acest lucru înseamnă că s-a produs automatizarea mişcărilor şi
că, în general, s-a perfecţionat executarea în serie a
activităţii. În această etapă, elevul stăpâneşte deprinderea
respectivă.
Pentru a asigura reuşita în formarea deprinderilor
trebuie respectate câteva condiţii:
a) Practica a dovedit că o acţiune care nu-l
interesează pe cel ce şi-o însuşeşte, care nu prezintă
importanţă pentru el, nu poate fi însuşită în mod temeinic. De
aici decurge necesitatea de a stimula interesul pentru deprinderea
ce urmează a fi formulată, de a motiva importanţa şi necesitatea
însuşirii ei.
În desfăşurarea lecţiilor de abilităţi practice
există numeroase posibilităţi de a trezi interesul elevilor
pentru deprinderile pe care le vor învăţa. Iată câteva:
prezentarea unor obiecte care necesită deprinderea respectivă;
perspectiva organizării unei expoziţii pe clasă sau pe şcoală;
prezentarea importanţei însuşirii unei deprinderi pentru viaţă,
pentru activitatea viitoare; folosirea unui material intuitiv care
să atragă atenţia etc. Trezirea interesului prin mijloace
diferite are drept rezultat faptul că elevii dau importanţa
cuvenită însuşirii deprinderii noi, uşurând procesul formării
ei.
b) În procesul formării deprinderilor este necesară
cunoaşterea deplină a acţiunii de către elevi, a modului de
executare a lucrării respective. Elevii trebuie să-şi reprezinte
clar acţiunile simple din componenţa acţiunii complexe pe care o
au de executat, pentru a se preveni însuşirea greşită a
acţiunilor simple şi pentru a nu cheltui, ulterior, mai multă
energie şi timp pentru corectarea lor. Pentru aceasta, în perioada
iniţială, învăţătorul trebuie să explice şi să demonstreze
acţiunea complexă pe care trebuie să şi-o însuşească elevii,
să le prezinte scopul şi să le dea cunoştinţele necesare în
legătură cu deprinderea ce trebuie însuşită. Elevul trebuie
îndrumat să memoreze regulile acţiunii respective, precum şi
ordinea acţiunilor simple (fazele) încât să şi le reamintească
în mod independent în timpul exerciţiilor.
Cunoaşterea teoretică de către elevi a modului cum
trebuie desfăşurată acţiunea este absolut necesară, deoarece,
până la etapa automatizării, în desfăşurarea acţiunilor
simple are loc controlul continuu al celui de-al doilea sistem de
semnalizare asupra mişcărilor mai mult sau mai puţin coordonate
ale mâinilor. După ce învăţătorul s-a convins că elevii
cunosc teoretic modul de realizare a acţiunilor complexe, se poate
trece la executarea propriu-zisă a acţiunii.
c) O altă condiţie este sesizarea la timp a
greşelilor, a greutăţilor şi a complicaţiilor. În acelaşi
timp, este deosebit de important ca elevii, în procesul însuşirii
unei deprinderi, să treacă la timp la un ritm cât mai apropiat de
ritmul normal al activităţii. Adesea se poate observa tendinţa de
a mări ritmul mişcărilor, de a grăbi executarea acţiunii
respective. Nesesizarea la timp a acestei atitudini şi, ca urmare,
necorectarea ei au, drept consecinţă, însuşirea în mod
defectuos a deprinderii.
Principalele categorii de priceperi şi deprinderi
practice de muncă ce se au în vedere la lecţiile de abilităţi
practice sunt următoarele:
a) Priceperi şi deprinderi practice legate de
organizarea activităţii. Acestea au un caracter foarte general ,
fiind necesare la toate activităţile de abilităţi practice,
precum şi în orice alt loc de muncă. Din rândul lor fac parte:
asigurarea ordinii la locul de muncă, aranjarea în ordine a
materialului şi a uneltelor şi instrumentelor de lucru, începerea
la timp a lucrului şi continuarea lui într-un ritm normal etc.
b) Priceperi şi deprinderi practice legate de
prelucrarea diferitelor materiale de lucru. Acestea sunt cele mai
numeroase, fiind legate de toate formele de activitate ce au loc în
cadrul predării abilităţilor practice. Iată câteva din aceste
priceperi şi deprinderi: îndoirea, împăturirea, tăierea,
decuparea, lipirea, la lucrările din hârtie; modelarea plastilinei
sau a argilei; împletitul cu mâna prin răsucire, înnodatul,
pentru lucrările de împletituri; executarea punctului înaintea
acului, în urma acului, a punctului naţional românesc –
cruciuliţa, cusutul pe muchie etc., la cusăturile artistice.
c) Priceperi şi deprinderi legate de mânuirea
corectă a diferitelor instrumente şi unelte simple. La lecţiile
de abilităţi practice se utilizează relativ puţine unelte şi
instrumente. Totuşi, dat fiind faptul că elevii iau pentru prima
oară contact, în mod organizat, cu ele, este necesar ca ei să fie
îndrumaţi să-şi formeze priceperi şi deprinderi de mânuire
corectă a acestora. Iată câteva asemenea priceperi şi
deprinderi: mânuirea foarfecelui şi a pensulei la lucrările din
hârtie; mânuirea acului şi folosirea corectă a degetarului;
utilizarea andrelelor şi a croşetei, pentru cusături şi,
respectiv, împletituri; mânuirea corectă a briceagului sau a
cuţitaşului în cioplirea materialului lemnos.
Formarea priceperilor şi deprinderilor practice de
muncă în cadrul predării abilităţilor practice constituie un
proces complex şi îndelungat. Această activitate presupune
respectarea riguroasă a principiilor didactice, folosirea în mod
corespunzător a metodelor generale de învăţământ, precum şi a
celor specifice predării abilităţilor practice.

Bibliografie
1. Diaconu Mihai, „Îndrumător pentru lecţiile de abilităţi
practice (pentru clasele I-IV)”, Editura Petrion
2. Dima Silvia „Ne jucăm - jucării confecţionăm”,
Bucureşti, 1994
3. Stan Lucian, Stan Ileana, Dorobanţu Gabriela, Ghiţă Ecaterina
„Abilităţi practice - ghid metodologic privind proiectarea şi
desfăşurarea activităţilor”, Editura Aramis, 2007
4. Stan Lucian, Stan Ileana, Dumitru Isabela „Abilităţi practice
şi educaţie tehnologică (ghid metodic clasele I-IV), Editura
Aramis, 2007