Gânduri şi exemple de educaţie outdoor

Este timpul să conştientizăm beneficiile şi facilităţile acestui tip de educaţie, „să părăsim prispa” instituţiei/ clădirii pentru a ne aventura cu puţină creativitate şi imaginaţie în natura ce încă ne înconjoară, „ să rupem barierele” înălţate de rutină, indiferenţă, comoditate şi uneori de necunoaştere, şi, să oferim copiilor noştri o alternativă interesantă şi mai atractivă.
Dintre beneficiile şi facilităţile oferite de activităţile de tip outdoor putem decela următoarele, lăsând lista deschisă:
• Un cadru natural mai plăcut, mai relaxant în care copiii să se manifeste mai liber, autentic, unde au posibilitatea de a prezenta un comportament firesc, necenzurat de formalismul şi rigiditatea înstituţiilor şcolare;
• Un mediu mai provocator/stimulator care să răspundă curiozităţii naturale/fireşti a copiilor, care să incite la investigare, cercetare şi să rezulte cunoaştere, învăţare reală, practică;
• Contactul direct cu natura, în acest mod copiii având posibilitatea interacţiunii cu elementele mediului înconjurător fără vreo mijlocire, fără substitute, fără simulare artificială;
• Dezvoltarea personală a celor implicaţi, care, îşi pot evalua, măsura forţele proprii, îşi pot învinge temeri, depăşi convingeri personale şi dificultăţi de învăţare, pot trece bariere sociale etc.;
• Mişcarea implicată de activităţile de tip outdoor duce la o dezvoltare fizică dezirabilă care reprezintă de asemenea un beneficiu major, duce la o sănătate corporală şi mentală mai mult decât semnificativă care la rându-le influenţează funcţionarea corespunzătoare a organelor interne şi a organismului în ansamblu;
• Dezvoltarea socio-emoţională armonioasă este o altă rezultantă a acestui tip de educaţie deoarece prin relaţiile interpersonale stabilite între participanţi (copil-copil, copil-adult) se dezvoltă spiritul de echipă, de fair-play, apartenenţa la un grup social, creşte gradul de implicare/participare activă, se intensifică relaţiile sociale, se diversifică şi nuanţează formele comunicării sociale/ personale;
• Exersarea aptitudinilor mai puţin vizibile/cunoscute care nu pot fi observate/exersate în sala de clasă;
• Educaţia outdoor permite un nivel ridicat de creativitate/ingeniozitate, atât din partea organizatorului, al coordonatorului cât şi din partea participanţilor, în ceea ce priveşte proiectarea activităţii, conceperea acesteia sau în prezentarea diferitelor soluţii identificate în rezolvarea problemelor ridicate;
• Latura interactivă a activităţilor în aer liber conduce la o mai bună cunoaştere a copiilor, cunoaştere a acestora în diferite ipostaze şi situaţii de învăţare pe axa comportament-atitudine-aptitudine.
Cu toate beneficiile şi facilităţile enumerate mai sus, educaţia outdoor, în esenţa sa, poate fi un proces complex care presupune deopotrivă bună organizare, implementare şi evaluare, care necesită timp, creativitate, seriozitate şi deschidere spre inovaţie din partea educatorilor.
La sfârşit, vreau să adaug câţiva factori frenatori observaţi în jurul meu în ceea ce priveşte organizarea activităţilor de tip outdoor la nivel şcolar:
• Lipsa unei legislaţii clare şi a unor norme metodologice de aplicare coerente care să reglementeze acest tip de educaţie şi care să-i stabilească locul în curriculumul şcolar;
• Reticenţa la nou, la schimbare a multor cadre didactice;
• Riscurile aferente activităţilor organizate în aer liber pe care cadrele didactice nu sunt dispuse să şi le asume din teamă, comoditate sau presiuni sociale din partea colegilor, a direcţiunii sau a părinţilor copiilor;
• Formarea iniţială şi/sau continuă insuficientă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte activităţile de tip outdoor;
• Lipsa parteneriatelor sociale /educaţionale cu organisme şi instituţii din comunitatea locală sau formalismul prea mare a celor existente, care să sprijine organizarea şi desfăşurarea activităţilor în mediul natural, care încă face parte din habitatul uman.
Iată şi câteva exemple prin care doresc să evidenţiez viaţa unei clase Freinet, alternativă educaţională care permite desfăşurarea activităţilor de tip outdoor. Aş începe cu un parteneriat menit să îmbunătăţească substanţial calitatea actului didactic, să permită copiilor să dobândească competenţele şi abilităţile cotidiene fundamentale necesare pentru dezvoltarea personală. Parteneriatul şcoală-grădiniţă/ instituţie de stat şi instituţie particulară, respectiv alternativa Freinet/învăţământ tradiţional. Dorinţa a fost de a facilita copiilor oportunităţi pentru o mai bună socializare şi pentru o comunicare interpersonală. Colaborarea dintre copiii diferitelor instituţii nu este un proces spontan, ci este o activitate organizată, susţinută, conştientă, direcţionată spre problemele educative ale tinerei generaţii. Din această perspectivă, am hotărât ca în cadrul acestui parteneriat copiii să se întâlnească, să desfăşoare activităţi comune, să colaboreze, să-şi expună lucrările realizate împreună. Copiii devin capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală, fie prin creaţie plastică, fie prin diverse jocuri. Prin activităţile acestui parteneriat am încercat să dezvăluim copiilor frumuseţea vieţii de şcolar, prin implicarea în activităţi comune plăcute, să găsim cele mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea preşcolarilor la viaţa şcolară.
În cadrul proiectului educaţional „Uniţi pentru salvarea pădurii”, am pus umărul împreună cu prietenii noştri de la Liceul cu program sportiv ,,Bihorul” şi am dat o mână de ajutor Direcţiei Silvice în campania de (re)împădurire cu puieţi de stejar roşu în pădurea de la Betfia. Dincolo de toate câştigurile didactice, valenţele instructiv-educative, prin aceste acţiuni încercăm să sensibilizăm elevii şi părinţii acestora faţă de ecosistemul în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi să optimizăm relaţia dintre om şi natura înconjurătoare. A fost un nou prilej, atât pentru noi, cadrele didactice, cât şi pentru elevi de a observa, „investiga” şi înţelege impactului activităţilor umane distructive asupra mediului şi necesitatea respectării normelor de protecţie şi ocrotire a pădurii.
Şi că veni vorba de părinţi, din punctul meu de vedere, participarea părinţilor la activităţi este esenţială în dezvoltarea copilului şi în buna comunicare dintre familie şi şcoală. Mulţi părinţi nu ştiu ce se întâmplă la şcoală decât din ceea ce le povestesc copiii. Sistemul de învăţământ românesc nu prevede ore speciale la care să participe şi părinţii, dar eu am considerat necesară implementarea unor activităţi în care părintele doritor să poată participa efectiv la viaţa clasei. Dacă ar prelua mai des acest statut poate ar încerca să îi înţeleagă mai bine pe copii, dar şi pe doamna învăţătoare. În virtutea acestui gând am hotărât ca anumite activităţi să fie desfăşurate de către părinţi, bineînţeles cu ajutorul meu şi sub îndrumarea mea. Astfel, am realizat un tabel de înscriere pe care l-am afişat pe panoul clasei din holul şcolii unde părinţii doritori îşi pot nota opţiunea asupra zilei şi chiar asupra activităţii dorite. Prima activitate de genul acesta s-a desfăşurat la ora de Arte vizuale şi lucru manual, activitate condusă de cea mai îndrăzneaţă mămică înscrisă pe tabel, Alina Precup, mama Yasminei. Împreună cu copiii au încercat realizarea unui om de zăpadă din pahare de unică folosinţă. Activitatea a debutat cu ghicitori, învăţarea unei poezioare şi chiar audierea unui cântecel despre omul de zăpadă. Apoi s-a trecut la explicarea procedurii de lucru, iar copiii s-au pus pe treabă şi au lucrat cu mare drag, tocmai pentru că erau îndrumaţi de o mămică, altceva decât erau ei obişnuiţi zi de zi. S-au simţit în largul lor, aveau la dispoziţie două persoane care să-i ajute şi cu care să comunice.
Dacă vorbim de corespondenţă şcolară, clasa care o conduc a demarat o astfel de corespondenţă cu o clasă din Timişoara, corespondenţă care le permite micilor elevi o deschidere spre socializare, şi-au făcut prieteni noi de la care află multe lucruri interesante şi inedite. A permis crearea unei legături cu altă clasă din alt mediu geografic, lărgeşte câmpul de relaţii afective care intră astfel în câmpul vieţii şcolare. Elevii devin critici asupra producţiilor corespondenţilor ceea ce atrage implicit exigenţa în realizarea corespondenţei. Ultima scrisoare primită a fost o adevărată monografie a oraşului Timişoara realizată într-o manieră inedită, ceea ce a atras interesul copiilor, dar şi dorinţa de a-şi perfecţiona realizarea produselor proprii. Deja se gândesc sub ce formă vor realiza răspunsul la scrisoare, să fie mai interesantă ca cea a prietenilor de departe. Consider că activităţile generate de această corespondenţă sunt funcţionale, generează învăţarea şi favorizează punerea în practică a numeroase tehnici: ancheta documentară, cercetări, jurnalul şcolar. Această tehnică nu este o activitate care o facem în plus, este motorul vieţii clasei şi implică un alt mod de viaţă: trebuie emise noi idei, confruntate puncte de vedere, luate decizii, împărţite sarcini. Activităţile determină astfel noi structuri. Rolul nostru, al cadrului didactic este foarte important. Trebuie să manifestăm exigenţă în ceea ce priveşte prezentarea prin neacceptarea a ceea ce nu este bine scris sau neterminat. Copilul trebuie să înveţe să fie critic cu el însuşi şi să înveţe să-l respecte pe celălalt. De asemenea, trebuie să manifestăm exigenţă privind ritmul schimburilor pentru reciprocitate, şi evitarea decalajelor. Nicio scrisoare nu rămâne fără răspuns. La primirea scrisorii, afişez scrisoarea, apoi o citesc cu voce tare şi imediat apar întrebările. De aici rezultă pistele de lucru, proiectele de cercetare sau anchetele. Corespondenţa şcolară este un mijloc de a induce comportamente pozitive: rigoare, atenţie, socializare, autonomie, responsabilizare, perseverenţă datorită activităţilor puternic motivate desfăşurate de elev. Prin corespondenţă deschidem ferestrele clasei, lăsând să pătrundă aici plăcerea de a citi, a scrie, de a-l descoperi pe partenerul de aproape sau de departe. „Înainte de toate cultivăm dorinţa internă de a comunica cu alte persoane, cu alţi copii, mai ales dorinţa de a-şi face cunoscute gândurile, sentimentele, visurile, speranţele. Prin urmare va fi pentru copil o modalitate naturală de a învăţa, la fel cum se învaţă mersul.”, spunea Freinet.
Ieşirea şcolară are importanţă şi valoare instructiv-educativă foarte mare. Acţiunea aceasta contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie al copiilor, a interesului pentru studiul natură. De asemena contribuie şi la lărgirea cunoştinţelor, întregeşte efectul instructiv - educativ al activităţii didactice, realizând în acest mod, legătura dintre teorie şi practică. Activităţile în natură stimulează curiozitatea de a descoperi noi lucruri, dezvoltându-se dorinţa de călătorie în scopul cunoaşterii. Prin aceste ieşiri, pe plan afectiv, se trezesc sentimente de preţuire şi ataşament faţă de natură. Apoi, ieşirea şcolară dezvoltă la copii, spiritul de prietenie, de voinţă, disciplină. Această acţiune didactică trebuie bine pregătită, după un plan ce cuprinde trei etape, şi anume: pregătirea teoretică (se stabileşte tematica şi obiectivele, itinerariul), desfăşurarea propriu-zisă şi evaluarea acesteia la întoarcerea la şcoală. Alternativa educaţională Freinet, prin modul în care îşi derulează activitatea instructiv-educativă, aduce însemnate beneficii elevilor în ceea ce priveşte adaptarea pedagogică, relaţională, normativă, dar şi în ceea ce priveşte potenţialul creativ al acestora. Chiar dacă este cert faptul că alternativa educaţională nu poate atinge o extindere impresionantă la nivelul sistemului de învăţământ din ţara noastră, raportat la clasele tradiţionale, considerăm extrem de utilă aplicarea la nivelul învăţământului tradiţional a unor aspecte specifice activităţii instructiv-educative în cadrul alternativei educaţionale Freinet tocmai pentru a veni în sprijinul unei mai bune integrări a elevilor la nivel pedagogic, profesional şi social.