IMAGINAȚIA ȘI CREATIVITATEA LA VÂRSTA ADOLESCENȚEI

IMAGINAȚIA ȘI CREATIVITATEA LA VÂRSTA ADOLESCENȚEI

Adolescenţii sunt păsări cu aripile crescute înăuntru.
(Parafrază după Nichita Stănescu)

Problema creativității este una nouă și actuală; în urmă cu aproximativ 40 de ani, noțiunea de creativitate nici nu era menționată în dicționarele de specialitate.
De altfel viziunile tradiționale realizau o similitudine între creativitate și insanitatea psihică, afirmând că funcția creatoare este specifică doar geniului (care reprezenta o abatere biologică de la legile speciei umane).
Ulterior s-a demonstrat că de fapt creativitatea nu poate fi privită într-o viziune atât de reducționistă, ci mai degrabă ca pe o scală pe care sunt situate toate ființele umane (cu anumite excepții). J.P.Guilford (cit. De D.Balahur), spunea: „Toți indivizii, exceptând cazurile patologice, poartă în sine, în grade diferite, toate aptitudinile. Ne putem deci aștepta la acte creative din partea tuturor indivizilor, fără a ține cont de importanța și frecvența acestor acte. Ceea ce este important aici este conceptul de continuitate. Oricare ar fi natura talentului creativ, persoanele pe care le recunoaștem drept creatoare posedă această aptitudine pur și simplu într-un grad mai ridicat. Acest principiu al continuității ne permite studierea creativității la indivizi care nu sunt necesarmente excepționali.”
Etimologia termenului de creativitate este una latină: „creare” însemnând „a zămisli”, „a făuri”. Acest termen a fost folosit pentru prima oară și introdus în psihologie de psihologul american G.W.Allport în 1937. Din momentul în care acest concept a intrat în atenția specialiștilor, au apărut și definițiile creativității.
„Creativitatea este facultatea specială a spiritului de a reorganiza elementele lumii externe (elemente culturale sau tehnice) pentru a le prezenta sub un aspect nou, realizând astfel o acțiune creativă” (Enciclopedia Hachette).
„Creativitatea este un proces de asociere și de combinare, în ansambluri noi a unor elemente preexistente” (H.Jaoui).
„Creativitatea este forma superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care se produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă pentru progresul social”(A. Stoica).
Termenul „creativ” în mod frecvent este utilizat ca sinonim pentru termenul „dotat”. Cu alte cuvinte, o persoană (un elev adolescent), este creativă în măsura în care este foarte inteligentă. L.M.Terman, în ” The discovery and encouragement of excepțional talent” (American Psychologist) arată că încă de prin anii 1920 au fost testați câteva mii de copii de vârstă școlară din California, câteva sute dintre ei fiind considerați „dotați”. Acești copii au fost urmăriți în traiectoria lor în viață cu ajutorul testelor și chestionarelor, și s-a constatat că, în timp, nici unul dintre ei nu s-a remarcat prin creativitate în vreun domeniu.
Deci a fi extrem de inteligent nu atrage după sine și calitatea de a fi foarte creativ. Desigur realizarea unei performanțe creatoare presupune un minim de inteligență care nicidecum nu poate fi sub nivelul mediu. Având în vedere că există mai multe tipuri de inteligență (simbolică, spațială, semantică, socială), creativitatea corelează diferit cu ele. Raportul dintre inteligență și creativitate este unul important, dar nu trebuie uitat și rolul factorilor nonintelectuali în dinamica creativității. Creativitatea, fiind plasată sub incidența întregii personalități, implică factori intelectuali și nonintelectuali deopotrivă.
Abordând conceptul de creativitate, implicit îl punem în discuție și pe cel de originalitate. Aceasta însă se manifestă în grade diferite de conduită creativă.
1. Creativitate expresivă – presupune o manifestare spontană a persoanei, neavând preocupări
utilitare.
2. Creativitate productivă – originalitatea este aici minimă; se atinge punând în practică tehnici cunoscute, bazate în prealabil pe însușirea unor priceperi și deprinderi.
3. Creativitate inventivă – de exemplu îmbunătățirile aduse produselor vizează acest domeniu.
4. Creativitatea emergentă – se manifestă la omul de geniu, deschizător de drumuri într-un anumit domeniu.
5. Creativitate inovatoare - presupune modificări ale principiilor care stau la baza unui domeniu, la moduri noi inedite de exprimare a talentelor. „Dacă legătura cu viața reprezintă terenul sigur al dezvoltării artei, inovația este oxigenul ei. Fără o continuă înnoire – pornind de la tradițiile înaintate și continuându-le pe o treaptă superioară – arta se sufocă....În genere, orice inovație artistică reală asimilează anumite forme ale creației anterioare, conferindu-le o funcție deosebită.”

Factori ai intelectului care favorizează creativitatea sunt: operațiile (cognitive, memoria, gândirea divergentă, gândirea convergentă, evaluarea), conținuturile (comportamentale, semantice, simbolice, figurale) și produsele (utilități, clase, relații, sisteme, transformări, implicații), iar factorii psihologici, biologici și sociali, compun structura factorială a creativității.
Mediul familial și cel școlar sunt cei doi factori care trebuie avuți în vedere atunci când abordăm problematica cultivării creativității.
În urma unor cercetări întreprinse în ultimul secol, specialiștii Anne Bustarret, Herbert Read, Robert Glaton, Liviu Comes, George Breazu, Jean Lupu, au constatat că cei care au beneficiat de educație muzicală și practică muzicală, au avut o evoluție intelectuală superioară prin: gândire logică, memorie durabilă, voință, imaginație, creativitate, disciplină, bun-simț, punctualitate, atenție distributivă, afectivitate.
Capacitatea de creaţie în adolescenţă devine o stare psihică ce se caută de către puberi şi care este promovată în social prin competiții și concursuri în școală. Un adolescent creativ manifestă mai multă originalitate, libertate, umor, spirit ludic şi se angajează într-o măsură mai mare în jocuri imaginare (Kogan, 1983); aceste jocuri implică inventarea unor noi utilizări pentru obiecte familiare şi noi roluri pentru sine.
Esențială în dezvoltarea creativității este și spontaneitatea, pe care o avem de fapt cu toții înăuntrul nostru și care se manifestă ca o formă autentică de exprimare a emoțiilor, de dezvoltare a propriului mod de a fi în raport cu ceea ce ne înconjoară, a unui mod creativ. Ea este capacitatea de a da un răspuns nou la o situatie veche și de a da un răspuns adecvat la o situație nouă. Astfel, ea conduce la dezvoltarea creativității, la formarea capacității de adaptare și integrare în grupuri, la un comportament adecvat relației și situației fără un efort deosebit din partea copilului.
Cercetările privind influenţa genetică asupra creativităţii arată că acestea sunt nesemnificative, arătând că, gradul de creativitate este determinat de calităţi ale mediului familial (Raznicoff, 1973; Plomin, 1990). Părinţii adolescenţilor creativi valorizează nonconformismul şi independenţa, îşi acceptă copiii aşa cum sunt, le încurajează curiozitatea şi spiritul ludic şi le oferă libertatea de a explora noi posibilităţi (Block, 10987; Runco, 1992). Integrarea puberului în viaţa culturală cu eforturi personale ce nu traversează neapărat mediul familial este o expresie a exprimării autonomiei şi a cerinţei de identitate ce se exprimă impetuos.
Creativitatea manifestă şi tendinţe de socializare, de integrare în ,,curentele creative” moderne.
Capacitatea de a fi creativ se schimbă odată cu vârsta. S-a constatat căci performanţa la testele de creativitate tinde să crească în anii adolescenţei (Kogan, 1983). Creativitatea creşte sau descreşte în funcţie de carateristicile de dezvoltare ale vârstei precum şi de standardele culturale. „Numai ordinea și echilibrul pot duce la realizarea actului creator. Și perseverența, firește.”
Importanța mediului ambiental este esențială pentru stimularea creativității. O mare răspândire au întâlnirile pentru imprimare și ascultare de muzică, întâlnirile sportive, excursii, explorare, lectură, vizionarea de filme, citirea de reviste etc.
Gardner susţine că unii adolescenţi renunţă la dorinţa de exprimare creativă deoarece consideră că lucrările lor nu sunt suficient de originale. Alţii, în schimb, recâştigă libertatea şi noutatea exprimării pe care au avut-o ca şi copii şi o folosesc adăugând deprinderile tehnice dobândite în școală, producând lucrări deosebit de creative (Phelps, Wolf, 1990).
În adolescenţă tinerii se îndreaptă către capodoperele literaturii, spre filosofie. Începe să se acorde o nouă credibilitate valorică şi pasională ideilor încorporate în cărţi. Acestea răspund mai bine setei de cunoaştere şi adevăr ale adolescentului decât lecţiile şi chiar decât realitatea care este mult mai plată şi adeseori neinteresantă pe distanţe mari de timp. Puberul devine un consumator şi contribuant la cultură. Treptat el devine şi un suporter, un participant ce ,,vizionează”, este spectator şi într-o oarecare măsură evaluator, arbitru, motivația intrinsecă jucând un rol esențial.
În perioada adolescenţei se formează o serie de tendinţe, o deschidere şi identificare cu marea umanitate şi identificarea în conştiinţa de sine. Până să ajungă la o identitate coerentă a eului, adolescentul testează diverse roluri (unele de o calitate îndoielnică), ceea ce îl transformă într-un mare vulnerabil. Prin urmare, provocările adolescenţei trebuie gestionate cu maximă atenţie.
Perioada adolescenței, plină de întrebări fără răspuns, de oscilații, de temeri, de încercări de auto-cunoaștere, de începuturi de relații dar și de abandonuri și nereusite, trăite ca eșecuri și neîmpliniri este grea, nu doar din cauza transformărilor pe toate planurile, eforturilor mari și mizelor care există ci și din cauza incapacității de comunicare și de deschidere. A putea exprima ce simți, a putea pune cuvinte și imagini peste ceea ce este în interior, a intra în comunicare verbală sau non-verbală cu adulți, adolescenți și copii – iată moduri de a descoperi creativitatea și puterea pe care adolescenții o au, dar adesea o ignora.

BIBLIOGRAFIE

1. Allport, Structura şi dezvoltarea personalităţii. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1988
2. Băleanu Andrei, Conținut și formă în artă, Editura Științifică, București, 1959
3. Bochiş Elena Psihologia vârstelor. Editura Universităţii din Oradea, 2004
4. Creţu Tinca - Adolescentul şi contextul dezvoltării. Editura CREDIS, Bucureşti, 2001
5. Piaget J. - Psihologia inteligenţei. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965
6. Perrucci Andrea, DESPRE ARTA REPREZENTAȚIEI DINAINTE GÂNDITE ȘI DESPRE IMPROVIZAȚIE, Editura Meridiane, București, 1982
7. Şchiopu U., Verza E.– Adolescenţa - personalitate şi limbaj. Editura Albatros, 1989
8. Şchiopu U., Verza E. - Psihologia vârstelor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
9. Şchiopu U., Verza E. - Criza de originalitate în adolescenţă. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997