Impactul stilului de parenting asupra dezvoltării copilului

Literatura de specialitate abundă în studii și lucrări care evidențiază importanța relației dintre părinți și copii pentru dezvoltarea ulterioară a acestora, atât în plan intelectual, cât și în plan social și emoțional. Pentru a denumi relația părinte-copil, este utilizată o terminologie variată: stiluri de parenting, stil educativ al familiei, practici parentale de creștere a copiilor, patternuri parentale, atmosferă familială, modele de creștere a copiilor, tehnici de influență parentale, climat educativ.
În literatura de specialitate, stilul de parenting reprezintă un pattern general de creștere a copilului adoptat de un părinte, fiind definit prin combinația de căldură și control pe care respectivul părinte o oferă copilului. Fiecare părinte este diferit și manifestă atitudini și comportamente diferite față de copii, prin urmare, stilurile de parenting sunt diferite. Cercetătorii susțin că există stiluri parentale predominante care influențează dezvoltarea ulterioară a copiilor, însă, în practică, nu există stiluri pure (adică nu se poate spune că un părinte manifeastă în proporție de sută la sută un anumit stil)
Stilurile parentale depind într-o mare măsură de personalitatea părinților, dar și de o serie de alți factori precum: nivelul de cultură, structura familiei, condițiile sociale, profesiile părinților, modelele culturale și educative etc
În literatura de specialitate se remarcă următoarele stiluri de parenting: parenting exigent/democratic, parenting autoritar, parenting permisiv, parenting neimplicat.
Impactul stilului de parenting asupra dezvoltării copilului este unul semnificativ prin felul în care modelează personalitatea acestuia.
Aspecte interesante cu privire la impactul pe care diferitele stiluri de parenting le au asupra dezvoltării copiilor sunt următoarele:
1. Stilul exigent/democratic este cel care dezvoltă și promovează independența copiilor. Totodată, beneficiind de un astfel de stil parental, copiii înregistrează valori crescute ale stimei de sine și pe acest fond apare dorința de afirmare. Totodată, manifestă mai frecvent comportamente dezirabile. Cu privire la activitatea școlară, acești copii se descurcă bine, sunt prietenoși, receptivi și cooperanți, manifestând curiozitate și interes. Numeroase studii indică o dependență a reușitei școlare de un stil parental caracterizat printr-o combinație nuanțată și flexibilă între afecțiune și susținere parentală (încurajări, sfaturi, recompense) a activităților copilului, pe de o parte, iar pe de altă parte, de control al acestei activități și exigentă în evaluarea ei.
2. În ceea ce privește stilul autoritar, atitudinea părinților poate provoca efecte negative în dezvoltatea copiilor. Aceștia sunt lipsiți de spontaneitate, de inițiativă și refuză responsabilitățile. Din nefericire, pe termen lung, efectele acestui stil de parenting devin mai mult decât negative: stima de sine scade, la fel ca încrederea în forțele propri, iar viitorul adult va avea probleme de integrare. Supuși unui stil autoritar, copiii pot manifesta comportamente extreme: fie se interiorizează (devenind timizi și inhibați), fie se pot manifesta ca persoane rebele și autoritare. Conflictele apărute pot genera rupturi în plan relațional ceea ce provoacă manifestări negative ale copilului, precum inhibiția, frica, instabilitatea sau apariția sentimentului de frustrare, care generează manifestări agresive. Stilul autoritar este cauza apariției celor mai multe conflicte intrafamiliale.
3. Copiii în a căror familie se practică un stil de parenting indulgent, permisiv sunt cei care manifestă frecvent bună dispoziție și vitalitate. Însă, în același timp, acestia au o încredere de sine scăzută, au tendința de a renunța ușor atunci când întâmpină greutăți și ezită în a-și asuma responsabilități. Părinții permisivi vor avea copii cu tendințe de imaturitate, impulsivitate și dependență față de adulți.
4. Stilul de parenting neimplicat este asociat cu efecte negative în dezvoltarea copiilor prin faptul că părinții nu sunt centrați pe copil și nu se implică în activitățile acestora. Atitudinea părinților conduce la dezvoltarea unui atașament insecurizant, copiii prezentând competențe sociale slabe. Pe măsură ce cresc, există posibilitatea tot mai mare a confruntării cu riscul crescut al consumului de droguri, cu delincvența și cu alte probleme de sănătate psihică. În cazuri extreme, dar existente totuși, stilul neimplicat se transformă în neglijare, o formă de abuz asupra copiilor, asociat cu o gamă largă de rezultate negative.
În esență, efectele tipurilor de parenting asupra dezvoltării copiilor, deși nu au o probabilitate de sută la sută, după cum o recunosc și specialiștii, conduc la rezultate diferite în funcție de grupul social și cultural din care familia face parte.

Bibliografie:
Anghel, E., Psihologia educației pe tot parcursul vieții, Editura Trei, București, 2010
Bonchiș, E.(coord.), Familia și influența ei în educarea copilului, Editura Polirom, Iași, 2011
Harwood, R., Miller, A.S., Vasta, R., Psihologia copilului, Editura Polirom, Iași, 2010
Stănciulescu, E., Sociologia educației familiale (vol.I), Editura Polirom, Iaşi, 1997