IMPORTANȚA PRIMILOR ȘAPTE ANI DE ACASĂ PENTRU ADAPTAREA ȘI INTEGRAREA COPILULUI ÎN SOCIETATE

Importanța primilor șapte ani de acasă pentru adaptarea și integrarea socială a copilului

Profesor Tănase Teodora
Școala Gimnazială Poplaca, jud. Sibiu

Educația, valorile morale, spirituale și culturale, bunele maniere, puterea exemplului personal al părinților (dar și al bunicilor, fraților și al tuturor persoanelor cu care relaționează) oferit copilului de-a lungul primilor șapte ani de existență, în principal, reprezintă piatra de temelie a vieții acestuia, cheia către adaptarea și integrarea lui în societate! În această perioadă, copilul își formează personalitatea şi comportamentul care sunt definitorii pentru formarea lui ca adult.
Educația unui copil nu constă numai în a-l învăța să mănânce, să vorbească, să se îmbrace, să scrie, să citească și să devină un bun exemplu la școală. Aceasta se reflectă în toate domeniile de dezvoltare: socială, psihologică, intelectual-cognitivă șamd.
Cei șapte ani de acasă sunt, adesea, caracterizați prin cât de manierat este copilul în interacțiunile cu cei din jur. De părinţi depinde ca adolescentul şi adultul de mâine să-şi asume în aceşti primi ani ai copilăriei toate componentele unei bune creşteri. Printre principalele “ingrediente” care formează ceea ce se înţelege, în mod tradiţional, un copil “bine crescut” regăsim: salutul (e prima normă de conduită învăţată în familie, începând de la etapa în care prichindelul nu poate saluta decât prin fluturarea mâinii şi continuând pe urmă cu “Bună ziua!”), comportamentul în public (un copil “bine crescut” ştie să răspundă la întrebări şi să susţină, la rându-i, conversaţia, îşi aşteaptă rândul fără să întrerupă pe cel care vorbeşte), comportamentul cu prietenii (jocurile copiilor sunt experienţe care, pe lângă că aduc destindere şi voie bună, îi pregătesc pe cei mici pentru rolul de adult. Un copil “bine crescut” îşi respectă partenerii de joacă, înţelege şi se conformează regulilor jocurilor specifice vârstei lui.), recunoaşterea greşelilor (în felul acesta, va învăţa că recunoaşterea greşelilor şi sinceritatea exprimării regretului nu sunt un semn de slăbiciune, ci de respect şi demnitate), manierele la masă, înțelegerea normelor sociale.
Baza formării unui comportament corespunzător al copilului este relaţia afectivă cu părinţii. Iubirea cu care părinţii îşi înconjoară copilul îi permite acestuia să se dezvolte, să aibă încredere în propriile forţe! Copilul iubit de părinţi se simte protejat, iar această idee de siguranţă îi creează deschiderea spre învăţarea şi asumarea regulilor de comportament. Copilul care se simte apreciat de părinţi, percepe în mod pozitiv regulile transmise de aceştia. Totodată, educarea copilului într-o atmosferă deschisă, bazată pe iubire şi încredere, face ca regulile să nu se transforme în disciplină de fier. La doi ani, de exemplu, copilul nu realizează ceea ce este bine şi rău. Este necesar ca părinții să fixeze limite, întrucât el trebuie să înveţe ce înseamnă aşteptarea, amânarea dorinţelor. La această vârstă, îl pot învăţa formulele de politeţe. Îi arată cum şi când se spune: “Bună ziua!”, “Te rog!”, “Mulţumesc!”, iar copilul învaţă prin imitaţie, întrucât nu are puterea raționamentului și-n consecință, după cum am subliniat, nu poate distinge binele de rău. De la trei la cinci ani, copilul începe să fie capabil să împartă jucăriile, îşi dezvoltă simţul binelui şi al răului, este conştient când face un lucru bun sau un lucru rău, observă reacţiile părinţilor în faţa comportamentului său ("mă ignoră sau îmi acordă atenţie"), apreciază recompensele, dar conştientizează şi semnificaţia pedepsei. De asemenea, în perioada aceasta este momentul pentru a-l învăţa bunele maniere: ce se cuvine şi ce nu la masă, într-o vizită, în parc, la grădiniţă etc. A-l învăţa să fie manierat este, însă, un proces de durată, care va prinde contur zilnic, iar cele mai bune ocazii pentru a îndruma copilul în direcţia corectă, realmente potrivită pentru el sunt întâmplările curente din spaţiul familial.
Cea mai preţioasă recompensă pentru copil nu este cea materială (dulciuri, jucării, hăinuțe, bani), ci exprimarea mulţumirii şi bucuriei pe care părintele i le arată când face o faptă bună. De aceea, este important ca aceștia să îl laude de fiecare dată când se dovedeşte bine crescut. Exprimarea sentimentelor este eficientă şi în administrarea pedepsei. Dezamăgirea, nemulţumirea părintelui, ignorarea dau rezultate mai bune decât o ceartă sau o palmă! Părinţii trebuie să îi explice clar copilului ce are voie să facă şi ce nu, să stabilească reguli realiste, echilibrate şi să îi spună dinainte ce se va întâmpla dacă nu le respectă. Totodată, este important ca amândoi să fie consecvenţi în instruirea copilului!
Este imperativă nevoie ca acesta să fie educat în mod responsabil, empatic, etic, cu dedicație, să primească, așadar, exemplul viu al unor mentalități și atitudini corecte, puternice, sprijinite pe o bază temeinică! Pentru a putea creste sănătos, normele de conduită învățate de copil în familie trebuie să se afle, categoric, în concordanță cu principiile Adevărului, cu valorile veritabile, universal valabile, generate de și pentru Creatorul întregii existențe! Şcoala şi alte medii educaționale nu pot ulterior decât să confirme şi să consolideze aceste norme deja deprinse din familie.
Întrucât vârsta primei copilării este esenţială în conturarea şi achiziţia unui comportament social adecvat, copilul trebuie să fie în mod constant ajutat de ambii părinți să-și formeze o busolă morală internă care să îl ghideze corect, să îl ajute realmente în toate provocările cu care va fi nevoit să se confrunte în viață. Trebuie susținut să devină om în toată puterea cuvântului!