Importanţa ciclului primar în dezvoltarea creativităţii

PROF.ÎNV.PRIMAR MUTH DORINA- ANCUȚA
ȘCOALA GIM. ,,ANDREI MURESANU,, CEHU SILVANIEI, SĂLAj

Importanţa ciclului primar în dezvoltarea creativităţii

În deceniile din urmă, ciclul primar a fost considerat doar ca o treaptă preliminară, gimnaziul a fost privit ca pasaj spre liceu iar anii de liceu au fost percepuţi ca pregătire a admiterii în facultate. În acest fel, s-a ajuns la o subiacentă desconsiderare a fiecărui nivel de şcolarizare şi, practic, la subminarea fiecăruia.
Din momentul în care s-a asumat problema reală a performanţelor sistemului de învăţământ şi a adecvării lui la nevoile de educaţie ale societăţii româneşti, fiecare dintre nivelurile şcolarizării a trebuit să fie reconsiderat şi privit nu doar ca trecere spre nivelul următor, ci şi, în sine, ca treaptă specifică educaţiei. Se cuvine astfel restabilirea importanţei fiecărui nivel.
Învăţământul primar intră într-o necesară reconsiderare, iar importanţa sa esenţială trebuie restabilită. Acest nivel al învăţământului nu este doar treapta preliminară pentru a ajunge la oricare alt nivel, ci şi cadrul în care se formează interogaţiile, schemele cognitive, evaluările de bază, percepţiile decisive pentru un elev. Învăţământul primar nu este nivelul la care se predau cunoştinţe “elementare”, cum se considera de obicei, ci nivelul însuşirii cunoştinţelor de bază, pe care se clădesc restul cunoştinţelor.
Care sunt opţiunile ce restabilesc importanţa esenţială a învăţământului primar? Iată câteva, fundamentale.
Aplicarea actualului curriculum naţional conţine posibilitatea ”dezvoltării locale” de curriculum în conformitate cu deciziile învăţătorilor.
Pregătirea unui învăţător începe să se bucure de respect. Învăţătorul nu mai este persoana cu statusul cel mai modest printre cei ce-i învaţă pe elevi, ci o personalitate cu competenţe reale: psihologice, pedagogice, profesionale în sens cuprinzător.
Actualul sistem de evaluare pretinde o observare complexă a elevului şi a dezvoltării capacităţilor sale. Elevul însuşi e perceput ca o personalitate pe cale de constituire şi afirmare.
Reorganizarea pregătirii învăţătorilor, prin trecerea ei în seama colegiilor universitare, ridică statusul social al unei profesii care rămâne hotărâtoare şi cu un impact durabil asupra bibliografiei fiecăruia dintre noi.
Pe lângă o deschidere largă la valorile culturii naţionale şi universale, o altă direcţie majoră de reconstrucţie a învăţământului din ţara noastră este şi aceea a sporirii funcţiei sale creative. În această ordine de idei, pedagogia contemporană de pretutindeni se confruntă inevitabil cu problema învăţării creative. Învăţarea creativă este o formă specială a învăţării şcolare şi ea este cerută de complexitatea epocii contemporane.
“Omul modern este omul faptelor pentru că ele conving, deci omul creator este omul pentru care fapta, nu vorba este maxima diriguitoare în viaţă. În consecinţă, omul creator deşi este constructor de idei, nu rămâne suspendat în sistemul său ideativ ci îl foloseşte pentru a formula decizii şi a rezolva problemele vieţii prin acţiune, conform sistemului decizional elaborat mintal. Or, un asemenea om nu mai poate fi format la şcoala cu învăţare de tip clasic.
În învăţarea creativă nu poate fi contestat rolul inteligenţei, mai ales pentru faptul că învăţarea creativă are că trăsătură caracteristică testarea alternativelor şi a ipotezelor ca bază a rezolvării de probleme şi a creării de probleme. Or, asemenea performanţe şcolare nu sunt posibile fără formarea şi dezvoltarea în ciclul primar a factorilor intelectuali şi nonintelectuali începând cu:
• Dezvoltarea spiritului de observaţie şi în mod progresiv până la cele mai complexe capacităţi aptitudinale ale gândirii şi imaginaţiei creatoare;
• Dezvoltarea atitudinilor de ordin caracterial: interese, atitudini şi aptitudini creatoare);
• Restructurări radicale în metodologia învăţării;
• Crearea unei atmosfere permisive în clasă, care să-i elibereze pe copii de tensiuni, teamă. Într-o asemenea atmosferă, chiar şi copiii cu tendinţe spre pasivitate, neobişnuiţi cu efortul intelectual intră treptat în procesul muncii intelectuale, îşi eliberează energiile latente psihice, prind dorinţe de autoafirmare .
Optimizarea învăţării creative este în funcţie de măiestria învăţătorului de a îmbina munca didactică frontală cu cea individuală şi cu cea organizată pe microgrupuri în funcţie de obiectivele generale şi speciale ale fiecărei lecţii în parte. Elevii deprinşi de timpuriu să înveţe în grup, motivează superioritatea acesteia faţă de învăţarea individuală astfel: “rezultatele învăţării în grup sunt superioare învăţării individuale”, “ în grup te confrunţi cu alţii şi-ţi dai seama ce ştii şi ce nu ştii”, “am observat că învăţ mai bine şi mai repede în grup”,” în grup învingi greutăţile mai uşor”, “ în grup devii mai activ şi nu poţi da înapoi chiar dacă ai dori”.
BIBLIOGRAFIE :

Amabile T., Creativitatea ca mod de viaţă, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1997

Morariu, I., Psihologia creativitatii, Ed. Victor, Bucuresti, 1997

Roco, Mihaela, Creativitatea individuala si de grup, Ed. Academiei, Bucuresti, 1979

Popescu, G., Psihologia creativitatii, Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2007