Influenţa dislexiei - disgrafiei asupra personalităţii

Influenţa dislexiei - disgrafiei asupra personalităţii

Bibliotecar: Urs Daniela
Colegiul Naţional „O. Goga” Marghita

După felul în care un om vorbeşte, scrie şi citeşte îi pot fi apreciate, în mare, caracteristicile reale de personalitate, iar pe de altă parte, cunoscând structura prsonalităţii unui individ pot fi emise judecăţi de valoare cu privire la modul cum se va manifesta în planul limbajului.
Dintre toate formele limbajului, scrisul poartă cel mai evident amprenta personalităţii şi constituie indiciul cel mai evident al trăsăturilor de personalitate. Scrisul suferă unele modificări odată cu vârsta şi dezvoltarea psihică a individului. „...factorii intelectuali şi afectivi intervin şi ei în actul scrisului. Primii, pentru că permit o mai bună previziune a gesturilor şi o pregătire mai rapidă a frazei ce trebuie scrisă.Ceilalţi, deoarece copilul crede întotdeauna în ceea ce face; el poate aborda scrisul cu o atitudine mai mult sau mai puţin pozitivă, în funcţie de forma relaţiilor sale cu şcoala sau cu familia şi în funcţie de reacţiile sale faţă de propriile-i dificultăţi”. (Ajuriaquerra, J., Auzias, M., Denner A., Scrisul copilului)
Tulburările de personalitate produc schimbări în forma şi conţinutul scris-cititului şi invers, tulburările scris-cititului determină tulburări comportamentale şi deficienţe în planul personalităţii.
Tulburările lexico-grafice sunt incapacităţi paradoxale totale în învăţarea şi formarea deprinderilor de scris-citit, cunoscute sub denumirea de alexie-agrafie, sau incapacităţi parţiale
denumite dislexie-disgrafie ce apar ca urmare a existenţei unor factori psiho-pedagogici necorespunzători sau neadecvaţi la structura psihică a individului, a insuficienţelor în dezvoltarea psihică şi a personalităţii, a modificărilor morfo-funcţionale de la nivelul sistemului nervos central, a deficienţelor spaţio-temporale şi psihomotricităţii, a nedezvoltării vorbirii care se manifestă prin apariţia de confuzii frecvente între grafemele şi literele asemănătoare, inversiuni, adăugiri, substituiri de cuvinte, sintagme, deformări de litere, neînţelegerea completă a celor citite sau scrise.
Luând în considerare funcţia reglatoare a limbajului care influenţează nu numai viaţa psihică a individului, dar şi comportamentul acestuia, prin dereglările limbajului, se manifestă modificări negative la nivelul întregii personalităţi. Tulburările limbajului scris -citit sunt trăite de persoana respectivă în mod dramatic, determinând perturbaţii în organizarea şi sistematizarea activităţii psihice, tensionări şi scăderea încrederii în forţele proprii - ceea ce menţine o stare de încordare şi stres permanent. Dislexia - disgrafia când sunt sancţionate negativ de cei din jur, afecţionează relaţionarea subiectului cu colectivul şi integrarea acestuia în viaţa socială. Cu cât deficienţele scris-cititului sunt mai accentuate, cu atât trăirea dramatică, în planul personalităţii este mai mare. Odată cu înaintare în vârstă, mai ales la puberi şi la adolescenţi, menţinerea dislexiei - disgrafiei determină o intensificare a tulburărilor de personalitate. Devin tot mai deprimaţi, nervoşi, irascibili, reţinuţi, necooperanţi şi negativişti, interiorizaţi. La acestea intervin şi eşecurile şcolare repetate prin rezultatele slabe obţinute la limba şi literatură. Acestea determină scăderea interesului pentru activitate, o atitudine negativă faţă de învăţare, în general. Motivaţia nu mai are un rol dinamizator al acţiunii, dezvoltarea motivaţiei este influenţată de tulburările scris-cititului.
Emil Verza aplicând un chestionar asupra a 1050 învăţători (Verza, E. Disgrafia şi terapia ei) a ajuns la concluzia, că unele cadrele didactice invocă frecvent în reuşita sau în eşecul actului grafo-lexic trăsăturile temperamentale, relaţia dintre aptitudini şi atitudini, caracterul, punând un accent deosebit pe atitudinea faţă de activitate şi pe existenţa unei motivaţii interioare conturate.
Şi mai dificile devin tulburările de personalitate în dislexie - disgrafie când apar pe fondul unor deficienţe senzoriale, cum sunt cele de vedere sau de auz. La deficienţii mintali moderaţi fenomenele nu se prezintă atât de complex în planul personalităţii, deoarece ei nu reuşesc să conştientizeze, în toate cazurile situaţia în care se află. În schimb, la persoanele cu deficienţă mintală uşoară sau la cele cu intelect liminar, tulburările scris-cititului pot constitui, alături de deficienţa psihică, factori traumatizanţi, care influenţează negativ comportamentul.
Trăsăturile de personalitate ale persoanelor cu tulburări de limbaj sunt foarte fragile şi instabile. „Or, tocmai relaţia dintre caracteristicile stabile şi cele instabile denotă un anumit tip de personalitate şi, în raport de dominarea uneia sau alteia, se conturează o personalitate puternică, bine structurată or, dimpotrivă, o personalitate fragilă, lipsită de rezistenţă”.(Verza, E., Ce este logopedia?)
Specialiştii subliniază necesitatea corectării dislexiei şi disgrafiei cât mai de timpuriu pentru că, pe măsura înaintării în vârstă, mai ales la preadolescenţi şi adolescenţi, tulburările comportamentale se agravează. Educarea personalităţii este o metodă generală utilizată în activitatea logopedică, care „...urmăreşte valorificarea unor strategii şi procedee psihoterapeutice în scopul înlăturării la copii a unor manifestări neuropsihice secundare, a unor tulburări de conduită şi personalitate...” (Gherguţ A., Sinteze de psihopedagogie specială)

Bibliografie:
1. Ajuriaquerra, J., Auzias, M., Denner A., Scrisul copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
2. Gherguţ, A.,Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
3. Verza E., Ce este logopedia?, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
4. Verza E., Disgrafia şi terapia ei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.