Integrarea copiilor cu ADHD în învățământul de masă

Integrarea copiilor cu ADHD în învățământul de masă

Adaptarea curriculară în cazul elevilor cu ADHD este deosebit de
importantă deoarece ignorarea dificultăţilor prezentate de
aceşti copii în plan academic, social şi al integrării pot
conduce la abandon şcolar, inadaptare socială sau tulburări
emoţionale.

În învăţământul românesc se constată o creştere a
incidenţei cazurilor în care copiii sunt diagnosticaţi sau
acţionează în aşa fel încât ar putea fi diagnosticaţi cu
ADHD.
ADHD nu este o problemă doar pentru cei care suferă de această
tulburare ci şi pentru persoanele importante din anturajul lor (mai
ales pentru părinţi, profesori) datorită caracterului cronic şi
implicaţiilor în funcţionarea cognitivă şi socială.
Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders
(DSM-IV-TR), simptomele ADHD se împart în trei categorii:
inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate, putând surveni şi
în formă combinată, iar diagnosticul se bazează pe numărul,
persistenţa şi istoricul simptomelor ADHD şi totodată pe măsura
în care acestea produc modificări ale comportamentului copilului,
în mai mult decât un singur context.
În afara simptomatologiei specifice, copiii cu ADHD, de multe ori,
prezintă şi alte probleme asociate: dificultăţì de învăţare,
tulburări de limbaj, anxietate, tulburări emoţionale, tulburări
ale controlului motor şi perceptiv-vizual, ticuri etc.
Deşi ADHD nu interferează cu capacitatea de învăţare, copiii cu
acest sindrom prezintă de multe ori dificultăti legate de
randamentul şcolar, deoarece atenţia şi controlul impulsurilor
sunt cerinţe importante pentru succesul şcolar.
Practica pedagogică demonstrează că atunci când implicarea
copiilor este activă şi relaţiile intra-personale şi a
activităţilor de învăţare sunt stimulative şi colaborative,
rezultatele sunt benefice.
Totodată o clasă de elevi este foarte eterogenă ca reprezentare
pe sexe, etnii, apartenenţă religioasă, temperamente,
abilităţi, competenţe, iar cadrul didactic trebuie să armonizeze
totul astfel încât să asigure tuturor succesul şcolar,
dezvoltarea personalităţii lor, formarea competenţelor necesare
nivelului de şcolarizare în care se află copilul, dar şi a
intereselor, preocupărilor şi posibilităţilor personale ale
fiecărui copil.
,,Succesul în educaţie depinde fundamental de profesori
implicaţi, interesaţi nu numai de ceea ce elevii trebuie să
înveţe ci şi de modul efectiv în care aceştia pot să înveţe,
interesaţi şi de aptitudinile şi atitudinile ce pot fi
dezvoltate, nu numai de cunoştinţe”.(Ştefan Popenici, 2008,
Managementul clasei pentru elevii cu ADHD).
Rezultatele educaţiei se văd adesea după mulţi ani, tocmai de
aceea un cadru didactic are o misiune dificilă în care în mod
normal nu-şi permite să dea rateuri, iar pentru aceasta este
absolut necesar să fie bine informaţi şi bine intenţionaţi.
Atunci când un copil se foieşte permanent, dă din picioare, din
mâini, se leagănă în scaun, se ridică, se deplasează prin
clasă, deranjează colegii, vorbeşte deodată cu ceilalţi, se
apucă de mai multe sarcini şi nu termină nimic, nu-şi poate
aştepta rândul, nu ascultă până la capăt ce i se spune, îşi
pierd lucrurile personale......suntem tentaţi, nu totdeauna
îndreptăţiţi, să considerăm că poate fi diagnosticat cu ADHD.
Învăţământul românesc este încă tributar unei învăţări
bazate pe acumulare de informaţii şi doar adaptabilitatea şi
tactul pedagogic al dascălului poate interveni în calitatea
actului instructiv-educativ prin:
• Activităţi angajante, interesante;
• Diferenţierea sarcinilor în funcţie de nevoile, interesele
şi capacităţile elevilor;
• Evitarea plictiselii prin implicarea activă a imaginaţiei;
• O bună organizare a lecţiilor şi a pauzelor.
Pentru o bună integrare, profesorul trebuie să proiecteze un plan
educaţional individualizat, care să fie integrat în planul comun
al clasei dar care să ţină cont de personalitatea copilului şi
de nevoile specifice de învăţare ale acestuia.
Toatele detaliile sunt importante dar trebuie mare grijă pentru a
nu transforma copilul într-un caz al clasei pentru că aceasta ar
fi traumatizant şi ar adânci eşecul şcolar.
Astfel trebuie să ţină cont de:
• locul unde este aşezat (cât mai aproape de cadru didactic);
• amenajarea mobilierului astfel încât să încurajeze
colaborarea cu colegii, munca în echipă;
• amenajarea unor centre de interes stimulative,
• utilizarea fondului muzical,
• folosirea pauzelor pentru combaterea plictiselii.
De asemenea, cadrul didactic trebuie să fie calm, flexibil,
înţelegător, să-şi păstreze simţul umorului, să ştie să se
adapteze situaţiilor noi, să ştie să rezolve pozitiv situaţiile
conflictuale, constant, corect şi echidistant în aplicarea
regulilor.
Direcţii ale managementului clasei:
• un limbaj respectos; tonalitatea vocii; limbajul corpului
adecvat; atitudine pozitivă; comunicarea progreselor; standarde
ridicate şi sprijinirea activă a copiilor pentru atingerea lor;
empatie faţă de elevi; păstrarea umorului: reguli stabilite
împreună cu copiii şi care să respecte demnitatea acestora;
păstrarea unei bune comunicări cu familia; evitarea situaţiilor
în care elevul să se simtă jenat.
Cei 3 c - claritate, constanţă, calm, sunt definitorii în
succesul cadrului didactic: sarcini şi cerinţe clar exprimate;
limită de timp în rezolvarea unor obiective clare; sancţiuni şi
recompense clar prevăzute; reguli constante pentru toţi şi
respectate de toţi; rutina, care să dea constanţă şi coerenţă
programului; consecinţele comportamentelor să fie imediate şi
frecvente; păstrarea calmului indiferent de context şi
circumstanţe.
Evidenţa comportamentelor nedezirabile trebuie să fie
cunoscută numai de cadrul didactic şi discutată doar cu
părinţii şi cu colegii implicaţi în educaţia copilului.
Pentru copiii mai mari este benefic şi încheierea unui
,,contract” între copil şi cadrul didactic.
Practica pedagogică ne-a demonstrat că, dacă un copil este
abordat cu respect, responsabilitate şi empatie şi dacă familia
este cooperantă rezultatele pot fi de-a dreptul spectaculoase.

Bibliografie:
Christopher Green şi Kit Chee, Să înţelegem ADHD, Editura
Aramis, Bucureşti, 2009;
E. Manuel GARCÍA PÉREZ, Adaptaciones curriculares para alumnado
con diagnostico de trastorno por deficit de atención con o sin
hiperactividad, Merida, 2007;
Asociacion Cordobesa de Deficit de Atencion e Hipeactividad,
Estrategias de intervención en el aula para alumnos con TDAH;
www. f-adana.org;
Moreno Garcia Y., Hiperactividad, prevención, evaluación y
tratamiento, Ed. Pirámide, Madrid.
• Dumitru,I .AL.(2004) Consiliere Psihopedagogică, editura
Eurostampa.
• Popenici,Şt, 2008, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD,
Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar,
Didactica Publishing House,
• Preda, V, (coordonator),2008, Activitatea integrată din
grădiniţă, Didactica Publishing House.