ÎNVĂȚAREA CREATIVĂ

ÎNVĂȚAREA CREATIVĂ
Material realizat de : Prof. ISIM Eugenia,
Șc. Gimn. Râmnicelu, jud. Brăila
Pentru învăţământul românesc, creativitatea a devenit o componentă necesară şi eficientă. Cu toate că se susţine faptul că omul se naşte cu potenţial de creativitate, aceasta se învaţă de timpuriu, încă din învăţământul preşcolar. Nevoia şi în acelaşi timp, dorinţa de crea este de bun augur pentru desfăşurarea unei activităţi didactice pozitive în concordanţă cu societatea în care trăim. În procesul didactic nu se poate pune problema de adevăraţi ,, creatori, inventatori” ,dar putem spune că se poate dezvolta imaginaţia creatoare a elevilor, imaginaţie care, mai târziu va contribui la dezvoltarea creativităţii. Elementele ajutătoare ale creativităţii sunt potenţialul creativ, procesul creativ şi produsul creativ. O componentă esenţială a creativităţii este şi produsul creator, care apare atât la elevi cât şi la profesori, produs care capătă o denumire aparte şi anume produs de tip pedagogic. Produsul creator de tip pedagogic se bazează pe capacitatea profesorului de a căuta şi bineînţeles de a găsi soluţii noi, originale în rezolvarea unor situaţii. . Creativitatea în şcoală se poate realiza individual ( elev, profesor) sau colectiv ( cadre didactice, colectivul de elevi, cadru didactic- elevi). Ca orice proces didactic, procesul învăţării creative impune o serie de etape care trebuie respectate: pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea. Primele două etape depind în mod special de arta şi măiestria cadrului didactic de a-l orienta pe elev spre o cale constructivă, care să-l ajute în realizarea unui produs final creator. Asta nu trebuie să ne facă să credem că trebuie să-i dăm indicaţii permanente în legătură cu produsul creator pe care am dori să-l obţinem de la elev. Dacă s-ar proceda aşa, creativitatea nu ar mai avea loc în rândul elevilor. De aceea trebuie să-i lăsăm libertatea elevului de a crea, noi având datoria de a-l însoţi în procesul creator de tip pedagogic. Nu ne putem închipui câte poate crea mintea unui copil, folosindu-şi imaginaţia, inteligenţa şi gândirea, elemente definitorii ale creativităţii, despre care am amintit anterior. Etapa ultimă a învăţării creative o reprezintă evaluarea procesului creativ, în speţă, a produsului creator de tip pedagogic. F. Barron (1963) consideră că produsul creator trebuie să aibă în el ceva cu totul şi cu totul neobişnuit, să fie rar întâlnit, dar în acelaşi timp să aparţină realităţii. Rolul pedagogic al creativităţii constă în educarea acesteia şi proiectarea unei învăţări creative:
a) Prin educarea creativităţii elevilor se presupune formarea şi dezvoltarea potenţialului creator şi anume: dezvoltarea gândirii creatoare, a inteligenţei şi imaginaţiei. Toate acestea pot fi îndeplinite dacă se ţine cont de anumiţi factori cum ar fi de exemplu stilul, atitudinea şi aptitudinea, toate acestea fiind de natură personală.. Prin stabilirea corectă a obiectivelor operaţionale, ţinându-se cont de competenţele generale şi specifice se pot dezvolta astfel, competenţe şi performanţe de ordin creativ, flexiblitatea gândirii, cultivarea gândirii divergente etc.
b) Proiectarea învăţării creative presupune stabilirea scopului acestui tip de învăţare, stabilirea etapelor şi a sarcinilor atât pentru profesor cât şi pentru elevi, crearea unei atmosfere propice actului creator pentru evitarea blocajelor, menţinerea permanentă a legăturii pedagogice elev-profesor, pe tot parcursul procesului pedagogic etc. Dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor se poate face atât cu ajutorul metodelor tradiţionale cât şi cu ajutorul celor moderne, bazate pe descoperire şi muncă intelectuală proprie. Procesul instructiv-educativ, cu toate componentele lui ( predare – învăţare - evaluare) conţine foarte multe procedee şi metode pentru dezvoltarea potenţialui creativ al elevilor dar ,,în funcţie de felul în care este organizat şi orientat procesul de învăţămant poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce şi la formarea unei gândiri şablon”. (Alexandru Roşca, 1972, p.25). Societatea contemporană cere, de asemenea o şcoală cu activităţi centrate pe elev, bazate pe inteligenţă, imaginaţie şi gândire divergentă, activităţi care vor duce la un progres al societăţii umane. S-a susţinut mult timp că potenţialul creativ este nativ, dar de fapt, datoria noastră ca dascăli este aceea de a observa şi analiza imensitatea de idei şi răspunsuri ale elevilor, bazate pe fantezie. Din acest motiv, este necesar să asigurăm elevilor, momente ale lecţiilor (procese creatoare) în care să poată să dea naştere unor produse creatoare. În planul- cadru pentru învăţământul gimnazial, majoritatea obiectelor de studiu din ariile curriculare se bazează pe învăţarea creativă. La disciplinele de bază ( limba română, matematică , istorie, geografie etc.), elevul este capabil să profite de capacităţile creatoare dezvoltate anterior şi să realizeze produse creatoare deosebite. ,,Uneltele” ajutătoare pentru el sunt abilititatea de a da răspunsuri cât mai originale, deprinderea de a găsi noi soluţii, priceperea de a elabora noutăţi originale şi inedite. Datoria noastră, ca discipoli este aceea de a încerca în orice moment al orei să stimulăm potenţialul creativ al elevului de gimnaziu şi să- l orientăm la această vârstă spre descoperirea ,, noului de către nou”. Învăţarea creativă se poate face, fără doar şi poate, cu ajutorul a două elemente, care se interferează, unul cu celălalt, şi anume profesorul creator şi elevul creator. Folosindu-se de întrebări creative, profesorul creator aşteaptă de la elev, răspunsuri creative, bazate pe originalitate. Un profesor creativ ştie oricând să recurgă la diferite mijloace de comunicare, ieşind din tiparul obişnuit al orei, creând o atmosferă plăcută şi diversificată, alungând monotonia care poate duce la apariţia blocajelor de natură emoțională, culturală sau de natură perceptivă. Bibliografie selectivă:
1. Oprea, Crenguța ,Strategii didactice interactive” Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2008
2. Roșca, Alexandru , ,,Creativitatea”, Editura Enciclopedică Română, București, 1972
3. Popescu, Gabriela ,, Psihologia creativității”, Editura Fundaţiei România de Mâine,București, 2006
4. Stoica- Constantin A., Creativitatea pentru profesori și studenți, Institutul European, Iași 2004,