Învățături pentru urmași

Vă mărturisesc, stimați colegi, că titlul și motivul scrierii acestei lucrări au fost inspirate de „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, opera ilustrului voievod fiind semnificativă pentru literatura medievală românească și est-europeană prin dimensiunile religioase, politice, filosofice și moralizatoare.
Neagoe Basarab s-a născut la 1482, în familia marelui vornic Pârvu Craiovescu și a soției acestuia, Neaga din Hotărani. Ca fiu de boieri a avut un statut privilegiat, fiind educat de către călugărul Macarie de la mănăstirea Bistriţa (din Oltenia), patriarhul Nifon al Constantinopolului, refugiat la curtea Craioveştilor, mitropolitul sârb Maxim Brancovič. După moda vremii, a fost inițiat în teologie, istorie, geografie, filosofie și câteva limbi străine (greaca, latina, slavona și alte limbi de circulaţie europeană).
Pentru desăvârșirea educației, a călătorit în Ungaria, Austria și Constantinopol, iar după revenirea în țară, a preluat diverse funcții în structurile statale ale Țării Românești. Astfel, a fost numit postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 - 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 - 28 noiembrie 1511).
În anul 1504 s-a căsătorit cu Despina (descendentă din dinastia de despoţi Brancovič şi din Cantacuzinii bizantini), cu care a avut șase copii: Ion, Petru și Anghelina (toți trei au murit de mici), Teodosie (1505-1521), Ruxandra (a fost măritată cu doi domni ai Țării Românești, mai întâi cu Radu de la Afumați și apoi cu Radu Paisie) și Stanca (a fost soția lui Ștefăniță, fiul lui Bogdan III cel Orb și domn al Moldovei între 1517-1527).
A devenit domn al Țării Românești în data de 23 ianurie 1512, după înfrângerea domnitorului Vlad cel Tânăr, fiind sprijinit de Mehmed Beg, paşa de la Nicopole.
Pentru a căpăta legitimitate în faţa supuşilor şi-a însuşit supranumele de „Basarab”, intrând astfel, după opinia lui, în familia domnitoare cu drept de a pretinde tronul. Domnia lui Neagoe Basarab a fost destul de fructuoasă, fiind preocupat de dezvoltarea țării prin măsuri eficiente luate în domeniul comerţului și cel al meșteșugurilor, reorganizarea armatei şi sprijinirea culturii, efectele benefice fiind creșterea demografică și a nivelului de trai. A promovat relații de prietenie cu Ungaria și a stabilit relații diplomatice cu Veneția și Roma, unul dintre succesele sale fiind medierea conflictului dintre creștinii ortodocși și catolici.
Neagoe Basarab a continuat politica inițiată de Ștefan cel Mare pentru oprirea expansiunii turcești, prin realizarea unei alianțe cu Ștefan al IV-lea al Moldovei (Ștefăniță Vodă), care au trimis în 1519 un ambasador la Vatican pentru a face cunoscut că „Basarab și aleșii săi, fiii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la „sfânta expediție împotriva lui Selim, tiranul turcilor”.
Din păcate, încercările sale nu au fost încununate de succes, Țara Românească rămânând vasală Imperiului Otoman.
Neagoe Basarab s-a stins din viață pe data de 15 septembrie 1521 (la vârsta de 39 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, fiind înmormântat în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa.
Pe piatra de mormânt stă scris următorul mesaj: „A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat”.
Marele domnitor a fost un bun creștin, remarcându-se prin donații generoase făcute unor mănăstiri ortodoxe (din Țara Românească, țări din Balcani, Sfântul Munte Athos), Patriarhiei Ecumenice, lăcașurilor de cult din Ierusalim și de la Muntele Sinai.
În timpul domniei sale a fost construit complexul monahal de la Curtea de Argeș, biserica Sfântul Gheorghe şi cea a Mitropoliei din Târgovişte (capitala de atunci a ţării), au fost reconstruite mănăstirile Tismana, Cozia şi Snagov, a fost rezidită școala din Scheii Braşovului, au fost tipărite cărți religioase, ieromonahul Macarie fiind sprijinit să tipărească „Tetraevanghelul” de la Târgoviște.
Pentru contribuția sa la dezvoltarea ortodoxismului, a fost canonizat la 9 iulie 2008, fiind sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la 26 septembrie.
Neagoe Basarab a fost considerat „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu) sau „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga), iar mitropolitul Antonie Plămădeală a afirmat: „Prin Curtea de Argeş şi prin Învăţăturile către fiul său Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, şi-a câştigat un loc veşnic viu în istoria, cultura, civilizaţia şi conştiinţa românilor”.
Lucrarea „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” a fost scrisă între 1517 și 1521, în limba slavonă, fiind compusă din două părți, mai precis, una pilduitoare, bazată pe întâmplări biblice, iar cea de-a doua este prezentată sub forma sfaturilor către Teodosie, conținând informații utile despre administrație, politică și conduită morală a unui tânăr voievod.
Neagoe prezintă fiului său, dar și celorlalți urmași la tron, un model ideal de domnitor, care să cârmuiască drept și cu frica lui Dumnezeu, în bună înțelegere cu supușii și boierimea. Se presupune că, pe la jumătatea veacului al XVII-lea, această lucrare - deosebită ca stil, spirit și conținut - a fost tradusă în limba română de către Udriște Năsturel, existând chiar și o copie datată din anul 1654. Pentru posteritate, lucrarea este un document important despre strălucita domnie a lui Neagoe Basarab, despre personalitatea acestui domnitor cu înalte calități sufletești, despre mediul moral și cultural al epocii.
Evlavia domnitorului muntean rezultă încă de la începutul lucrării: „Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi Ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul.”
În anul când a murit Neagoe Basarab, fiul său Teodosie a urmat la tron la vârsta de 16 ani, rămânând sub tutela mamei sale și a marelui ban al Olteniei, Preda Craiovescu. A rămas pe tron, doar un an, până în 1522, fiind înlăturat de boierii care l-au ales domnitor pe Radu de la Afumați. Teodosie a murit la Constantinopol, unde trăia ca refugiat alături de mama sa. Mănăstirea Curtea de Argeș are hramul “Adormirea Maicii Domnului“ și reprezintă unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Ţara Românească și cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș.
Lăcașul ortodox a fost construit de Neagoe Basarab în perioada 1515- 1517 pe locul unei vechi mitropolii, pictura interioară fiind realizată de zugravul Dobromir, care a finalizat-o în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați.
Biserica mănăstirii a fost restaurată succesiv în timpul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), al domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) și al Regelui Carol I(1866-1914). În anul 1793, Mănăstirea Curtea de Argeș a devenit reședința Episcopiei Argeșului.
În perioada 1875-1886, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost refăcută în forma de astăzi, după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, angajat de către Regele Carol I.
Mănăstirea Curtea de Argeş a fost necropolă domnească, iar apoi necropolă regală, aici fiind mormintele principalilor ctitori (Neagoe Basarab, Doamna Despina - soţia lui Neagoe Basarab, Doamnei Stana - fiica lui Neagoe Basarab şi soţia lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei) și al regilor României (Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Mihai I și Regina Ana).
În cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș a funcționat, cu mici întreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic “Neagoe Vodă”, continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania până în anul 1977.
Din punct de vedere arhitectural, biserica este alcătuită dintr-un pronaos larg, contopit cu naosul, unde se află cei 12 stâlpi interiori (simbolizându-i pe cei 12 apostoli) care susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale. În fața intrării se află un agheasmatar deschis a cărui cupolă se sprijină pe patru coloane din marmură, împodobite cu desene.
În apropierea mănăstirii se află fântâna meșterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab și eroul baladei “Monastirea Argeșului”, în care se afirmă că acesta și-a zidit soția de vie în zidurile bisericii, pentru a putea ridica acest magnific edificiu.
Pe lângă „Miorița”, un alt mit esențial al literaturii populare românești este „Legenda Meșterului Manole” (Legenda Mănăstirii Argeșului), care este cunoscut în trei variante - culese și prelucrate de Vasile Alecsandri, Tudor Pamfile și Gheorghe Dem Teodorescu.
De menționat că obiceiul „Jertfei zidirii” este întâlnit și la alte popoare din arealul european, îndeosebi la popoarele scandinave și la cele baltice, la popoarele din Peninsula Iberică și din Peninsula Balcanică.
Un reper religios important pentru români se referă la Sfânta Filofteia - ale cărei moaște se află la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Sfânta Muceniță Filofteia (în greacă “iubitoare de Dumnezeu”) este considerată ocrotitoarea Țării Românești, precum și protectoarea copiilor, a băieților și a fetelor care vor să se căsătorească, fiind sărbătorită în fiecare an de credincioși pe 7 decembrie.
S-a născut într-o familie de țărani, care au trăit la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de orașul Târnovo (Bulgaria). După ce mama sfintei a murit, tatăl său s-a recăsătorit cu o femeie rea, care a chinuit-o pe micuța Filofteia, fiind certată și bătută chiar și atunci când săvârșea fapte bune.
La vârsta de 12 ani a fost trimisă să ducă mâncare tatălui său, care se ocupa cu munca la câmp, însă, din milă pentru săraci, a dăruit-o acestora pe drum. Furios, tatăl său și-a ieșit din minți, a uitat de dragostea părintească și a aruncat spre copilă cu un topor, provocându-i o rană gravă la picior, care i-a adus moartea.
Înspăimântat că și-a ucis fiica și văzând că trupul acesteia a căpătat o strălucire cerească, nesăbuitul tată a mers la arhiepiscop și la conducătorii cetății, cărora le-a spus tot ce s-a întâmplat. Când au venit să mute în cetate trupul strălucitor al copilei, au constatat cu uimire că este foarte greu și nu pot să-l ridice nici măcar atunci când au început să se roage cu stăruință lui Dumnezeu.
Trupul Sfintei Filofteia a devenit mai ușor numai după ce a fost pomenit numele Bisericii Domnești din Târgul Argeșului, fapt pentru care cei prezenți au trimis o scrisoare domnitorului Radu Vodă, cel care a construit sfânta biserică. Acesta a plecat cu mult alai și a adus moaștele Sfintei Filofteia la Biserica Domnească, unde au stat până la zidirea de către Neagoe Basarab a Mănăstirii Curtea de Argeș, noul lăcaș sfânt în care au fost mutate.
Documentele istorice arată însă că sfintele moaște au rămas inițial la Târnovo, fiind aduse în Țara Românească după anul 1393, când țaratul bulgar de la Târnovo a fost ocupat de către turci, fiind dăruite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), care le-a pus în biserica domnească Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș, ctitorie a domnitorului Basarab I Întemeietorul și Nicolae Alexandru (fiul său). În acest lăcaș sfânt au rămas până în anul 1893, când au fost mutate în biserica Sfântul Gheorghe, apoi în biserica Adormirea Maicii Domnului-Olari. În timpul Primului Război Mondial au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București, apoi au revenit la Curtea de Argeș și au fost depuse în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab.
În fiecare an, la 7 decembrie, moaștele Sfintei Filofteia sunt scoase afară din Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, fiind puse într-un pavilion special amenajat în fața bisericii mănăstirii, pentru a da credincioșilor, care se adună în număr mare la prăznuirea ei, posibilitatea să li se poată închina.
Cei interesați de conținutul integral al lucrării „Învățături pentru urmași” pot accesa
https://www.academia.edu/114332511/Invataturi_pentru_urmasi
Surse de informare
1. Chihaia Pavel, De la "Negru Vodă" la Neagoe Basarab. Interferențe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, Editura Academiei, București, 1979
2. Viețile Sfinților, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor + Editura Episcopiei Romanului, 1991-1998
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Neagoe_Basarab
4. https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Neagoe_Basarab