Jocul didactic – energie bogată pentru dezvoltarea preșcolarului

Jocul didactic – energie bogată pentru dezvoltarea
preșcolarului
„ Jocul este cel mai elevat tip de
cercetare.’’

Albert Einstein

Valorizarea jocului didactic în activităţile de educare a
limbajului a fost aleasă spre a fi cercetată întrucât jocul a
constat întotdeauna una dintre cele mai importante forme de
manifestare a copilului precum şi sursa cea mai bogată de energie
pentru dezvoltarea, formarea şi educarea copilului preşcolar.
Jocul este activitatea de bază la vârsta preşcolară,
reprezentând o activitate conştientă, importantă în viaţa
oamenilor de orice vârstă. Acest fapt este demonstrat de polisemia
cuvântului: joc de cuvinte, joc de scenă, jocul cu viaţa şi cu
moartea, a-şi pune viaţa în joc, a face jocul cuiva etc. (Balint
Mihail, 2008 ). În genere, copilul utilizează jocul pentru a
percepe prezentul şi trecutul şi pentru a se pregăti pentru anii
viitori.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie,
prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi,
propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea
imaginară ce şi-o creează singur.
Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema
jocului au pus în evidenţă numeroasele elemente psihologice care
conturează această formă de activitate specific umană. E vorba
de acele elemente psihologice care definesc jocul în general şi
care sunt suficient de operante chiar la copiii de vârstă
preşcolară. Prin prezenţa şi acţiunea acestor elemente
psihologice, copiii ies, cum s-ar zice, „din anonimat" şi apar ca
fiinţe cu personalitatea în formare, care gândesc, acţionează
motivat după posibilităţi şi aspiră la perfecţiune.
Câteva din manifestările psihice ale copiilor şi ale oamenilor,
în general, sunt capabile să explice jocul şi, mai ales, să
arate de ce în ce măsură acesta se prefigurează ca activitate
dominantă în anii copilăriei.
Jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educaţie,
o modalitate pedagogică-terapeutică, având astfel o varietate de
semnificaţii de natură constructivă.
Caracterul jocului la vârsta preşcolară este dat de o serie de
factori de influenţă, dintre acre cei ami importanţi sunt:
 Nivelul dezvoltării intelectuale , sociale şi de conturare a
conştiinţei de sine,
 Experienţa de viaţă a copilului şi impresiile oferite de
mediul ambient,
 Modelul relaţiilor sociale dintre adulţi, care este preluat
şi ilustrat în joc,
Pe parcursul vieţii omului, evoluţia jocului înseamnă o serie de
modificări atât în sens progresiv, cât şi regresiv, determinate
de o multitudine de factori.
Raportul dintre joc şi celelalte activităţi condiţionează
eficient planul formării personalităţii pe etape de vârstă.
Jocul reprezintă o forţă cu caracter propulsor în
procesul dezvoltării copilului (mai ales în preşcolaritate).
Acesta capătă o pondere şi un rol deosebite, cu valoare
formativă bine determinată în momentul când cadrul relaţional
al copilului se lărgeşte prin intrarea lui in grădiniţă.
Jocul evoluează o dată cu constituirea primelor reprezentări ce
permit copilului să opereze pe plan mental cu experienţa pe care o
dobândeşte în fiecare zi.
Importanţa locului pe care îl ocupă jocul în viaţa copilului
este conferită de faptul că jocul satisface dorinţa firească de
manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.
Prin joc, copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv
pentru care H. Wallon apreciază jocul ca pe o activitate de
preînvăţare.
Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea
realităţii sociale, ci şi imitarea unor anumite tipuri de
relaţii sociale dintre adulţi. Astfel, prin intermediul jocurilor,
copiii deprind modele de conduită şi ajung să reflecte până la
nivel de înţelegere comportamentele.
Jocurile didactice sunt utile prin faptul că, într-un mod
jucăuș, fără a încuraja copiii, dezvoltă funcții de vorbire.
Un cabinet de fișiere pentru jocuri preșcolare include metode
utilizate pentru a dezvolta vorbirea, gândirea și chiar memoria.
Pentru copii, jocul este principalul mijloc de
învățare, care este folosit în mod regulat de profesorii din
instituțiile preșcolare și de părinți. Dorința preșcolarilor
de a se juca se manifestă constant, un profesor experimentat îl va
direcționa în direcția corectă, astfel încât copilul să se
dezvolte într-un mod jucăuș. Iar dezvoltarea corectă și
completă este posibilă numai dacă abordarea corectă a
formulării exercițiilor.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de
acţiune a copilului; el deschide în faţa copilului nu doar
universul activităţii, ,ci şi universul extrem de variat al
relaţiilor interumane, oferind prilejul de a pătrunde în
intimitatea acestora şi dezvoltând dorinţa copilului de a se
comporta ca adulţii; el dă posibilitatea preşcolarului de a-şi
apropia realitatea înconjurătoare, de a-şi însuşi funcţia
socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificaţia
socio-umană a activităţii adulţilor, de a cunoaşte şi
stăpâni lumea ambientală; în sfârşit, jocul formează,
dezvoltă şi restructurează întreaga viaţă psihică a
copilului.
Jucându-se cu obiectele copiii îşi dezvoltă percepţiile de
formă, mărime, culoare, greutate; îşi formează capacitatea de
observare. Fiind nevoit să construiască o casă, copiii îşi
elaborează mai întâi, pe plan mintal, imaginea casei şi abia
apoi trec la executarea ei, dezvoltându-şi astfel reprezentările,
în joc copiii născocesc, modifică realitatea, ca urmare îşi vor
dezvolta capacitatea de inventivitate, încercând să ţină minte
regulile unui joc, copiii îşi amplifică posibilităţile
memoriei; conformându-se acţiunii regulilor jocului,
respectându-le - ei se dezvoltă sub raportul activităţii
voluntare, îşi formează însuşirile voinţei: răbdarea,
perseverenţa, stăpânirea de' sine etc. Tot în joc sunt modelate
însuşirile şi trăsăturile de personalitate: respectul faţă de
alţii, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau,
poate, opusul lor.
Valoarea formativă a jocului se poate aprecia mai bine în funcţie
de planul dezvoltării. Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele
de mişcare, se oferă posibilităţi multiple de dezvoltare
armonioasă a organismului.
Pentru acest motiv, jocul determină o stare de veselie, realizând
bună dispoziţie. Jocurile de mişcare în mod special realizează
multe dintre sarcinile specifice educaţiei fizice. Prin joc,
dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul
dobândirii de informaţii pe de o parte, şi a diversificării
acţiunilor mintale, pe de altă parte.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a
copilului, constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii
tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri este tovarăşul de
nedespărţit al copilăriei şi constituie una dintre formele cele
mai importante de activitate a preşcolarului
Jocul este principala formă de activitate în grădiniţa de copii.
Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai impropriu decât starea
de apatie şi nemişcare. Jocul este tot atât necesar dezvoltării
multilaterale a copilului ca şi lumina soarelui.
Elementul de joc este încorporat pentru a se asigura captarea
interesului copiilor, participarea vie şi mobilizarea resurselor
lor psihice în rezolvarea problemelor implicate, dincolo de
eforturile cerute şi de riscul eşecului. Jocul favorizează
angajarea afectiv-atitudinală a copilului, întrecerea cu sine,
dorinţa de autodepăşire, care devin acute în contextul
întrecerii cu ceilalţi.
Acţiunea de joc şi cea instructivă sunt corelate după o formulă
originală: învăţarea prin intermediul jocului, pe căi specifice
lui. De aceea prin jocul didactic nu trebuie să înţelegem simpla
alăturare a unor acţiuni ludice cu acţiuni instructive, sau
desfăşurarea lor prin alternare, ci o formă de joc închegată,
unitară, în care aceste elemente sunt structurate organic,
motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice, pe
baza unor reguli determinate riguros.
Jocul didactic ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea
vorbirii copiilor preşcolari, deoarece forma de joc antrenează
copilul în stimularea şi exersarea vorbirii în direcţia propusă
în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conştientizeze acest
efort. Eficienţa jocurilor didactice faţă de celelalte
activităţi
Pornindu-se de la cunoaşterea dezvoltării psiho-fizice a copilului
preşcolar, în special a limbajului acestuia, de la cunoaşterea
cerinţelor învăţământului primar şi a posibilităţilor de
adaptare a fiecăreia dintre aceste cerinţe, se poate conferi
experienţă sporită jocului didactic de dezvoltarea limbajului şi
exersare a vorbirii, dacă se folosesc metode activ-participative,
iar obiectivele dezvoltării limbajului şi comunicării orale se
realizează la un nivel optim prin variante de jocuri didactice
concepute sau adaptate scopului urmărit.
Cum activitatea preşcolară se bazează în totalitate pe joc,
numai îmbinând raţional instruirea şi jocul putem influenţa
acumularea de noi cunoştinţe şi modul de manifestare a copiilor
în viaţa de zi cu zi. Jocul contribuie şi la dezvoltarea
proceselor psihice, fiind un antrenament eficient al atenţiei
voluntare, gândirii logice, antrenării voinţei, exersării
limbajului.
Jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementul
instructiv şi educativ cu elementul distractiv; este un tip de joc
prin care educatorul consolidează, precizează şi verifică
cunoştinţele predate copiilor, le îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe .
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le
consolideze şi să le precizeze cunoştinţele despre lumea
înconjurătoare, să îmbine armonios elementul instructiv şi
exerciţiul cu elementul distractiv. Învăţând prin joc, copilul
trebuie să se joace, adică să se distreze în acelaşi timp.
Jocul didactic rămâne joc numai dacă conţine elemente de
aşteptare, de surpriză, de întrecere, de comunicare reciprocă
între copii. Valoarea practică a jocului didactic constă în
faptul că în procesul desfăşurării lui copilul are
posibilitatea să-şi aplice cunoştinţele, să-şi exerseze
priceperile şi deprinderile ce s-au format în cadrul diferitelor
activităţi.
O caracteristică esenţială a jocului didactic constă în crearea
unor condiţii favorabile pentru aplicarea multilaterală a
cunoştinţelor şi pentru exersarea priceperilor şi deprinderilor
sub forma unor activităţi plăcute şi atractive.
Jocul didactic nu trebuie să fie un simplu exerciţiu, chiar dacă
exerciţiul apare ca element constructiv, trebuie să rămână
totuşi joc, activitatea pe care o desfăşoară copilul trebuie să
trezească dorinţa vie de a se juca.