JUDEȚUL VÂLCEA - ISTORIE LOCALĂ

JUDEȚUL VÂLCEA - ISTORIE LOCALĂ
PROF.ÎNV.PREȘCOLAR:OTEȘANU IOANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13,RM.VÂLCEA

Ţinuturile vâlcene au fost dintodeauna şi în permanenţă părtașe directe la întreaga istorie a patriei ,constituind de-a lungul vremii un centru de gravitaţie pentru un întins teritoriu românesc .
Toate etapele de dezvoltare ale societăţii româneşti ,toate marile moment din istoria milenară a poporului roman sunt atestate şi pe aceste meleaguri ,destinul lor a fost şi este o parte inseparabilă din destinul întregii ţări.
Cercetările de la Bugiuleşti pe Olteţ,comuna Tetoiu au dus la descoperirea unui important depozit fosiliar villafranchian (începutul cuaternalului ),cuprinzând oase ca măciuci străpungătoare,răzuitoare sau oase sparte din care s-a extras măduva, fapt ce confirmă activitatea unor maimuţe superioare cunoscute sub denumirea de Paradolichoptecus .
Astfel de descoperiri au mai fost facute pe malul stâng al Oltului între localităţile Olanu şi Drăgoeşti .
În iulie 1973 s-a descoperit pe Valea Oltului vâlcean o comunitate omenească care datează din paleonliticul inferior şi paleoliticul mijlociu într-o perioadă până către 40000 ani î.e.n.
Cercetările arheologice începute în anii 1960 la Copăcelu ,au scos la iveală un mare vas de provizii, o seceră primitivă ,unelte de silex şi onsidian,mărturii ale ocupaţiilor purtătorilor culturii Criş,ce caracterizează neoliticul vechi pe teritoriul patriei noastre.Secerea găsită la Copăcelu a fost lucrată dintr-un corn de taur ,în care s-a săpat un şanţ,unde au fost fixaţi dinţi de cremene .
Cercetările de la Vlădeşti şi Govora au pus pentru prima dată în lumină elemente ale epocii bronzului pe teritoriul judeţului Vâlcea.
În comuna Costeşti,satul Ferigile au fost scoase la iveală în anul 1955,un cimitir de incineraţie din prima epocă a fierului (sec.IV-VI e.n.)
Cercetările din judeţul Vâlcea,referitoare la istoria şi civilizaţia dacilor ,arată ca cetăţile de la Ocniţa,Grădiştea,Roieşti făceau legătura direct cu cele din Transilvania şi păzeau văile ,pasurile şi drumurile de culme ce duceau spre inima rezistenţei eroice a dacilor ,spre Sarmisegetuza.
În localitatea Stolniceni ,cercetările au adus noi ştiri despre aşezarea civilă a Buridavei,săpăturile au arătat că această aşezare s-a extins în lungul drumului roman al Oltului înspre Râureni .
În secolul alVI-lea ,zona judeţului Vâlcea intră în marea unitate etnoculturală,pe care arheologicii o denumesc ,,Complexul Ipoteşti-Cândeşti’’.Râmnicul este menţionat,pentru prima dată,într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân din 20 mai 1388,prin care Domnul dăruia Coziei ,,şi moara de la Râmnic ’’.Donaţia s-a făcut prin act dat de fratele său Dan,înaintaş în domnie .
Etimologia numelui Râmnic ,după unii istorici semnifică cuvântul peşte.
Aproape de confluenţa cu Oltul,râul Râmnic(Rabnic) avea mai multe braţe, insule-terenuri inundabile,propice creşterii peştelui şi pescuitului .Ulterior, numele oraşului Râmnic este însoţit de un determinativ –Vâlcea .Cuvântul acesta apare încă de la 8 ianuarie 1392,când Mămăstirea Cozia capătă de la domn albinăritul din judeţul Vâlcea ,pe care călugării trebuiau să şi-l adune singuri .În 1529,Râmnicul a fost scena unei tragedii domneşti ,Neagoe Vornicul şi Drăgan Postelnicu, ridicându-se împotriva domnului Radu de la Afumaţi ,,l-au ajuns la Râmnicul de Sus şi prinzându-l pe el şi pe fiul său Vlad Vodă,amâdurora le-au tăiat capetele’’,cum spune cronica.Unul dintre domnitorii apropiaţi de aceste meleaguri a fost Matei Basarab.În afară că a înfiinţat o moară de hârtie la Râmnic şi a dus tipografia la Govora,începe seria tipăriturilor în limba româmă ,el a fost ctitorul Arnotei şi adesea oaspetele oraşului Râmnic . Tiparniţa de la Govora a fost locul de unde a izvorât licărirea unei afirmări româneşti în domeniul cărţii şi al culturii.
,,Pravila de la Govora’’,care apare într-o ediţie pentru Ţara Românească şi într-una pentru Transilvania ,poate fi socotită cel dintâi document literar al dorinţei de unificare între Ţările Române .Constantin Brâncoveanu ,a îndrăgit de asemenea plaiurile Vâlcene.El este ctitorul Complexului Hurezi,monument unic al artei medieval româneşti.Mare sprijin al culturii, Brâncoveanu a organizat aici una din cele mai mari şi importante biblioteci din acea perioadă,unde venea aproape în fiecare an.În timpul său s-au tipărit numeroase cărţi româneşti,greceşti,slavone, arabe,turceşti şi georgiene.
Aducerea eruditului cărturar Antim Ivireanu,ca Episcop al Râmnicului ,face ca oraşul să devină un centru cultural dintre cele mai puternice .Din anul 1716,Vâlcea a intrat alături de judeţele Olteniei în hotarele Imperiului Austriac.
Momentul culminant al luptei pentru înlăturarea vechilor orânduiri feudale îl va constitui peste puţină vreme revoluţia de la 1848.Zina Bălcescu ,mama marelui revoluţionar paşoptist ,avea la Bălceşti (azi comuna Nicolae Bălcescu),un conac unde venea foarte des .Aici aveau loc întâlniri ale militanţilor progresişti.
La 29 iuni1848 ,râmnicenii participă cu entuziasm în parcul Zăvoi la citirea celor 21 de puncte din Constituţie .La 24 ianuarie1859,Unirea Moldovei cu Ţara Românească marca un moment istoric de importanţă crucial în viaţa poporului roman ,punct de plecare în făurirea statului naţional român.În amintirea acestor memorabile evenimente a fost construită în defileul Oltului ,, Fântâna lui Cuza ’’ , monument ce eternizează dragostea şi preţuirea locuitorilor pentru domnitor.
Făurirea statului unitar roman ,la 1 decembrie 1918 a avut un ecou puternic şi în judeţul Vâlcea,unde simbolul Unirii de la 1859 vibra în conştinţe .Numeroşi vâlceni au salutat marea adunare de la Alba Iulia ,exprimând dorinţa arzătoare a tuturor locuitorilor din judeţ pentru unire.
Vorbind despre istorie ,vom merge să vedem monumentele istorice ,vom călca cu pasul peste urmele celor care ,cu decenii,secole şi milenii în urmă ,au trăit pe aceste meleaguri contrubuind la dezvoltarea societăţii noastre .
În dreptul Casei de Cultură ,la poalele Dealului Capela ,se înalţă din piatră şi marmură Statuia Independenţei .În partea de nord a municipiului se găseşte cimitirul eroilor,unde îşi dorm somnul de veci sulele de eroi vâlceni .Minunatele meleaguri ale Vâlcii ,adăpostesc comori de istorie şi tradiţii populare ,de cultură românească veche.
Aici,la Bistriţa,Govora,Cozia,Horezu ca şi la Râmnic ,aveau să se zămislească în dulcele grai românesc numeroase cărţii ,care vor contribui din plin la dezvoltarea limbii şi literaturii române,la ridicarea pe noi culmi de civilizaţie şi progres a culturii naţionale.Ca instituţie public,şcoala din Vâlcea apare mai târziu.
Din documentele păstrate se poate deduce că,mai ales ,lângă mănăstirile din Vâlcea au existat şcoli în care se pregăteau diecii şi grămăticii necesari pentru pregătirea hrisoavelor sau viitori slujitori ai bisericilor şi mămăstirilor.
La Râmnicu Vâlcea îşi desfăşoară activitatea ,în a doua jumătate a secolului al XVII-lea ,Vlad Grămăticul.El copiază aici mai multe manuscrise ,din însemnările făcute pe cărţi ,,Scara Sf.Ioan Scăraru ’’ şi ,,Mântuirea păcătoşilor ’’ , reiese că acest grămătic ,cunoştea slavona şi româna.
Prima şcoală mănăstire de pe teritoriul judeţului Vâlcea funcţionează în anul 1415 la Cozia ,iar primul dascăl a fost chiar stareţul mămăstirii,Sofronie .Această tradiţie a înflorit în cadrul unor aşezăminte ctitorite de marii voievozi şi dregători ai ţării ,precm Cozia lui Mircea cel Bătrân,Govora lui Radu cel Mare,Schitul Ostrov al lui Neagoe Basarab,Arnota lui Matei Basarab,Bistriţa boierilor Craioveşti şi acest unicat al artei noasrte medieval-Complexul de artă brăncovenească de la Hurez,care au reprezentat puternice centre de viaţă spiritual.
Ne aflăm într-o zonă unde cum zicea Alexandru Vlahuţă ,,nu e zidărie veche,ruină ,de care să nu fie legat un cântec ,o legendă ,un nume de viteaz’’ .

Bibliografie :
Colecţia Documentele Vâlcii;
Gheorghe Dumitraşcu ,,Monografia judeţului Vâlcea’’; anul 1944;
Mihai Manea ,,Istoria românilor de la 1821 până în 1989’’;anul 1994;E.D.P.;Bucureşti .