Lectura -metode complementare de evaluare

METODE DE EVALUARE A LECTURII
Prof. Chirica Geanina Florentina
Şcoala Gimnazială Nr.1 Unțeni, jud. Botoșani

Lectura este activitatea intelectuală de bază a fiecărui elev, desfășurată în cadrul tuturor disciplinelor școlare, prioritară fiind limba și literatura română în a dezvolta competențele de lectură.
Lectura nu înseamnă doar cunoașterea cuvintelor, a semnificației cuvintelor ci și armonizarea lor pentru a exprima și a ne exprima.
Un fragment din articolul „ Care-i faza cu cititul?” al lui Mircea Cărtărescu poate explica oamenilor care nu citesc cărți ce pot pierde: „Cărțile sunt asemenea unor fluturi[…] .Pe aripile fluturilor noștri de hârtie, asemenea unor solzișori care irizează lumini, sunt tatuaje ciudate înscrise cu cerneală tipografică. A trebuit să mergem la școală ca să le descifrăm. Stând confortabil pe spinarea mătăsoasă a marelui fluture, citim și zburăm. Căci fluturele nu se urnește de pe frunza lui dacă nu-i inventăm aripile adevărate, care nu sunt de hârtie, nici de cerneală, nici de cuvinte, ci de imagini, atingeri, mirosuri și melodii. Pe toate ni le imaginăm citind. Și atunci înțelegem că zborul, chiar dacă nu duce în lumi depărtate,se petrece întotdeauna în noi înșine.”
Printre metodele moderne de evaluare a lecturii putem enumera:
Portofoliul reprezintă o colecţie de produse ale activităţii elevului, selectate de el însuşi, structurate şi semnificate corespunzător. Acesta oferă o imagine completă a progresului înregistrat de elev pe parcursul unui interval de timp propus. Astfel, portofoliul ne poate prezenta drumul parcurs de elev în două moduri:
a) prin reunirea textelor definitive;
b) prin reunirea variantelor tranzitorii.
Există două tipuri de portofolii şi două modalităţi de notare distincte: prima ia în calcul textele finite şi cuantifică procesul din perspectiva lor, iar cea de-a doua are în vedere atât textele finite, cât şi ciornele care le-au premers.
Dintre aspectele ce definesc portofoliul esenţiale ar putea fi:
a) portofoliul reuneşte texte diverse:
• texte elaborate pe durata unui capitol / unei unităţi de conţinut sau a unui semestru;
• texte specifice unui singur tip de scriere adică doar compuneri libere, rezumate;
• texte heterogene se referă la lucrări de control, pagini de jurnal, fişe de lucru, definiţii, texte funcţionale;
• texte elaborate de elevi în urma unor sarcini de lucru şi texte pe care au ales singuri să le
realizeze;
• variante finale şi ciorne sau numai variante finale şi numai ciorne;
b) în portofoliu textele sunt grupate şi compun un întreg; unitatea portofoliului se manifestă în logica grupării, explicată într-o filă de cuprins sau o copertă;
c) după etapa de structurare, portofoliul va fi comentat şi evaluat de elev, într-o filă de autoevaluare şi de profesor în fila de evaluare; în absenţa acestor pagini nu se poate vorbi de portofoliu.
În concluzie, portofoliul este un instrument euristic, putându-se evidenţia următoarele capacităţi:
• de observare şi de a manevrare a informaţiei;
• de raţionare şi de utilizare a cunoştinţelor;
• de observare şi de alegere metodelor de lucru;
• de investigare şi de analiză;
• de raţionare şi de utilizare a procedurilor simple;
• de sintetizare şi de organizare a materialului;
• de sintetizare şi de realizare aun produs;
• de observare şi de manevrare a informaţiei;
• de raţionare şi de utilizare a cunoştinţelor;
• de investigare şi de analiză;
• de raţionare şi de utilizare a procedurilor simple;
• de a sintetizare şi de organizare a materialului;
• de sintetizare şi de realizare a unui produs;
Portofoliul se poate încadra într-o evaluare sumativă, furnizând nu doar o informaţie punctuală, într-un anumit moment al achiziţiilor elevului, ci chiar o informaţie privind evoluţia şi progresele înregistrate de acesta în timp, alături de informaţii importante despre preocupările sale.
Fiecare portofoliu trebuie să conțină o fişă de autoevaluare care să aibă următoarea structură:
1.Cuprins/opis
2.Exprimare în scris
3. Autoevaluare
4. Prezentare
5. Fişe de lectură
6. Elaborarea compunerilor
7. Ritmicitatea lecturii suplimentare
8. Teme
Jurnalul de lectură
Un jurnal de lectură poate avea următoarea structură:
1. o filă cu lista cărţilor citite;
2. o filă cu textele pe care doreşti să le citeşti sau care au fost indicate ca lecturi suplimentare;
3. pagini de lectură datate (notele de lectură);
4. o pagină liberă la sfârşitul notelor de text pentru comentariile profesorilor.
Filele cu lista de cărţi cuprinde alături de autor, titlul, editura, ani de apariţie şi numărul paginilor cărţii. Filele cu notele de lectură pot fi împărţite în două coloane: prima coloană conţine citate din text sau rezumatul unor secvenţe, iar a doua coloană comentarii pe marginea lor adică concluziile.
Concluziile de lectură pot fi organizate în jurul următoarelor trei întrebări:
1. Ce aţi reţinut din ceea ce aţi citit?
2. Ce sentimente v-a provocat lectura?
3. Ce amintire v-a trezit lectura?
Fişă de autoevaluare a „Jurnalului de lectură“
1. Care este cea mai bună carte pe care ai citit-o în acest semestru?
2. Cum ai ales-o?
4. Care este lucrul cel mai important pe care l-ai aflat din această carte?
5. Ce ai aflat, citind-o, despre tine, despre alţii?
6. Cu ce scop ai citit cartea?
8. Cum te-ai transformat ca lector ?
9. Ce îţi propui să citeşti în continuare?
10. În ce mod îţi influenţează cititul, scrisul?
11.Prezentarea de carte/fişa lecturii
Repere:
1. Autor şi titlu, spaţiul, timpul acţiunii (1 paragraf).
2. Personaje centrale (prezentate fiecare în cel puţin 1 propoziţie).
3. Prezentarea miezului cărţii (cel puţin 1 paragraf).
4. Prezentarea sfârşitului (1 paragraf).
5. Prezentarea motivelor pentru care ţi-a plăcut cartea şi o recomanzi colegilor.
Bibliografie:
1. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, Bucuresti, 1988
2. Goia, Vistian, Didactica limbii si literaturii române pentru gimnaziu si liceu, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 2000