LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

LEGISLAŢIE ŞI DEONTOLOGIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

Prof. înv.primar IUGA Maria-Liliana
Şcoala Gimnazială Pârteştii de Sus, Cacica-jud. Suceava

Deontologia didactică este ştiinţa datoriei dascălilor . O deontologie de ordin didactic îşi propune să definească ce este bine să predai, unde şi în ce circumstanţe se face educaţia . Perspectiva deontologică esclude orice apropiere de doctrinele partidelor politice , de statutele sindicatelor, de textele fundamentale ale grupurilor confesionale sau de reglementările administrative conjuncturale. Orice cadru didactic trebuie să ia atitudine faţă de exercitarea ilegală a învăţământului respingând orice încălcare a principiilor deontologice . În ipostaza în care el a dobândit convingerea că un coleg de breaslă este lipsit de etică profesională, are datoria de a proceda astfel încât să se pună capăt abaterilor constatate . Între cadrele didactice trebuie să se manifeste respect reciproc. Nimeni nu trebuie să conteste valoarea unui coleg sau să răspândească opinii susceptibile de a-l prejudicia . Cadrul didactic nu trebuie să influenţeze elevii, transmiţându-le acestora anumite îndoieli cu privire la capacităţile unui coleg . Un cadru didactic care înlocuieşte temporar un coleg trebuie să respecte metodele acestuia şi să se abţină de la orice judecată critică în faţa elevilor . Va proceda astfel încât să nu genereze discontinuităţi, contradicţii de ordin metodic sau privind conţinuturile . Într-o echipă de cadre didactice care lucrează împreună cu o clasă de elevi , dacă există păreri contradictorii cu privire la anumite chestiuni este bine să se adopte o poziţie comună fără a crea o stare de nelinişte în rândul elevilor.
Trăim într-o lume care îşi dispută valori materiale şi le ignoră sau minimalizează pe cele spirituale.
Deşi s-ar putea idealiza şi crede în mod eronat că în comunicarea didactică profesorul este şeful orchestrei, iar partitura există, fiind reprezentată de scenariul didactic, educatorul este pus în faţa tirului de întrebări al discipolilor săi, apar răspunsuri inedite sau şocante, ceea ce demonstrează că numai unul din actorii sociali situaţi în clasă cunoaşte şi încearcă să respecte partitura.
Cheia succesului dintr-o şcoală o reprezintă respectarea eticii de către resursa umană, concretizată în fapte şi atitudini. Conform noilor orientări ale învăţământului românesc contemporan educatorul este responsabil în faţa „clientului” său căruia îi furnizează servicii educaţionale, de aceea intervine competiţia pentru a fi cel mai bun. Etica reprezintă medierea cu succes a acestor obiective: să fii cât mai bun şi responsabil, cu onestitatea, integritatea, loialitatea şi politeţea faţă de ceilalţi. Competiţia trebuie să fie fairplay.
Educatorul şi mama sunt primii traducători ai vieţii sociale pentru copii. De la aceştia învaţă să respecte regulile impuse de reţelele de socializare, să îndeplinească sarcini şi să joace roluri. Dacă aceste două modele vorbesc frumos, dar acţionează greşit, eşecul în procesul educaţional este garantat.
Relaţia profesor-elev reprezintă o sinteză a relaţiilor interpersonale, alături de relaţia copil-părinţi, iar pe aceste fundamente se dezvoltă atât virtuţile, cât şi viciile, de aceea şcoala şi familia se impune să coopereze în procesul educaţional. Uneori ceea ce profesorul consideră în mod îndreptăţit un viciu, familia apreciază eronat ca fiind o virtute. Elevul este pus în faţa acestei dileme majore de traducere diferită a secvenţei sociale de către mentorii săi. Educaţia are îndatorirea de a disciplina elevul, iniţiindu-l în ordine, punctualitate, pregătirea zilnică şi temeinică a lecţiilor, respectarea regulamentelor şi ierarhiilor.
Cadrul didactic are datoria primordială de a educa şi forma tinerii aflaţi în grija sa, la clasă şi la activităţile adiacente.
Acest lucru demonstrează faptul că educaţia implică vocaţie, iar profesorul prelungeşte timpul aferent formării elevilor săi, dincolo de orarul său strict de lucru. Comportamentul neadecvat al elevilor pe stradă nu va fi lăsat nesancţionat, pentru că profesorul este în afara orelor de curs. Chiar şi profesorii universitari se pun la dispoziţia studenţilor, care au nivel superior de pregătire şi de formare,dar în ciclul preuniversitar,unde elevii au nevoie de mai mult ajutor individual în rezolvarea sarcinilor de lucru.
Într-o epocă a vitezei şi a penuriei de timp, referatele sunt trimise prin email, studenţii îşi sună profesorii seara, acasă, pentru a solicita unele lămuriri. Educatorul este educator la orice oră din zi şi din noapte, uneori şi adulţii din jurul său îi cer sfatul şi părerea în rezolvarea unor probleme existenţiale dificile.
Cadrul didactic trebuie să trateze fiecare elev ca pe o personalitate unică şi irepetabilă, pentru a-i oferi acesteia şanse reale de dezvoltare şi afirmare. În acest scop, are dreptul şi obligaţia de a utiliza întreaga bază tehnico- materială a şcolii, fără restricţii; de a aplica strategii didactice pe care le consideră optime în exercitarea actului didactic.
Există limite până unde educatorul poate adapta şi individualiza curriculum, fără pregătire specială, el nu poate contribui la dezvoltarea copiilor care au autism sau alte afecţiuni psihice grave. Se vorbeşte de integrarea acestor elevi în colective normale, sacrificându-se atât normalitatea, cât şi deficienţa de dragul toleranţei, dar rezultatele nu vor fi cele scontate.
Cadrul didactic are obligaţia de a informa, în cadru instituţionalizat, tutorii legali ai copiilor despre evoluţia şcolară şi comportamentul acestora.
Această obligaţie nu poate fi îndeplinită deoarece părinţii sunt plecaţi la muncă, în străinătate sau complet absenţi din viaţa copiilor. Observaţia demonstrează că pentru funcţionarea eficientă a procesului educaţional instituţionalizat, se impune şi un cod deontologic al părinţilor care îşi trimit copilul la şcoală. Prezenţa profesorului la orele de curs este obligatorie, dar a părinţilor la şedinţele organizate de diriginţi? Profesorul nu se poate refugia de ceea ce implică statutul său de dascăl, nici acasă, în timp ce anumiţi părinţii, nu sunt părinţi nici acasă, la şcoală dovedindu-se absenţi permanenţi.
Cadrul didactic oferă consiliere elevilor şi tutorilor acestora, fără a leza intimitatea acestora şi păstrând confidenţialitatea datelor. Participanţii la actul educaţional au obligaţia de a nu leza intimitatea cadrului didactic.
Am avut în vedere practica lipsită de etică a unor profesori(învăţători) de a citi la şedinţele cu părinţii notele elevilor cu voce tare, să fie auzite de toţi, deşi fiecare este interesat de rezultatele la învăţătură ale propriului copil. Uneori discuţia derapează la probleme personale, se ajunge la jigniri şi la situaţii jenante pentru că se expune intimitatea unora, în loc să se dezbată probleme de interes general. Există ore speciale alocate consilierii părinţilor, s-ar putea stabili un grafic pentru ca fiecare să beneficieze de o discuţie securizată cu educatorul, intimitatea fiind astfel protejată, dar părinţii nu sunt responsabilizaţi suficient de către societate.
Dirigintele (învăţătorul) întâmpină dificultăţi şi când are de expediat un avertisment de exmatriculare sau o înştiinţare privind corigenţele. Din acest punct de vedere, ar fi eficientă informatizarea situaţiei la învăţătură a elevilor din fiecare şcoală, părintele să poată urmări de la domiciliu, cel puţin, situaţia şcolară a copilului lor.
Bibliografie:

1. Ulrich, C., (2000), Managementul clasei de elevi. Învățarea prin cooperare, Ed. Corint, București.
2. C. Zamfir , L.Vlasceanu, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993.