Managementul mediului de învațare al copiilot cu tulburări din spectrul autist

MANAGEMENTUL MEDIULUI DE ÎNVĂŢARE AL
COPIILOR CU TULBURĂRI DIN SPECTRUL AUTIST

Ce sunt tulburările din spectrul autist? O tulburare din spectrul
autist este o dizabilitate de dezvoltare complexă, care afectează
modul în care o persoană comunică şi relaţionează cu cei din
jur. Termenul de spectru autist este folosit adeseori, deoarece
tulburarea variază de la o persoană la alta; unii oameni pot avea
şi dizabilităţi de învăţare asociate, în timp ce alţii sunt
mult mai înzestraţi, având o inteligenţă medie sau peste medie.
Sindromul Asperger este o tulburare situată la capătul celor mai
înzestraţi. La capătul celor „mai puţin înzestraţi“ este
sindromul Kanner, cunoscut uneori ca „autism infantil“. În
ciuda tuturor diferenţelor, toţi copiii cu această tulburare au
dificultăţi de interacţiune socială, de comunicare socială şi
de imaginaţie. Caracteristicile principale ce definesc
autismul sunt: • Perturbarea calitativă a interacţiunilor
sociale; • Perturbarea calitativă a comunicării; •
Caracterul restrâns, repetitive şi stereotip al comportamentelor,
intereselor şi activităţilor. La unii copii se
manifestă doar o parte a acestor caracteristici, de unde şi
expresia frecventă,,elemente de autism”. Abordările şi mediile
educaţionale adecvate pot permite şi acestor copii să înveţe
şi să facă progrese semnificative. Majoritatea simptomelor
specifice deficitului caracteristic autismului se schimbă odată cu
înaintarea în vârsta a copilului, dar deficitele persistă şi
în viaţa adultă cu un patern foarte asemănător de probleme de
socializare, comunicare şi interese. Posibilităţi de
învăţare a copilului autist SAU Cum învaţă copilul
autist Strategiile generale pe care trebuie să se axeze
intervenţia educaţională în cazul copiilor cu autism trebuie să
ia în consideraţie faptul, că copiii învaţă mai bine dacă:
 Fac mişcare - pentru ca îi ajută la conştientizarea corpului
şi la coordonare;
 Ascultă muzică - pentru că are un efect liniştitor, le reduc
tensiunile individuale şi interpersonale, le pot oferi consolare,
dar îi şi mobilizează pentru activitate;
 Se joacă - pentru că jocul diminuează stresul, stimulează
creativitatea şi îi ajută să-şi exprime sentimentele,
dorinţele şi să exploreze noi relaţii;
 Desenează, modelează, pictează – fac artă vizuală –
pentru că îi ajută să se exprime mai repede şi mai uşor, le
facilitează comunicarea şi adaptarea în societate.
Astfel, prin combinarea acestor activităţi copiii autişti
beneficiază de descoperirea propriilor capacități, a
potențialului de schimbare, de a se exprima liber, de a-şi
dezvolta potenţialul creativ, le aduc satisfacţia unui lucru
făcut cu propriile forţe, încrederea în sine, sentimentul
împlinirii, descărcarea tensiunilor, cunoaşterea şi învăţarea
unor comportamente necesare integrării în diferite grupuri
sociale. După cum se vede, toate aceste activităţi sunt benefice
tuturor copiilor, doar că copiii autişti au nevoie de unele
adaptări/ajustări, modificări în corespundere cu nevoile lor
specifice.
Măsuri ce trebuie luate pentru a ajut a copiii cu autism să
avanseze în dezvoltare
Există posibilitatea ca un cadru didactic să întâlnească cel
puţin câţiva copii cu o tulburare din spectrul autist de-a lungul
carierei. Deşi unele persoane cu această tulburare au tot timpul
nevoie de grijă şi supraveghere, mulţi pot să-şi
îmbunătăţească şi să-şi dezvolte abilităţile sociale, de
comunicare şi şcolare prin exerciţiu. Aceasta înseamnă că
orice facem pentru a-i ajuta este un pas în direcţia potrivită.
Scopul integrării educaţionale în cazul unui copil autist nu este
de a ajunge la performanţe foarte mari, ci de a-l dezvolta
multilateral astfel, ca ajungând la maturitate să poată trăi şi
munci împreună cu semenii săi. El poate fi orientat spre unele
activităţi manuale, demonstrând pricepere şi talent, de exemplu:
brodatul, cusutul, olăritul, tâmplăria etc.
Întrucât există o mare diversitate de diferenţe individuale la
copiii cu autism, nu se poate vorbi de o singură strategie
educaţională. Sunt multe modalităţi prin care Dvs. le puteţi fi
de ajutor. Iată câteva sugestii – dar, din moment ce fiecare
copil este diferit, acestea sunt doar linii directoare şi
dumneavoastră veți găsi probabil mai multe.
 ADAPTĂRI LA SALA DE GRUPĂ
• Anticipaţi traumele rezultate în urma unor schimbări,
modificări de spaţiu.
• Menţineţi distanţa corespunzătoare faţă de copil (faţă
în faţă, la nivelul ochilor).
• Dacă copilul pare supraexcitat, folosiţi tehnici de relaxare,
cum ar fi respiraţie adâncă, muzica instrumentală liniştită,
purtarea vestei cu greutăţi; încercaţi să stingeţi parţial
lumina din sala de grupă, vorbiţi cu voce calmă şi încet. Unii
copii se calmează în urma masajului profund.
 STRATEGII DE PREDARE/ÎNVĂŢARE
• Utilizaţi frecvent numele copilului.
• Însoţiţi comunicarea de expresii faciale potrivite (zâmbet,
dezaprobare, mirare, supărare).
• Dacă copilului îi face bine comunicarea cu un coleg anume sau
implicarea într-o anume activitate, folosiţi această informaţie
pentru a-l ajuta să înregistreze succese şi în alte
activităţi.
• Stabilizaţi orarul şi activităţile, pentru ca copilul să
ştie exact ce se întâmplă şi la ce oră, evitând schimbările
inutile. Dacă este absolut necesar să se schimbe rutina,
avertizaţi copilul înainte să se întâmple.
• Instruiţi colegii copilului să încerce să comunice cu el.
• Faceţi pe „translatorul” pentru alţii pentru a-şi putea
continua comunicarea.
• Urmăriţi copiii şi nu anticipaţi nevoile lor – lăsaţi-i
pe ei să spună ce doresc; plasaţi obiecte interesante în
interiorul unor vase care sunt dificil de deschis/de ajuns la ele
şi aşteptaţi ca copilul să folosească privirea, gesturi prin
care să indice dorinţa lor, apoi daţi-le obiectul; la fel puteţi
proceda cu jucăria, mâncarea, imaginea, echipamentul de joc etc.
• Modelaţi limbajul copilului prin folosirea pronumelui personal
(Eu): în loc de a spune „Tudor se urcă pe tobogan”, spuneţi
„eu mă urc pe tobogan”. Copilul ecolalic va repeta propoziţia,
folosind pronumele personal EU în vorbire.
• Reduceţi problemele comportamentale (comportament ritualistic,
agresivitate, hiper-activitate etc.).
• Acordaţi timpul necesar răspunsurilor şi procesării
informaţiei.
• Observaţi şi răspundeţi la toate încercările non-verbale
ale copilului.
• Folosiţi un limbaj simplu şi alegeţi cu atenţie cuvintele
(limitare cantitativă, accentuarea cuvintelor cheie).
• Folosiţi instrucţiuni scurte, concise. Folosiţi la început
instructajul individual, iar apoi apelaţi tot mai mult la lucrul
în echipă.
• Identificaţi obiecte (mijloace didactice) – explicaţi
folosirea lor cu cuvinte simple;
• Inventaţi cîntece sau melodii care să însoţească rutina
(aceasta dezvoltă atenţia).
• Numiţi articole în ordinea îmbrăcării/dezbrăcării lor sau
obiecte în ordinea folosirii lor.
• Verbalizaţi acţiunile în ordinea efectuării lor.
• Folosiţi cărţi cu poze simple (imagini clare, nu stilizate),
orare, calendare, cu regimuri de zi/săptămână; numiţi obiectele
din imagini.
• Folosiţi pictograme şi/sau limbajul semnelor pentru a explica
instrucţiunile;
• Organizaţi activităţi ce au ca scop stabilirea relaţiilor de
reciprocitate (cântece însoţite de mişcări, jocuri cu mingea
etc.).
• Programaţi experienţe senzoriale cu efect calmant - legănatul
(în balansoar sau pe o minge mare), şederea pe un puf, între
perne, între două saltele etc. Timp de 5-10 min înainte de
începerea unei activităţi noi; dacă observaţi că aceste
experienţe îi displac, încetaţi.
• Când este necesar ca un copil să exerseze o anume abilitate
sau să încerce o activitate nouă, insistaţi ca el să participe.
Dacă copilul va înţelege că poate evita activitatea prin plâns
sau opunere (refuz), el va apela la aceste metode tot mai mult şi
se va eschiva de la îndeplinirea sarcinilor impuse de Dvs.
Folosiţi încurajările în cazurile când copilul cooperează; nu
este bine pentru copilul autist ca cei din mediul său să cedeze
în faţa fiecărui moft şi să se adapteze modului lui de viaţă
. Acest compromis deseori creează o situaţie insuportabilă.
 COMUNICAREA CU COPILUL AUTIST
Comunicarea este una dintre principalele probleme ale unui copil
autist. Pe lângă comportamentele specifice şi problemele de
relaţionare şi gândire, copilul autist trebuie ajutat şi
stimulat să depăşească barierele de comunicare. Copilul autist
are probleme în a înţelege limbajul şi în a se exprima.
Adulţii (cadrele didactice şi părinții, specialiştii), dar şi
alţi copii din anturajul lui, au un rol esenţial în a pătrunde
în universul propriu al copilului şi în a-l ajuta să exprime
emoţii, sentimente, dorinţe. Copilul autist are constant probleme
în a ieşi din universul lui propriu în care trăiește şi de a
răspunde solicitărilor celorlalţi. Unii dintre aceşti copii
reuşesc să rupă câteva cuvinte, alţii însă nu vorbesc deloc.
Unii părinţi sunt disperaţi să comunice cu ei.
Atenţie! Inainte de a vă adresa unui copil cu autism trebuie să
reflectaţi şi să vă informaţi foarte bine asupra a ceea ce
înseamnă autismul şi particularităţile lui. Problema constă
în modul în care prelucrează un astfel de copil informaţiile
primite. Deşi văzul şi auzul copiilor autişti pot funcţiona
normal, ei au probleme în organizarea informaţiilor şi în
punerea lor într-un anumit context.
Comunicarea non-verbală cu copilul autist.
Comunicarea verbală este deficitară şi incoerentă la copiii
autişti. Ei pot pronunţa cuvinte aleatoriu, fără sens, fiind mai
degrabă fascinaţi de forma cuvintelor, decât de conținutul lor.
Micuţii autişti trăiesc ,,furtuni” senzoriale deranjante,
înfricoşătoare şi uneori dureroase. Pentru a scăpa de acestea,
copiii autişti se concentrează asupra senzaţiilor fizice:
zgârîierea; datul din mână; mişcările bruşte; ruperea
hârtiei etc.
Specialiştii susţin că cel mai bine e să se înlocuiască
cuvintele cu limbajul non-verbal în comunicarea cu copilul cu
autism. Trebuie ca Dvs, dar şi părinții, să învăţaţi sa
,,citiţi” gesturile lui şi să le decodificaţi pentru a
construi un sistem de comunicare eficient cu el. Există mai multe
tehnici şi metode de a înţelege ce vrea să transmită un autist.
Principalele gesturi şi comportamente la care trebuie să fim
atenţi sunt: plânsul; ţipătul; somnul; căscatul; sărutul;
îmbrăţişatul; zâmbetul; agresivitatea; gestul de a te prinde de
mână şi de a te conduce spre anumite lucruri.
Este clar că atunci când copilul trece prin stări de spaimă,
tristețe sau când este bolnav el va plânge, va ţipa, va deveni
agresiv, iar atunci când ceva ii este pe plac - va manifesta
comportamente pozitive. Totuşi, pe lângă aceste tipuri de gesturi
generale, trebuie urmărite şi alte gesturi particulare. Pentru că
plânsul unui copil poate apărea nu numai din cauza că e trist sau
că nu îi convine ceva, ci şi din cauză că îl doare ceva sau
că s-a plictisit pur şi simplu. Aşadar, trebuie să urmăreşti
dacă copilul îşi duce mâna la burtică, semn ca ii este rău,
sau dacă se oprește din plâns când o persoană părăseşte
încăperea, semn că ii este frică de acea persoana sau nu o
place, etc. Trebuie să fiţi foarte atentă şi la: tonul vocii;
expresia feţii; limbajul corpului etc.
Comunicarea verbală cu copiii autişti trebuie să fie simplă,
clară şi concisă.