,,MARTIRAJ ŞI PERSECUŢIE ÎN PRIMELE SECOLE ALE CREŞTINISMULUI”

Începuturile persecuţiei religioase şi civile
Primele persecuţii religioase le întâlnim relatate în cartea Faptele Apostolilor scrisă de Evanghelistul Luca, unul dintre ucenicii Domnului Isus Hristos. Aceste prigoane au fost dezlănţuite în mare parte, de către evrei. Iustin Martirul (cca. 165) aminteşte că evreii sunt cauza urii care stăpâneşte pretutindeni contra creştinilor şi, mai ales, ei sunt autorii calomniilor răspândite în toate, părţile privitoare la creştini . Acelaşi lucru îl spune şi Origen (254), accentuând, că aceştia au o ură nepotolită faţă de creştini (adversus christianos insatiabili odio feruntur. Hom. in Psalm 36). La fel vorbesc şi scriitori din Occident. Irineu (202) scrie că evreii îi persecută pe creştini, iar Tertullian (cca. 240) îi numeşte pe Evrei seminarium infamiae nostrae şi spune că sinagogele sunt cauza persecuţiunilor (synagogae Iudaeorum fontes persecutionum) . Fără îndoială, calomniile, intrigile şi agitaţiile Evreilor au fost şi ele unele din cauzele persecuţiilor însă nu singurele. Deşi erau răspândiţi în toate localităşile mai importante ale Imperiului Roman şi deşi îi urmăreau pe creştini cu o ură neîmpăcată – insatiabili odio ( ură nepotolită) cum zice Origen – Evreii, cu toate calomniile şi intrigile lor, nu ar fi putut dezlănţui împotriva acestora persecuţii de proporţii atât de mari ca violenţă şi ca întindere geografică. De altfel Tertullian însuşi spune în alt loc (Apol. 10) că crima de lese majestate, care li se impută creştinilor, este cauza unică a persecuţiilor . Persecutarea creştinilor a fost atât ecleziastică cât şi politică.
Analizând începutul persecuţiei religioase şi civile putem afirma că primele persecuţii au venit din partea evreilor fiind urmate de persecuţiile din partea romanilor.
a). Persecuţia din partea evreilor
Iudeii au fost primii persecutori ai creştinilor din Ierusalim. La Ierusalim, Apostolii au suferit arestări, ameninţări, închisoare şi bătăi din partea Sinedriului, care le-a interzis să mai vorbească despre Isus Hristos. În afara Palestinei, creştinismul a fost combătut de iudeii care porneau cu prigoane asupra creştinilor. În cartea Faptele Apostolilor 4:1-22, ne este relatat un prim episod al prigoanei venite din partea evreilor, când după predica lui Petru despre mesajul învierii saducheii au reacţionat violent la mesajul despre înviere pe care ei îl credeau a fi blasfemie, încât i-au arestat pe Petru şi Ioan şi i-au aruncat în temniţă. Acest moment reprezintă prima opoziţie faţă de mesajul Evangheliei venită din partea iudeilor. Alte momente legate de persecuţiile venite din partea evreilor le găsim în Faptele Apostolilor 5:17-32, unde din nou Apostolii sunt închişi şi li se interzice de către Sinedriu să mai vorbească şi să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. Evreii aveau o concepţie diferită despre Mesia şi împărăţia Lui, diametral opusă mesajului predicat de creştini. Evreii aşteptau un Mesia cu rosturi pur-lumeşti, un Mesia-Rege care să scuture jugul stăpânirii romane şi să înfiinţeze un mare şi puternic imperiu evreiesc. Creştinii însă propovăduiau credinţa într-un Mesia născut în iesle, într-o familie săracă, un Mesia umil care nu avea unde să-şi plece capul, care a făcut până la vârsta de 30 de ani meseria tatălui Său, iar pe urmă răzvrătindu-se împotriva Legii, a fost osândit la moarte şi răstignit între doi tâlhari. Răspândirea cultului acestui Mesia era socotită o crimă naţională şi o blasfemie. Crimă naţională , fiindcă zdruncina încrederea poporului ales în marele viitor de glorie şi libertate, iar identificarea împăratului aşteptat înfrigurare de atâtea veacuri cu cel osândit la cea mai ruşinoasă moarte, moartea pe cruce, era o blasfemie care nu putea fi iertată. Dar nu numai atât, ci în numele acestui Mesia creştinii spuneau că legea lui Moise este desfiinţată cu întreg ritualul şi cu toate ceremoniile ei şi că nu mai este nici o deosebire între evreu şi păgân .
Revolta Evreilor credincioşi Legii a fost violentă şi s-a manifestat de la primul contact al apostolilor cu masele populare. Cartea Faptele Apostolilor aşa cum am amintit, ne dau în această privinţă informaţii deosebit de interesante. Evreii nu urmăreau numai împiedicarea pătrunderii creştinismului între cei care aparţineau iudaismului, ci prin intrigii şi calomnii interminabile încercau să-l compromită şi înaintea celorlalte popoare şi, mai ales înaintea autorităţilor publice romane, prezentând pe creştini ca duşmani ai împăratului fiindcă cer ascultare şi supunere faţă de un alt stăpânitor, faţă de Isus .
La această acţiune de discreditare şi compromitere a creştinilor fac aluzie şi scriitori bisericeşti. Iustin spune limpede că Evreii au trimis din Ierusalim oameni aleşi ca să vestească în toată lumea ivirea sectei creştinilor fără Dumnezeu şi să răspândească împotriva lor tot felul de calomnii pe care păgânii apoi le şi credeau. Această ură s-a manifestat fie prin persecuţii sângeroase, ca uciderea lui Ştefan, primul martir al Bisericii şi a lui Iacov, fratele Domnului Isus, fie prin calomnii şi batjocuri la adresa lui Isus Hristos, fie prin acuzaţii împotriva creştinilor .
b). Persecuţia din partea romanilor
La început autorităţile civile romane nu prea făceau distincţie între creştini şi evrei şi le-au acordat primilor privilegiul de care se bucurau cei din urmă, acela de a-şi vedea religia protejată de către legea romană. Romanii priveau creştinismul ca fiind o ramură a iudaismului, care era o religie tolerată (religio licita). Abia după ce diferenţa dintre creştinism şi iudaism a devenit evidentă, autorităţile romane au iniţiat o serie de prigoane care au durat, mai mult sau mai puţin până în secolul al IV – lea. Începând cu martirajul lui Ştefan care a dus la împrăştirea creştinilor în oraşe îndepărtate, Damasc, Antiohia, biserica nu va mai fi niciodată o mişcare exclusiv iudaică, în Antiohia urmaşii lui Hristos au fost numiţi pentru prima dată creştini (Faptele Apostolilor 11:26) .Persecuţia civilă venită din partea autorităţilor romane a început cu domnia lui Irod la Ierusalim (Faptele Apostolilor 12:1), când Iacov a fost martirizat şi Petru a fost aruncat în temniţă. Prigoana venită din partea Romei va fi din ce în ce mai aprigă odată cu creşterea şi răspândirea creştinismului. Într-o societate bazată pe voinţa zeilor în care toate lucrurile erau subordonate împăratului sau cezarului, o nouă religie nu îşi mai avea locul, Hristos sau Caesar a fost dictonul care descrie întreaga perioadă a persecuţiilor religioase. Autorităţile romane nu au putut înţelege afirmaţia că Isus era deasupra tuturor şi că toţi oamenii, inclusiv regii şi împăraţii, trebuiau să se supună. Refuzul creştinilor de a se conforma modului de viaţă al unei societăţi păgâne a atras după sine ura şi prigoana din partea autorităţilor romane .
Pedepsele
Pedepsele erau diferite, şi erau aplicate conform stării sociale a creştinilor. În general se respecta principiul: cei de neam nobil erau deportaţi, cei simpli decapitaţi, în ambele cazuri creştinilor li se confiscau averile . Pedepsele capitale erau: pierderea libertăţii, a drepturilor civile sau chiar moartea . Moartea creştinilor putea surveni fie prin decapitare, fie prin ardere sau răstignire. Uneori creştinii erau aruncaţi la fiare sau erau ucişi în luptele cu gladiatorii .
Înainte de judecată, creştinii erau închişi, iar uneori erau legaţi în lanţuri. Adeseori, creştinii mureau în închisori fie de asfixiere, fie de foame sau de sete. Unii creştini erau prinşi în butuci de lemn. Pedepse pe viaţă erau exilul sau deportarea în locuri nesănătoase şi sub pază, condamnarea la muncii în mine şi în cariere, în grele condiţii de trai, creştinii fiind ţinuţi în lanţuri ca şi sclavii, pentru femei şi fecioare se aplica de cele mai multe ori vinderea lor la case de toleranţă. Înaintea aplicării pedepsei, erau ţinuţi în închisoare si torturaţi pentru a apostazia.
Uneori mureau înainte de a fi executaţi datorită condiţiilor inumane în care erau ţinuţi (fără lumină, aer, hrană, apă, în lanţuri sau în butuci). Torturile erau grele: flagelare,bătaia cu vergi, lapidarea, sfâsierea corpului cu unghii de fier sau cu cioburi de sticlă, arderea cu fierul înrosit, întinderea corpului, târârea de cai fugăriţi; tăierea limbii sau a unor membre ale corpului, răstignirea, scoaterea ochilor, smulgerea unghiilor, turnarea de plumb topit sau de smoală încinsă pe corpul gol etc. Începând cu Decius timpul de detenţie s-a prelungit, însoţit de torturări groaznice în vederea apostazierii, sub Diocleţian si urmasii săi imediaţi cunoscându-se apogeul .

Bibliografie:
I. IZVOARE:
Augustin, Scrieri, Traducere şi indice de Nicolae Barbu. Introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985.
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura, The Bible League, Bucureşti, 2004.
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, I, 4, trad. Liana şi Anca Manolache, în P.S.B., vol. 75, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998.
Colectia, Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Apologeţi de limba latină, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
Clement Alexandrinul, Stromatele, traducere, Civânt înainte, note şi indici de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 5, Editura Institututlui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982.
Eusebiu de Cezareea, Scrieri partea I: Istoria bisericească, traducere, studiu, note şi comentarii de Pr. Prof. T. Bodogae, în col. PSB, vol. 13, Editura Institututlui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.
Idem, Viaţa lui Constantin cel Mare, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
Epistola către Diognet, în vol. ,Scrierile Părinţilor Apostolici, vol. 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979.
Lactantius, De Mortibus persecutorum (Despre morţile persecutorilor), Editura. Amarcord, Timişoara, 2000.
Minucius Felix, Dialogul Octavius, în vol. „Apologeţi de limbă latină”, în col. „PSB” , vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.
Nicolae Chiţescu, Tertulian, viaţa şi opera, în vol. „Apologeţi de limbă latină”, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB)” , vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 1981.
Origen, Scrieri Alese, Contra lui Celsum, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984.
Idem, Contra Celsum, III, 5, P.G.