METODE TRADIȚIONALE VERSUS METODE MODERNE

METODE TRADIȚIONALE VERSUS METODE MODERNE

Noua paradigmă educațională a urmărit centrarea activitatii didactice pe elev și pe nevoile sale educaționale, pe dezvoltarea așa-numitelor competențe transversale și pe formarea unor atitudini bazate pe valori, care să permită o cât mai facilă inserție socială a viitorilor absolvenți de la evaluarea cantității de informație acumulată la evaluarea capacității de aplicare a acesteia, prin schimbarea accentului, de la metodele clasice de evaluare la cele alternative, prin creșterea obiectivității evaluării, ca urmare a elaborării descriptorilor de performanță- criterii de notare formulate de echipe de specialiști în curriculum și specialiști în evaluare.
De la bun început, trebuie precizat că am avut de-a face cu o reformă centrată pe îmbunătățirea calității serviciilor educaționale din România, inițiate și implementate de Ministerul Educației după un model de tip « de sus în jos » . Schimbarea este unul dintre cuvintele care revine în mod obsesiv în viața noastră. Guvernele se schimbă, cerințele sociale se schimbă, la fel și în domeniul educațional, practicile și metodele de evaluare sunt noi. În fapt, schimbarea este determinată de factori obiectivi și anume de explozia informațională proprie ultimelor decenii. Nevoia de schimbare în educație este în egală măsură susținută și de cercetările realizate la nivel global. Astfel, Raportul Delors al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI al Organizației Națiunilor Unite concluzionează că educația mileniului III va trebui să se bazeze pe 4 competențe fundamentale și anume: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreuna cu alții, a învăța să fii.
Metodele tradiționale de evaluare (probele orale, scrise și practice), constituie în continuare modalitatea dominantă de desfășurare a actului evaluativ, mai ales pe dimensiunea cantitativă, anume : cât predau ? În schimb, strategiile moderne de evaluare urmăresc să accentueze acea dimensiune a evaluării care oferă elevilor suficiente și variate posibilități de a demonstra nu numai ceea ce știu ( ca ansamblu de cunoștințe ) ci și, mai ales, ceea ce pot să facă (priceperi, deprinderi, abilități ) cu ceea ce știu .
Așadar, metodele moderne de evaluare nu își propun să le înlocuiască pe cele așa-zis tradiționale, ci numai să lărgească sfera competențelor, comportamentelor și atitudinilor evaluate. Utilizarea unor instrumente moderne în mod constant poate surprinde în timp evoluția elevilor în planul maturizării psiho-afective și a capacitătii de autoevaluare.
Elevii tind să devină tot mai obiectivi când se raportează la sine, estimându-și posibilitățile tot mai aproape de realitate. Evoluând de la concepția tradițională asupra evaluării, ce o situăm în finalul învățării, astăzi, evaluarea este mai mult decât un proces final sau paralel cu învățarea. Este un act care se integrează organic în același proces de invățare, creând relații interactive și circulare.
Elevul, în timp ce învață, efectuează repetate procese de valorizare și de apreciere critică ce îi servesc ca bază pentru luarea deciziilor orientative în propia formare și dezvoltare . Mult timp, în sistemul de învățământ românesc s-a practicat mai ales o evaluare sumativă la sfârșitul fiecărui semestru fiindu-i consacrat un anumit interval de timp (2-3 saptamani).
Mai apoi, accentul s-a mutat pe evaluarea formativă considerată ca un instrument, un ajutor de care ne servim pentru a construi învățarea în timp.
În ultimiii ani, după bunele practici europene, au fost adoptate metode și tehnici de evaluare tot mai diversificate, grile cu diferiți itemi sau metode alternative solicitante.
Elevul “ideal” care asimilează în mod impecabil și durabil și care reține cunoștințe detaliate este iremediabil pierdut, deoarece cunoștințele desuete îi epuizează resursele de inventivitate, îi intârzie asocierile noi și, logic, îl epuizează tocmai atunci când este adus în pragul vârstei de activitate.
Reforma în învățământul românesc , introducerea în programe școlare numai a cunoștințelor esențiale, evaluate ulterior prin tehnici moderne, îi asigură elevului posibilitatea de a face față ritmului accelerat de achiziție a știintei și tehnicii.
O evaluare bună are obligația de a selecta mereu esențialul și de a evita ceeea ce este trecător si perisabil, de a nu îngloda memoria fizica a elevului cu ceea ce este disponibil în memoria publică a centrelor de documentare și a bibliotecilor.
Mai amintim faptul că la nivel național, în planul practicii instruirii, reforma curriculară sprijină acțiunile efective de proiectare, organizare, desfășurare și conducere a activităților didactice, dezvăluind multiplele corespondențe ce se stabilesc între componentele procesului de evaluare.
Fiecare metodă este concepută ca posibilitatea sau calea de predare-învățare-evaluare. Proiectarea curriculară concepe criteriul de optimalitate în legătura cu sistemul de învățământ la nivel macro si micro, cu interdependențele dintre obiectivele educaționale, conținuturile instructive-educative, metodologia didactică și evaluarea. Preocupările privind procesul evaluativ sunt stimulate de recunoașterea faptului că evaluarea este o componentă esențială a activității de învățământ, în general și a procesului didactic în special.
Secolul al XX-lea a fost decisiv pentru evoluția evaluării. Pornind de la prima conceptualizare științifică a lui Tyler, urmată de cele oferite de Bloom și de colaboratorii săi - evaluarea diagnostică, evaluarea formativă și sumativă - și de contributța lui Popham – evaluarea criterială -sensul practicii evaluative s-a schimbat în intenția de a se adapta la cerințele noi educative și sociale.
Reforma structurală produsă la sfârșitul anilor ‘90 nu a urmărit altceva decât să pună de acord sistemul educațional românesc cu schimbările produse la nivelul societătii românești ca intreg.
Procesele generale de democratizare, descentralizare, așezarea economiei pe principiile economiei de piață trebuiau să-și găsească ecou și în școală.
Comunicarea moderna vs. comunicarea traditionala
În contextul lărgirii ariei de comunicare a omului modern şi implicit a dimensiunii educaţionale a acesteia, metodele de interacţiune educaţională capătă o tot mai mare amploare în practica şcolară şi universitară. Este evident însă faptul că introducerea pe scară largă a mediului informatizat aduce cu sine schimbări profunde ale relaţionărilor dintre persoane; iată un motiv suficient pentru care putem să înregistrăm o perspectivă tot mai prezentă a combinării dintre eficienţa intercomunicării introdusă de aceste metode şi potenţialităţile mediilor electronice.Una dintre cele mai “vechi” metode care priveşte îmbunătăţirea creativităţii şi interacţiunii este metoda asaltului de idei (brainstorming). Recent, o serie de studii au arătat cum câteva dintre criticile pe care – la rândul său - aceasta le aduce cu sine în practica şcolară pot fi depăşite prin utilizarea computerului în ceea ce se numeşte brainstorming-ul electronic.
De altfel, atunci când intenţionăm să vorbim despre comunicare, fie şi doar din raţiuni tangenţiale la o altă temă propusă spre dezbatere, observăm aproape imediat un fenomen interesant: termenul de comunicare se prezintă sub forma unei aglomerări conceptuale cu multiple (şi deseori neaşteptate) ramificaţii fiind văzut drept parte integrantă şi în acelaşi timp cuprinzând procedural un mare număr de ştiinţe. În acest mod, cercetătorul se află în faţa unui câmp extrem de generos de posibilităţi dar, în aceeaşi măsură dificil de surprins de către o abordare globală; comunicarea poate astfel să capete accentele unor definiţii lingvistice, psihologice şi psiho-sociale, filosofice, matematice, pedagogice etc. Iată de ce considerăm necesară o cercetare focalizată pe demersurile de interrelaţionare pe care elementele componente ale comunicării le dezvoltă (vorbim aici despre relaţia emiţător-receptor-mesaj-canal de comunicare- context-repertorii comunicaţionale etc.) dar şi pe relaţiile multiplu direcţionate pe care comunicarea le poate avea cu alte microsisteme – vom urmări în acest volum conflictul (dezvoltat atât ca parte a comunicării cât şi în mod separat) sau grupul de elevi/studenţi.
“Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire.” (Rudyard Kipling)
Deşi ideea esenţială a comunicării se rezumă la ,,a înţelege şi a fi înţeles”, este foarte greu să stabileşti un raport între tine şi cei din jurul tău. De exemplu, cred că deja ţi s-a întâmplat cel puţin o dată în viaţă să realizezi că ceea ce ai vrut tu să zici nu s-a perceput exact aşa cum ai vrut, că receptorul a interpretat altceva decât ceea ce trebuia.
Ei bine, într-o negociere, la o poveste cu prietenii, într-o discuţie cu persoana iubită sunt de mare folos, pe lângă cuvinte şi aceste mici gesturi, aparent banale, deoarece ele ne trădează gândurile şi starea de spirit iar cu ajutorul lor vom reuşi să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, vom putea “citi” gesturile fiecărui interlocutor şi le vom putea folosi în a exprima exact ceea ce dorim să exprimăm.
Însă, problema este că în ziua de azi comunicăm din ce în ce mai puţin. Este febra tehnologiei care câştigă tot mai mult teren; suntem superconectaţi şi trăim într-o invazie de biţi. Stăm toată ziua pe messenger sau cu telefonul mobil la ureche şi vorbim! Oare, prin aceste noi mijloace într-adevăr comunicăm?… Iar dacă da, ne ajută să comunicăm mai bine?
Pentru mulți dintre noi folosirea telefonului mobil, (devenit simbol social atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți!), navigarea pe internet și comunicarea prin e-mail au devenit lucruri indispensabile. Dar plăcerea se poate transforma ușor în dependenta, in functie de timpul alocat, de intensitatea activitatii desfasurate, de comportamentul emoțional asociat și de reacțiile la privarea de acel obicei sau obiect.
Dependența de mijloacele moderne de comunicare e o așa-numită "dependenta de confort", spre deosebire de "dependenta de substante", precum alcoolul sau drogurile. Însă distincția e pur formală. În fond, esența e aceeași: creierul răspunde identic la ambele categorii de stimulente, producand aceeiasi hormoni ai placerii si o stare de bine. Ultima creeaza, de fapt, dependenta. Desigur, exista semne care iti dau de stire ca ceva nu e in regula: simti ca pierzi controlul asupra propriilor reactii, la serviciu ai probleme cu timpul, bugetul scade, amicii si familia iti reproseaza ca nu le mai acorzi atentie. De obicei, persoanele cu un anume tip de dependență suferă de un complex de inferioritate si le este jenă de propria persoana, chiar dacă nu constientizeaza aceste sentimente. Când intra pe chat-uri sau navigheaza pe internet, se simt aparate si implinite intr-un fel care le este inaccesibil in viata de zi cu zi. Dar bucuria pe care o simt atunci cand își satisfac dependența poate duce la scăderea respectului de sine (lucru ce va afecta ulterior toate sferele vieții personale și sociale). Unii oameni au o personalitate dependentă (asta fiind o trasatura innascuta), iar creierul lor cauta stimulente de care saăse agate. Majoritatea celor dependenți de PC sau de mobil vor ințelege la un moment dat că ceva nu e în regula și vor rupe firele invizibile care îi leaga de viciul lor. Însa personalitățile dependente prin structura lor se simt incapabile să facă vreun pas spre eliberarea lor.
Oamenii au dorit întotdeauna să învingă distanţele şi să comunice unii cu alţii. S-a inventat scrisoarea, dar corespondenţa ajungea încet prin soli, curieri, poştalion, corăbii, tren şi chiar avion. Telegraful, telefonul au fost apreciate la vremea lor şi chiar şi acum, dar sînt scumpe. Mereu nemulţumiţi că timpul necesar transmiterii unui mesaj e prea lung, oamenii s-au folosit de computere. Aşa a apărut, acum 35 de ani, poşta electronică, o minune fără de care astăzi nu mai concepem comunicarea modernă. E-mail-ul e o binecuvîntare, dar şi un blestem. Odată cu scrisorile electronice ne-au intrat în computere şi paraziţii. Astfel că poşta electronică şi-a pierdut reputaţia de odinioară, iar acum, specialişti din întreaga lume se zbat să găsească soluţii pentru a-i salva onoarea acestui mod de comunicare.
Utilizarea Internetului are implicații numeroare si la nivelul entităților economice, care acționează în prezent în baza unor principii concurențiale stricte. În încercarea de a fideliza clienții, specialistii de marketing s-au orientat spre Internet, ca mijloc modern și eficient de abordare a acestora. Viteza mare de transmitere a informațiilor, gradul sporit de accesibilitate sunt doar două dintre cele mai importante avantaje ale utilizării Internetului, însa nu trebuie scăpate din vedere nici implicațiile negative ale acestuia.
În condițiile în care Internetul a devenit cel mai popular mijloc de comunicare, măsura care ar menține un echilibru în îndeplinirea cu succes a obiectivelor o constituie respectarea restricțiilor calitative, acestea trebuind să fie corelate cu nevoile și așteptările clienților.
"Multe încercări de a comunica sunt anulate prin faptul că se spune prea mult."(Robert Greeleaf)
Iluzia comunicării…asta aduce tehnologia modernă și nimic mai mult. Oamenii au impresia că dacă vorbesc 20 minute la mobil sau stau 5 ore în fața calculatorului pe messenger sau alt program de genul ăsta au comunicat. Nimic mai fals. Nu au făcut decât să se amăgească. Dar probabil că acum a vorbi la mobil e mai degrabă o moda decât o necesitate. Persoane care locuiesc în același oraș sau în același bloc preferă să se sune și să vorbească decât să se întâlnească 30 de minute față în față, deși timpul în acel moment le permite.
Părerea mea este că, pe de-o parte, prin folosirea acestor mijloace ai impresia, senzaţia că tu comunici, însă nu ajungi să stai faţă în faţă cu o persoană, nu ajungi să îi transmiţi sentimentele şi emoţiile tale şi de asemenea nu poţi să îi “citeşti” gesturile, mimica acesteia. Iar pe de altă parte, consider că sunt foarte potrivite din punct de vedere al utilităţii, deoarece în situaţii de urgenţă, când interlocutorul este foarte departe de tine, aceste mijloace de comunicare sunt cele mai indicate.