Metodele interactive și efectele formative ale acestora

Metodele interactive și efectele formative
ale acestora

Prof. Înv.Primar-Mînzicu Simona Valentina

Liceul Teoretic,,Șerban Vodă” Slănic
„Dascălii cu adevărat înzestraţi sunt cei care îşi aduc
clasa la stadiul în care să poată spune: Fie că sunt de faţă
ori nu, clasa îşi continuă activitatea. Grupul şi-a câştigat
independenţa.” (Maria Montessori)
Metodele moderne sunt, în esenţă, direcţii noi, metodologice în
explorarea universului cunoaşterii.Aceste noi direcţii corespund
principiilor educaţiei noi, ştiinţifice, școlii active,
contemporane.Criteriile metodologice noi se materializează în
conţinutul şi tehnologia metodelor clasice, tradiţionale. Acestea
le înnobilează conţinutul, înlătură verbalismul, creează
activismul, solicită elevul în procesul cunoaşterii, creează
satisfacţii şi împliniri, în cooperarea sa cu cadrul didactic
în dobândirea sistemului de cunostinţe, priceperi, deprinderi.
Între aceste două tipuri de metode, tradiţionale şi moderne,
există o strânsă legătură.Dacă primele se consideră clasice,
foarte multe dintre metodele moderne sunt tot atât de clasice.
Aşa cum se pot sintetiza astăzi, principalele tendinţe ale
înnoirii şi modernizării metodologiei didactice sunt:
- valorificarea metodelor în direcţia asigurării caracterului
complementar al activităţii de predare-învăţare, prin
îmbinarea activităţii de predare a profesorilor cu activitatea de
învăţare a elevilor. În concepţia didacticii moderne, metodele
de învăţământ reprezintă atât instrumente de lucru (predare)
ale profesorului, cât şi instrumente de lucru (învăţare) ale
elevilor.Numai o astfel de valorificare a metodelor permite
realizarea unei instruiri eficiente, în cadrul căreia,
activităţile de predare şi învăţare se sprijină şi se
completează reciproc.
- valorificarea metodelor în direcţia activizării elevilor, a
stimulării participării lor efective la dobândirea noilor
cunoştinţe şi la formarea abilităţilor intelectuale şi
practice. Utilizarea metodelor didactice ca instrumente de
învăţare trebuie să implice eforturile intelectuale şi practice
/ motrice ale elevilor, procesele lor intelectuale, operaţiile
gândirii, spiritul de observaţie, spiritul critic, imaginaţia,
creativitatea lor etc. Numai în acest fel, cunoştinţele asimilate
şi abilităţile intelectuale şi practice formate, vor putea
asigura o învăţare conştientă, profundă şi eficientă, care
să menţină spiritul elevilor deschis spre noi cunoştinţe,
competenţe, abilităţi etc.
- imprimarea unui caracter euristic metodelor se referă la
valorificarea metodelor astfel încât să se determine antrenarea
elevilor în activităţi de formulare de situaţii-problemă, de
căutare, investigare, cercetare, care să permită învăţarea
prin problematizare şi descoperire.
- accentuarea caracterului formativ al metodelor reprezintă o
direcţie care se referă la creşterea contribuţiei metodelor
didactice la cultivarea potenţialului individual al elevilor, la
dezvoltarea capacităţilor de a opera cu informaţiile dobândite,
de a aplica noile cunoştinţe, de a judeca, de a reflecta, de a
face evaluări, de a investiga, de a-şi pune probleme şi de a
căuta soluţii ş.a.m.d.
Metodele se constituie în autentice exerciţii de formare
cognitivă, moral-afectivă şi estetică a elevilor, respectiv de
modelare a personalităţii acestora.
- valorificarea într-o măsură cât mai mare a metodelor
intractive, centrate pe elev şi orientate spre antrenarea şi
activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor, spre
utilizarea potenţialului lor psiho-fizic, spre transformarea
elevului într-un coparticipant la propria instruire şi educare, un
constructor al propriei cunoaşteri.
- reconsiderarea metodelor tradiţionale reprezintă o tendinţă
care subliniază faptul că schimbările din metodologia didactică
presupun nu doar modificări de pondere, cât, mai ales, valorizări
care vizează accentuarea valenţelor formative ale metodelor
tradiţionale, evidenţierea şi accentuarea caracterului euristic
şi activ al acestora.
Este eronat să afirmăm că metodele tradiţionale nu
sunt eficiente, iar cele moderne eficiente. Eficienţa unei metode
depinde de modul în care ea este valorificată în contextul
didactic, de influenţa pe care o are asupra rezultatelor şcolare,
de cantitatea de efort intelectual şi practic, de volumul de timp
investit de elev şi de profesor:
- favorizarea relaţiei nemijlocite a elevului cu obiectele
cunoaşterii sau cu modelele lor, respectiv accentuarea caracterului
practic-aplicativ al metodelor prin valorificarea metodelor practice
în scopul aplicării, demonstrării, experimentării noilor
continuturi ;
- asigurarea relaţiei metode - mijloace de învăţământ în
contextul unei strategii didactice coerente, este o direcţie care
recomandă ca activităţile de predare şi învăţare să nu
desfăşoare numai în sala de clasă, ci şi în laboratoare,
cabinete, ateliere, pe terenuri experimentale etc., iar mijioacele
de învăţământ să se utilizeze ori de câte ori ele ar putea
creşte eficienţa actului didactic, atât în activităţile
frontale, cât şi în cele de grup şi individuale;
- diversificarea metodologiei didactice este o cerinţă impusă de
multitudinea, diversitatea şi complexitatea situaţiilor de
instruire, a contextelor didactice în care se aplică metodele de
învăţământ. Pentru selectarea acestora şi pentru a le stabili
eficienţa, ne raportăm la următoarele elemente: registrul în
care vor lucra elevii - acţional, figural sau simbolic; repertoriul
operaţiilor logice de care dispun elevii; etapa / faza procesului
didactic în care se valorifică metoda;
- asigurarea unui caracter dinamic şi deschis metodologiei
didactice, respectiv depăşirea ideilor empirismuiui clasic (pentru
care actul cunoaşterii, independent de metoda de predare, era
reductibil la simpla înregistrare prin simţuri, elevul fiind
considerat un receptor pasiv de informaţii) şi acceptarea noilor
teorii din psihologie şi pedagogie, care pun la baza însuşirii
cunoştinţelor, acţiunea, într-o dublă ipostază -obiectuală
şi mintală (pentru care elevul este subiect activ al cunoaşterii,
implicat activ în propria formare şi informare).
Caracterul dinamic şi deschis al metodologiei didactice
este asigurat şi de raporturile sale cu alte ştiinţe, cum ar fi:
sociologia educaţiei, pedagogia experimentală, cibernetica,
tehnologia informaţiei, ş.a.
Metodele didactice interactive au efecte formative evidente, aspect
care nu exclude și posibilitatea manifestării unor limite ale
acestora, în condițiile în care profesorul nu deține solide
competențe de aplicarea acestora în practica educațională.
Valenţele formativ-educative ale acestor metode interactive ca
practici de succes atât în învăţare, cât şi în evaluare sunt
multiple:
- formează și dezvoltă unele competențe funcționale, de tipul
abilităților de prelucrare, sistematizare, restructurare și
utilizare în practică a cunoștințelor;
-formează și dezvoltă capacități de cooperare,a spiritului de
echipă;
- formează și dezvoltă competențele comunicaționale;
- formează și dezvoltă competențele psihosociale;
- dezvoltă stima de sine;
- cultivă spiritul participativ;
- formează și dezvoltă deprinderea de ascultare activă;
- dezvoltă capacitatea empatică;
- formează și dezvoltă capacitatea reflectivă și capacitatea
metacognitivă;
- formează și dezvoltă capacitatea de investigare a realității;
- formează și dezvoltă capacitatea argumentativă;
- formează și dezvoltă capacitatea decizională;
- formează și dezvoltă competențele de negociere;
- formează și dezvoltă competențele emoționale;
- formează și dezvoltă capacitatea de a oferi feed-back și de a
fi receptive la feed-back-ul primit;
- cultivă autonomia în învățare;
- dezvoltă motivația pentru învățare;
- cristalizează un stil de învățare eficient;
- dezvoltă gândirea critică,creativă și laterală;
- dezvoltă creativitatea;
- dezvoltă atitudini și comportamente prosociale;
- dezvoltă capacități de interevaluare și autoevaluare;
- stimulează implicarea elevilor în mod activ la rezolvarea
sarcinilor şi îi fac mai conştienţi de responsabilitatea ce o
au;
- oferă posibilitatea aplicării în practică a cunoştinţelor, a
exersării priceperilor şi deprinderilor în diferite context;
- asigură o mai bună înţelegere a cunoştinţelor noi şi oferă
posibilitatea integrării lor în bagajul de cunoştinţe deja
existent, făcându-le astfel operaţionale;
- dau posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra
activităţii elevului, pe o perioadă mai mare de timp şi privit
sub mai multe aspecte;
- evaluarea se integrează în mod organic în procesul de
predare-învăţare, toate trei componentele căpătând un aspect
interactiv;
- valorifică şi stimulează potenţialul creativ şi
originalitatea elevului deoarece sarcinile merg până la
individualizare;
- elevul nu mai este tentat de a învăţa doar pentru notă- reduc
stresul, monotonia, stimulează elevul, oferă posibilitatea
îmbunătăţirii activităţii.
Ca limite ale acestora amintesc:
-crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă
dezordine;
-consum mare de timp;
-asimilarea unor informații eronate, în absența monitorizării
atente a profesorului;
-,,încurajarea” pasivității unor elevi, în condițiile în
care sarcinile nu sunt distribuite/ asumate clar și în absența
monitorizării grupului;
-dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea
sarcinilor;
-acutizarea unor conflicte între elevi în condițiile în care
profesorul (sau liderul grupului de lucru) nu intervine ca mediator;
-generarea unei ,,gândiri de grup”;
-acordarea superficială a sarcinilor de lucru;
-dificultăți în identificarea și evaluarea progreselor
individuale etc.
Bibliografie:
Drăghicescu, L., Petrescu, A.M., Stăncescu, I., (2008). Rolul
strategiilor didactice interactive în ameliorarea calității
învățării. În Albu, E. (coord.). Educație și comunicare.
Târgu Mureș:Editura Universității ,,Petru Maior”;