METODOLOGIA ACTIVITĂȚILOR CFEATIV-PLASTICE

În domeniul artistic, sunt metode care antrenează elevii în efectuarea unor exerciții de creație prin angajarea capacităților productiv-creative, operațiilor de gândire și de imaginație. Exercițiul-joc, jocul de creație, experimentul plastic, exercițiul demonstativ, problematizarea, descoperirea, algoritmizarea, modelarea, brainstormingul, inventica, sinectica, proiectul sunt metode care antrenează întreaga personalitate a elevului, dezvoltă gândirea creatoare, inițiativa, cercetarea, descoperirea individuală (prin efort fizic individual), permit afirmarea liberă, contribuie la stimularea creativității.
Exercițiul este principala metodă în desfășurarea activităților plastice și se utilizează în scopul formării de priceperi și deprinderi practice, dezvoltării unor capacități și aptitudini și stimulării potențialului creativ al elevului. Contribuie deasemenea la adâncirea înțelegerii noțiunilor, regulilor, principiilor și teoriilor învățate, la consolidarea cunoștințelor și deprinderilor însușite, dezvoltarea capacității de a munci organizat și de a transpune în imagini grafice observările lor. Cunoștințele sunt asimilate prin practică. Interesul elevilor pentru efectuarea exercițiilor se pote menține și prin procentul de noutate al acestora, legat de tema plastică. Această metodă ajută la înlăturarea excesului de teoretizare a explicațiilor, înlătură verbalizarea, dezvoltând capacitatea practică de analiză sintetică, prin procedee practice precum: exercițiul-joc, exerciții de invenție, exerciții de observare, exerciții de dezvoltare a memoriei vizuale, exerciții de metamorfozare a formelor, exerciții de a transpune pe suportul de lucru diferite stări. Exercițiul-joc are o mare valoare educativă, întrucât prin joc, elevii își încearcă atât abilitățile lor de desenare cât și de găsire a diferitelor soluții posibile pentru atingerea unui anumit scop, ce vizează o temă plastică. Este un mijloc de cunoaștere, de învățare, pune în fața elevului situații noi de rezolvare a spațiului plastic, de descoperire a unor efecte expresive de forme sau culori. Jocul trebuie să fie un mijloc de stimulare a creativității copiilor. El poate fi organizat și folosit în anumite scopuri și în diferite faze ale activității: în scopul dezvoltării sensibilității artistico-plastice (acuitate vizuală, receptivitate față de raporturile armonioase ale unor forme, culori etc.); ca mijloc de a dobândi experiențe plastice noi (tehnici de lucru); ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.
Algoritmizarea presupune rezolvarea unor probleme, unor tehnici, urmând o succesiune de etape . Este considerată ca fiind o metodă de învățământ, însă, poate fi prezentă în interiorul oricărei metode didactice (demonstrația, explicația, experimentul etc., se pot desfășura în anumite secvențe, după anumite reguli de factură algoritmică).
Modelarea este o metodă care folosește ca instrument, modelul (mulaje, figuri, ornamente, chipuri, obiecte, structuri naturale etc.). Prin analogie, elevul este pus în situația de a urmări rezolvarea unor probleme precum: spațiul, volumetria, interpretarea formei, expresivități, sinteză, simplificare etc., dându-i acestuia posibilitatea de a se exprima personal, creativ. Dincolo de valoarea lui demonstrativă, un model îndeplinește o funcție explorativ-explicativă întrucât invită elevii la un efort de căutare, de experimentare. Învățarea cu ajutorul modelului favorizează o cunoaștere ușoară, mai rapidă și mai substanțială. După structura lor, modelele pot fi: obiectuale (modele materiale, obiecte concrete) și figurative (scheme, reprezentări grafice etc.).
Problematizarea urmărește dezvoltarea gândirii și se bazează pe cunoștințe însușite. Copilul este stimulat să gândească, să valorifice cunoștințele învățate și să descopere altele. Metoda presupune crearea unei situații conflictuale în gândirea copilului, stârnind curiozitatea și dorința de rezolvare pe baza experienței anterioare și a elementului nou care apare în rezolvarea unei teme plastice sau a unei tehnici de lucru.
Metoda proiectului presupune stabilirea și conceperea unui plan orietativ: stabilirea temei, obiective urmărite, documentare (analiză și sinteză), stabilirea tehnicii (alegerea mijloacelor de expresie), decizia finală. Realizarea lucrării propuse impune căutarea de soluții, prin schițe premergătoare acesteia. Această metodă se folosește în combinație cu alte metode și este subordonată realizării unei sarcini concrete, aleasă din proprie inițiativă sau sugerată de către profesor, sarcină ce urmează a fi realizată prin efort comun, de echipă sau prin efort individual. Proiectul reprezintă o modalitate de instruire și autoinstruire datorită căreia elevii efectuează o cercetare la baza căreia se află obiective practice și care se finalizează într-un produs plastic. Aceste produse sunt rezultatul unor activități de proiectare, cercetare și al unor acțiuni practice efectuate fie individual, fie în grup și care se caracterizează prin originalitate și creativitate.
Metoda descoperirii cuprinde un complex de procedee și modalități de lucru și se bazează, ca și problematizarea, pe cunoștințe căpătate anterior. Aceasta favorizează învățarea activă, dezvoltă aptitudinile și stimulează spiritul de observație și de analiză.
Metoda experimentului plastic presupune o cercetare a unui lucru de domeniul necunoscutului. Este o metodă practică, individualizată, care implică activități de provocare, prin care se experimentează o problemă și care permite descoperirea unor forme noi de expresie plastică.
Brainstormingul (asaltul de idei), este o metodă a gândirii divergente prin care se poate educa gândirea creatoare, fiind folosită pentru producerea ideilor creative. Se traduce prin expresia „furtună în creier” sau prin efervescență, aflux de idei, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Unul din principiile acestei metode este: cantitatea generează calitatea, permițând astfel elevilor să propună cât mai multe idei de rezolvare a unei probleme plastice. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare (Osborne). În brainstorming se spune prima idee care vine în minte, fără cenzură, chiar dacă pare absurdă sau imposibilă. Sunt încurajate asociațiile neobișnuite de idei, combinările soluțiilor găsite de ceilalți. Un răspuns al unui coleg poate să genereze celui de alături o asemănare și o asociere neobișnuite, regulile fiind: nu criticați ideile celorlalți; dați frâu liber imaginației; produceți o cantitate cât mai mare de idei; preluați ideile celorlalți și le dezvoltați. Elevii participanți își formulează, pe rând, ideile privitoare la problema pusă în discuție, încercând să dezvolte ideile colegilor, să analizeze, să-și imagineze, iar conducătorul veghează asupra respectării regulilor, dirijând participanții la discuție, asigurând o atmosferă deschisă, prietenoasă.
Sinectica sau metoda analogiilor este o metodă prin excelență de exersare și educare a creativității. Profesorul împarte problema în mai multe părți, pe care le comunică elevilor, pe rând, apropiindu-se pe etape, prin analogie, de miezul acesteia. Găsirea soluției este amânată, astfel ca elevii să vină cu cât mai multe idei, pentru rezolvarea cât mai plastică și expresivă. Organizarea unei ședințe se fundamentează pe două principii: transformarea straniului (a ceea ce este necunoscut) în familiar; transformarea familiarului în straniu. În acest sens este centrată pe dezvoltarea fanteziilor elevilor, considerată ca fiind hotărâtoare în afirmarea creativității.
Metoda demonsrației este o metodă de cunoaștere, de experimentare, de fixare și consolidare a informațiilor. Profesorul folosește materialul intuitiv pentru a arăta elevilor diferite modalități de materializare a ideilor, a informațiilor, care capătă contur, câștigând în precizie, întrucât astfel se evită înțelegerea greșită de către elevi a problemelor. Este bine ca profesorul să-și organizeze în așa fel demonstrația încât, concomitent cu elevii, să aplice și în practică cele demonstrate, convingându-se prin propria lor experiență. Efectiv, metoda demonstrației poate să îmbrace forme dintre cele mai variate și mai nuanțate: demonstrația obiectelor în starea lor naturală; experimentul demonstrativ; demonstrația cu ajutorul reprezentărilor grafice, planșe, imagini; demonstrația cu ajutorul desenului pe tablă; demonstrația prin intermediul modelelor; demonstrația cu ajutorul mijloacelor tehnice audio-vizuale etc. Este indicat ca prezentarea elementelor intuitive să se îmbine în modul cel mai strâns cu explicația .
Explicația reprezintă o altă metodă frecvent utilizată, cu ajutorul căreia profesorul dezvăluie esențialul unor probleme noi. Explcația trebuie nu numai să informeze elevii asupra unor noțiuni plastice, ea trebuie să aibă o încărcătură afectivă, care să declanșeze la elevi anumite sentimente, emoții estetice. Capacitatea de concentrare la elevi a atenției sporește odată cu vârsta, de aceea în timpul explicației unor noțiuni plastice trebuie avut grijă cui ne adresăm. Profesorul trebuie să dozeze explicația, împărțind-o în etape succesive și asociind-o cu excitanți secundari (melodii adecvate, albume de artă, reviste de artă, lucrări ale elevilor etc.)
În cadrul metodei conversației distingem: conversația euristică, conversația de reactualizare, conversația de fixare, conversația de verificare, conversația de evaluare a lucrărilor. Prezența în câmpul atenției a unui material demonstrativ sugestiv poate să învioreze foarte mult mersul discuției. Cu cât membrii vor lua parte mai activă la dicuții, cu atât ei se vor identifica mai deplin cu problema respectivă.
Dialogul dirijat este o metodă apropiată metodei conversației, prin care se înlătură învățarea mecanică de către elevi a unor conținuturi teoretice sau a unor procedee practice. Aceasta include mai multe procedee prin care se deplasează centrul de greutate de la întrebările de orientare profesor-elev la cele de investigare elev-profesor. Ele conferă o anumită autonomie în abordarea problemelor plastice. Pentru a declanșa această atitudine a elevilor, profesorul trebuie să prezinte în așa fel problema încât ea să incite curiozitatea, interesul și gândirea elevilor spre căutarea diferitelor soluții. Unele răspunsuri date la întrebările elevilor pot fi date de profesor prin diferite exemplificări. El prezintă elevilor planșe din albume cu reproduceri reușite după opere de artă sau desene ale copiilor, in care elevii pot să descopere diferite soluții cu privire la prolema pusă în discuție. În acest fel, eforturile intelectuale ale elevilor (observații, comparații, analogii) sunt îndrumate de către profesor în direcții diergente, fapt care le dezvoltă deprinderea de a privi problema din mai multe unghiuri de vedere. Astfel se dezvoltă imaginația, priceperea de a culege informații și implicit gândirea creatoare.
Metoda „Schimbă perechea” este o metodă interactivă de grup care constă în rezolvarea sarcinii de lucru în pereche și care are ca obiectiv stimularea comunicării, rezolvarea de probleme și formarea deprinderii de a lucra în perechi cooperând, pentru realizarea unor lucrări.

Bibliografie:
Breben, S., Gongea, E.,Ruiu, G., Fulga, M., Metode interactive de grup, Ed. Arves, 2005
Cerghit, I., Metode de învățământ, București, Ed. Polirom, 2006
Cristea, M., Ghid metodic de educație plastică, București, Ed. Petrion, 1990