Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Metodologia predării-învăţării-evaluării în cadrul orelor de Cultură Civică

Învăţământ gimnazial | Cultura civica

Propus de: betty77 | 23.08.2016 23:34 | Revista cadrelor didactice nr. 33/2016 | 2822 vizualizări

« Dacă îmi spui o să uit, dacă îmi arăţi o să ţin minte,
dar dacă mă implici o să înţeleg. »
Anonim
prof.Popescu Ioana Elisabeta/Şcoala Gimnazială Scoarţa,Jud.Gorj

În practica educaţională,eforturile cadrelor didactice au fost
şi sunt centrate pe aplicarea celor mai recente şi valoroase
cercetări din domeniul psihopedagogiei învăţării, pentru
perfecţionarea continuă a metodelor şi procedeelor didactice prin
adaptarea unei noi perspective cu privire la raportul
predare-învăţare-evaluare. Se ştie că în didactica
,,tradiţională” predarea a funcţionat ca scop în sine,fiind
centrată pe ,,transmiterea”, ,,expunerea”, ,,comunicarea”
cunoştinţelor, pe când
învăţământul modern caută să păstreze un echilibru între
munca individuală şi lucrul în grup, să îmbine învăţarea
individuală cu învăţarea interdependentă, prin cooperare sau
colaborare, să asocieze exerciţiul individual exerciţiului
intercţiunii cu ceilalţi.
În ultimii ani se vrea înlocuirea momentelor de predare centrate
pe profesor cu cele de învăţare autentică centrate pe elev.
Accentul se comută pe selectarea şi aplicarea, în demersul
predării-învăţării, a strategiilor didactice care fac din
spaţiul clasei şcolare un mediu securizant, nu doar pentru elevii
capabili de performanţe superioare, ci şi pentru cei
timizi,retraşi,neîncrezători,cu dificultăţi de adaptare la
cerinţele învăţării şcolare.

Metode didactice
 Observaţia -dirijată de profesor are menirea să îndrume,
să direcţioneze activitatea de a observa a elevului spre
obiectivul stabilit de profesor, pe când observarea nedirijată
,oferă elevilor mari posibilităţi de
dezvoltare atât în privinţa achiziţiei de cunoştinţe, dar mai
ales, în aceea a formării unor atitudini şi capacităţi
spirituale, ca şi a unor deprinderi de lucru.
Exemplu, în cadrul lecţiei,,Mass-media şi funcţiile sale-clasa a
VII-a”,se poate cere elevilor următoare cerinţă: Monitorizaţi
timp de trei zile un post de radio ori TV sau colectaţi articole
din cotidianul preferat. Întocmiţi un dosar cu două secţiuni:
în cadrul primei secţiuni alcătuiţi rubrici pentru fiecare
funcţie a mass-media. În cadrul fiecărei rubrici nominalizaţi
articolele, emisiunile corespunzătoare. Dedicaţi cea de-a doua
secţiune disfuncţiilor mass-media, procedând într-o manieră
similară primei secţiuni.
 Conversaţia euristică
- face parte din categoria metodelor didactice de transmitere şi
însuşire a cunoştinţelor ;
- se bazează pe interacţiuni şi schimburi verbale / dialoguri;
- poate avea loc la începutul studierii unei teme cu material
cunoscut, pentru precizarea şi aprofundarea noţiunilor de
contabilitate, aceasta fiind o conversaţie introductivă;
- se aplică în cadrul expunerii materialului nou fiind
însoţită de demonstraţie, observaţie → conversaţia de
fixare.
Exemplu, în cadrul lecţiei,,Executivul. Administraţia centrală
şi locală”,clasa a VII-a, se pot formula următoarele întrebri:
Ce reprezintă Guvernul şi precizaţi alcătuirea lui?
Cine alcătuieşte Guvernul?
Care sunt atribuţiile Guvernului?
Ce fel de relaţii se stabilesc între Parlament şi Guvern?
Ce reprezintă votul de încredere?
Ce se întâmplă dacă Parlamentul nu acordă vot de încredere
Executivului?
Cum poate fi retrasă încrederea acordată de Parlament?
Care sunt autorităţile publice cu responsabilităţi
administrative?
În ce constau aceste responsabilităţi?
Cine alege primarul şi consiliul local?Care sunt atibuţiile lor?
Cine poate candida pentru aceste funcţii?

 Demonstraţia - metodă intuitivă prin care sunt prezentate
obiectele şi fenomenele pentru a confirma sau dovedi adevăruri,
acţiuni, comportamente;
- se bazează, de regulă, un suport material (natural, figurativ,
simbolic) care prin intermediul limbajului facilitează
cunoaşterea.
- Demonstraţia acţiunilor şi comportamentelor;
- Demonstraţia figurativă;
- Demonstraţia cu ajutorul desenului de pe tablă;
- Demonstraţia cu ajutorul tehnicilor moderne audio – vizuale;
- Demonstraţia cu ajutorul calculatorului.
În cadrul lecţiei,,Identitatea naţională şi patriotismul”, de
la clasa a VIII-a, profesorul prezintă elevilor un film documentar
despre mari patrioţi din România.
 Modelarea presupune investigarea indirectă a realităţii, a
obiectelor, fenomenelor, proceselor cu ajutorul modelelor materiale
sau ideale; la bază stând analogia dintre model şi sistemul pe
care-l reprezintă.
- Se bazează pe reflecţia personală;
- Implică participarea gândirii analogice creatoare;
- Uşurează formarea şi exersarea operaţiilor mintale;
- Obişnuieşte elevii cu raţionamentul prin analogie;
- Presupune emiterea de ipoteze şi verificarea lor prin
experimentări în plan mintal sau material;
- Ajută elevul să dobândească independenţă în gândire,
autonomie cognitivă şi educativă;
Exemplu ce poate fi folosit în cadrul lecţiei,,Alegerile şi
votul-clasa a VII-a” , se poate cere elevilor următoarele:
consideraţi că primarul din comuna, oraşul vostru foloseşte
banii publici în mod eficient şi în interesul comunităţii? Ce
schimbări s-au produs în comună de când este el primar? Au fost
ele prioritare? Credeţi că locuitorii comunei au dreptul să-i
ceară socoteală primarului de modul în care a folosit banii
publici?
 Problematizarea- facilitează însuşirea de cunoştinţe, îi
determină pe elevi să devină activi şi autonomi, să fie
inventivi şi creativi, să gândească independent şi să-şi
susţină propriile păreri.

Etape:
- Perceperea problemei (studierea şi prelucrarea enunţului);
- Studierea datelor problemei şi căutarea soluţiilor posibile;
- Obţinerea rezultatelor;
- Valorificarea cunoştinţelor dobândite prin efort propriu
Exemplu, în cadrul lecţiei,,Familia ca grup social”, clasa a
VII-a, această metodă se poate aplica astfel: ,,În ultimii zece
ani natalitatea a scăzut îngrijorător în România. Care credeţi
că sunt cauzele? Dar consecinţele?”
Exemplu ce poate fi folosit în cadrul lecţiei,,Comunităţile
locale şi naţionale”, clasa a VII-a :,,S-a constatat că în
ţara noastră există un număr important de cetăţeni care nu-şi
achită impozitele către stat. Evaziunea fiscal este un fenomen
întâlnit astăzi destul de frecvent în economia românească.
Care credeţi că sunt cauzele acestor stări de lucruri? Dar
consecinţele? Ce măsuri ar trebui să ia autorităţile pentru
îndreptarea situaţiei? “
 Activităţile practice se definesc ca un ansamblu de
activităţi cu caracter practice şi aplicativ, conştient şi
sistematic executate de elevi, în scopul adâncirii înţelegerii
şi consolidării cunoştinţelor dobândite,verificării şi
corectării lor, însuşirii unor priceperi şi deprinderi practice
aplicative.Elevii pot să contribuie la dotarea şcolii cu diferite
material. În cadrul acestor activităţi ,relevant este metoda
studiului de caz care se poate realize independent, colectiv, oral
sau în grup.
Exemplu ce poate fi folosit în cadrul lecţiei,,Drepturi,
îndatoriri, responsabilităţi-clasa a VIII”. Studiu de
caz,,Domnul Petre Laurenţiu este Avocat al Poporului. Timp de mai
multe săptămâni a studiat problema locuitorilor din satul Botea,
judeţul Hunedoara, care iarna sunt compleţi izolaţi de restul
lumii. Datorită zăpezii, drumurile devin impracticabile, nu
există electricitate şi nici posture telefonice. Practic, până
primăvara, doar poştaşul le mai aduce oamenilor veşti,şi
acesta,rar, când se încumetă să străbată pe jos, prin
nămeţi, drumul până în sat. Oamenii au problem cu
aprovizionarea, nu pot primii asistenţă sanitară sau sprijin în
caz de nevoie. De aceea, mulţi locuitori ai satului au plecat în
alte localităţi, unde pot beneficia de binefacerile civilizaţiei.
Domnul Petre s-a hotărât să adreseze autorităţilor
îndreptăţite să intervină, deoarece este în afara oricărei
îndoieli faptul că, în vreme de iarnă, locuitorii din satul
Botea nu se pot bucura de drepturile şi libertăţile pe care le au
în calitate de cetăţeni ai statului roman.”
Discutaţi cazul prezentat cu ajutorul următoarelor întrebări:
- Ce problem au locuitorii satului Botea?
- Ce drepturi nu le pot fi asigurate în vreme de iarnă?
- Cine este responsabil de faptul că nu le pot fi asigurate anumite
drepturi?
- Ce soluţii au găsit sătenii la problemele lor? Ce soluţie a
găsit Avocatul Poporului?
- Ce responsabilităţi are Avocatul Poporului?
 Jocul didactic - îmbină elementele instructive şi formative
cu elemente distractive, stimulând învăţarea şi motivaţia
pentru învăţare a elevilor.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care
învaţătorul consolidează, precizează şi chiar verifică
cunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de
cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează capacităţile
creatoare ale acestora,sporind interesul de cunoaştere fată de
conţinutul lecţiei.

Bibliografie

• Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică
și Pedagogică, R.A., București, 2000.
• Ulieru Valentin Dogaru, Drăghicescu Luminiţa,Educaţie şi
dezvoltare profesională, Editura Scrisul Românesc,2011.
• *** Cadrul didactic- un profesionist în sistemul de
învăţământ, Modulul I-Didactica specializată şi abilitare
curriculară, Bucureşti 2011.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 3 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

66 voturi | 2 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN