Modalităţi de îmbogăţire a competenței de comunicare în cadrul activităților de dezvoltare a limbajului.

Pentru dezvoltarea şi rafinarea bagajului lingvistic al
preşcolarilor din grupa mare, am considerat oportun ca într-o
etapă iniţială să antrenez copiii să cunoască şi să-şi
însuşească sinonimele, omonimele, antonimele cuvintelor în
vocabularul lor activ.
Aceste accepţiuni în construcţii verbale noi, dau claritate şi
frumuseţe exprimării.
Un procedeu des utilizat pentru explicarea cuvintelor în cadrul
unei povestiri este folosirea sinonimelor. Sinonimele sunt cuvinte
de forme diferite şi cu sens foarte asemănător sau chiar
identic. Termenii sinonimici se diferenţiază prin:
nuanţe semantice (susur, şoaptă, freamăt, murmur)
nuanţe de întrebuinţare (a făuri, a realiza, a înfăptui)
răspândire teritorială (ogradă, curte, bătătură, a creea
ocol)
expresivitate (faţă, obraz, chip, figură).
Găsirea sinonimelor este un exerciţiu plăcut copiilor
deoarece în marea majoritate a cazurilor, ei găsesc cu uşurinţă
sinonime mai ales dacă înţeleg contextul în care se află
cuvântul. Fără îndoială, există puţine sinonime identice ca
sens şi de aceea copiii trebuie să fie ajutaţi să distingă
cuvintele care aparent au aceeaşi semnificaţie. Copiii se vor
obişnui să caute cuvintele sinonime dintr-o poveste sau poezie
prin exerciţii interesante şi variate. Îmbogăţirea
vocabularului prin învăţarea sinonimelor pune copiii într-o
situaţie activă deosebit de favorabilă descoperirii şi
întipăririi cuvintelor. Literatura pentru copii oferă nenumărate
exemple de folosire a sinonimelor în crearea unor imagini artistice
şi plastice.
In povestirea ,,Coliba iepuraşului’’ de O. Capiţă sunt
utilizate pentru caracterizarea vulpii în fraze succesive,
adjectivele ,,şireată’’ sau ,,vicleană’’. Se precizează
că cele două cuvinte au acelaşi înţeles. Povestea continua cu
iepuraşul pentru care pot fi utilizate sinonimele ,,fricos’’,
,,sperios’’. Se procedează la fel arătând că pentru aceeaşi
însuşire, ei au la îndemână două sau mai multe cuvinte din
care pot alege pe cel care il plac. Identic se procedează şi
pentru alte sinonime din aceeaşi poveste: colibă – căsuţă,
adăpost – culcuş, mândru – îngâmfat, după ce există
certitudinea că preşcolarii stăpânesc semnificaţia unuia dintre
ele.
În povestirea Iedul cu trei capre, de Octav Pancu-Iaşi, s-a
observat că ei stăpânesc semnificaţia cuvântului
,,mâncăcios’’, şi atunci s-a introdus şi sinonimul lui –
,,lacom”. Prin înlocuirea în propoziţie a cuvântului
,,mâncăcios” cu sinonimul lui, copiii şi-au precizat sensul
acestor cuvinte care au acelaşi înţeles. Exemplu :,,Ursul de
lacom ce era (mâncăcios) a înghiţit şi ciaunul şi
făcăleţul’’. În povestirea Alba ca Zăpada se arată
copiilor o imagine reprezentand o scenă de iarnă cu zăpadă
abundentă. Se întreabă copiii dacă ştiu şi alte cuvinte care
să însemne tot zăpadă (omăt, nea). Se pot da exemple cu unele
obiecte ce se pot denumi cu cuvinte diferite. Dupa ce s-au găsit
sinonimele cuvântului zăpadă, copiii vor fi antrenaţi în
construirea unor propoziţii cu aceste sinonime. În formularea
propoziţiilor, copiii au utilizat cuvinte şi expresii din poeziile
şi poveştile cunoscute: ,, Povestea fulgului de zăpadă’’ de
Trenca Banciu, ,, Moş Viscol şi Primăvara’’, de Victor
Eftimiu, ,, Iepurele şi ariciul’’de C. Paleakova.
Exemple:
,,Fulgii de nea se lăsau deşi şi grei’’
,,Fulgii de zăpadă zburau ca fluturaşii’’
,,Crengile copacilor erau încărcate cu omătul moale’’.
,,Fulgii de nea coboară uşor din Nor Pufuşor.”
Pentru a verifica înţelegerea acestui fenomen şi a forma
deprinderea de a întegra în context un cuvânt, pentru a dovedi
asimilarea lui, s-au antrenat copiii să arate înţelesurile
cuvântului ,,colţ’’ întâlnit în povestea Supărarea
Danielei de V.Gafiţa, formulând propoziţii:

,,Într-un colţ al casei s-a aşezat ariciul”.
,,La colţ de stradă este un semafor’’.
,,Fratele meu a rupt un colţ de pâine caldă’’.
,,Nică a dat din colţ în colţ când a fost întrebat de
pupăză’’.
,,Floarea de colţ creşte pe vârful munţilor’’.
,,Câinele meu are un colţ ascuţit’’.
,,Colţul ierbii se iveşte primăvara’’.

Explicarea acestor situaţii, efectuarea de exerciţii pe
această temă contribuie la precizarea şi îmbogăţirea
vocabularului. Ei sunt îndrumaţi să analizeze sensul cuvântului
în strânsă legatură cu contextul în care este folosit.
După precizarea sensurilor cuvântului ,,toc” din povestea
,,Ţupa –Ţup” de Irimia Străuţ, s-au consolidat
cunoştinţele referitoare la relaţia de omonimie dintre cuvinte,
prin citirea unor versuri surpriză în care copiii au avut ca
sarcină să completeze cuvântul lipsă.

Tocul la.........(pantof)
Tocul de ........(ochelari)
L-am rupt când fugeam.
Al bunicii l-am ascuns.
Şi am scrijelit
Şi de tocul......(uşii)
Tocul de la ......(geam).
Astăzi m-am lovit.
Din
grabă am rupt
Şi
tocul de.......(scris)

Şi-un toc de.......( bătaie)

Tata mi-a promis.

Acelaşi procedeu se poate folosi cu succes şi pentru
înţelegerea relaţiilor de omonimie dintre substantive, respectiv
pentru cuvântul,,ochi”. În povestea Ursul cafeniu de V. Colin se
întâlneşte expresia ochi de apă : ,,Martin lasă jos săpunul
şi voi să se vâre în ochiul de apă, dar pinguinul îl opri”.
Pornind de la această expresie se poate realiza omonimia
cuvântului ochi. Copiii ascultă poezia ,,Ochiul”, completând
versurile:

Printr-un ochi de....(geam)
Ochiul...(boului)
La ploaie am privit
Am cules din iarbă
Şi, când ploaia-a stat,
Şi-ntr-un ochi de... (apă)
În curte am ieşit.
Am călcat din grabă.

Copiii îndrăgesc aceste versuri, le ascultă cu surpriză şi
plăcere, participă activ în căutarea cuvintelor şi completarea
lor, iar obiectivul stabilit este cu uşurinţă atins. Omonimia nu
este un fenomen util limbii. Existenţa ei blochează uneori
comunicarea făcând-o ambiguă. Deşi dăunează uneori procesului
de comunicare, totuşi astfel de exerciţii antrenează copiii
constituind modalităţi de exprimare verbală, de îmbogăţire,
precizare şi activizare a vocabularului.
Alt procedeu de explicare a unui cuvânt nou il constituie
indicarea antonimului.
Anonimele sunt cuvinte cu sens opus. Ele vor fi folosite
şi în caracterizarea personajelor aflate în antiteză: Făt –
Frumos şi Zmeul, mama bună şi mama vitregă, fraţi vitregi, etc.
Ca şi sinonimele, antonimele îşi folosesc expresivitatea. Acest
aspect se poate ilustra cu un scurt fragment din povestea ,,Fata
babei şi fata moşneagului’’ de Ion Creangă:
Fata babei era slută, leneşă,
tâfnoasă şi rea la inimă.
Fata moşneagului însă, era
frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă.
Fiecare povestire poate oferi exerciţii pentru antonime. De
exemplu, în compararea a două anotimpuri, a unor fiinţe, a unor
însuşiri omeneşti.
Exemplu : Fata babei şi-a ales o ladă nouă şi frumoasă.
Fata moşneagului şi-a ales o ladă veche şi
urâtă.
Pot fi antrenaţi copiii să construiască antonime cu
ajutorul prefixelor.
Exemple : Cuptor lipit –
nelipit;
Fântâna
mâlită – nemâlită;
Copac
înfrunzit – desfrunzit.
Toate acestea permit preşcolarilor învăţarea de noi cuvinte, le
stimulează interesul pentru semnificaţia cuvintelor, sunt exersate
unele mecanisme ale derivării şi a unor serii sinonimice şi
antonimice care au rol în evitarea monotoniei verbale. Cu ajutorul
imaginilor, copiii găsesc cu mare uşurinţă antonimele
cuvintelor. Fiind puşi în situaţia de a crea poveşti care să
cuprindă personaje, situaţii în antiteză sublinierea
contraxtelor sau a opoziţiei ei au reuşit să utilizeze cu
uşurintă antonimele:
ascultător –
neascultator;
politicos –
nepoliticos;
harnic –
leneş;
cinstit –
necinstit;
bun – rău;
Aceste trăsături copiii le-au desprins din
poveştile cunoscute. Alte exerciţii efectuate împreună cu copiii
pentru găsirea antonimelor au constat în:
transformarea unor propoziţii în asa fel încât să exprime
contrariul:
Vara afara este
cald.
Iarna afara este
frig.
Ziua este
lumină.
Noaptea este
întuneric.
completarea unei propoziţii eliptice cu antonimele cuvintelor
subliniate:
Alba ca zăpada
este bună.
Mama vitregă
este........(rea).
Fata moşului
este harnică.
Fata babei
este........(leneşă).
Iedul cel mare
este obraznic.
Iedul cel mic
este.....(cuminte).
construirea de antonime cu ajutorul prefixelor:
Făcea –
desfăcea.
Prindea –
desprindea.
Închis –
deschis.
Aceste exerciţii au ca scop formarea deprinderii de a alege cu
grijă antonimele în funcţie de context sau de ideea pe care vor
să o exprime.
În sprijinul poveştilor se pot folosi imagini care aduc un plus de
culoare sau informaţie textului. Prin intermediul lor, copiii sunt
stimulaţi să vorbească, să-şi precizeze şi să-şi activizeze
vocabularul. Imaginile au avantajul ca aduc mai aproape de copil
realitatea înconjurătoare. Fiecare imagine transpune copilul
într-o lume a frumosului care este înţeleasă, simţită.
Sinonimia, omonimia, antonimia sunt modalităţi eficiente de
îmbogăţire a vocabularului în cadrul poveştilor. Aceste
activităţi pot fi organizate în aşa fel încât copiii să aibă
senzaţia că se joacă cu cuvinte, dar în acelaşi timp le
pătrund şi înţelesurile.