Titlul articolului este cel tradus în română al proiectul Erasmus realizat prin platforma etwinning, pe care l-am inițiat și care a demonstrat cât de multe poate aduce cu sine o simplă faptă bună pe care o faci.
Noi trăim prin ceilalți!
Învăţământ liceal | Socio-umane
Propus de: alinaturcescu | 09.06.2016 12:47 | Revista cadrelor didactice nr. 29/2016 | 330 vizualizări
Prof.gr.did.I Alina Elena Turcescu,
Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești
Acesta este titlul tradus în română al unuia din proietele Erasmus pe care le-am desfășurat pe platforma etwinning anul acesta în parteneriat cu un liceu din Maribor, Slovenia, împreună cu elevii noștri de 16 ani. De ce este el demn de menționat? Pentru că participarea elevilor la proiect a presupus ca fiecare dintre ei să realizeze o faptă bună, oricare ar fi aceea și să o ilustreze pe pagina web a proiectului în felul în care fiecare gândește că poate: fotografii, descriere a faptei și contextului în care a făcut-o, filme, desene etc. Mărturisesc faptul că am fost impresionată de gesturile lor și de impactul pe care proiectul l-a avut asupra lor, impact pe care nici măcar eu, inițiatoarea proiectului, nu l-am anticipat îndeajuns. Titlul este unul menit să ne amintească de faptul că fericirea personală depinde de relațiile noastre cu semenii.
Obiectivele asumate ale proiectului au fost mai multe. Alături de intenția de a induce și forma o atitudine civică, implicare activă a elevilor în viața comunității în general și a celor din preajmă în particular, proiectul și-a propus și a reușit să stimuleze creativitatea lor manifestată în modul personal în care au ales să ilustreze fapta bună pe care au făcut-o, să le dezvolte abilitatea de a mânui tehnologia digitală pentru că toate acestea trebuiau postate pe pagina web a proiectului (în care trebuiau să se logheze, să încarce materiale, să posteze opinii, să selecteze corect categoria de postare etc.), să-și utilizeze și dezvolte cunoștințele de limbă engleză pentru că întregul proiect s-a desfășurat în această limbă, să se autodescopere și să se dezvolte personal din punct de vedere afectiv, dar și volitiv și cognitiv, să revigoreze stima de sine și încrederea în sine a elevilor concomitent cu formarea unei percepții de sine ca persoană matură, responsabilă și morală.
Ceea ce mă face să simt nevoia de a împărtăși această experiență este tocmai faptul că aceste obiective înșiruite mai sus nu au rămas doar niște vorbe goale, ci s-au realizat sub ochii mei. Este incredibil cât de multe poate aduce cu sine o simplă faptă bună, iar elevii pe care i-am coordonat se mirau ei înșiși de aspecte ale personalităii lor pe care nu au știut că le dețin înainte de acest proiect. De exempu, unul dintre elevi mărturisea în ilustrarea faptei sale că nu se știa pe sine ca fiind o persoană bună și plină de compasiune, fiind un copil răsfățat și egoist, care niciodată până acum nu și-a pus problema că ar putea să se gândească la a face o faptă bună. De asemenea, mărturisea că a simțit un anumit sentiment de fericire pe care nu l-a mai trăit niciodată. El a ales să cumpere alimente unui om al străzii de prin preajma locuinței sale, pe care îl știa de atâta vreme dar la care nu se gândise niciodată până atunci în acest fel. Mai mult, el promitea mai mult pentru sine că în fiecare săptămână îi va cumpăra mâncare. În plus, am primit o serie de feed-back-uri extrem de pozitive de la părinții elevilor, care mărturiseau încântați că nu i-au mai văzut într-o astfel de postură niciodată. Este adevărat, câțiva dintre elevi, puțini, au un istoric foarte încărcat de acte de voluntariat și fapte bune, inclusiv realizate în țări exotice precum Tanzania, iar pentru ei acest proiect a venit ca o mănușă.
Faptele pe care le-au realizat au fost din cele mai diverse, de la adoptarea de câini și pisici, hrănirea porumbeilor, servicii de aducere de apă și cumpărături unor vârstnici care nu le mai puteau căra singuri, acordarea de prim ajutor unor prieteni care s-au rănit în timpul unor antrenamente, până la hrănirea oamenilor străzii, oferirea de rochițe și jucării unor fetițe nevoiașe, acțiuni de voluntariat în spitale sau realizarea tortului favorit pentru o prietenă bună.
O dată cu acest proiect am retrăit speranța într-o lume mai bună. Lumea noastră este cum suntem noi. Dacă vrem să fie una minunată, trebuie să fim minunați fiecare dintre noi. Aceasta este o concluzie pe care elevii au desprins-o prin simpla participare la acest proiect. Cât de ușor este să schimbi ceva. Nu este adevărat că o floare nu aduce primăvara pentru că întregul se construiește din părți. Iată de ce aportul fiecăruia la o lume mai bună este la fel de valoros.
Așa cum spune Gregg Braden, autor american, susținător al ideii că emoțiile pe care le trăim ne pot schimba ADN-ul, știința contemporană a demonstrat că la baza naturii umane și a supraviețuirii noastre ca specie stă cooperarea, relațiile pozitive între oameni, și nu competiția, așa cum evoluționismul clasic darwinist a presupus. Experiența acestui proiect m-a convins că lucrurile stau cam în acest fel.
Sunt atât de mândră de copiii noștri și sunt foarte optimistă în legătură cu viitorul pe care acești copii îl vor construi împreună. Copiii noștri sunt minunați! Doar trebuie să-i îndrumăm cu atenție și dragoste!
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.