OPTIMIZAREA LECŢIILOR DE LIMBA ROMÂNĂ PRIN INTERMEDIUL JOCULUI DIDACTIC

Jocurile didactice organizate în concordanţă cu cerinţele
psihologiei învăţării, reprezintă un mijloc activ şi eficient
de instruire şi educare a şcolarului mic. Literatura
psihopedagogică dispune de numeroase lucrări consacrate acestei
activităţi cu nota de divertisment, dar aptă să răspundă unor
importante obiective ale procesului instructiv educativ.
Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, Ioan
Cerghit arată că prin el „copilul imaginează , re-joacă o lume
reală în scopul de a cunoaşte mai bine , de a-şi lărgi
orizontul de cunoaştere , de a-şi forma anumite deprinderi”.
(Ioan Cerghit –Metode de învăţământ –EDP, Bucureşti, 1970
, pag. 59).
Având în vedere particularităţile psihice ale elevului din
clasa I şi îndeosebi greutăţile întâmpinate de acesta în
înţelegerea şi însuşirea conceptelor, regulilor gramaticale,
fenomenelor lingvistice, subliniez că jocul didactic constituie o
metodă activă , menită să înlăture aceste greutăţi.
J.S.Bruner, referindu-se la însuşirea conştientă a
fenomenelor de limbă subliniază necesitatea asigurării
„reprezentării iconice..” printr-un ansamblu de imagini
concentrate sau grafice care ţin locul unei noţiuni,fără s-o
definească pe de-a-ntregul „şi care să-i permită cunoaşterea
generalizată”. (J.S.Bruner – Pentru o teorie a instruirii- EDP
, Bucureşti , 1980 , pag. 59).
Ori, jocul didactic în care copilul este pus să opereze
cu imagini grafice şi apoi cuvinte, respectând anumite reguli
încă necotidienizate , poate înfăptui obiective instructive
deoarece , precizează Bruner , „jocul seamănă cu modelul
matematic, fiind o reprezentare artificială , dar puternică a
realităţii” (J.S.Bruner – Pentru o teorie a instruirii –
EDP, Bucureşti, 1980, pag 111).
Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare
a capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a
trăsăturilor de personalitate. După modul cum se joacă,
observăm dacă un copil este mai creativ, mai activ in joc, dacă
poate sau nu surprinde soluţii noi, ingenioase, dacă dispune de
claritate de idei, coerenţă în rolul ce si l-a asumat.
Jocul este privit drept activitatea care formează,
modelează inteligenţa dar, pe de altă parte, permite să se
constate caracteristicile ei. Activitatea ludică furnizează
informaţii privind psihodiagnoza inteligenţei.
Jocul oferă posibilitatea cunoaşterii nivelului
dezvoltării intelectuale a copiilor la un moment dat, fapt ce va
permite aplicarea unor metode pedagogice optime fiecărui caz în
parte.

Prin activitatea de joc copiii dobândesc cunoştinţe,
li se formează variate acţiuni
mintale care influenţează dezvoltarea proceselor psihice, se face
trecerea, în etape, de la acţiunile practice, materiale de joc
spre actiuni mintale, în planul reprezentărilor. Jocul are un rol
formativ şi, prin intermediul lui, copilul are posibilitatea de a
reconstitui, de a reproduce într-o formă intuitiv-activă o arie
cuprinzatoare din realitatea obiectivă. Astfel, prin joc, copiii
acţionând cu diferite materiale, prin jocurile de creaţie şi de
construcţie, reproduc în mod activ activitatea oamenilor.
Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la
copii, a capacităţii de a crea sisteme de imagini generalizate
despre obiecte şi fenomene, precum si de a efectua diverse
combinări mentale cu imaginile respective. Prin joc, copilul
dobândeste numeroase şi variate cunoştinte despre mediul
înconjurător prin care i se dezvoltă procesele psihice de
reflectare directă şi nemijlocită a realităţii:
percepţiile, reprezentările, memoria, imaginaţia, gândirea,
limbajul.
In timpul jocului reprezentarile copilului se imbogatesc,
se precizeaza şi se conturează. Trecând de la reprezentări la
noţiuni, copilului i se dezvoltă memoria, gandirea activa, unde un
rol important il joaca limbajul. Comunicând între ei, îşi
fixează tema jocului, stabilesc subiectul, îşi repartizează
rolurile, îşi precizează acţiunile comune, menite să confere
jocului un caracter organizat.
Prin joc, imaginaţia copiilor suferă modificări
calitative în strânsă unitate cu schimbările psiho-fiziologice.
Cunoştinţele copilului devin mai precise, mai sistematice şi mai
generalizate.
Pentru copii jocul include o varietate de ativitaţi
amuzante şi interesante. Aceste activităţi pot fii: jocul
creativ, jocul linistit,jocul activ,dramatic si jocul de manipulare
a obiectelor.Un copil se poate juca singur sau in grup.Copii trec
prin diferite stadii pe masura dezvoltarii lor, devenind capabili de
mai multe interactiuni in jocul lor.Este important sa se stie faptul
ca fiecare varsta reflecta in jocul unui copil stadiul de dezvoltare
psihologica si emotionala.
O contribuţie importantă la pregătirea copilului o aduc jocurile
didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul
familial exercită o influenţă cultural-educativă binefăcătoare
asupra dezvoltării limbajului copilului şi în mod deosebit,
asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea,
realitatea confirmă că influenţele exercitate de mediul familial
sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecinţă,
fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri
sau defecţiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în
grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului sau
a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste
diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în
şcoală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic
grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există o
interdependenţă binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul
dezvoltării limbajului situează copiii în poziţii diferite, sub
aspectele deosebit de complexe ale activităţilor
instructiv-educative.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în
mare măsură, la dezvoltarea acuităţii auditive a auzului
fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau
absenţei unui anumit sunet într-un cuvânt
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice
destinate dezvoltării
limbajului se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni,
sarcină ce se realizează concomitent cu cele care se referă la
îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii
lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte şi
fenomene percepute direct în natura înconjurătoare şi în viaţa
socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor,
principalele încăperi cu obiectele necesare, părţile componente
ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte,
încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie, anotimpurile şi
fenomenele specifice lor, animale domestice şi sălbatice, plante
cunoscute, unele aspecte ale muncii, ale vieţii sociale
desfăşurate de părinţii lor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului,
activizarea şi exersarea lui, cât şi la însuşirea unei
exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical,
la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea
creativităţii în exprimarea orală.
Plecând de la condiţiile concrete ale muncii cu elevii am
considerat necesar sa acord jocului didactic un spaţiu larg in
ansamblul metodelor de învăţare destinate învăţării
substantivului, a deprinderii de a vorbii corect limba română.
Experimentul a debutat prin observarea şi înregistrarea
în fisa personala a greşelilor de vorbire existente la începutul
şcolarizării – respectiv omisiunii sau inversiunii de cuvinte,
greşeli de topica propoziţiei şi frazei. Menţionez că în
depistarea greşelilor de vorbire am recurs la jocul didactic, care
i-a determinat pe elevi să pronunţe anumite cuvinte în
componenţa cărora se aflau
sunetele şi grupurile de sunete care ridicau probleme pentru ei.
Jocurile didactice pe care le-am utilizat au urmărit
corectarea greşelilor constatate, formarea deprinderii de exprimare
corecta, îmbogăţirea vocabularului activ al elevilor si
însuşirea unor elemente de construcţie a comunicării.
1. Eu zic una, tu zici multe! (singular – plural)
Ca material de lucru se poate folosi cuvântul sau
ilustratia.
Învăţătorul spune numele unui obiect sau arată
ilustraţia, elevii având sarcina de a denumii mai multe obiecte de
acelaşi fel.
Exemplu:
iepure – iepuri
penar – penare
floare – flori
2. Eu zic multe, tu zici una! (plural – singular)
Învăţătorul spune numele mai multor obiecte sau
arată ilustraţia, iar elevii au sarcina de a denumi un singur
obiect.
Exemplu:
păpuşi - păpuşă
ghiozdane – ghiozdan
fete – fată
carte – cărţi
3. Scrie în coloane patru cuvinte care să arate:
a) nume de oameni;
b) nume de plante;
c) nume de animale;
4. ,,Schimbarea numelui,,
Transformă numele de fată în nume de băiat şi
invers:
Lica – Lică Vicu
- Vica
Rica –
Valeriu -
Ionica –
Dan -
Vasilica –
Nicu –
5. ,,Mai multe nume într-un nume,,
Găsiţi alte nume de fată pornind de la cuvântul
,,Nadina,, , înlăturând pe rând prima litera din cuvântul
obţinut.
Exemplu:
Nadina, Adina, Dina, Ina
Marina, Arina, Rina , Ina
Alina, Lina, ,Ina
6. ,,Scrie obiectele de la care s-au format numele!,,
Exemplu:
Neghiniţă – neghină
Aşchiuţă – aşchie
Degeţica - ………….
7. ,, Ce se poate cumpăra?,,
Exemplu:
Magazinul alimentar: zahăr, făină,
…………
Piaţă: cartofi, ceapă, …………..
Librărie: caiete, …………..
Selecţionarea jocurilor folosite în orele de limba
romană, am făcut-o
după un studiu riguros asupra programei, a manualului dar şi
luând în considerare posibilităţile colectivului de elevi.
Prin utilizarea jocului didactic in orele de limba
româna, elevii au fost continuu solicitaţi să vorbească, să-şi
exprime gândurile, să întrebe colegii şi pe învăţătoare,
să-şi sesizeze nedumeririle şi greutăţile. Prin jocurile
amintite, am obţinut rezultate deosebite în instruirea elevilor.

BIBLIOGRAFIA

1. Avram Mioara, Gramatica pentru toţi, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1997.
2. Bruner J.S., Pentru o teorie a instruirii, Editura
Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1970.
3. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
4. Dumitru Ivănuş, Morfologia limbii române, Ed.
Universitaria, Craiova, 2000.
5. Gagne R., Condiţiile învăţării, Ed. Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, 1975.
6. Piajet Jean, Psihologie şi pedagogie, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1970.
7. Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române la
clasele primare, Vol. I, Ed. Aramis, 2000.