Optimizarea parteneriatului școală- familie- comunitate – premisă a educării eficiente a elevilor

Parteneriatul se bazează pe premisa că partenerii au un
fundament comun de acţiune şi un principiu al reciprocităţii,
ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui
ţel comun. Colaborarea partenerilor implicaţi în educaţie
presupune construirea unei relaţii clădite pe unificarea unui
sistem de valori şi cerinţe adresate copilului. Pentru realizarea
unui parteneriat autentic, instituţiile trebuie să manifeste
preocupări comune şi atribuţii în domeniu, să deţină
capacităţile instituţionale corespunzătoare şi autonomie de
decizie în domeniu, să aibă resurse umane cu disponibilitate de
implicare să conştientizeze nevoile de colaborare şi avantajele
reciproce, să-şi asume roluri şi responsabilităţi şi să se
respecte reciproc.
Parteneriatul educaţional se instituie între următoarele
instituţii: familie (partener tradiţional al şcolii), şcoală
(ca instituţie socială transmiţătoare de valori), comunitate (ca
beneficiar al serviciilor educaţionale), agenţii educaţionali
(elevi, părinţi, cadre didactice, psihologi, alţi specialişti),
instituţii de cultură (universităţi, biblioteci, muzee, centre
de cultură) şi alţi factori interesaţi în dezvoltarea
instituţională a sistemului de educaţie.
Obiectivele parteneriatelor educaţionale sunt:
 să asigure coerenţa politicilor şi strategiilor de menţinere
a educaţiei ca sector prioritar ;
 să consolideze cadrul instituţional şi legislativ al
dezvoltării umane ;
 să asigure instrumente instituţiilor şcolare necesare în
dezvoltarea programelor specifice;
 să implice comunitatea în asigurarea calităţii educaţiei;
 să asigure colaborarea şcolii cu beneficiarii în sensul
realizării echităţii, a egalităţii de şanse;
 să elaboreze programe comune, menite să faciliteze integrarea
socio-profesională a absolvenţilor;
 să confirme şi să întărească rolul unităţilor de
învăţământ în viaţa comunităţii;
 să asigure articularea programelor europene şi internaţionale
care determină măsuri de inovare şi de dezvoltare la nivel local,
judeţean sau regional;
 să asigure, în cooperare cu mass-media, informarea corectă
şi completă a beneficiarilor şi publicului în ceea ce priveşte
impactul social al programelor şi măsurilor din domeniul
educaţional.
Când şcoala, familia şi comunitatea încep să colaboreze,
elevii primesc cu adevărat suportul necesar pentru a avea succes
în şcoală şi în viaţă. Studiile au arătat că dezvoltarea
şi implementarea unor astfel de parteneriate pot:
 îmbunătăţi prezenţa la şcoală a elevilor
 perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;
 îmbunătăţi performanţa şcolară a acestora
 stimula serviciul comunităţii în folosul şcolilor;
 ajuta profesorii în munca lor;
 îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;
 îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
 conecta familiile cu membrii şcolii şi ai comunităţii;
 oferi servicii şi suport familiilor;
 crea un mediu mai sigur în şcoli.
În plan educaţional, cu efecte directe asupra scăderii
abandonului şcolar, câştigul copiilor este spectaculos, astfel
că elevii obţin rezultate mai bune la şcoală, înregistrează
rate de promovabilitate mai mari. De asemenea, cresc şansele
elevilor de finalizare a studiilor la timp. Există o probabilitate
mai mare de „accesare“ a învăţământului post-secundar ca
urmare a creșterii motivației pentru învățare și de valorizare
a acesteia.
Modelele propuse de literatura de specialitate subliniază
următoarele tipuri de programe pentru implicarea, în general, a
părinților în parteneriatele cu şcoala:
1. programe de mentorat
2. centre ale părinţilor
3. membri ai familiei/comunităţii ca asistenţi ai profesorilor
4. programe de voluntariat
5. vizite acasă
6. programe de educaţie a părinţilor
7. parteneriate şcoală-comunitatea de afaceri
8. părinţii şi membrii comunităţii implicaţi în managementul
şcolii
9. programe de tutorat.
Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea
personalităţii copilului , care este urmărit atât în familie ,
cât şi în şcoală , astfel încât sarcinile şcolii şi ale
familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi
se sprijină reciproc. În cadrul abordărilor contemporane ale
fenomului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor
didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu
alţi factori sociali interesaţi de educaţie . Rolul cadrelor
didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă
, ci presupune o activitate de acest gen în fiecare relaţie cu
elevii şi familiile acestora , desfăşurând o muncă de
dezvoltare , de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă
cadru didactic – părinte presupune , printre altele , o ascultare
activă , implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale
copilului , cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un
punct de vedere diferit.
Un rol deosebit, atât pentru colaborarea familie-şcoala şi
participarea la gestiunea şcolii, cât şi pentru educaţia
părinţilor îl au asociaţiile de părinţi, a căror finalitate
este, în principiu, protecţia copilului prin educaţie. Se pot
deosebi asociaţiile de părinţi şi după scopurile lor, astfel:
ca grup de susţinere a şcolii, în probleme needucaţionale; ca
grup de cooperare care consideră educaţia ca un proces comun în
care părinţii şi profesorii sunt parteneri, care decid împreună
viitoarele programe; ca grup de apărare a intereselor care
consideră că părinţii au interese ce trebuie promovate în
raport cu interesele altor grupuri.
Printre formele de legătură pe care şcoala trebuie să le
organizeze cu părinţii elevilor se identifică :
 Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor , care
pot fi zilnice după orele de curs
 Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie
 Lectorate cu părinţii–lunar
 Adunări comune cu elevii şi părinţii, reuniuni, excursii,
manifestări cultural-distractive
 Întruniri ale comitetului de părinţi pe clase
 Corespondenţa cu părinţii : communicarea prin poştă
(scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta
electronică respectiv comunicarea prin telefon
În funcţie de categoria în care se înregistrează părinţii
elevului (interesaţi sau dezinteresaţi de tot ceea ce se
întâmplă cu propriul copil ) cadrul didactic parcurge o serie de
etape menite să optimizeze relaţia şcoală – familie :
 Îşi fixează şi întreţine cât mai multe discuţii
individuale evitând în cazul celor cu copii –problemă
prezentarea în cadrul şedinţelor a rezultatelor şcolare
şiabsenţelor
 Iniţiază şi menţine o legătură strânsă cu familia
elevului şi poartă un dialog deschis şi sincer extins în afara
orelor de curs prin convorbiri telefonice, scrisori
 Stabileşte şi planifică din timp tematica şedinţelor şi
lectoratelor cu părinţii
 În cazul elevilor problemă se implică activ în procesul de
educare a familiei , ea reprezentând sursa principalelor atitudini
greşite ale copiilor. Familia trebuie convinsă că numai acordând
timp şi atenţie copilului va putea să-l ajute să depăşească
dificultăţile apărute
 Încearcă stabilirea unei legături reciproce , apropiate şi
permanente cu părinţii pentru ca aceştia , din proprie
iniţiativă , să contacteze cadrul didactic pentru a se interesa
de situaţia şcolară a elevului.
 Părinţii pot participa alături de cadrul didactic şi de
copii la activităţile şcolare şi extraşcolare.
Un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia
elevului îl joacă Comunitatea. Între membrii unei comunităţi
se stabilesc o mulţime de relaţii : de prietenie , de vecinătate
,de rudenie , de muncă , de competiţie. Toţi avem nevoie de
semenii noştri, de comunitate , dar în acelaşi timp şi
comunitatea are nevoie de noi. Societatea îi modelează pe oameni
dar la rândul lor , oamenii intervin permanent în procesul de
transformare a societăţii. Comunitatea este cea care oferă mediul
prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi comune :
- Vizite la muzee , expoziţii
- Vizionarea de filme , spectacole
- Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului
- Însoţirea elevilor la concursuri şcolare , festivaluri
artistice ;
- Simpozioane , seminarii având ca temă relaţiile şcoală
–familie –comunitate.
Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au
accelerat simţitor , într-o societate a opţiunilor individuale
şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de
naturi diferite . Educaţia este somată să răspundă
provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută
, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere , sisteme de
referinţă , iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie
să construiască drumuri noi pentru speranţă , prin formarea unor
cadre cât mai flexibile , a unor capacităţi şi comportamente
capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze
elevul la incertitudine şi complexitate
BIBLIOGRAFIE

1. Agabrian, Mircea. ”Şcoala, familia, comunitatea”, Iaşi,
Institutul European, 2006
2. Bistriceanu , Corina- ”Sociologia familiei” , Editura
Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti -2004
3. Bunescu Gheorghe, „Şcoala şi valorile morale”, EDP, R:A:,
Bucureşti, 1998
4. Cosmovici Andrei., Iacob Luminița ., Psihologie şcolară,
Editura Polirom, Iaşi, 2005.
5. Dragomir, Mariana, Pleşa, Adriana, Breaz, Mircea, Chicinaş,
Luminiţa, Manual de management educaţional pentru directorii
unităţilor de învăţământ, Ed.Hiperborea, Turda, 2000
6. Jinga, I., Istrate, E., Manual de pedagogie, Editura All,
Bucureşti, 2001
7. Nicola Ioan , Pedagogie ,E.D.P. R. A. ,Bucureşti -1994
8. Şincan E., Alexandru Ghe., „Şcoala şi familia”, Editura
„Gheorghe – Cârţu Alexandru”, Craiova, 1993
9. Vrăşmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educatia parintilor,
Ed. Aramis, 2002