Parteneriat educațional- premisă a reușitei acțiunii formative

PARTENERIAT EDUCAŢIONAL- PREMISĂ A REUŞITEI ACŢIUNII FORMATIVE
Dată fiind misiunea pe care societatea i-o atribuie şcolii, acesteia îi revine rolul de a iniţia şi de a facilita derularea unor parteneriate educaţionale, prin sensibilizarea şi atragerea potenţialilor parteneri. Dar, pentru aceasta, ar fi de dorit ca şcoala însăşi să fie pregătită pentru instituirea unor relaţii de tip partenerial. Aceasta înseamnă, în primul rând, transformarea elevilor în parteneri ai acţiunii educative. Ar mai fi de dorit ca acest caracter participativ să fie extins şi asupra felului cum este organizată şcoala, adică este important ca ea să fie structurată şi condusă în mod democratic. Deci, pentru ca unitatea de învăţământ să poată atrage parteneri din exterior, este nevoie ca ideea de parteneriat să fie mai întâi transpusă în realitate în interiorul ei.
Sesibilizarea partenerilor potenţiali se mai poate face prin asumarea de către şcoală a unui rol activ în raport cu nevoile comunităţii, adică prin satisfacerea unor nevoi comunitare specifice în domeniul educaţiei, prin pregătirea elevilor în sensul dezvoltării personale şi al integrării în comunitate, toate acestea având drept scop căutarea unui echilibru între cererea şi oferta de educaţie.
Dată fiind importanţa comunicării pentru iniţierea şi derularea eficientă a parteneriatelor, este necesară asigurarea coerenţei şi a continuităţii fluxurilor de informaţii, în vederea îmbunătăţirii comunicării, sub multiplele ei aspecte. Aceasta poate avea drept puncte de plecare identificarea unor obiective comune tuturor partenerilor şi respectarea particularităţilor fiecăruia dintre ei, lucru care va duce la instaurarea unui climat deschis, propice începerii şi desfăşurării unor parteneriate de calitate.
Părinţii elevilor sunt parteneri tradiţionali ai şcolii, dar această legătură dobândeşte noi dimensiuni atunci când se pune problema cooperării acestora în luarea unor decizii care privesc parcursul şcolar al copiilor lor. De asemenea, implicarea comunităţii locale în acţiunea educativă solicită din partea şcolii multă flexibilitate şi un nivel ridicat al capacităţii de a negocia. Totuşi, şcoala rămâne agentul principal al acţiunii formative, acţiune căreia ea este menită să-i confere un caracter sistematic şi coerent, prin coordonarea celorlalte influenţe educative şi prin canalizarea lor în direcţia dorită, pentru a face ca ele să se îmbine armonios cu educaţia formală.
Din această menire care îi revine şcolii decurge şi rolul ei de promotor, facilitator şi coordonator al parteneriatului educaţional, ea urmând a încerca să iniţieze şi să menţină legături strânse cu un număr cât mai mare de instituţii şi de grupuri sociale. În orice relaţie de parteneriat, esenţial este ca participanţii să adere la un set de valori şi obiective comune, ca:
• asigurarea egalităţii şanselor în educaţie
• încurajarea liberei iniţiative şi a cooperării între diferitele instanţe educative
• armonizarea condiţiilor specifice cu exigenţele sociale generale
• instaurarea şi menţinerea comunicării deschise şi a transparenţei
• promovarea spiritului civic şi a mentalităţilor comunitare şi, implicit, a responsabilităţii individuale şi de grup.
Pentru dezvoltarea parteneriatelor educaţionale pledează o serie de principii şi caracteristici specifice unei societăţi democratice, cum ar fi:
- descentralizarea, care impune implicarea unui număr mare de factori sociali locali în susţinerea educaţiei
- importanţa educaţiei, din punctul de vedere al consecinţelor pe care ea le are asupra conduitelor viitorilor adulţi şi, prin aceasta, asupra societăţii în ansamblu
- nevoia racordării permanente a şcolii la realitate şi la schimbările din cadrul ei, prin menţinerea unui contact permanent al şcolii cu diverşi parteneri sociali
- educaţia permanentă, care se poate realiza numai în condiţiile democratizării învăţământului
- exigenţa orientării copiilor şi a tinerilor într-un univers informaţional dinamic şi diversificat.
Colaborarea şcolii cu familiile elevilor
Familia se poate defini atât ca instituţie socială, cât şi ca grup specific. Ea este prima instanţă de socializare a copilului şi în cadrul ei acesta îsi formează primele deprinderi şi aptitudini fundamentale. Deşi şcoala este instituţia căreia îi revine prin excelenţă funcţia de a-i educa pe tineri, atribuţiile educative ale familiei nu se încheie odată cu intrarea copilului în şcoală, ci ele primesc valenţe noi. Acest fapt solicită nu numai o colaborare strânsă între şcoală şi familia elevului, ci chiar existenţa unei unităţi între cele două, căci numai printr-o astfel de continuitate şi coerenţă a influenţelor educative se poate ajunge la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi echilibrate şi armonioase, apte de a se integra în societate.
Plecând de la acest deziderat comun, şcolile şi părinţii trebuie să colaboreze, fiind recomandabil, în acest sens, să se ţină cont de următoarele principii:
- rolul conducător al şcolii în colaborarea ei cu familiile elevilor
- implicarea activă a copiilor şi adolescenţilor
- antrenarea unui număr cât mai mare de părinţi în colaborarea cu şcoala
- dezvoltarea la oamenii şcolii a unor abilităţi necesare în activitatea cu părinţii elevilor
- utilizarea comunicării dintre şcoală şi părinţi atât pentru semnalarea problemelor intervenite cât şi a reuşitelor şi performanţelor.
Parteneriatele cu părinţii elevilor pot lua diverse forme: consiliul reprezentativ al părinţilor, lectorate/ateliere cu părinţii, consultaţii, consilierea pe probleme educative, de orientare şcolară şi profesională, corespondenţa, sub forma unor „jurnale familie-şcoală”.
O modalitate relativ recentă de îmbunătăţire a parteneriatului cu familia elevilor o reprezintă înfiinţarea în incinta şcolii, a unui centru de resurse pentru părinţi în cadrul căruia aceştia să se poată întâlni, să poată discuta cu cadrele didactice, să poată consulta o serie de materiale referitoare la creşterea şi educarea copiilor lor.
Şcoala şi comunitatea locală
Legătura dintre şcoală şi comunitatea locală ar trebui luată în considerare, pentru că, pe de o parte, şcoala este o parte a comunităţii locale, fapt pentru care ea este influenţată de valorile, normele, structurile economice şi politice specifice acesteia din urmă, dar, pe de altă parte, şcoala influenţează, la rândul ei, comunitatea locală, prin aceea că şcoala este cea care, prin exercitatrea unor influenţe educative sistematice, îi formează pe viitorii membrii ai comunităţii. Şcoala ar putea optimiza această legătură reciprocă prin:
-proiectarea unor acţiuni sistematice şi coerente care să vizeze formarea la elevi a unor conduite civilizate şi decente
-realizarea unor activităţi menite să vină în sprijinul comunităţii
-implicarea comunităţii în viaţa şcolii, prin intermediul unor parteneriate viabile.
Problema legăturii şcolii cu diferiţi factori de la nivelul comunităţii locale dobândeşte noi valenţe şi o tot mai mare acuitate în contextul descentralizării tot mai accentuate a sistemului românesc de învătământ. Aceasta va face ca ponderea legăturii dintre şcoală şi comunitatea locală să crească semnificativ. Acest fapt reclamă existenţa unui management şcolar performant, apt de a atrage un număr cât mai mare de membrii ai comunităţii în parteneriate eficiente, care să conducă la obţinerea şi valorificarea cât mai multor resurse.
Parteneriatul şcoală-familie-comunitate
Dacă, aşa cum s-a putut observa până acum, există numeroase modalităţi în care şcoala poate colabora cu familia şi comunitatea luate separat, ar mai exista şi câteva posibilităţi pe care unitatea de învăţământ le are pentru a întreţine o cât mai bună cooperare cu ceilalţi doi factori luaţi împreună. Se poate spera astfel în edificarea unui parteneriat între toţi factorii interesaţi în formarea tinerei generaţii, parteneriat realizat în beneficiul acesteia. Dintre aceste modalităţi de colaborare s-ar putea menţiona:
-voluntariatul în şcoală, asigurat de către unii părinţi ai elevilor sau membrii ai comunităţii locale
-implicarea părinţilor şi a comunităţii locale în programe care vizează îmbunătăţirea frecvenţei şcolare şi prevenirea/combaterea abandonului şcolar, în programe de consiliere a tinerilor şi a familiilor acestora.
În concluzie, în contextul culturii şi al civilizaţiei contemporane, când influenţele exercitate asupra tinerilor sunt multiple şi de diverse tipuri, necesitatea unui parteneriat între şcoală, familie şi comunitate se impune cu o tot mai mare acuitate, întrucât el ar putea avea drept principal beneficiu realizarea unei unităţi între aceste influenţe atât de diverse. Realizarea, cu ajutorul unor parteneriate eficiente, a preconizatei unităţi dintre cele trei tipuri de educaţie reprezintă una din premisele fundamentale ale structurării unor personalităţi echilibrate şi deschise în permanenţă spre nou, apte de a se integra cu succes într-o societate viitoare caracterizată, probabil, prin existenţa a numeroase provocări şi într-o continuă schimbare.