PARTENERIATUL EDUCAŢIONAL, O CERINŢĂ A RELAŢIILOR ÎNTRE ŞCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE

Implicarea părinţilor în viaţa şcolii şi a şcolii în viaţa părinţilor este un fenomen vechi, dar în acelaşi timp, este şi unul nou.
Parteneriatul între părinţi şi profesori este cheia pentru a crea, la şcoală şi acasă, un climat care să conducă spre învăţare activă. Pentru ca parteneriatul să existe, este nevoie de încredere mutuală, de respect, de un continuu schimb informaţional, dar şi de acorduri în privinţa ţelurilor, o împărţire justă a drepturilor şi responsabilităţilor.
Se vorbeşte tot mai mult despre importanţa mediului familial şi a implicării acestuia, de influenţa climatului şcolar asupra elevilor, studenţilor şi profesorilor.
Conceptul de "parteneriat pătrunde în sfera educaţiei la începutul anilor ’80, stimulând dezvoltarea unui alt concept, acela de "open school"( şcoală deschisă).
În Dicţionarul de Pedagogie, Sorin Cristea oferă o explicaţie amplă asupra acestui concept.
Astfel, " parteneriatul pedagogic reprezintă o noţiune recent introdusă în domeniul educaţei care reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate, direct şi/ sau indirect, în proiectarea şi realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ: şcoală, familie, comunitate locală, agenţi sociali ( economici, politici, culturali, religioşi, etc), asociaţiile ( profesionale, umanitare, sportive, etc), factori de asistenţă socială."
În calitate de concept operaţional, parteneriatul social este definit ca "un acord de colaborare mutuală între parteneri egali care lucrează împreună pentru realizarea propriilor interese, rezolvând probleme comune."
Parteneriatul pedagogic îndeplineşte două funcţii complementare:
a) Funcţia de " deschidere organizaţională" a şcolii spre instituţii şi personalităţi aflate în afara sistemului de învăţământ (privit în sens restrâns), care tinde să fie integrate în sistemul educaţional( privit în sens larg);
b) Funcţia de "acţiune sinergică" exercitată în interiorul sistemului de învăţământ şi în exteriorul acestuia.
Conceptul de "parteneriat educaţional" derivă din principiul unităţii cerinţelor în educaţie.
Este oportun să se asigure unitatea infleunţelor educative asupra elevilor, continuitatea în munca de educaţie de la o etapă la alta, a fiecărui elev. Conceptul introduce noutate în relaţia profesor-elev, relaţie care devine una de influenţă reciprocă. Discutăm în acest context şi de comportamenul modificat al profesorului în raport cu noile finalităţi: cunoaşterea fiecărui elev, cunoaşterea dificultăţilor şi asistenţa pedagogică.
Implicare agenţilor sociali în parteneriatul educaţional poate fi limitată datorită acţiunii unui set de factori, care ţin atât caracteristicile societăţiii, cât şi de particularităţile organizaţiei şcolare în contextul actual.
Elevul simte o trebuinţă fundamentală de a se simţi acceptat, ascultat, aprobat, protejat,ajutat de către cei care îl înconjoară. Profesorul este dator să îl înţeleagă pe elev, să-i dea sentimentul că este conştient de trebuinţele şi inţiativele lui, că ţine seama de acestea, realizând astfel un curent de comunicare interpersonală absolut necesară. În rezolvarea problemelor, va da dovadă de supleţe, adaptare la situaţie şi elev.
Un parteneriat educaţional ce a vizat legătura dintre şcoală-comunitate-familie pe care l-am coordonat la nivelul instituţiei este " O primărie căreia îi pasă", iniţiat de către Primăria Ploieşti.
Scopul acestui parteneriat a fost sprijinirea părinţilor în găsirea modului celui mai adecvat de acţiune în educarea propriului copil.
Obiectivele vizate de activităţi urmăreau:
- Informarea părinţilor cu privire la responsabiliăţile care le revin faţă de proprii copii, pentru ca ei să devină fiinţe autonome, cu un înalt nivel al respectului de sine;
- Dezvoltarea capacităţii părinţilor de a acţiona corect în diferite situaţii de criză ce apar în interacţiunea părinte-copil;
- Stimularea interesului părinţilor în identificarea şi valorizarea corespunzătoare a potenţialului de care dispune propriul copil.
Resursele necesare activităţii au fost:
a) Umane: părinţii elevilor din instituţia "Andrei Mureşanu", Ploieşti;
b) Metodele de lucru: dezbateri cu părinţii, activităţi creative ( creare de pliante, elaborare ghid), expoziţii cu desene pe teme diverse colaborării şcoală-familie-comunitate, târg de oferte educaţionale;
c) Materiale didatice: videoproiector,PC, markere, coli, broşuri, acuarele etc.
Astfel, pe parcursul anului şcolar 2014-2015, am demarat diverse acţiuni prin care am întărit relaţia dintre şcoală-familie-comunitate.
O activitate intitulată "Meseria de părinte" a vizat prezentarea rolului parental în viaţa copiilor din ciclul primar, dar şi gimnazial. S-a realizat la finele activităţii, inventarierea aspectelor pozitive/ negative întâlnite în relaţia părinte-copil, părinte-copil-bunici.
De asemenea, s-au desfăşurat activităţi de atelier cu aceştia, prin care s-au cărţi de vizită pentru propriului copilul.
S-a elaborat de către cadrele didactice participante un "Ghid de bune practici al părintelui".
O activitate ce a vizat implicarea activă a elevilor a fost realizarea expoziţiei "Exemple de bune practici în viaţa mea" prin intermediul căreia cei mici au reliefat viziunea pe care o au asupra comunităţii în care trăiesc şi a lucrurilor esenţiale vizate de către societate.

.
Prin intermediul acestui parteneriat, s-a creat o mai bună colaborare între şcoală-comunitate-familie, mediul familial fiind mai activ implicat în viaţa şcolii şi în probleme copiilor.
În concluzie, consolidarea legăturii dintre mediul educaţional şi cel familial se realizează cu ajutorul sprijinului reciproc, al toleranţei şi al bunei relaţionări în factorii implicaţi în educaţia copilului.
BIBLIOGRAFIE:
 Cristea S., Dicţionar de pedagogie , Grupul Editorial Litera, Chişinău, Bucureşti,2000.