PARTENERIATUL FAMILIE-ŞCOALĂ - O GARANŢIE A SUCCESULUI ŞCOLAR

Relaţia familie – şcoală este un subiect des abordat în literatura de specialitate şi supus atenţiei întregii societăţi, mai ales pe fondul schimbărilor sociale din ultimii ani. Integrarea în Uniunea Europeană a atras după sine o serie de schimbări, inclusiv în domeniul învăţământului. Una dintre aceste schimbări se referă la relaţia familie - şcoală. Dacă până nu de mult acest parteneriat a fost dezvoltat unilateral, fiind de multe ori considerat „responsabilitatea şcolii”, acest lucru începe să se schimbe. O educaţie de calitate se realizează atunci când la procesul de formare a elevilor participă în mod armonios toţi factorii educaţionali. Relaţia de colaborare cu familia este una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar.
Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.(Agabrian,2006)
Cercetările arată faptul că dacă există mai multe oportunităţi ca oamenii să se implice, succesul participării va fi mai mare.( Claff, 2007)
Implicarea informală poate însemna:
- părintele vine la şcoală să discute despre progresul copilului său;
- părintele participă la o activitate organizată de şcoală, cum ar fi o serbare;
- părintele acţionează ca voluntar la clasă;
- părintele participă ca voluntar la organizarea unui eveniment din viaţa şcolii;
Implicarea formală înseamnă:
- părintele participă la activităţile unui grup de lucru din şcoală sau ale unui comitet, la nivelul căruia se iau decizii care privesc şcoala;
- părintele este membru al Consiliului Părinţilor sau al Consiliului de Administraţie;
- părintele participă la un proiect sau este membru al unui grup de lucru din şcoală;
Cele mai eficiente şi mai la îndemână modalităţi de concretizare a colaborării cu familia s-au dovedit a fi următoarele:
- şedinţele cu părinţii oferă ocazia de a interacţiona, de a discuta şi a se pune de acord asupra programului, asupra progreselor copiilor, de a iniţia schimbări în derularea unor programe;
- lectoratele pe teme propuse de cadrele didactice sau sugerate de părinţi, cu scopul unei mai bune informări asupra problemelor ce vizează evoluţia cognitivă şi emoţională a copiilor;
- consultaţiile individuale oferă posibilitatea informării personale asupra unor probleme comportamentale ale copilului, a analizei cauzelor ce au generat aceste manifestări, a iniţierii unor măsuri educative a căror eficienţă este dată de consecvenţa aplicării acestora;
- vizite, plimbări, excursii, drumeţii: părinţii se implică în organizarea acestor activităţi, participă la sponsorizarea acestora, după caz, se implică pentru siguranţa copiilor şi trăiesc, alături de ei, emoţii pozitive;
- sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor este un bun prilej de exersare a unor deprinderi de comportare civilizată, dar şi de a genera puternice trăiri emoţionale legate de prezenţa invitaţilor sărbătoritului la manifestările specifice evenimentului;
- serbările dedicate unor evenimente cu semnificaţie afectivă pentru copii reprezintă o modalitate eficientă prin intermediul căreia părinţii pot să împărtăşească cu copiii lor emoţiile unei manifestări cu puternică încărcătură afectivă.
Pe viitor ar fi necesară o reglementare a cadrului normativ şi obligarea managerilor instituţiilor de învăţământ să-şi elaboreze strategii şi planuri operaţionale de acţiuni în acest domeniu. În cadrul acestora ar trebui diversificate formele de implicare şi antrenare a părinţilor în diverse activităţi:
- organizarea de sesiuni care ar ajuta părinţii să-şi asiste copiii la teme;
- oferirea de materiale care ar ajuta părinţii să-i asiste pe copii şi să-i monitorizeze la efectuarea temelor;
- oferirea de informaţii despre crearea acasă a unui mediu propice învăţării;
- oferirea consilierii pentru părinţii elevilor cu probleme;
- organizarea grupurilor de suport pentru cei cu probleme de comportament;
Este important ca sprijinul acordat părinţilor să fie individualizat, modalitatea de ajutorare fiind selectată în funcţie de probleme cu care se confruntă copilul sau familia. Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. În sfârşit, colaborarea este benefică şi pentru şcoală, părinţii aducând deseori resurse suplimentare ce pot susţine rolul educativ al şcolii, dar oferă şi un cadru pentru o continuă reevaluare. De pe urma parteneriatelor familie – şcoală au de câştigat atât părinţii, cât şi cadrele didactice, dar mai ales copiii.(Joiţa, 2003)
a. avantajele copiilor:
- copiii simt dragostea şi apropierea părinţilor nu numai prin atenţia şi bunăvoinţa care li se oferă acasă, ci şi prin interesul pe care aceştia îl au faţă de activităţile desfăşurate la şcoală;
- copiii sunt mai siguri pe ei, sentimentul de siguranţă fiindu-le absolut necesar pentru dobândirea echilibrului interior şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;
- copiii trăiesc mândria de a-şi vedea părinţii alături în momente importante pentru ei;
b. avantajele familiei:
- părinţii au şansa de a deveni participanţi la educaţie prin implicarea afectivă şi efectivă, prin emoţiile trăite alături de copiii lor;
- părinţii au prilejul de a sta foarte aproape de copii, de a-i înţelege mai bine, au posibilitatea să-i observe, să vadă cum se comportă aceştia în colectiv;
- părinţii se cunosc mai bine între ei şi pot colabora mai uşor atunci când sunt solicitaţi sau se iveşte o problemă;
c. avantajele şcolii:
- apropiindu-ne de părinţi, colaborând cu ei, putem cunoaşte relaţiile părinte-copil;
- cunoscând situaţia şi posibilităţile financiare ale şcolii, părinţii pot contribui financiar la realizarea unor activităţi;
- participând activ la viaţa şcolii, părinţii vor conştientiza că ea desfăşoară un proces instructiv – educativ bine fundamentat şi organizat.
Părinţii elevilor dintr-o clasă formează rareori un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace pentru a se implica în mod activ în activităţile şcolii. Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor. Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea la activităţi. Unii dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi participă doar la evenimente speciale (de exemplu să însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult timp liber, energie şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă şcolii. Unii pot veni în clasă pentru a susţine o expunere pe o anumită temă (legată de locul lor de muncă, tradiţiile lor culturale, anumite experienţe de viaţă specifice sau de modul cum îşi petrec timpul liber).
Indiferent de statutul economic, etnic sau cultural al familiei, implicarea părinţilor în educaţia copiilor conduce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi a prezenţei la cursuri, precum şi la reducerea ratei abandonului şcolar şi a delicvenţei. Părinţii şi familia au un impact puternic asupra educaţiei tinerilor. Copiii ai căror părinţi le ascultă problemele, îi sprijină în efectuarea temelor, se implică, transformând experienţele de zi cu zi ale copilului în oportunităţi de învăţare, sau îi îndrumă cu ajutorul materialelor şi instrucţiunilor oferite de dascăli, obţin rezultate şcolare impresionante.
Implicarea părinţilor în educaţia copiilor lor şi asistarea acestora în îndeplinirea sarcinilor şcolare contribuie la diminuarea efectelor sărăciei şi absenţei educaţiei formale. Existenţa unui mediu familial suportiv, cu aşteptări înalte în ceea ce priveşte succesul şcolar al copilului, se corelează sistematic cu performanţe ridicate la învăţătură.

Bibliografie:
• Agabrian, M., Şcoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iaşi, 2006
• Claff, G., Parteneriatul şcoală - familie-comunitate : ghid pentru cadrele didactice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
• Joiţa, E., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, 2003