Predarea integrată și creativitatea - premise pentru reușite în educația elevilor cu ADHD

Profesor Dorina Andrei Nicoară, Școala Gimnazială Nr. 29, Galați
„Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.” (Immanuel Kant)

Convieţuirea în societate presupune adaptarea permanentă la schimbările ce intervin în plan intelectual, cognitiv, moral-atitudinal şi acţional atât în rândul adulţilor, dar mai ales în rândul copiilor.
Copiii observă, întreabă, cercetează şi pentru că nu găsesc uşor răspunsuri, încep să exploreze lumea înconjurătoare, manifestând un interes deosebit pentru tot ceea ce înseamnă nou. Schimbările în domeniul educaţiei au constituit dintotdeauna provocări pentru cadrele didactice. Acestea au căutat să găsească cele mai eficiente strategii didactice care să contribuie efectiv la dezvoltarea personalităţii fiecărui copil, deschiderea personalităţii umane către angajare, cooperare, comunicare, încredere şi desigur spirit inovator.
Eficienţa învăţării este influenţată de combinarea factorilor interni cu cei externi. În categoria factorilor interni se pot aminti: motivele învăţării, aptitudinile, trasăturile de personalitate ale copilului, atitudinea şi perseverenţa. În categoria factorilor externi vorbim despre formele de organizare ale procesului didactic, metodele de predare, natura sarcinilor, personalitatea cadrului didactic, familia etc.
În prezent se încearcă o atenţie sporită optimizării adaptării omului la mediu. Rapiditatea cu care evoluează viaţa socio-culturală contemporană face ca efortul omului în vederea acestei adaptări să devină din ce în ce mai intens.
Formarea capacităţii de adaptare la diverse situaţii de viaţă este condiţionată, într-o mare masură, de găsirea modalităţilor optime de instruire şi de învăţare, în conformitate cu noile cuceriri ale ştiinţei contemporane.
Activitatea de învăţare se referă la sprijinirea copiilor în ceea ce priveşte cunoaşterea de sine, luarea unor decizii, relaţionarea cu cei din jur şi dezvoltarea creativităţii. Totul pentru a reuşi să facă faţă unor situaţii diverse. Încurajarea, participarea, inițiativa, implicare, creativitatea, parteneriatul sunt doar câteva caracteristici de care trebuie să se țină seama atunci când discutăm de conturarea unei personalități. Activitatea desfășurată cu copiii este modalitatea cea mai importantă în formarea acesteia.
O modalitate eficientă prin care se poate dezvolta învățarea la copii este reprezentată de predarea integrată. Ce reprezintă aceasta?
Predarea integrată permite abordarea echilibrată a tuturor domeniilor de dezvoltare prin angajarea copilului în experiențe diverse de învățare și oferă posibilitatea construirii cunoaşterii în mod sistemic, stabilind conexiuni între concepte, obiecte, fenomene, evenimente, acţiuni, sentimente.
Acest tip de predare armonizează şi sintetizează informaţii din diferite domenii, renunţându-se la logica lor particulară, cu scopul creării unui tablou integrativ al realităţii cu care copilul intră în contact.
Activitatea aceasta oferă o mare libertate de decizie în privinţa selectării conţinuturilor propuse pentru realizarea obiectivelor de referinţă precum şi o autonomie sensibil egală în privinţa alegerii strategiilor didactice considerate eficiente pentru atingerea scopului propus.
Activitățile interdisciplinare stimulează creativitatea elevilor. Ce reprezintă creativitatea? Creativitatea este capacitatea esenţială şi integrală a persoanei. Ea este rezultatul activităţii tuturor funcţiilor psihice (intelectuale, afective şi volitive), conştiente şi inconştiente, native şi dobândite de ordin biologic, psihofiziologic şi social.
Creativitatea este implicată în producerea ideilor noi, originale şi valoroase. Creativitatea produce inovația, schimbarea. Ea stă la baza dezvoltării.
Avem sau nu toți o mică doză de creativitate? Suntem conștienți de acest lucru? Ce factori influențează creativitatea? Cum antrenăm creierul să fie creativ? Ce metode poate aplica un cadru didactic pentru a-și ajuta elevii să devină creativi, originali?
Ne naștem se pare cu trăsături creative și de inovație. Toți oamenii au un anumit nivel de creativitate ( majoritatea au un nivel mediu, doar o parte nivel redus – fie foarte creativ, fie foarte slab creativ). Unii dintre noi utilizează aceste resurse, alții nu. Putem asemăna creativitatea (doza noastră proprie) cu plastilina. Putem modela acea plastilină în fel și chip până reușim să obținem un produs finit. Avem voie să ne jucăm. Din jocul nostru pot rezulta lucruri, idei extraordinare. Trebuie doar să încercăm!
Creativitatea este influențată de mediul în care trăim, activăm profesional dar și de dorința noastră de a rezolva probleme, de a găsi noi soluții, de a munci mai mult, de a fi originali.
Cum antrenăm creierul să devină creativ? Simplu: prin exercițiu, perseverență, ambiție, curaj. Dușmanul creativității este îndoiala de sine. Rolul nostru în clasă este acela de a incuraja: curiozitatea, spontaneitatea, atitudinea activă, inițiativa, munca independentă, exprimarea opiniilor.
În cei douăzeci și ceva de activitate la catedră am putut observa copii care se manifestă şi altfel decât cei obişnuiţi. Orice copil dispune de energie, e normal şi sănătos să se întâmple aşa. Dar ce ne facem când observăm că această energie depăşeşte limita? Întâlnind câteva cazuri de copii care sar şi ţopăie, lovindu-se de pereţi, nu pot citi sau memora diverse noțiuni sau chiar tabla înmulţirii, nu au rabdare să finalizeze sarcina de lucru din clasă, copii care au căderi nervoase şi emoţionale (lovesc cu pumnii banca, ameninţă că se vor lovi dacă nu vor primi nota dorită, se trântesc pe jos şi ţipă atunci când nu reuşesc să câştige un concurs, îşi lovesc părinţii atunci când li se fac observaţii, se retrag din serbare doar pentru ca ceva minor nu le-a convenit) am început să caut răspunsuri pentru astfel de comportamente. În mintea mea şi-au făcut loc întrebări de genul: Ce se întâmplă cu aceşti copii? De ce sunt atât de neastâmpăraţi? De ce au mereu mintea în altă parte? Ce declanşează oare acest comportament? Este ADHD? Şi dacă este care să fie cauza principală a acestui sindrom?
În urma aprofundării acestui subiect am descoperit că lipsa atenţiei, hiperactivitatea şi impulsivitatea sunt principalele simptome care definesc sindromul deficitului de atenţie cu hiperactivitate sau abrevierea în limba engleză a „Attention Deficit Hiperactivity Disorder”. Această tulburare de tip comportamental apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii şi adolescenţi. Dar ea ar trebui diagnosticată de la vârsta preșcolară pentru a interveni la timp și a obține progrese pe parcursul etapei școlare.
Cum se manifestă ADHD la vârsta preşcolară? Dezvoltarea la vârsta preşcolară este caracterizată de schimbări rapide şi complexe. Copiii se dezvoltă într-o multitudine de domenii, iar această creştere şi maturare este dependentă pe de o parte de factorii biogenetici, iar pe de altă parte de experenţele de interacţiune cu mediul. Un diagnostic al ADHD la vârsta preşcolară trebuie să ţină cont de manifestările normale de dezvoltare la această vârstă şi să ia în considerare simptomele care sunt diferite de aceste manifestări – frecvenţa, intensitatea, severitatea. Este important de reţinut faptul că majoritatea copiilor identificaţi cu ADHD au prezentat simptome specifice acestei tulburări la vârsta preşcolară.
Printre acestea amintim:
 Este mereu în mişcare, parcă este condus de un motor;
 Răstoarnă lucruri;
 Îi întrerupe mereu pe ceilalţi;
 Este certăreţ, gălăgios, solicitant;
 Prezintă crize de furie, izbucniri temperamentale, fără a avea un motiv important;
 Este agresiv (îi loveşte pe ceilalţi);
 Jocul copilului este mai puţin organizat, „în forţă”, adeseori distructiv;
 Prezintă o curiozitate exagerată;
 „Fără teamă”: se poate răni, pe sine sau pe alţii, se expune pericolelor;
 Nu respectă regulile, instrucţiunile;
O analiză a simptomelor prezentate mai sus indică faptul că preşcolarii cu ADHD prezintă o varietate de simptome, in domenii diverse. Este important de reţinut şi faptul că fiecare copil poate diferi de altul în ceea ce priveşte numărul şi severitatea problemelor care apar la un moment dat.
Aşadar fiind deseori atras de stimulii externi un copil cu ADHD: are deseori dificultăţi în concentrerea atenţiei în sarcinile de lucru, nu urmează instrucţiunile şi nu reuşeşte să termine ceea ce a început, deseori întrerupe sau „se bagă” între alţii (ex: intră brusc în conversaţiile sau jocurile altora), se plictiseşte foarte repede.
Poate ar trebui să ne întrebăm: Cum se simte un copil cu ADHD? Este fericit? Conştientizează faptul că este diferit faţă de cei din jurul lui? Viaţa celor cu ADHD (în mod special a copiilor cu acest deficit) este foarte dificilă. Datorită faptului că au foarte multe probleme la grădiniţă sau la şcoală, nu pot termina un joc, nu-şi pot face prieteni şi multe alte motive. O posibilă soluţie pentru elevii cu ADHD ar putea fi predarea integrată. De ce spun asta? Deoarece majoritatea privim deficitul de atenţie si hiperactivitate ca fiind un diagnostic negativ. Ne îngrijorează mult acest diagnostic, iar pe cei care au această tulburare îi descurajează efectiv. Dar ne-am gândit şi la părţile pozitive pe care le-ar putea avea o persoană cu această afecţiune? Mulţi dintre noi, cu siguranţă NU. Şi totusi există caracteristici pozitive ale ADHD şi anume:
 Imaginaţie extraordinară care conduce la o perspectivă globală, trecând peste limitele obişnuite;
 Creativitate nemaipomenită;
 Înalt nivel energetic şi tenacitate;
 Atitudine încrezătoare şi iertătoare (uneori prea mare);
 Loialitate;
 Placerea de a râde şi simţul dezvoltat al umorului;
 Sensibilitate;
 Intuitivitate;
Aceste trăsături pozitive îi poate ajuta să reuşească pe cei care suferă de ADHD într-un context adecvat. Acest context adecvat ar putea fi chiar activitatea integrată. Copilul cu ADHD (şi nu numai cu acest sindrom) trebuie ajutat şi învăţat să învingă dificultăţile prin intervenţii reale, posibile.
Având în vedere faptul că aceşti copiii cu deficit de atenţie nu au suficientă rabdare, fiind uşor distraşi de stimuli externi, ar fi util ca sarcina unui astfel de copil să fie simplificată. De ce sa îi cerem mai mult decât poate da? Să încercăm să înţelegem că nu poate oferi mult, dar, cu sprijinul nostru poate oferi puţin şi bun din punct de vedere calitativ. Doar ştim cu toţii că în orice activitate pe care o desfăşurăm importantă este calitatea şi apoi cantitatea.
Simplificarea sarcinii şi trecerea copilului de la un sector la altul poate stimula încrederea acestuia în forţele proprii şi cu siguranţă îi va stărni curiozitatea.
Școala ar trebui să reprezintă pentru copil un mediu cald, protector dar şi stimulativ. Predarea integrată poate fi asemănată cu o carte cu poveşti în care literatura, muzica, artele plastice, natura, mişcarea, socialul sunt într-un permanent dialog între ele şi, implicit, cu copilul. Aşadar: „Să-i ajutăm înţelegându-i!”

Bibliografie:
1. Anca Dobrean, Tulburarea de atenţie şi hiperactivitate la copii; Metode de evaluare şi diagnostic, Casa cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009.
2. Immanuel Kant, Despre Pedagogie, trad.Traian Brăileanu, Editura Paideia, Bucureşti, 2002.
3. Tiberiu Kulcsar, Factorii psihologici ai reușitei școlare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.
4. http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/invp/invp20.pdf
5. http://www.scritub.com/profesor-scoala/Activitatile-integrate-si-efic2322121510.php