Premise ale dezvoltării caracterului la preşcolar şi la şcolarul mic

PREMISE ALE DEZVOLTĂRII CARACTERULUI LA PREŞCOLAR ŞI LA ŞCOLARUL
MIC

Prof. înv. primar Ţîru Tatiana Camelia
Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Macedonski”- Craiova
Caracterul este un ansamblu structurat şi stabil de
însuşiri ale personalităţii care exprimă calităţile voinţei
omului şi atitudinile determinative ale conduitelor sale moral
valorice, psihosociale şi socioculturale.
La originea sa, cuvântul ,,caracter”(din limba greacă),
înseamnă pecete, tipar, semn, particularitate, trăsătură. În
accepţie psihologică, prin toţi aceşti termeni, se înţelege
ansamblul de trăsături psihice esenţiale şi calitativ specifice
ale persoanei, configuraţia individuală, specifică, în care ele
se structurează şi se exprimă în conduita omului, deosebind
definitoriu o persoană, ca individualitate psihologică de alte
persoane.
Din punctul de vedere al psihologiei dinamice psihanalitice a
personalităţii, caracterul este comun cu superegoul lui Freud,
care constă în aplicarea voinţei morale la sine; ,,o dispoziţie
permanentă de inhibarea pulsiunilor instinctive în acord cu un
principiu de reglare”; profilul psihomoral al individului este un
rezultat al ,,voinţei moraliceşte organizată” (Klages).
Caracterul este deci, modul constant, caracteristic de
conduită socială, moral-valorică a persoanei în relaţiile cu
ceilalţi oameni, determinată de o voinţă moraliceşte
organizată. Această constanţă comportamentală socială,
moral-valorică, voluntară este dată de atitudinile omului.
Însuşirile de personalitate din care se compune caracterul sunt
atitudinile şi trăsăturile voluntare de caracter. Atitudinile
exprimă poziţiile constante pe care le adoptă omul faţă de sine
şi faţă de componentele mediului sociocultural, având rolul de
dirijare şi reglare a conduitelor sale. Trăsăturile de caracter
au rol de autoreglaj al comportamentului persoanei.
Perioada preşcolară este o perioadă importantă în formarea
bazelor caracterului, ea constituie un moment crucial în
dezvoltarea personalităţii umane. Datorită dezvoltării
accentuate, după 3 ani, a experienţei cognitive a copilului şi
datorită substratului ei social, se constituie bazele laturii
cognitive-morale ale caracterului, bazele primare ale concepţiei
despre lume şi viaţă. Aceasta cuprinde cerinţele morale, etice,
sociale, normatorii şi instanţele de control a conduitei.
Cerinţele morale externe devin cerinţe reglatoare şi
sancţionatoare ale comportamentului.
Psihologul elveţian J. Piaget a considerat că se poate vorbi
de două faze în dezvoltarea timpurie a caracterului moral, faza
comportamentului egocentric şi faza realismului moral.
De fapt, în perioada preşcolară se pun bazele a numeroase
trăsături pozitive de caracter generate de activităţi colective
şi mai ales de joc. Aşa sunt: atitudinea atentă de colaborare şi
ajutor, spiritul de echipă, exigenţa faţă de propria atitudine
şi activitate, sociabilitatea, iniţiativa, independenţa,
hotărârea, stăpânirea de sine, corectitudinea etc. Alte forme de
acţiuni, ca cele în care preşcolarul prestează o activitate
utilă, faptul că face ordine, ajută la aranjat masa, stropeşte
florile etc. constituie condiţii în care se dezvoltă trăsături
operative de caracter, ca: hărnicia, perseverenţa, dragostea
faţă de muncă, atitudinea atentă faţă de obiectele muncii.
Concepţia morală se dezvoltă încet, fiind expresia dezvoltării,
în general, a personalităţii.
Din ansamblul experienţei copilului, unele evenimente îl
marchează mai mult, altele mai puţin, unele se conştientizează,
altele nu. Se conştientizează deosebit de mult experienţa de
relaţii cu cei din jur, atât pozitivă, cât şi negativă. De
pildă, copilul ştie la 5 ani că dacă nu mănâncă tot din
farfurie o să fie certat, că dacă spune ,,mulţumesc” după
masă mama va surâde şi-l va mai lăsa câteva minute să se joace
înainte de a merge la culcare etc. Astfel de experienţe,
repetându-se, devin relaţii normale care se exercită fără
premeditare, unele devenind deprinderi, iar cele din ordinea morală
trăsături de caracter.
La vârsta şcolară mică competiţia poate genera trăsături
pozitive şi negative de caracter. Pozitive ca loialitatea, simţul
încrederii, îndrăzneala, munca, respectul de sine şi reciproc,
onestitatea şi chiar cunoaşterea de sine mai bună. Dar,
competiţia poate angaja şi formarea de trăsături negative de
personalitate ca invidia, agresivitatea, rivalitatea, părtinirea
etc. Arta în educaţie constă în convertirea pozitivă a
activităţilor competitive, în stimularea, prin acestea, a
forţelor interioare, a aptitudinilor şi intereselor şi a
convertirii competiţiei în autocompetiţie.
Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de caracter.
Ea generează întrajutorarea, care nu înseamnă numai ajutor dat
de cei mai buni celor mai puţin buni, ci şi o formă de
învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare şi de
ajustare conştientizată a metodelor pe care le cunosc şi care
s-au dovedit folositoare în munca şcolară. Cei care primesc
ajutorul simt securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile
sociale pozitive şi intens pozitive, şi în genere vor să facă
mai uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce înseamnă deja
o autodepăşire.
În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini de
muncă şi învăţare, ci şi trăsături de caracter generate de
acestea. Astfel sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea de a
învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este
foarte important. Acesta are proprietatea de a iradia spre toate
formele de activitate, devenind astfel o trăsătură centrală
morală a personalităţii.
Se pot forma şi trăsături negative ori de indiferenţă
faţă de activitatea şcolară de învăţare. Şcolarii leneşi,
dezordonaţi manifestă astfel de trăsături. Multiplele
modificări care au loc în structura personalităţii în perioada
şcolară mică arată ce mare importanţă are primul ciclu şcolar
în viaţa oricărei persoane.
Însuşirile de caracter enumerate mai sus încep să treacă
în structura centrală a personalităţii. Se constituie mai
pregnant personalitatea morală şi sistemul ei nou de evaluare
(acceptorii morali) care lucrează nu cu ceea ce este bine sau nu
faţă de sinele copilului (egocentrism), ci cu ceea ce este
,,bine/rău” faţă de ceea ce se cere la şcoală. O astfel de
situaţie poate fi numită coperniciană pentru structurile morale
ale personalităţii.
Trăsăturile operative de caracter, ca hărnicia,
perseverenţa etc. sunt adeseori evaluate pozitiv, ceea ce le
conferă condiţii bune de dezvoltare.
Există însă o latură importantă privind condiţionarea
dezvoltării caracterului şi atitudinilor morale ale micului
şcolar. Această latură este aceea a modului în care se
valorifică şi se apreciază eforturile, rezultatele şcolare şi a
modului în care sunt trataţi copiii în clasă de către
învăţător.
Evaluarea corectă făcută de învăţător generează
corectitudine, loialitate, dar şi siguranţă, confort psihic,
respect faţă de adulţi şi faţă de valori sociale. Sistemul de
evaluare a muncii şcolare este implicat în resorturile cele mai
importante ale spiritului de dreptate, echitate, or acestea
constituie elemente importante în înţelegerea ideii de
,,principialitate”, anularea oricărui fel de discriminare,
egalitate de şanse.

BIBLIOGRAFIE
• R. Crăciunescu, 2004, ,,Psihologie”, Ed. Universitaria,
Craiova;
• V. Oprescu, 1996, ,,Fundamentee psihologice ale pregătirii şi
formării didactice”, Ed. Universitaria, Craiova;
• U. Şchiopu, V. Piscoi, 1985, ,,Psihologia generală şi a
copilului”, E.D.P., Bucureşti.