Prevenirea comportamentelor violente în școală

PREVENIREA COMPORTAMENTELOR VIOLENTE ÎN ȘCOALĂ

Prof.inv.primar: Solovan Carmen Ramona
C.N.I. ”Carmen Sylva” Petroșani

Desigur ne punem foarte des întrebări de tipul: Cum să procedez ca să- l determin pe elev să aibă iniţiativă personală, fără să fie nepoliticos? Cum să-l ajut să aibă curaj, fără să-şi piardă bunul simţ?
Răspunsul l- am găsit cu prilejul reactualizării particularităţilor educaţiei morale la vârsta şcolară mică ce stau sub semnul dezvoltării psihice a acestor copii. Astfel, cunoscând faptul că prin intermediul normelor şi regulilor exterioare constrângerea încetează să fie o formă în sine, am pus în faţa elevilor mei modele, norme şi valori afective , pe care le- am distribuit în trei compartimente:
a) cunoaşterea de sine- tradusă prin simţul răspunderii şi al muncii, posibilitatea de decizie în situaţii diferite;
b) relaţii cu alte persoane, concretizate prin respectul şi afecţiunea pentru părinţi,comportarea civilizată în relaţiile cu alţii, dorinţa de a avea prieteni, de a face parte dintr-un grup, de a îndeplini unele activităţi în grup;
c) relaţii cu mediul inconjurator, oglindite prin diferite activităţi.
Fenomenul violenţei şcolare trebuie analizat în contextul apariţiei lui. Şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei şcolare. Şi asta nu numai în condiţiile în care sursele violenţelor sunt in mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în exteriorul şcolii.
Pentru ca şcoala să îşi asume acest rol de prevenire şi de stăpânire a fenomenului violenţei, prima investiţie trebuie facută în domeniul formării profesorilor. Trebuie să recunoaştem că, atât în cadrul formării iniţiale, cât şi al formării continue, atenţia este concentrată asupra lucrului cu clasele de elevi “fară probleme”. Se discută mult prea puţin despre modalităţile de abordare a claselor dificile. Este nevoie de o formare specifică, în măsură să permită satisfacerea cerinţelor elevilor “cu probleme”. Nu putem aştepta pasivi ca problemele să se rezolve de la sine. De exemplu, în condiţiile unui mediu familial instabil, tensionat, conflictual, şcoala poate reprezenta pentru elev o a doua sansă.
Pentru a face faţă lucrului cu clase sau elevi dificili trebuie să se ţină seama de urmatoarele obiective:
• observarea cu atenţie a comportamentului elevilor pentru o mai buna înţelegere a cauzelor actelor de violentă;
• dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu elevii şi stabilirea unor relaţii de încredere;
• dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie;
• colaborarea cu specialiştii din cadrul şcolii (psihologul şcolar, asistentul social).
Multe dintre comportamentele violente ale elevilor se manifestă ca o transgresiune a regulilor şcolare. Clasa este o microsocietate a carei funcţionare necesită stabilirea unor reguli clare ce se cer respectate de toţi membrii grupului şcolar. Ansamblul regulilor dominante dintr-o clasa caracterizează comportamentele dezirabile ale elevului şi corelativul său negativ, comportamentul indezirabil. Respectarea regulilor este o condiţie a socializării, care înseamnă a învăţa să trăiască împreună în relaţii de respect reciproc, excluzând violenţa. Regulile şcolare vizează ţinuta, efectuarea temelor, prezenţa la cursuri, dar sunt şi reguli de civilitate ce au în vedere limbajul folosit, modalităţile de adresare, respectul faţă de celălalt, păstrarea bunurilor şcolare, toleranţa, solidaritatea, într-un cuvânt maniera de a te comporta astfel încât viaţa în colectivitate să fie cât mai agreabilă.
Regulile pot fi impuse de către profesor sau sunt negociate cu elevii. Aceştia acceptă mai uşor regulile al caror sens este transparent, iar daca scoala este un loc de invatare a democratiei, atunci aceasta presupune ca şi elevii să participe la eleborarea regulilor civilităţii scolare: “intr-o democratie, cetateanul nu este numai cel care se supune legii,/ ci şi cel care o elaborează, alături de alţii”.
Şcoala poate juca un rol important în prevenirea violenţei şcolare şi asta nu numai în condiţiile în care sursele violenţelor sunt în mediul şcolar, ci şi în situaţia în care sursele se află în exteriorul şcolii. Se diferenţiază trei tipuri de prevenţie pe care le poate desfăşura şcoala şi care se completează reciproc:
• prevenţie primară – se poate realiza de către fiecare profesor şi se referă la dezvoltarea unei atitudini pozitive asupra fiecărui elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi, de a-şi valoriza potenţialul de care dispune;
• prevenţie secundară – profesorul, observând atent fiecare elev, poate identifica efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar şi semnala cazul acestor elevi profesioniştilor;
• prevenţie terţiară – sprijinul direct acordat de şcoală elevilor care manifestă comportamente violente.
Recomandările intervenţiilor primare pentru pedagogi în cazuri de violenţă extremă în rândurile elevilor:
1- Imediat de dezbinat persoanele ce se bat, agresează, indiferent în ce formă.
2- De apelat, dacă este cazul la medic, psiholog, directorul educativ, Coordonatorul Comisiei de protecţie a drepturilor copilului din Instituţia şcolară, salvare, poliţie în cazurile grave.
3- Nici într-un caz nu de început cu tachinare, morală, educaţie asupra părţilor implicate în bătaie, până nu se contactează părinţii/tutorele copilului.
4- Se realizează deznodământul situaţiei prin lămuriri separate, fixate sau chiar scrise de însăşi făptaşii actului agresiv în prezenţa (martorului) –psihologului sau directorului educativ
5- Se convoacă şedinţa Comisiei de protecţie a drepturilor copilului din instituţie cu Procesul verbal şi programul de intervenţie a cazului depistat.
6- De informat întreg Colectivul de lucrători a Instituţiei despre responsabilizarea sa în privinţa sesizării cazurilor de violenţă.
Datele existente demonstrează că violenţele şcolare au o tendinţă constantă de creştere, atingând rata cea mai înaltă la nivelul învăţământului gimnazial şi liceal. Din punct de vedere al distribuţiei pe sexe, violenţele sunt cele mai des întâlnite la băieţi, atingând frecvenţa maximă în jurul vârstei de 15 ani.

Bibliografie:
• Drăgan I. si Velicu A. (2009) Reprezentarea violenței televizuale şi protecția copilului, Bucureşti, Editura Vanemonde.
• Ilut, P., Valori atitudini si comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iasi, editura Polirom, 2004, p.107-122.
• Ferreol, Gilles, Adrian, Neculau, „Violenţa. Aspecte psihosociale”, Iaşi, Editura Polirom, 2003;