Probleme specifice ale îmbogăţirii vocabularului în limba română la elevii din şcolile cu predarea în limba maghiară

Probleme specifice ale îmbogăţirii vocabularului în limba
română la elevii din şcolile cu predarea în limba maghiară

1. Scopul învăţării limbii române în clasele I-IV

În vederea cunoaşterii limbii române, elevii din clasele I-IV de
la şcolile şi secţiile cu predare în limbile naţionalităţilor
conlocuitoare trebuie să-şi însuşească un sistem închegat de
cunoştinţe elementare lexicale, pe care să le folosească în
limbajul activ creator.
Terminând şcoala gimnazială, elevii trebuie să vorbească şi
să scrie corect româneşte, să ştie să folosească limba
română în viaţa zilnică, în procesul muncii, să ajungă
treptat să citească opere literare şi ştiinţifice accesibile
lor, să obţină pregătirea necesară pentru continuarea cu succes
a studiului şi pentru activitatea în societate.
Pentru a le dezvolta competenţa de a comunica cu uşurinţă în
limba română, programa pentru clasele I-IV pune pe primul plan
formarea competenţelor de receptare şi de exprimare a mesajelor
orale în diverse situaţii de comunicare. Alocarea orară pentru
această disciplină, conform planului-cadru,este de 4
ore/săptămână.
Cadrul comun pe baza căruia a fost elaborată această programă
accentuează aspectulcomunicativ-funcțional al învăţării limbii
și literaturii române în contextul actual. Aceastăabordare pune
accent pe utilizarea limbii ca mijloc de comunicare. Activitățile
de predare - învățare-evaluare plasează elevul în situații de
utilizator activ al limbii române.
Programa şcolară urmăreşte proiectarea curriculară centrată pe
competenţe, carecorespunde cercetărilor din psihologia cognitivă,
conform cărora prin competenţe se
realizează transferul şi i mobilizarea cunoştinţelor,
deprinderilor şi atitudinilor în situaţii noi.
În materialele metodice de specialitate se stăruie din ce în ce
mai mult asupra aspectelor: informativ, educativ şi practic în
însuşirea unei limbi. Aceste aspecte sunt strâns legate între
ele, sunt nedespărţite; formează un tot unitar. Ceea ce
caracterizează însă scopul învăţării unei limbi, în cazul
nostru a limbii române, este aspectul practic. Limba română
trebuie să devină pentru elevi un mijloc de comunicare, un îndemn
la acţiune şi un instrument al gândirii. Aceasta cere de la
învăţător ca din fiecare lecţie, fie ea lecţie de semantizare
a lexicului şi dezvoltare a vorbirii, de citirie, sau de scriere,
să realizeze o lecţie de formare a competenţelor de exprimare
corectă în limba română. Din fiecare verigă a procesului
pedagogic: verificarea cunoştinţelor, explicarea cuvintelor noi,
comunicarea de informaţii noi, fixarea şi repetarea lor, este
necesar să se creeze momente de dezvoltare a exprimării orale şi
scrise. Numai astfel limba română îşi va putea îndeplini rolul
de mijloc de comunicare între toţi cetăţenii patriei noastre, va
servi la instruirea viitoare a tineretului în această limbă, la
folosirea ei de către orice cetăţean al ţării în procesul
direct al muncii sub aspecte v ariate şi multiple.

2. Rolul cunoştiţelor, priceperilor şi deprinderilor în
dezvoltarea competenţelor de comunicare

Procesul de însuşire a unei limbi diferite de cea maternă este un
proces psihologic complex. Acest proces necesită prezenţa a trei
componenţi: cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Componenţii la
care ne referim sunt nedespărţiţi. Dacă unul dintre ei
lipseşte, procesul însuşirii limbii noi nu se poate realiza.
Pentru a lămuri mai bine această problemă este necesar să se
precizeze ce sunt cunoştinţele, priceperile şi deprinderile şi
locul pe care-l ocupă ele în procesul limbajului.
În predarea limbii române, volumul de cunoştinţe cuprinde
înţelegerea sensului cuvintelor, a normelor şi
particularităţilor limbii române privind aspectul fonetic,
gramatical şi ortografic. Astfel, elevii trebuie să-şi
însuşească denumirile obiectelor, însuşirilor şi acţiunulor
cu care se operează în limbaj. Ei trebuie să pronunţe corect
sunetele specifice limbii române, să folosească vocabularul
potrivit normelor gramaticale şi ortografice ale acestei limbi.
Priceperile de exprimare sunt acţiuni verbalo-motorii realizate în
mod conştient prin folosirea cunoştinţelor de limbă în
situaţii noi. Astfel, elevii articulează în mod conştient în
vorbire substantivele cu articolul corespunzător genului,
formulează răspunsuri corecte la întrebări, descriu un tablou
folosind în mod conştient vocabularul şi cunoştinţele
gramaticale.
Deprinderile de exprimare sunt acţiuni automatizate care se
formează pe baza a numeroase exerciţii şi repetări; ele au un
caracter stereotip. Desigur că şi deprinderile de exprimare orală
şi în scris includ elementul conştient bazându-se pe
cunoştinţe şi pe unele priceperi, ajunse, prin exerciţii de
repetare,la un grad mai mare de automatizare. De exemplu, elevul
răspunde prompt la întrebarea: Unde te duci?- Eu mă duc la
şcoală, fără să se gândească la forma de organizare a
cuvintelor în propoziţii, la pronunţarea cuvintelor, la scrierea
lor etc.
Reuşita formării oricăror deprinderi necesită necondiţionat
respectarea următoarelor cerinţe:
 elevul să fie motivat pentru însuşirea deprinderii, pentru a
participa activ la formarea ei;
 să fie stimulat pe parcurs apreciindu-se succesele,
indicându-i-se şi greşelile pentru a se corecta, pentru a
progresa;
 exerciţiile de formare a deprinderilor să fie bine dozate,
respectându-se regula de la uşor la greu, de la simplu la complex.
Cu toate că nu se poate pune semnul egalităţii între predarea
limbii române ca limbă nematernă la elevi maghiari, cu predarea
limbilor străine, ale căror cerinţe şi scopuri sunt diferite
şi, că pe de altă parte, nu se poate confrunta nici cu predarea
limbii române ca limbă maternă, deoarece gradul de cunoaştere a
limbii şi mecanismele gândirii, care stau la baza însuşirii ei,
sunt diferite, totuşi, aplicând creator şi diferenţiat
procedeele folosite pentru însuşirea limbii străine şi a limbii
române ca limbă nematernă, ţinând cont de materialul uman cu
care se lucrează, aceste procedee primesc un sens nou, eficienţa
lor creşte, dobândesc noi valori.
Vorbind despre limbaj ca mijloc de comunicare, trebuie să subliniem
faptul că acesta se prezintă sub două aspecte: limbajul activ şi
limbajul pasiv.
Prin „limbajul pasiv” (receptiv) înţelegem posibilitatea
individului de a înţelege o limbă, auditiv sau citind, fără
să-şi poată exprima ideile proprii în această limbă.
Despre „limbaj activ” vorbim atunci când individul este în
stare să-şi exprime, oral sau în scris, ideile şi gândurile
proprii, sau elaborate de alte persoane, cu ajutorul cuvintelor,
expresiilor, propoziţiilor sau frazelor.
Prin urmare, receptarea limbii (audierea) şi citirea sunt aspecte
ale limbajului pasiv, iar vorbirea şi scrierea aparţin limbajului
activ.
În procesul însuşirii limbii române trebuie să avem în vedere
în primul rând, limbajul activ al elevilor care se poate realiza
pe două căi:
 În mod reproductiv (când persoana care vorbeşte redă
exprimarea altor persoane cu mici schimbări de formă, pe baza
citirii sau memorării unor texte, poezii, cântece etc.)
 În mod creator (când persoana care vorbeşte îşi poate
exprima, fie oral sau în scris, într-un mod personal, propriile
gânduri şi sentimente, respectând normele gramaticale, fonetice,
lexicale, ortoepice şi ortografice).
Acest ultim aspect presupune stăpânirea cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor de limbă.
Deci, sarcina învăţătorului nu este numai aceea de a semantiza
cuvintele, ci să formeze priceperile şi deprinderile necesare
pentru ca elevii să pronunţe corect cuvintele, structurile şi
propoziţiile în strictă concordanţă cu normele gramaticale,
ortografice şi ortoepice ale limbii române.
Stăpânind priceperi de limbă, elevul foloseşte în mod
conştient cunoştinţele de limbă, în condiţii variabile.
Calitatea principală a priceperii fiind elasticitatea, elevii vor
folosi în mod conştient cunoştinţele dobândite în ceea ce
priveşte aspectul corect al limbii române. Astfel, vor face corect
acordul în gen şi număr, vor respecta regulile cu privire la
topică, la folosirea semnelor de ortografie şi punctuaţie.
Dar datoria noastră este de a forma deprinderile de limbă
(deprinderi receptive şi deprinderi productive).
Deprinderile de exprimare fie orale sau de scriere, includ elemntul
conştient şi se bazează pe cunoştinţe şi priceperi, ajunse la
un grad de automatizare. Prin urmare, în procesul de predare –
învăţare al unei limbi, deprinderile productive trebuie precedate
de cele receptive deoarece prin dezvoltarea deprinderilor receptive
se crează baza pentru construirea celor productive.
Din cele arătate, rezultă că între cunoştinţele, priceperile
şi deprinderile achiziţionate în procesul însuşirii limbajului
nu se poate face o delimitare precisă. Ele se întrepătrund şi se
influenţează reciproc

3. Dificultăţile pe care le întâmpină elevii maghiari în
însuşirea limbii române

Perfecţionarea predării şi însuşirii limbii române în
învăţământul cu predarea în limbile minorităţilor naţionale
reprezintă o cerinţă esenţială, izvorâtă din necesitatea
cimentării unităţii şi frăţiei tuturor oamenilor din această
patrie comună.
Este cunoscut faptul că elevii din învăţământul cu predarea
în limbile minorităţilor naţionale spre deosebire de cei din
şcolile cu predarea în limba română, trebuie să deprindă în
primul rând vocabularul limbii române, să fie învăţaţi să
vorbească, apoi să scrie în limba română. Iată pentru ce, în
aceste şcoli sarcina esenţială în studiul limbii române o
reprezintă îmbogăţirea vocabularului elevilor, pentru că numai
un vocabular bogat, cu un fond de cuvinte cuprinzător, din cele mai
diverse domenii de activitate, poate asigura înţelegerea
temeinică a cunoştinţelor prevăzute în programă şi, nu în
ultimă instanţă, capacitatea elevilor de a se exprima cât mai
bine şi mai corect în limba română.
Practica a dovedit că în condiţiile mediului bilingv copiii
învaţă cu uşurinţă o limbă nematernă, fără repercusiuni
deosebite în formarea şi consolidarea deprinderilor de limbă
maternă. Însă aceste deprinderi lingvistice, de natură
empirică, se formează spontan, în contactul nemijlocit al
copilului cu mediul în care trăieşte. În aceste condiţii se
formează de la început atât baza de articulaţie, cât şi
lexicul de bază.
Trebuie să avem în vedere numărul mare de localităţi unde
populaţia maghiară este compactă, iar copilul intră în contact
cu limba română doar în cadrul învăţământului organizat.
Prin urmare, însuşirea limbii române de către copiii maghiari
trebuie adaptată la aceste condiţii, respectându-se principiile
didactice şi psiho-lingvistice legate de învăţarea limbilor
nematerne.