PROIECTAREA DIDACTICĂ ȘI MANAGEMENT EUROPEAN ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

PROIECTAREA DIDACTICĂ ȘI MANAGEMENT EUROPEAN ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC
Prof. Răduleț Teodora
Grăd. Cu P.P. NR.22 Sibiu

Se știe că un lucru bine făcut are la bază o etapă premergătoare. Proiectarea didactică este etapa premergătoare actului didactic. Este procesul de anticipare a pașilor ce urmează a fi făcuți în realizarea activității didactice.
Modernizarea învățământului în majoritatea țărilor europene a început cu mult înaintea celui românesc. Educația și pregătirea proesională trebuie să țină cont de influența noilor schimbări care acționează în viața societății noastre.
Proiectarea pedagogica a procesului de invatamant reprezinta ansamblul actiunilor si operatiilor angajate in cadrul activitatilor de educatie/instructie conform finalitatilor asumate la nivel de sistem si de proces in vederea asigurarii functionalitatii sociale a acestuia in sens managerial/global, optim, strategic.
În procesul de modernizare al procesului instructiv-educativ, Robert Gagne introduce în anul 1976 un nou concept modern și anume designul instructional, iar în anul 1981, profesorul Alexander Romiszowski introduce taxonomia cunoștințelor.
Aceste noi concepte îmbunătățesc proiectarea didactică, prin mijloace inovative și moderne. In efortul actual de modernizare si optimizare a scolii romanesti, menit sa asigure cresterea calitativa a activitatii didactice, proiectarea, organizarea, pregatirea si desfasurarea lectiei, ca microsistem ce produce la scara redusa sistemul instructional, ocupa un loc central.
Două acțiuni lansate la scară internațională, Școala pentru toți, la Conferința UNESCO a miniștrilor educației de la Jomtien (Thainlanda,1990) și Școala incluzivă , la Conferința Mondială a Educației Speciale de la Salamanca (Spania, 1994), au reprezentat deschiderea unui nou curent în politicile educaționale în lume. Transformarea societății într-o societate postmodernă, informațională depinde nemijlocit de evoluția învățământului, unul dintre instrumentele principale prin care societatea stimulează, dirijează și controlează procesele dezvoltării.
În contextul european, competențele sunt prezentae ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formulate până la finele școlarității obligatorii. În sistemul românesc de învățământ , Curriculumul oficial promovează o viziune coerentă a domeniilor de studiu, în perspectiva oferirii elevilor a unor parcursuri de învățare coerente.
În condițiile postmodernismului , cadrul didactic nu mai reprezintă executantul unei anumite rețete, el trebuie să fie un factor activ al procesului de învățământ. Profesorul învață împreuna cu aceia pe care îi învață și se perfecționează permanent.
Managementul educațional se caracterizează mai ales prin asigurarea cooperării elevilor în timpul activităților de învățare. În centrul deprinderilor de management al clasei trebuie să se afle managementul activităților instrucționale, corelarea în integrarea activităților suplimentare și rezolvarea problemelor specifice disciplinei.
Ar trebui să se pună mai mult accent pe acele aspecte ale învățării ce par a fi universal valabile, pe acele principii care trebuie adaptate în contexte culturale diferite, pentru ca evaluarea să țină seama de condițiile locale.În orice cadru educațional, sugestiile sau liniile directoare pentru practică se cer aplicate temeinic, iar evaluarea rezultatelor trebuie făcută pentru urmărirea progresului făcut.
Învățământul românesc s-a bucurat întotdeauna de un prestigiu bine meritat pe plan internațional, cu toate dificultățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul istoriei sale. Activitatea educativă, calitatea învățării pot fi încununate de succes numai prin aplicarea cu fermitate a programului de învățământ prin dezvoltarea capacității instituționale a fiecărei unități de învățământ, îmbunătățirea eficacității educaționale și a managementului calității.
Modelul educațional european propune colaborarea strânsă între grădiniță sau școală, familie și comunitatea locală, fără de care activitatea instructiv-educativă nu poate progresa. Relația școală-familie-comunitate trebuie extinsă în activitatea managerială a școlilor și a grădinițelor, relație care poate și trebuie să funcționeze fără întrerupere, dar cu participarea practică la deciziile unității de învățământ conform cu atribuțiile fiecărei părți, nu numai pe hârtie.

BIBLIOGRAFIE

• Ioan Cerghit- Metode de învățământ, Ed. Polirom, 2006

• Iosifescu S.-Abordarea managerială în educație în Revista de Pedagogie nr 8-12/1993

• Maria Robu –Empatia în educație.Necesități pedagogice moderne, Ed.New School, 2008