PROIECTAREA, IMPLEMENTAREA ȘI EVALUAREA ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE

PROIECTAREA, IMPLEMENTAREA ȘI EVALUAREA
ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE

GHENEA IONELA ALINA
ȘCOALA
GIMNAZIALĂ PRODULEȘTI

I . Proiectarea activităţilor extracurriculare

Ca orice demers orientat către o finalitate, activităţile
extracurriculare presupun o anumită structurare şi organizare,
asigurate de corelarea activităţilor de proiectare, implementare
şi evaluare. Reuşita activităţilor extracurriculare rezidă,
deci, în gestionarea celor trei procese şi în asigurarea
relaţiei ce se stabileşte între acestea. Cele trei procese nu se
constituie în procese originale, diferite cu mult de
caracteristicile identificabile în orice situaţie educaţională
din grădiniţă, dar esenţa lor stă în particularizare, prin
prisma specificului categoriei de activitate extracurriculară pe
care o vizează.
Proiectarea activităţilor extracurriculare reprezintă un proces
complex, structurat pe diferite nivele de acţiune, orientat spre
atingerea unor finalităţi şi materializat, în fapt, într-un set
de repere şi modele de acţiune. Procesul nu trebuie redus la
dimensiunea sa anticipativă, ci depaşeşte cadrul orientativ, de
ghidare a activităţilor extracurriculare. Întreg demersul este
centrat şi pe dimensiunea ameliorativă a programelor
extracurriculare existente în mediul preşcolar sau în afara lui
şi pe dimensiunea inovativă, prin elaborarea de noi proiecte, ca
solicitare imperioasă la specificul activităţii de zi cu zi, la
nevoile sociale şi individuale ale educabililor vizaţi.
M. Bocoş (2008, p. 180) propune următoarele nivele de proiectare a
activităţii extracurriculare:
a. Nivelul macrostructural, la care proiectarea curriculară se
centreaza în jurul demersului de realizare a Curriculum-ului
Naţional, care poate constitui un reper pentru aceste activităţi
sau, în cadrul căruia (în metodologiile de implementare), pot fi
specificate şi sugestii pentru modul de gestionare a
activităţilor extraşcolare.
Caracterul opţional al activităţilor extracurriculare oferă o
mare libertate de planificare şi organizare a acestora , în
funcţie de contextul de manifestare .
b. Nivelul mezostructural – proiectarea curriculară se
manifestă în recomandări privind proiectarea şi implementarea
activităţilor extracurriculare, prin sugestii elaborate de către
Inspectoratul Şcolar Judeţean, ca organism de coordonare a
acestora. Activităţile extracurriculare sunt criterii de evaluare
a cadrelor didactice şi ale unităţilor de învăţământ,
punctându-se astfel importanţa lor.
c. Nivelul microstructural vizează următoarele subnivele :
- nivelul instituţional - angajează decizii privind monitorizarea
şi coordonarea activităţilor de implementare, stabilirea
relevanţei şi eficienţei acestora la nivelul instituţiei de
învăţământ;
- nivelul catedrelor – gestionează elemente specifice de
proiectare a activităţii extracurriculare pe anumite arii
curriculare sau discipline, ca repere pentru următoarele nivele de
proiectare;
- nivelul individual – implică toate activităţile la care
cadrul didactic, în calitate de membru al catedrei şi de manager
al grupei de copii, participă în contextul celor trei procese
specifice activităţilor extracuriculare.
Indiferent de nivelul de acţiune şi de tipul de control,
proiectarea activităţii extracurriculare se desfăşoară în mai
multe etape şi se manifestă ca un proces pentafazic, structurat
în jurul următoarelor aspecte:
1. Selectarea scopurilor, obiectivelor şi finalităţilor ce se
doresc atinse prin procesul de implementare;
2. Alegerea experienţelor extracurriculare planificate şi
organizate conform caracteristicilor situaţiei educaţionale,
finaliăţtilor urmărite, conţinuturilor extracurriculare,
particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor;
3. Alegerea conţinuturilor prin intermediul cărora este oferită
experienţa de învăţare, conform unor criterii de selecţie
centrate pe nevoile şi interesele educabililor;
4. Organizarea şi integrarea experienţelor şi conţinuturilor în
activităţi specifice cu caracter extracurricular şi anticiparea
modalităţilor generale de realizare a acestor aspecte;
5. Evaluarea eficacităţii tuturor aspectelor din fazele anterioare
(Bocoş, Jucan, 2008, p. 222).

II . Implementarea activităţilor extracurriculare
Implementarea curriculară este o acţiune de aplicare în practică
a programului educativ, respectiv organizarea şi realizarea
situaţiilor de învăţare, într-o modalitate flexibilă,
creatoare, valorificând resursele anticipate (Bocoş, 2008, p.
184).
Implementarea activităţilor extracurriculare reprezintă ansamblul
activităţilor de aplicare, adaptare a proiectării şi a
planificării.
Principiul fundamental pe care trebuie să se bazeze acest proces
este fundamentarea acţiunilor educative pe sprijinirea
preşcolarilor în atingerea obiectivelor, prin dezvoltarea
aptitudinilor personale şi formarea unor competenţe specifice.
La nivelul instituţiei de învăţământ, implementarea presupune
mai multe etape:
a. Organizarea activităţii extracurriculare prin:
b. Realizarea implementării propriu–zise prin acţiuni specifice
la nivelul instituţiei de învăţământ (planificare strategică)
şi al personalului (planificare operaţională);
c. Coordonarea şi controlul acţiunilor de implementare constă în
stabilirea modalităţilor de comunicare operativă între toţi
factorii implicaţi.
Un rol important îl are operativitatea monitorizării
implementării activităţii la nivel administrativ. Nu putem reduce
succesul implementării la acest aspect, dar trebuie să avem în
vedere acţiunea coroborativă a celor doi actanţi (cadrul didactic
şi preşcolarii).
Asigurarea calităţii şi eficienţei activităţii
extracurriculare este fundamentată în tezele lui Santini, şi
anume:
- concentrarea pe ceea ce se învaţă (proiectarea, implementarea
şi evaluarea se concentrează pe obiective, dar în limitele celui
care învaţă);
- soluţie exhaustivă (proiectarea trebuie să ţină cont şi să
satisfacă cerinţele participanţilor);
- simplificare interzisă (proiectul activităţii nu este unul
mecanic sau productiv);
- transparenţa totală (proiectul este unul deschis , cunoscut
celor implicaţi);
- informare completă (exploatarea tuturor surselor de informare);
- competenţe clare;
- parte din întreg (proiectarea reprezintă o parte din întreg);
- fidelitate şi operativitate;
- justificare;
- valorizare anticipată (obiectivele trebuie estimate valoric în
timp);
- colaborare completă;
III . Evaluarea activităţilor extracurriculare
Dacă tratăm procesul evaluării prin prisma activităţii
extracurriculare, nu putem să-i atribuim, în totalitate,
caracteristicile specifice unei situaţii educative din cadrul
formal. Evaluarea activităţii extracurriculare se reduce la
aprecierea activităţii preşcolarilor. Uneori, se realizează
autoevaluarea prestaţiei de cadrul didactic responsabil şi
preşcolari, monitorizarea evoluţiei preşcolarilor sau o evaluare
externă realizată de către director sau o persoană din afara
instituţiei şcolare.
Evaluarea activităţilor extracurriculare se identifică cu
aspectele particulare ale evaluării formative. Unii autori
consideră că principalele caracteristici ale evaluării sunt
următoarele (Potolea, Manolescu, 2005, p. 37):
- devine o componentă firească a activităţii educaţionale;
- intervine în timpul fiecărei sarcini de învăţare;
- informează cadrul didactic şi educabilul asupra gradului de
stăpânire a obiectivelor;
- permite cadrului didactic să determine dacă preşcolarii posedă
achiziţiile necesare pentru a aborda viitoarele sarcini de
învăţare;
- permite adaptarea activităţilor de învăţare la necesităţile
preşcolarilor;
- are ca scop, facilitarea depăşirii dificultăţilor de
învăţare ale preşcolarilor;
- este o evaluare internă continuă, analitică şi centrată pe
cel ce învaţă, nu pe produsul finit;
- devine utilă, atât pentru copil, cât şi pentru cadrul
didactic.
Demersul formativ de evaluare a preşcolarilor din perspectiva
activităţilor extracurriculare nu consideră nereuşitele drept
eşecuri sau manifestări ale interesului / dezinteresului, ci
momente problematice.
În cadrul activităţilor extracurriculare, evaluarea formativă se
poate transforma, în orice moment, în evaluare formatoare. Copilul
poate deveni din evaluat, evaluator al propriilor performanţe,
putând, astfel, autoregla neajunsurile, lacunele.

BIBLIOGRAFIE:

1 . ŞTEFAN , Mircea . Teoria situaţiilor educative.
Editura Aramis : Bucureşti , 2007 .
2 . NEGREŢ-DOBRIDOR , Ioan . Teoria generală a
curriculumului educaţional . Iaşi : Editura Polirom , 2008 .
3. ***Curriculum pentru Învăţământ Preşcolar, M.E.C.,
2008.