Provocările educației în era digitală

Provocările educației în era digitală
Folosirea tehnologiilor moderne în şcoală face parte din
evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie
firească la provocările moderne adresate învăţării şi a
nevoilor elevilor. Intregrarea acestora în procesul tradiţional de
predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra
inovaţiile tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de
modul tradiţional de cunoaştere. Nu este un proces uşor, dar
dificultăţile pot fi depăşite având în vedere potenţialul
acestui tip de cunoaştere.
Elevii din ziua de astăzi sunt diferiţi de generaţia părinţilor
şi a bunicilor lor. Majoritatea acestora, mai ales în mediul
urban, au deja ca rutină folosirea internetului şi a email-ului, a
sms-urilor sau a reţelelor de socializare de tip Yahoo sau
Facebook. Acest mod de comunicare se face simţit şi în modul lor
de a învăţa. Chiar dacă profesorul foloseşte sau nu la clasă
tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC), elevii
menţionaţi vor folosi cu siguranţă acasă mijloacele moderne de
informare ca sprijin pentru teme.
Comunicarea scurta sau abreviata de tip chat sau sms se face
simţită deja se la nivelul standardelor gramaticale şi al
ortografiei şi este clar că folosirea TIC acasa deja crează
inegalităţi între elevi. Că vrem sau nu, când se schimbă
contextul de viaţă, se schimbă şi felul în care elevul
învaţă.
Profesorul trebuie să se simtă liber să răspundă critic, dar
în acelaşi timp creativ noilor tehnologii şi sub nici o formă nu
poate să ignore acest aspect dacă vrea să comunice cu elevii.
De ce este important tipul de învăţare care are care include TIC
?
Adevărata importanţă a tipului de predare–învăţare-eveluare
care combină metodele pedagogice tradiţionale cu TIC ţine de
potenţial. Acest tip de învăţare este o oportunitate în a crea
experienţe care pot furniza tipul de predare-învăţare potrivit
într-un anumit moment, loc şi pentru un anumit elev nu numai la
şcoală, ci şi acasă. Acest tip de învăţare ar putea deveni
global, ar putea transcede graniţele formale ale ţărilor şi ar
putea aduce împreună grupuri de elevi din culturi şi meridiane
diferite. În acest context, generalizarea folosirii TIC în
şcoală ar putea deveni una dintre realizările importante ale
secolului nostru.
În psihologia cognitivă tradiţională, cunoaşterea e văzută ca
un fel procesare, adică pare simplu să spui că aceasta va atinge
cote cu atât mai înalte cu cât mintea elevului va fi programată
cu ajutorul cât mai multor strategii meta-cognitive. Într-un mod
cu totul diferit, în tradiţia socio-culturală de tip vigotskian,
cunoaşterea este înţeleasă în termeni de învăţare a
folosirii instrumentelor culturale. Ca o consecinţă a faptului că
acestea sunt totdeauna specifice unor anumite contexte
social-istorice este dificil de trasat modele de învăţare care
să fie general valabile, excepţie fiind câteva instrumente
culturale care care traversează cel mult câteva contexte
diferite.
În era digitală în care trăim, paradigma cunoaşterii trebuie
să fie una a dialogului, educaţia trebuie să meargă dincolo de
intrumentele culturale specifice, dar făra a fi redusă la
abstracţia oferită de psihologia cognitivă.
Dezvoltarea educaţiei în direcţia dialogului nu poate fi decât
rezultatul unui mod de predare-învăţare-evaluare la un nivel de
conceptualizare mai ridicat decât în trecut. Pentru că dialogul
presupune deschidere, lărgirea oriontului şi adâncime, acest mod
de învăţare este atât o direcţie individuală pentru elev, cât
şi una socială pentru şcoală ca întreg.
Dezvoltarea în direcţia unei gândiri creative libere poate fi
promovată prin îndepărtare unor factori de constrângere şi
încurajarea schimbului de perspective între elevi.
În tradiţia socio-culturală, TIC este definită ca miloc de
mediere pentru cunoaştere, iar din perspectiva dialogică, e
văzută ca mijloc de deschidere, adâncire şi lărgire a
aspaţiilor de dialog. Nu trebuie să uităm că învăţarea nu
presupune doar acumulare de cunoştinţe, ci creştere,
îmbogăţire, evoluţie.
Până la urmă, nu e nimic nou soare, deci nici tehnologiile
moderne nu sunt ceva ieşit din comun. Papirus şi hârtie, cretă
şi carte tipărită, retroproiectoare, jucării şi emisiuni
educative, toate au fost văzute ca inovaţii la început. PC-ul,
Internetul, cd-ul şi mai noile tehnologii complementare mobile sau
wireless nu sunt decât cele mai noi dovezi ale creativităţii
umane pe care le putem vedea în jurul nostru. Ca şi celelate
inovaţii menţionate, acestea pot fi asimilate în practica
pedagogică fără să afecteze fundamentele învăţării.
Câteva reguli pentru integrarea cu succes a TIC în activitatea
didactică
1. Fii sigur că deţii controlul asupra materialului, atât din
punct de vedere al conţinututlui, cât şi al formei, chiar dacă
te sprijină un specialist în TIC.
2. Fă-ţi un plan pe hârtie, separat de materialul aflat pe suport
digital.
3. Scopul şi forma prezentării să-ţi fie foarte clare
4. Nu fii sedus de stilul atractiv tehnologiei moderne, fie ea video
sau audio, şi nu face din aceasta un scop în sine.
Concentrează-te asupra mesajului/a ideii principale şi a
limbajului adecvate varstei/gradului de înţelegere al elevului.
5. Un bun prezentator nu are nevoie de o prezentare complicată
tehnic. E mai important să fie atractivă prin idee, mod de
structurare şi grad de interactivitate. De exemplu, o prezentare
trebui să-l facă pe elev să gândească, nu trebuie să fie doar
o înşiruire rapidă şi ameţitoare de slide-uri.
6. Mai presus de orice, concentrarea trebuie să fie asupra elevului
şi a nevoilor lui de învăţare. Cel mai mare pericol în orice
proiect de predare-învăţare care include şi TIC e să fie
centrat mai mult pe tehnologie/creativitate, nu pe elevul-receptor
şi pe nevoile lui de învăţare.
7. În şcoală, succesul tipului de predare bazat pe TIC se
măsoară prin satisfacera nevoii de învăţare.
Care sunt dificultăţile implementării TIC în procesul educativ?
Teoretic, n-ar trebui să fie dificultăţi. În realitate, ele pot
apărea. Pentru un test simplu, întrebaţi-vă colegii ce cred
despre integrarea TIC în procesul de învăţare.
Veţi primi răspunsuri de genul:
”N-am auzit despre aşa ceva!”, ”Am auzit ceva, dar nu ştiu
prea clar ce este.”, ”Asta e chestia aia nouă adăugată?”,
”Cu ce e diferit de ceea ce ştiam deja, ce e nou în asta?”,
”Păi n-avem cum să facem asta, costă mult şi fonduri nu prea
sunt.”
Unii profesori consideră că anumite deprinderi mentale asociate
tehnologiilor moderne n-ar ajuta în procesul de învăţare, în
special atunci când elevii preiau fără discernământ informaţii
de pe internet sau îşi însuşesc mentalitatea de tip ”cut and
paste” în detrimentul stiloului şi al hârtiei.
Ceea ce nu o să auzim prea des este o definiţie clară sau măcar
mai mult interes legat de potenţialul acestui tip de învăţare.
Pentru înţelegerea şi implementarea TIC în procesul clasic de
învăţare e nevoie de entuziasm, energie şi dedicare pentru a
transforma teoria în soluţii reale bazate pe nevoile individuale
ale elevilor.
Alte dificultăţi decurg din lipsa informaţiei cu conotaţii
practice imediate referitare la TIC sau a unui ghid care să-i
informeze pe profesori cum pot ajunge la ea.
De aceea, este nevoie stringentă de:
1. instrumente pedagogice pentru formarea inițială şi continuă a
cadrelor didactice care să implice utilizarea TIC.
2. crearea și promovarea unei noi metodologii pentru disciplinele
școlare, bazată pe utilizarea TIC.
Combinarea TIC cu metodele tradiţionale pedagogice reprezintă o
schimbare de paradigmă cu implicaţii asupra cunoaşterii în
societate în general şi asupra învăţării în special, de aceea
disciplina pedagogică trebuie modificată în conformitate cu noul
context în care trăim.
Folosirea TIC în şcoală face parte din evoluţia naturală a
învăţării şi sugerează o soluţie elegantă la provocările
moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Intregrarea
TIC în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o
oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu
interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de
cunoaştere.
Înţelepciunea tradiţiei poate şi trebuie să fie combinată cu
soluţiile tehnologice moderne.
Referinţe bibliografice
1. Făt, Silvia & Adrian Labăr. Eficienţa utilizării noilor
tehnologii în educaţie. EduTIC 2009;
2. Istrate, Olimpius – Efecte si rezultate ale utilizării TIC în
educaţie în Lucrările Conferinţei Naţionale de Învăţământ
Virtual , Ediţia a VIII-a, 29 octombrie – 31 octombrie 2010,
Tehnologii Moderne în Educatie si Cercetare, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2010;
3. Mușata-Dacia Bocoș, Intruirea interactivă, Editura POLIROM,
2013, București.