Psihopedagogia comunicării totale

Psihopedagogia comunicării totale

“A fi profesor înseamnă nu doar a poseda cunoştinţe ştiinţifice de specialitate, ci a avea şi capacitatea de a le transpune şi traduce didactic, adică posibilitatea de a şti ce, cât, cum şi cui îi oferi”.
Dobândirea unei diplome de licenţă într-o specialitate sau alta, nu oferă garanţia că persoana respectivă este pe deplin competentă să lucreze cu grupuri de indivizi sau să transmită aceste cunoştinţe în mod optim unui grup organizat. Inexistenţa unei practici pedagogice temeinic realizată, fără a parcurge paşii “învăţăcelului” de la catedră, nu pot asigura unui absolvent de facultate aptitudini temeinice pentru a transmite cunoştinţele acumulate. O practică pedagogică ineficientă transformă teama debutantului de la catedră într-o adevărată teamă sau chiar corvoadă.
Meseria de “dacăl” se dobîndeşte în cei 3-4 ani de studii prin acumularea unui noian de cunoştinţe, mai mult sau mai puţin utile, dar în faţa clasei intervine vocaţia de “dascăl”, misiunea de a fi “actor”, în situaţi distincte şi uneori întămplătoare. Din momentul în care ai intrat în clasă îşi face loc vocaţia de a te apleca cu dăruire si pricepere spre ceea ce faci, de a-ţi privi discipolii pe care îi ai ca pe partenerii tăi de scenă, de a te cobora oricât şi oricând la nivelul lor, de a face o poezie din fiecare temă predată, de a le inspira sentimental că sunt martori activi ai evenimentelor pe care tu le-ai descris, de a fi în permanenţă deschis spre nou şi inedit.
Prin maratonul pe care îl fac în cei patru ani de liceu, sunt o învingătoare dacă mi-am dus la bun sfârşit misiunea în specialitatea mea şi dacă cel puţin unuia din învăţăceii mei i-am inspirat dragostea şi pasiunea pentru ceea ce am făcut prin periplul nostru în comun în lumea chimiei.

Blocaje în comunicarea didactică
În comunicarea didactică pot interveni în anumite momente diverse blocaje ale căror surse se găsesc în cadrul relaţiilor dintre transmiţător şi receptor, respectiv relaţii de percepţie interpersonală, relaţii interpersonale simpatice, relaţii funcţionale sau relaţii interpersonale de comunicare. Comunicarea pedagogică sau educaţională este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în ansamblul său, indiferent de conţinuturile, modalităţile sau partenerii implicaţi în demersul educaţional. În acest sens a comunica înseamnă “a fi împreună cu”, a realiza o comunicare de gândire, simţire şi acţiune.
În cadrul demersului didactic o sursă frecventă de blocaj în comunicare este insuficienta antrenare a elevilor în procesul de predare-învăţare a cunoştinţelor. Metodele tradiţionale învechite şi anoste nu oferă absolut nimic nou elevilor. Aceştia sunt nevoiţi uneori să asculte prelegerea profesorului, interminabilă, fără nuanţări sau analize constructive, cu o schemă realizată în grabă din lipsă de timp. În tot acest timp este “cultivată” pasivitatea elevilor, nevalorificarea până la atrofiere a puterii lor de iniţiativă şi creaţie.
Disciplina chimie este prin excelenţă un domeniu în care meseria de profesor este pusă în evidenţă prin stimularea permanentă a creativităţii, prin dialogul viu, sistematic şi permanent, prin adoptarea problematizării în discuţie, a conversaţiei şi dezbaterii, prin dezvoltarea învăţării colectiv-participative. Libertatea de a gândi un eveniment sau un fenomen dau posibilitatea elevului să-şi exprime propria opinie, să-şi fundamenteze ideile pe imaginaţie şi intuiţie: ce s-ar fi întâmplat dacă...? sau care ar fi fost efectul…? Demersul didactic trebuie să se bazeze în permanenţă pe un dialog de genul: de ce?, cum vă explicaţi?, cum s-ar rezolva?, ce concluzii putem trage?, ce ar fi fost dacă?, cum interpretaţi…?
Problematizarea şi conversaţia pot fi metode predilecte pentru disciplinele reale. Lucru pe text, analiza unui fenomen, a unei reacții sau a unei transformări, interpretarea unei experiențe realizate, analizarea unei probleme, găsirea de soluții sunt tot atâtea situaţii de a utiliza aceste metode. În cadrul activităţii de predare¬-învăţare accentul va fi pus în permanenţă pe elev, ca subiect activ al educaţiei. Din multitudinea de metode şi strategii didactice, pentru a dinamiza activitatea colectivului, vom opta pentru metodele de formare activă, de învăţare prin cooperare.
Măiestria cadrului didactic de a face ca ora de curs să fie un adevărat laborator de creaţie constă în stabilirea componenţei grupului de lucru, stabilirea clară a obiectivelor vizate, distribuirea materialelor care vor fi utilizate, stabilirea paşilor fiecărei acţiuni astfel încât elevii să fie învăţaţi să coopereze. Prin această formă de învăţare este îndepărtat cu success blocajul din cadrul relaţiilor funcţionale. Dascălul va acorda libertate de iniţiativă şi independenţă fiecărui grup şi fiecărui elev. Evaluare se va realiza continuu, prin raportarea la obiectivele stabilite grupului de lucru şi prin abilităţile de comunicare însuşite de acesta. Acest mod permite copiilor să-şi dezvolte abilităţile de a comunica deschis, de a avea puterea să recunoască atunci când au nevoie de ajutor și a-l cere fără reserve, înseamnă să le cultivăm capacitatea de a fi toleranţi.
Ceea ce însă îngreunează momentan aplicare acestor metode interactive este structura manualelor alternative şi mai ales a programelor la fiecare disciplină. Energizarea elevului prin strategiile folosite de către cadrul didactic se constituie ca un imperativ al orientării viitoare în educaţie. Activitatea didactică va avea un plus de valoare dacă vom şti cum să motivăm elevii să înveţe, cum să utilizeze aceste cunoştinţe pentru a se descurca în viaţă. Activitatea în grup va dezvolta conceptual de sprijin reciproc, toleranţă, canalizarea efortului tuturor pentru a atinge acelaşi scop. Profesorul Ioan Neacşu afirmă că “educatorii sunt solicitaţi astăzi în mod continuu, să promoveze învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă”. În acest context, în lecţiile de chimie activitaţile propuse elevilor vor stimula gândirea productivă, gândirea critică, libertatea de exprimare a cunoştinţelor, faptelor şi gândurile acestora.
Lecţia de predare-învăţare va fi astfel un veritabil laborator de creaţie, atât pentru elevi, cât şi pentru profesor. Elevii vor naviga liber în universul cunoaşterii, iar rezultatele vor fi pe măsură pentru ambii parteneri.

Bibliografie:
Cosmovici Andrei şi Iacob Luminiţa, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi,1999
Creţu C, Politica promovării talentelor, Editura Cronica, Iaşi, 1994
Neacşu I., Instruire şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.

Prof. Erica Mihăeș - Colegiul Național Catolic Sf. Iosif Bacău