Şcoala cu
bune practici

71 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Reducerea abandonului școlar, o prioritate a profesorului diriginte

Învăţământ liceal | Consiliere si orientare

Propus de: cristina_gheorghita | 28.04.2021 00:03 | Revista cadrelor didactice nr. 71/2021 | 1214 vizualizări

Acest articol prezintă rolul profesorului diriginte în prevenirea
abandonului școlar. Acesta, prin statutul lui, se bucură de o
apropiere mai mare de elev, de o cunoaștere mai aprofundată și
mai nuanțată a problemelor acestuia.

Un rol foarte important în prevenirea abandonului școlar îl are profesorul diriginte, care, prin statutul lui, se bucură de o apropiere mai mare de elev, de o cunoaștere mai aprofundată și mai nuanțată a problemelor acestuia și a particularităților ce țin de mediul din care provine, familie și necesități individuale. Acesta are obligația de a identifica situațiile de risc și de a le trata individual, folosindu-se de strategii diverse care să aibă ca principal scop, într-o primă etapă, diminuarea absenteismului. De cele mai multe ori, abandonul școlar nu se produce brusc, ci este anticipat de o serie de probleme care pot fi sesizate. Pe baza acestora, dirigintele își poate construi o strategie de evitare a viitorului abandon școlar.
Există deja numeroase statistici ale cauzelor abandonului școlar în care, pe locurile fruntașe se află situația economică precară a multor familii, lipsa condițiilor normale de trai și de studiu, preluarea activităților gospodărești, lipsa părinților de acasă și nesupravegherea copiilor rămași în grija rudelor sau gradul scăzut de implicare din partea părinților și lipsa colaborării cu cadrele didactice. Mai puțin frecvente, dar la fel de dăunătoare, sunt și situațiile în care elevii renunță la școală din cauza dificultăților de adaptare la cerințele și exigențele unui mediu educațional sau din cauza faptului că devin părinți la vârste mult prea fragede și nu mai reușesc să se integreze în mediul școlar, fiind copleșiți de alte griji sau priorități.
Dirigintele trebuie să aibă în mod constant un feed-back din partea colectivului pe care îl îndrumă în ceea ce privește interesul individual pentru prezența la școală și posibilitățile concrete ale fiecăruia dintre elevii săi de a continua parcursul învățării. Nu este suficientă o monitorizare constantă a absențelor nemotivate ci o informare sistematică aplecată asupra fiecărui elev în parte, mai ales acolo unde sunt sesizate premisele unui eventual abandon. Este deosebit de relevantă realizarea unei „fișe de observație” pentru fiecare elev în parte dar și una pentru monitorizarea părintelui, în completare. Misiunea dirigintelui este esențială deoarece el este primul care sesizează situația de abandon școlar și care poate iniția acțiuni remediale timpurii, identificând cauzele particulare ale fiecărui elev în parte și căutând cele mai adaptate soluții, potrivit cazului pe care îl constată. Atunci când se observă apariția unor situații critice, dirigintele va putea iniția consiliere individuală și de grup, folosindu-se și sprijinul psihologului școlar, va iniția grupuri de sprijin sau ateliere de lucru cu părinții. Tot el are posibilitatea de a iniția campanii de sensibilizare a comunității locale care să aibă drept scop identificarea concretă a unor resurse imediate ce pot fi puse în ajutorul elevilor care părăsesc școala din cauza lipsurilor materiale. O situație mai deosebită este cea a elevelor adolescente care rămân însărcinate și, din acest motiv, ajung în situația de abandon școlar. Acesta poate însă fi evitat dacă există consiliere și încredere atât din partea factorilor educaționali, cât și a familiei. De exemplu, eleva respectivă trebuie încurajată să frecventeze școala pe toată perioada sarcinii, dacă starea de sănătate îi permite, fără a fi supusă discriminării sau desconsiderației din partea colegilor sau a celorlalte care didactice. Dirigintele este cel care poate și trebuie să medieze orice eventual conflict generat de această situație, să susțină continuarea studiilor, să mobilizeze familia pentru sprijinirea acestui demers. Personal, cunosc situații concrete în care abandonul școlar a fost evitat chiar dacă eleva a dat naștere, în timpul studiilor, unui copil, a reușit, fără să întrerupă deloc școala, să finalizeze și chiar să treacă foarte bine și examenul de bacalaureat. Acest lucru a fost posibil prin implicarea și devotamentul tuturor: diriginte, cadre didactice, directorul unității de învățământ și familie.
În concluzie, unul dintre cele mai importante roluri pe care îl are profesorul diriginte este acela de a se implica total în reducerea abandonului școlar, de a identifica toate strategiile necesare pentru realizarea acestuia.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 5 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

6 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN