Reflecții asupra relației părinte – profesor în realitatea zilelor noastre

Școala și familia reprezintă doi agenți educativi care influențează formarea și dezvoltarea personalității copilului. Școala dorește să colaboreze cu familia, să o transforme într-un aliat pentru ca actul educațional să fie mai profund și mai de durată.
Parteneriatul școală – familie în zilele noastre capătă noi valențe. Părintele trebuie să furnizeze profesorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia; să îl ajute pe copil în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe; să sprijine școala în realizarea unor proiecte și activități; să înțeleagă importanța școlii în formarea propriului copil; să se informeze despre modul de desfășurarea a procesului instructiv – educativ. Totodată el poate și să solicite adaptarea școlii la cerințele societății actuale. Familia se implică în activitatea școlară atât prin relația părinte – copil, verifică temele, notele, frecvența; cât și prin relația familie – profesor, consultarea referitor la stabilirea disciplinelor opționale, la alcătuirea programului extrașcolar, monitorizarea comportării în mediul școlar a copilului.
Implicarea părinților poate să aducă o serie de beneficii cum ar fi: creșterea stimei de sine a copiilor, elevii învață mai mult, iau note mai bune, au o relație mai bună cu părinții, se adaptează mai ușor la schimbări, își vor stabili planuri realiste pentru viitor, au o atitudine pozitivă față de școală, au mai puține absențe și își fac temele mai conștiincios.
Formele de colaborare școală – familie sunt diverse: ședințele cu părinții, lectoratele cu părinții, convorbiri individuale, consultații în grup, excursii, adunările de părinți pe școală, fiecare dintre noi trebuie să ne alegem modalitățile pe care le considerăm eficiente.
În relația cu părinții, profesorul trebuie să dovedească mult tact, să aibă atitudinea de prieten nu de șef, să fie apropiat, să aibă atitudini temeinice ca părinții să le accepte, fiind convinși de utilitatea lor. Profesorul trebuie să se intereseze de cum se comportă copilul în familie, condițiile de învățare, relația cu membrii familiei, modul de petrecere a timpului liber.
Consider că la întâlnirile individuale cu părinții, planificate mai des, pot oferi informații despre progresele înregistrate, la aceste întâlniri nu voi pune accentul pe partea negativă a copilului, pe ceea ce nu știe copilul, ci voi încerca să scot în evidență părțile pozitive, ceea ce știe, unele reușite la învățătură sau schimbări lăudabile de comportament, și voi cere sfatul lor pentru a reuși să îmbunătățim ceea ce nu este chiar în regulă. Vom stabili împreună, părinte – profesor, ce măsuri trebuie să ia școala și ce măsuri trebuie să ia părintele pentru ca elevul să se corecteze. Punctele forte și punctele slabe ale elevului trebuie explicate clar și cu mult tact, astfel încât părinții să înțeleagă mesajul și să fie receptivi, nu să aibă o atitudine defensivă. Este foarte bine să cunoaștem tipul de familie din care face parte copilul pentru a ne adapta comunicarea în funcție de acest aspect. La finalul fiecărui semestru am trimis fiecărui părinte o fișă cu progresul înregistrat de copil, în care am pus accent pe aspectele pozitive (că se află peste media clasei, că nu are absențe, că a progresat față de anul trecut, etc) astfel și părintele va încuraja aceste aspecte.
La ședințele cu părinții am ales teme de interes pentru toți, de exemplu să găsim împreună metode prin care copiii să devină mai responsabili, să învețe mai mult fără a li se părea greu, sau cum să valorizăm timpul liber al copiilor. La aceste ședințe am prezentat situațiile la modul general, nu am vorbit despre nici un copil în particular, nu am monopolizat discuția, am încurajat expunerea opiniilor și dezbaterea, am recunoscut greșelile școlii și nu am făcut reproșuri părinților. Am încercat să-mi respect promisiunile și am prezentat soluții realiste care pot fi urmărite pe parcurs. Voi încerca, pe viitor, să fac ședințe comune părinte – elev pentru a-și descoperi reciproc mai ușor așteptările atât părinții cât și elevii.
Consider de asemenea că participarea activă a părinților la diverse activități extrașcolare este benefică, astfel părinții pot să participe la unele activități extrașcolare, excursii, pot să susțină material desfășurarea unor activități sau pot să participe la clasă pentru a vorbi despre locul de muncă, despre tradiții, experiențe de viață, etc
Consider că dialogul cu familia este unul din elemente esențiale ale reușitei școlare. Educația are ca scop formarea omului cu o gândire liberă, creativ și sociabil.
La clasă lucrez cu copii cu CES, așa că sunt nevoită să caut informații despre tulburările de învățare și de comportament, suficiente pentru a ști cum să mă comport cu aceștia, cum să-i abordez pe părinți, astfel încât acești copii să se poată integra mai bine în colectivul din care fac parte și să obțină rezultate școlare bune. Este importantă de asemenea colaborarea cu profesorul consilier școlar din unitatea de învățământ. Materiale utile se găsesc pe site-urile CJRAE.
Valențele noi pe care le are relația școală – părinți în educarea copiilor conduc la reușita procesului educativ. Cunoașterea stilurilor de parenting ajută foarte mult în activitatea de diriginte. Voi încerca să am în continuare o relație apropiată atât cu elevii cât și cu părinții, voi încerca să descopăr din ce tip de familie face parte fiecare elev pentru a-i putea recomanda părintelui cum să abordeze problemele acasă. Am observat astfel că o relație eficientă profesor – părinte presupune o ascultare activă, implicarea familiei în activitățile extrașcolare, cultivarea toleranței față de un punct de vedere diferit. Un alt aspect de care trebuie ținut cont este optimizarea comunicării profesor -părinte, părinte - copil, profesor - copil.
Este unanim acceptat că implicarea părinților în educarea copiilor și colaborarea permanentă cu școala aduce doar beneficii. Aplicațiile de tipul catalogului electronic cresc viteza de transmitere a informațiilor școală – familie, permit corectarea mai rapidă a abaterilor, dar nu pot suplini dialogul față în față părinte – profesor.