RELAȚIA PROFESOR - ELEV ÎN CONTEXT MODERN

Într-o societate modernă, aflată în continuă schimbare
și dezvoltare, educația ocupă un rol primordial. Ea își propune
să formeze și să dezvolte indivizi de un nivel cognitiv, moral
și civic ,,necesari construirii unei societăți democratice
prospere” ( Văideanu G. 1988, P.43 ).
Învățarea școlară pune bazele învățării pe durata
întregii vieți.
Școala modernă așează elevul în centrul reflecției sale
pedagogice și didactice, asimilarea progresivă a cunoașterii și
abilităților, elaborarea noilor construcții epistemologice
într-o viziune integratoare, sistemică.
Idealul educativ, în societatea democratică, vizează
realizarea unui model de dezvoltare și manifestare deplină a
personalității - o personalitate complexă, integrală,
armonioasă, care să se adapteze la schimbările cerute de
progresul social, tehnico - științific, cultural, etic,
contemporan. Această personalitate se va forma numai dacă elevul
este subiect al propriei educații.
Rolul profesorului în democratizarea relației profesor -
elev este de a crea un climat școlar pozitiv, în care nota
caracteristică o constituie cooperarea și parteneriatul dintre
cele două componente ale actului educațional educator și educat.
Practica școlară tradițională ne-a lăsat imaginea
profesorului care vrea să domine elevii și să-i subordoneze.
Într-un asemenea climat nimic nu se face din convingere și
pasiune. Este necesar să se facă trecerea de la vechiul tip de
relații, la relații în care profesorul colaborează cu elevii.
Principala activitate a acestuia nu va fi predarea, ci angajarea
elevilor în investigații și lucrări independente. Relațiile
bazate pe stimă și respect reciproc, reclamă și în limbaj
adecvat. Expresiile ironice și jignitoare tulbură atitudinea
elevilor față de profesorul lor și îngreunează crearea unui
climat favorabil muncii creatoare în clasă.
Raporturile dintre profesor și elev nu reprezintă numai o
latură intelectuală. Factorul afectiv are o importanță
deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea de
bună dispoziție în clasă reprezintă o condiție necesară
pentru evitarea eșecului școlar.
Societatea actuală, societate a competiției și
competenței, are nevoie de oameni care să se remarce prin ceea ce
știu și vor să facă, oameni care și-au verificat înclinațiile
și, prin exercițiu sistematic, le-au transformat în aptitudini
și capacități. Pentru ca aceste însușiri să se poată
dezvolta, este necesar un sistem de instruire activă care să-i
pună pe elevi în situația de a dobândi cunoștințe prin
îmbinarea armonioasă a activităților de învățare dirijată cu
munca independentă, prin abordarea unor sinteze cu caracter
interdisciplinar, prin căutarea unor soluții originale și
eficiente pentru o varietate de probleme ce se ivesc în viața
socială aflată în continuă schimbare.
În aceste condiții, e nevoie de un profesor capabil să
organizeze activitatea elevilor, să le exercite și să le dezvolte
capacitățile creatoare. Un bun organizator cunoaște foarte bine
elev pe care-l educă și-l folosește potrivit capacităților
sale, dirijează activitatea cooperând cu fiecare membru al
colectivului de elevi.
Interacțiunea profesor-elev la ora actuală e unul din
factorii de bază ce determină direcția de activitate pe care
și-o va alege elevul, care la rândul ei e determinată de mai
multe criterii, dintre care pot fi evidențiate:
1. Personalitatea profesorului;
2. Personalitatea elevului;
3.Situațiile pedagogice ce se crează în rezultatul
activității în comun profesor-elev.
Tactul pedagogicește una dintre calitățile esențiale ale
profesorului, calitate care afectează și celelalte însușiri
personale ale profesorului și determină substanțial tipul
relației ce se va forma între profesor și elev. Pentru ca elevul
să-l ,,accepte” pe profesor, acesta din urmă are nevoie de o
serie de calități și însușiri prin intermediul cărora îl
,,cucerește” pe elev.
Profesorul manifestă interes față de elev, îl acceptă
ca personalitate.
Conduita socială a profesorului permite elevului să vadă
în el un model demn de urmat.
- Profesionalismul profesorului;
- Inteligența profesorului;
- Nivelul cunoașterii individuale de către profesor a
elevilor;
- Erudiția profesorului;
Calitatea de conducător-formator-organizator având ca scop
stimularea copiilor în crearea unei atmosfere de bunăvoință și
stimă reciprocă în rezolvarea tuturor problemelor care apar în
orice colectiv.
Depunerea tuturor eforturilor posibile spre ajutorarea
elevilor de a-și ,,găsi” locul în colectiv, care ar corespunde
sau ar fi cât mai aproape de adevăr, astfel creându-se un
colectiv bine ajustat.
Dacă profesorul reușește aceste lucruri atunci are loc
formarea unor relații sănătoase elev-elev, care nu sunt cu nimic
mai puțin importante ca relațiile profesor-elev.
Prezența acestor calități la profesor permite formarea
unui climat psihologic sănătos, ceea ce creează condiții optime
pentru un lucru productiv, adică dorința elevului de a studia
pentru a atinge un anumit nivel, scop.
În sprijinul democratizării relației profesor-elev, în
activitățile didactice se pot folosi următoarele metode:
1. Metode tehnocentrice, care pun accent pe o activitate
riguros structurată și dirijată:
- învățarea pe bază de fișe, notițe, scheme,
tabele, diagrame;
- învățarea asistată de calculator;
2. Metode sociocentrice, care presupun învățarea prin
cooperare; o învățare interdependentă, elev-profesor,
elevi-elevi:
- ateliere structurate;
- micropredare pe echipe;
- dezbateri în grup;
- studii de caz;
- muncă în echipe;
- concursuri la nivelul clasei.
O metodă care implică statutul de partener al elevului
la actul educativ o constituie satelitul sau tehnica
,,ciorchinelui”. Poate fi utilizată atât individual, cât și
în grup, în scopul stimulării gândirii divergente, precum și al
sesizării și evidențierii conexiunilor dintre idei, construirii
de noi idei și de noi sensuri și semnificații.
Configurația grafică a acestei metode este asemănătoare
cu un satelit sau cu un ciorchine.
Metoda cubului este o metodă pentru studierea unei teme
din perspective multiple și constă în utilizarea unui cub ce are
pe fiecare față a sa o cerință anume, instrucțiuni ce pot fi
folosite pentru activități de gândire (oral) sau scriere. Poate
fi aplicată individual, în perechi sau în grupuri mici.
Relația profesor-elev este o relație complexă,
constructivă, dinamică, în care ambele părți implicate își
aduc aportul de originalitate și creativitate, fiind oportună
pentru nobila misiune a școlii, aceea de a forma capacități.


Prof. PETREȚCHI GETA

Școala Gimnazială Rona de Sus

Jud. Maramureș