Rolul activităților sportive în dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a elevilor

Activitatea fizică ocupă un loc central în experienţa omului
modern. Sportul şi exerciţiul fizic reprezintă o latură
esenţială a unui stil de viaţă sănătos.Sănătatea este
condiția vieții active.
Activitatea de educaţie fizică, organizată ca proces
instructiv-educativ, contribuie decisiv la perfecţionarea
deprinderilor motrice deja însuşite, la formarea, consolidarea şi
perfecţionarea altora noi, mai ales dintre cele specifice
practicării unor probe sau ramuri sportive.Problema elaborării
actelor motrice la om a constituit şi constituie, încă, o
problemă larg dezbătută în literatura de specialitate. Formarea
oricărui act motric are la bază coordonarea activităţii
diferitelor grupe musculare, care nu este posibilă decât prin
intermediul sistemului nervos central. (Săvescu I., 2007)
În aticolul lui Pop scrie că stilul de viaţă sedentar contribuie
la creşterea prevalenţei bolilor cronice încă din copilărie.
Promovarea activităţii fizice ca factor pentru îmbunătăţirea
stării de sănătate a copilului este o necesitate pentru lumea
contemporană. Activitatea fizică în aer liber, care constituia
principala activitate a copiilor, a fost înlocuită în ultimele
decade de jocuri pe calculator sau console video, internet şi de
activităţile şcolare, cu cerinţe din ce în ce mai mari. Se
cunoaşte că activitatea fizică reduce riscul mortalităţii
premature prin boli cardiovasculare, diabet zaharat, osteoporoză,
cancer de colon, depresie şi anxietate. (Pop T.L., 2011)
În opinia lui Marolicaru în cartea Introducere în sociologia
sportului locul central pe care activitatea fizică îl ocupă în
viaţa omului modern, nu este un lucru surprinzător că psihologii
au devenit interesaţi de stilul comportamentului în sport. Acest
interes crescut a dat naştere psihologiei sportului, în domeniu
în continuă dezvoltare, care oferă oportunităţi nebănuite de
cercetare şi practică. Psihologia sportului este ştiinţa care se
ocupă cu studiul comportamentelor şi proceselor mentale ale
indivizilor implicaţi în sport şi exerciţiul fizic. Psihologia
sportului cuprinde o largă varietate de activităţi academice,
educaţionale si de cercetare. (Marolicaru M., 2004)
În viziunea lui Scarlat una dintre cele mai importante
caracteristici ale motricitatii umane este aceea că, la naştere,
schemele motoare sunt inexistente. Cu alte cuvinte, conduita
motrică (bagajul de deprinderi şi priceperi motrice) nu este
determinată genetic, ea trebuind să fie inventată pe parcursul
evoluţiei ontogenetice a omului, fiind supusă astfel condiţiilor
mediului înconjurător fizic, social sau cultural. Principalele
deprinderi motrice se formează prin activitatea spontană a
copiilor (aruncarea, mersul, alergarea, săritura etc), puţine
dintre ele fiind supuse unui proces educaţional adecvat (scrisul,
desenatul etc). În acest proces organizat, de înarmare a
subiecţilor cu deprinderi de mişcare, un rol deosebit de important
îl joacă educaţia fizică. (Scarlat E., 2002)
După Dragnea deprinderile motrice sunt considerate, în general, ca
fiind mijloace automatizate de îndeplinire a unor acte motrice
conştiente. La baza formării lor stă posibilitatea sistemului
nervos central de a stabili legături temporare multiple între
diverşi centri senzitivi şi motori din scoarţa cerebrală,
lanţuri de reflexe condiţionate sau stereotipuri
dinamice.Definiţia cea mai complexă a deprinderilor motrice este
aceea de "componente ale activităţii voluntare a omului care, prin
exersare, ating un randament înalt pe baza perfecţionării
indicilor de execuţie (viteză, coordonare, precizie, uşurinţă,
automatizare)(Dragnea,1999) .
Grosu adaugă ideea că deprinderile motrice nu reprezintă o
simplă repetare, la un semnal convenţional, a reacţiei
reflex-condiţionate ci iniţierea unei noi forme de mişcare, pe
baza combinaţiei între elemente cunoscute. Deprinderile motrice,
sub forma unor mişcări naturale de activitate sportivă, se
realizează în condiţii extrem de complexe. Grosu, E. (2001)
Formarea deprinderilor motrice sau învăţarea motrică este un
proces complex intelectual-motric, caracterizat de prezenţa
permanentă a conştientizării actelor motrice efectuate .
În viziunea lui Epuran din punct de vedere psihologic, în
învăţarea motrică, un rol important îl joacă formarea
acţiunilor mentale care parcurge trei faze: familiarizarea cu
sarcina motrică, executarea acţiunii, transformarea ei în limbaj
interior . În general, cei mai mulţi specialişti în psihologie
disting următoarele faze de ordin psihologic în formarea unei
deprinderi de mişcare:
- faza iniţială, a familiarizării cu acţiunea motrică, a
însuşirii preliminare a bazelor acesteia, prin formarea
reprezentării ideomotorii pe baza demonstraţiei şi
explicaţiei, precum şi a primelor încercări de execuţie din
partea subiectului;
- faza însuşirii precizate a execuţiei, în care se produc
legarea şi unificarea acţiunilor parţiale, atenţia
îndreptându-se asupra corectitudinii mişcărilor şi a momentului
cheie al actului global;
- faza consolidării deprinderii - în care se realizează
diferenţierea proceselor corticale şi precizarea raporturilor
spaţio-temporale ale acestora;
- faza automatizării - care nu este obligatorie întrucât nu toate
deprinderile motrice se automatizează total.(Epuran, M., 2008)
După Giurgiu educația fizică își aduce aportul și la
dezvolatrea proceselor psihice și a personalității elevului.În
această direcție se pune accent deosebit pe dezvolatrea proceselor
cognitive , a proceselor afective și a celor volitive, precum și
formarea trăsăturilor de personalitate.
Dezvolatarea proceselor cognitive se urmărește dezvoltarea
percepțiilor, a spiritului de observație, a atenției și a
gândirii.Exercițiile fizice contribuie în special la dezvolatrea
percepțiilor spațial, de mișcare și temporale.
Dezvolatarea spiritului de observație se realizează prin
rapiditate cu ce sunt descoperite unele aspecte mai puțin
vizibile.De exemplu în jocurile sportive este important sesizarea
rapidă a intețiilor adversarului în vederea luării unei decizii
rapide cu privire la acțiunile următoare. (Giurgiu, L., (2004)
Exercițiile fizice și jocurile sportive solicită din plin și
atenția copilului contribuind la dezvolarea unor calități ale
acesteia, cum sunt : stabilitatea și distribuitatea.De asemenea
gândirea este mult mai solicitată de exercițiile fizice și
jocurile sportive.În cadrul acestora se creează situații în care
elevii trebuie să găsească soluții rapide în funcție de
condițiile schimbătoare ale momentului.
Așa cum arată și psihologul sportiv Epuran ,dezvoltarea
preceselor afective sunt stimulate în apariția și manifestarea
lor de către exercițiile fizice. Există mai multe categorii de
stări afective, dintr-e care enumerăm: stări afective produse de
o activitate musculară mai intensă (bucuria, satisfacția), stări
afective provocate de anumite caracteristici exterioare ale
mișcării (emoții), stări afective provocate de reușita
executării unor exerciții dificile(ăîncredere în forțele
proprii, bucurie, satisfacție), stări afective provocate de
pregătirea pentr concursuri (neliniște, încordare emotivă,
frică) , stări afective ce se declanșează în timpul executării
exercițiilor în diferite situații(bucuria reușite), stări
afective provocate de ambianța mediului în care se desfășoară
activitatea.Toate aceste stări au un rol important în dezvolatrea
personalității copilului.(Epuran, M., 2008)
Efortul de voință este prezent în orice activitate sportivă,
contribuind la învingerea tutu¬ror obstacolelor ce pot interveni
pe parcursul efectuării activității respective. Subliniem faptul
că fortificarea voinței nu este posibilă decît prin activitate
și ea constă, pe de o parte, în dirijarea activităților umane
spre atingerea unui scop, iar pe de altă parte în stapânirea unor
stări afective negative. Dintre calitățile care con¬duc la
realizarea acestor obiective mentionăm : curajul, perseverența,
hotărârea, stăpânirea de sine.
Trăsăturile de personalitate cum sunt: temperamentul, caracterul,
aptitudinile și interesele sunt condiționate în dezvolatarea lor
și de exercițiile fizice și jocurile sportive.Temperamentul se
exprimă prin rapiditatea sau încetineala apariției și
desfășurării proceselor psihice, prin intensitatea cu care se
manifestă.Prin educarea temperamentului se urmărește cultivarea
unor trăsături pozitive ca stăpânirea de sine, echilibru
afectiv, accelerarea reacțiilor și mișcărilor, trăsături
necesare formării personalității în ansamblul ei.
Competițiile sportive contribuie la formarea spiritului de echipă,
a respectului față de partener, a sentimentului de prietenie, a
spiritului cooperant.Practicarea exercțiilor fizice conduce la
formarea unor trăsături, cum ar fi spiritul de inițiativă,
ambianța, dorința de autodepășire.
În opinia lui V. Birwatkar, educația fizică și sportul a făcut
un salt mare de-a lungul ultimilor 20 de ani. O serie de factoi pot
influența rezultatul unui joc. Emoțiile joacă un rol important ca
orice alt factor cum ar fi factori fizici, psihologice, sociale și
spirituale legate de activități sportive. Având în vedere
relativă lipsa în cercetarea și examinarea emoțiilor sau a
inteligenței emoționale în performanțele atletice

Bibligrafie:
Dragnea, A., Bota, A.,(1999),Teoria activităţilor motrice,
Editura Didactică şi pedagogică, RA, Bucureşti
Epuran, M. (2008). Psihologia sportului de performanţă.
București: Ed.Fest.
Giurgiu, L., (2004), Psihologia activităților corporale. Sibiu:
Ed. Alma Mater.
Grosu, E. (2001). Învățarea motorie și performanța în sport.
Cluj-NApoca : Ed.GMI.
Marolicaru, M. (2004). Introducere în sociologia sportului.
Cluj-Napoca :Risoprint.
Pop, T. L. (2011). Activitatea fizică şi sănătatea copiilor -
Physical activity and children’s health. Civilizație și Sport,
12, 60-65.
Săvescu I. (2007)Educaţia fizică şi sportivă şcolară.
Craiova: Ed. Aius Print.
Scarlat E, Scarlat MB.(2002) Educaţia Fizică si Sport.
București:Ed. Didactică şi Pedagogică.